marele şlem...

CONSTANTIN MATEESCU

                                      MARELE ŞLEM

-Poftim prosopul ! îi spune Maria Magdalena.
               A înţeles că pierde după game-ul al treilea, roşcatul avea un retur fantastic, derutant, care-l oprea de fiecare dată să vină la fileu. Servise tare, a crezut că face as dar mingea s-a întors cu o iuţeală extraordinară şi a plonjat ridicol, scăpând racheta ce se rostogolise pe zgură până aproape de tribuna întâi. Din clipa aceea, roşcatul nu i-a mai lăsat nici o speranţă, şi-a câştigat serviciul, pe urmă a mai făcut un break, şi după o scurtă criză de oboseală în care îi cedase două puncte, a luat şi game-ul al şaselea, în urma unui lob de toată frumuseţea, care a ridicat tribunele în picioare.
               Se şterge de transpiraţie pe frunte. Un grup de fete îmbrăcate în trening l-au înconjurat pe roşcovan cerându-i autografe. Deci, asta este, îşi spune. S-a terminat. 
               Maestrul s-a aşezat pe scaun la masa juriului şi discută aferat, ţinând în colţul gurii o ţigară stinsă.''Îl batem ?'' ''Da, Maestre, nu ia nici patru game-uri'', ''He, he, râsese, He, he, nici patru game-uri...'', discută aferat, apoi semnează o hârtie, iar arbitrul principal îi dă să aprindă ţigara cu bricheta.
-Eşti obosit, Horică ?
-Nu. Mă doare glezna dreaptă. Aş bea ceva. Un ci-co.
               Cu roşcovanul mai jucase acum un an, prin iunie, şi îl bătuse în sferturi în două seturi, apoi se nimerise să joacă în semifinale cu Sandi, aşa s-au întâmplat să cadă sorţii, şi, evident, pierduse. Dar astăzi roşcatul jucase formidabil, fără greşeală, şi poate că şi Sandi ar fi pierdut finala în faţa lui, deşi e greu de susţinut, pe Sandi nu-l bătuse nimeni, în campionatele şcolare, de trei ani.
               Maria Magdalena îi ia sacoşa cu echipamentul de pe iarbă şi îi îmbrăcă racheta în husa bleumarin. Se poartă cu menajamente, străduindu-se să nu-şi arate dezamăgirea, să fie degajată, indiferentă chiar, la urma urmei ce contează ? par să spună ochii ei, mai sunt şi alte meciuri, multe alte meciuri de-acum înainte, îl vei bate altă dată, ai făcut tot ce era posibil, te-ai bătut eroic pentru fiecare minge, nu ai să-ţi reproşezi nimic, aşa a fost să fie...
-În primul set, la 4-4 , puteam să-l bat, rosteşte tare, aruncând prosopul în sacoşă, l-am avut în mână, era pe fund, iar eu lângă fileu, şi am liftat prea scurt iar mingea a căzut pe bandă şi a ieşit afară, cu mingea aceea nenorocită făceam break.
-Nu-ţi pui pe tine bluza de la trening ? întrebă fata.
-Nu mă mai dădăci atât, cred că observi că nu sunt în cea mai bună dispoziţie, se răsteşte Horia.
               Îşi ia sacoşa la spinare. La marginea peluzei se opreşte şi se uită în urmă.     
               Maestrul s-a răsturnat în scaun şi fumează, discutând cu delegatul federaţiei. Nici n-a catadicsit să treacă pe la el, la duşuri, să-i strângă mâna, făcuse totuşi o partidă ambiţioasă, muncise patru luni ca să ajungă în finala asta, iar frate-său i-a adus trei titluri de campion republican de juniori fără ca el, Maestrul, să transpire măcar o picătură de sudoare. ''He, he, nici patru game-uri !...'' şi iată, după meci, fiindcă pierduse, îl ignora aşa cum s-ar fi descotorisit de o cutie de conserve consumată.
               Se opresc în faţa chioşcului cu dulciuri şi răcoritoare. ''Urmează finala probei de dublu fete din cadrul campionatelor naţionale de juniori, se aude în difuzorul de la intrarea principală, rugăm cu insistenţă publicul să ocupe locurile în tribune.''
-Bei un sirop, un pepsi ?
-Nu.
-Eu aş bea. Te-am observat în timpul meciului numai o dată, în setul doi, când am greşit copilăreşte o minge lângă tuşă. S-a auzit un ţipăt scurt de fată şi m-am întors deodată, spre tribună, simţeam un junghi paralizant în gleznă, şi într-o fracţiune de secundă ţi-am întâlnit privirea, mi s-a părut că plângi, şi în clipa aceea m-am gândit pentru întâia oară la Sandi, m-am întrebat ce anume o să-i spun.
               Femeia de la chioşcul cu răcoritoare desfăcuse dopul sticlei şi i-o întinde. Se uită lung la el, jenant, cu o privire curioasă şi admirativă în acelaşi timp.
-Trebuie să-i luăm bomboane, nu ? Îi plac bomboanele fondante cu alune. Şi nişte portocale. Sau mere ionatane.
               Îşi caută ochelarii de soare în buzunarul pantalonilor de trening. Maria Magdalena şi-a sprijinit racheta pe umăr, lumina soarelui îi cade drept în faţă, o avantajează, fiind blondă, se gândeşte, ai putea să crezi că e desprinsă de pe coperta interioară a unui Paris Match, reclamă pentru celebrele articole de sport Dunlop.
-Vă rog să mă scuzaţi, zice femeia de la toneta cu răcoritoare, nu sunteţi Sandi Andreescu, campionul naţional de juniori ?
-Nu, spune scurt Horia. Confunzi.
-Aş fi putut jura că sunteţi el. Se aşeza exact ca dumneavoastră, cu cotul rezemat de marginea tejghelii, şi cerea un ci-co. Nu exista să plece, după meci, şi să nu bea o sticlă. ''Eşti port-bonheur-ul meu'', glumea adesea.
               Băiatul îi plăteşte doi lei şi lasă sticla pe jumătate nebăută. O ia înainte pe alee. Se opreşte apoi şi o aşteaptă pe Maria Magdalena.
-Claudia vine ?
-Nu ştiu. E foarte deprimată. Pe urmă, nu suportă mirosul de dezinfectante. Alaltăieri a vomitat de seara până dimineaţa. Trece printr-o criză.
               În fine, îşi găseşte ochelarii. Ar fi trebuit să-şi ia de-acasă glezniera. Cu glezna dreaptă merge prost de la o vreme. O simte mai ales când plouă. ''Băiete, glezniera e decoraţia campionilor !'' îi place Maestrului să spună, şi-l vede tolănit pe scaun la masa oficială, cu ţigareta fumegând în colţul gurii. ''He-he, nici patru game-uri ! O să-l întreci în scurt timp şi pe frate-tău, ai stofă, peste trei ani câştigi la Wimbledon...'', iar el, Horică, roşise de plăcere, fiindcă Maestrul orice s-ar spune, se pricepe, a condus de patru ori echipa României în Cupa Davis.
-Cred că e bolnavă, povestea cu Săndel a dat-o gata. Acum o săptămână, venind de la spital, a luat casetofonul pe care i-l adusese de la Miami-Beach şi a început să-l toace în picioare, nu s-a calmat decât când a intrat tăticu în cameră, s-a aruncat de gâtul lui şi a început să plângă.
               Îl ia de braţ, Horică îşi mută sacoşa în mâna cealaltă. La poartă, nea Vasile, bătrânul paznic al terenurilor, se îndreaptă către el zâmbind.
-Salut, dom' Sandi, sper că l-ai terminat în două seturi...
-În două..., zice şi iese în strada Doctor Staicovici, şi soarele puternic îi inundă fruntea şi obrajii.
-Te deranjează ? întrebă Maria Magdalena.
-Ce ?
               Maria Magdalena nu răspunse, iar lui Horică îi vine în minte după-amiaza ploioasă de aprilie când Sandi avea întâlnire cu Claudia şi îl rugase să joace în locul lui finala campionatelor pe şcoală. ''Şi dacă o să mă prindă Cintezoiul ?'' ''Cum să te prindă ?'' şi-i zâmbise. ''N-o să te prindă, sigur, n-ai nici o teamă, cu o singură condiţie, să câştigi...''
               Această condiţie a fost silit să o respecte întotdeauna, constituind blestemul şi mândria lui, îl chinuise ani de zile, muncise ca un negru pentru ea, şi iată azi pierduse, exact în clipa când avea mai mult nevoie nu de laurii victoriei, nu de glorie, şi nici măcar de locul în echipa care avea să zboare peste două luni la Barcelona, ci de izbândă, de izbândă pur şi simplu, de bucuria mare a victoriei...

                                              (CONSTANTIN MATEESCU, ''MARELE ŞLEM'')

... postarea este propusă pentru Citate favorite   găzduite de doamna Zina (Zinaida Strinu )  unde veţi găsi cele mai multe date... 
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''!
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''MARELE ŞLEM'', CONSTANTIN MAREESCU !        http://www.referatele.com/referate/romana/Constantin-Mateescu/index.php

sursa copertă:   https://www.okazii.ro/carti-hobby/sport/