florile pământului...

 FLORILE PĂMÂNTULUI

                               - de MIHAIL PUHOV-

                               ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Almanahul_Anticipa%C8%9Bia)

               În capătul unui coridor răcoros, chiar lângă un şir de trepte care urcau la ultimele etaje, atârna o plăcţă pe care scria ''Directorul institutului''. Cernov împinse uşa cu putere. Dincolo de fereastra ce ţinea loc de perete zări contururile îndepărtate ale cupolelor unei biserici ascunse între arbori.  La biroul din faţa ferestrei şedea un bărbat tânăr cu ochelari de culoare închisă. Tânărul îi aruncă lui Cernov o privire neprimitoare.
-''Cu ce vă pot fi de folos ?''
-''Aş dori să vorbesc cu directorul institutului.''
-''Cu ce vă pot fi de folos ?'' repetă tânărul.
              Cernov realiză cu întârziere că încăperea nu avea decât o singură uşă şi că această uşă era cea prin care tocmai intrase.
-''Dumneavoastră sunteţi directorul acestui institut ?''
-''Directorul este plecat. Suntem în plin sezon estival, toată lumea e plecată. Mare, plajă, ştiţi cum e. Eu sunt directorul adjunct. Mă numesc Buniak'', se recomandă el fără a da mâna cu Cernov.''Cu ce vă pot fi de folos ?''
              Cernov rămase tăcut.
-''Luaţi loc'', spuse Buniak.
              Cernov se lăsă să cadă în fotoliul rezervat vizitatorilor.  Pe chipul lui Buniak nu se desluşea nici cel mai mic licăr de simpatie.
-''Doriţi să vă angajaţi ?''
              Cernov îl scrută în tăcere.  Atât de tânăr şi deja director adjunct. Trebuie să fie un carierist. Dacă stau să mă gândesc, în ziua de azi cam toţi arată tineri şi ambiţioşi.
Buniak aşteptă.
-''Nu'', răspunde Cernov. ''Eu sunt cosmonaut. Eu...''
-''Nu mai continuaţi. Ştiu totul.''
              Buniak apăsase pe un buton şi acum privea un ecran pe care Cernov nu-l putea vedea.
-''Cernov, Anatoli Vasilievici. Naţionalitatea: rusă. Anul naşterii: 1996. Profesiunea: cosmonaut. Părăsit Pământul în 2020, întors acum o lună.  Vi s-a spus probabil că fiecare trebuie să-şi poarte schiţa biografică asupra lui.''
-''Eu am crezut că-i doar un număr. O combinaţie de cifre şi nimic mai mult.''
-''Asta şi este'', zâmbi Buniak. Astfel de dispozitive au fost instalate pretutindeni. Unul din ele v-a înregistrat numărul şi l-a transmis Informatorium-ului care este o bancă de date asupra cetăţenilor Pământului. Dar bănuiesc că dumneavoastră nu aţi venit aici ca să vă explic toate acestea.''
-''Nu'', replică Cernov.
              Buniak aşteptă.
-''M-am întors dintr-o călătorie foarte grea'', continuă Cernov. ''Pentru Pământ ea a durat 200 de ani. Toţi cei care ne-au condus la cosmodrom sunt morţi acm.''
-''Înţeleg'', făcu Buniak.
-''La întoarcere am fost trimis la un curs intensiv spre a mă familiariza cu realizările tehnice din perioada în care am lipsit.''
-''Mda, aceasta pare să fie practica obişnuită'', spuse Buniak, dând din cap aprobator.
-''Am aflat din prelegerile adiate că ştiinţa modernă poate face acum multe lucruri la care noi nici măcar nu visam.''
-''Nici nu-i de mirare. Doar au trecut două secole'', zise Buniak.
-''Am aflat despre remarcabilele progrese înregistrate de medicină. S.a descoperit leacul contra cancerului. Nu mai există boli incurabile. Ştiinţa e pregătită să abordeze problema imortalităţii.''
              Buniak încuviinţă din cap.
-''După câte înţeleg, s-a inventat şi o metodă prin care se pot reînvia morţii.''
              Buniak rămase tăcut, ascunzându-şi ochii după ochelarii de culoare închisă.
-''Mi s-a spus că acest lucru se realizează aici, la Institutul de Reanimare'', continuă Cernov.''Se vorbeşte că dumneavoastră puteţi reface o fiinţă din doar câteva rămăşiţe.''
-''Da, chiar şi dintr-un ou pietrificat'', spuse Buniak. Fiecare celulă a organismului poartă informaţii despre organismul luat în întregime. Metoda noastră comportă două etape de reanimare. Lucrul cel mai dificil este reanimarea unei celule.  Etapa a doua constă în refacerea organismului din celula respectivă. Procesul necesită mult timp şi multă muncă dar, în esenţă, este foarte simplu. Aceasta este metoda pe care am folosit-o pentru a reînvia primii mamuţi care trăiesc acum în Antarctica.''
              Buniak făcu o pauză. Cernov şovăi mult înainte de a vorbi din nou.
-''Mamuţi. Nu înţeleg, nu aveţi fiinţe mai de preţ pe care să le reînviaţi ?''
-''Cum adică ?''
-''Fiinţe umane. Din prelegerile dumneavoastră am înţeles că nu reînviaţi decâtmonştri dispăruţi. Asta m-a tulburat mal mult decât faptul în sine al reînvierii. Ori n-am înţeles eu bine?''
              Buniak nu răspunse.
-''M-am înapoiat de-abia de o lună'', spuse Cernov. ''Nu-mi plac multe lucruri de pe aici. E şi normal. Dar să reînvii mamuţii... Dacă mă convingeţi că mi-am făcut o idee greşită, plec imdiat.''
              Buniak îşi scoase ochelarii. Avea nişte ochi obosiţi ce nu arătau deloc tineri.
.''Nu, aţi înţeles totul perfect. Însă etapa a doua necesită energie, o cantitate imensă de energie.''
-''Mai mare decât pentru mamuţi ?''
-''Cu mamuţii a fost uşor'' zise Buniak. ''Ni s-a propus să reanimăm un număr de animale, un mascul şi câteva femele. Fiinţele umane reprezintă cu totul o altă problemă. Înţelegeţi dumneavoastră, există nişte probleme morale care nu au nimic de-a face cu biologia.''
              Cernov privi cupolele îndepărtate pe fereastra din spatele lui Buniak.
-''Cu timpul, celulele acumulează unele schimbări ireversibile'', continuă Buniak. Pentru om există un prag de vârstă (aproximativ treizeci de ani) dincolo de care reanimarea este imposibilă. Dacă moartea a survenit mai târziu, suntem lipsiţi de orice putere. Chiar şi aşa există miliarde de candidaţi. Deci sntem confrntaţi cu problema alegerii.''
              Cernov rămase tăcut.
-''Reanimarea în masă este de neconceput datorită limitelor de energie. Alte opţini sunt imposibile. Problemele etice sunt cu mult mai complexe decât cele ştiinţifice. Dumneavoastră nu sunteţi primul care pune această întrebare. Iar noi nu putem face nimic. Încercaţi să vă puneţi în locul meu şi veţi vedea.''
-''Nu'', spuse Cernov.''Dumneavoastră nu ştiţi totl despre mine. Eu m-am întors singur.''
              Buniak aşteptă.
-''Am fost doi'', continuă Cernov. Zborul a durat cinci ani. Planeta la care ajnseserăm era învăluită într-o atmosferă otrăvitoaredupă normele noastre. Dar permitea unele forme primitive de viaţă. Asta a fost ce am putut constata de sus.''
              Buniak asculta cu atenţie.
 -''Ca toate navele interplanetare din prima generaţie, nava noastră nu avea dispozitive de aterizare. Era prevăzută doar cu un aparat de aterizare cu un singur loc, limitat ca resurse. Conform planului, însoţitorul meu  s-a urcat în aparatul de aterizare şi s-a desprins de navă. După cum s-a dovedit până la urmă, pentru totdeauna.''
              Pe chipul Bnniak se insinuă o schimbare.
-''V-aţi dat seama probabil seama că aparatul  de aterizare s-a prăbuşit. Dar omul a supravieţuit. A făcut toate testele şi mi-a comunicat rezultatele. În clipa în care fluxul de informaţii a început să descrească şi am realizat că aparatul de aterizare era imposibil de reparat, ne-am luat adio unul de la celălalt şi eu m-am îndreptat spre Pământ.''
-''Şi el ?''
-''Oricum, nu-l puteam ajuta.Ni s-a părut la amândoi foarte important ca eu să duc înapoi pe Pământ informaţiile despre atmosfera planetei. Da, acela a fost cel mai important lucr pentru noi.''
              Buniak nu spuse nimic.
-''Slujeam Pământul'', contină Cernov.''Pentru mine a ost o hotărâre foarte grea dar nu puteam acţiona altfel. Acum că mă aflu printre nişte oameni care parcă nici nu se sinchisesc de aceste informaţii, îmi vine să cred că am greşit. Dar în momentele acelea noă ni s-a părut că este singura soluţie. Acum sunt înclinat să privesc lucrurile dintr-o altă perspectivă'', repetă Cernov. ''Poate că el ştia cum va fi. Poate că se prefăcea numai, ca să mă liniştească pe mine. Faptul că l-am abandonat...''
-''Nu vă mai faceţi atâtea procese de conştiinţă'', interveni Buniak. Dumneavoastră aţi avut parte de ce era mai rău. El era condamnat dar dumneavoastră eraţi lipsit de orice putere.''
              Cernov nu răspunse. Se uită pe fereastră la spaţiul liber dintre copaci.  
-''Cei lipsiţi de putere sunt în situaţia cea mai tragică'', repetă Buniak. ''Şi noi suntem lipsiţi de putere.''
-''Nu, nu sunt de acord. Am înţeles ce vreţi să spuneţi dar nu sunt de acord'', zise Cernov. Foarte bine, omenirea nu ne datorează nimic. Prietenul meu a fost unul dintre sute de milioane. Asta o recunosc. Dar au existat alţii.''
-''Au existat o mulţime de oameni mari în toate timpurile. Oameni fără de care lumea noastră nu ar fi fost ceea ce este. Fără de care lumea ar fi fost mult mai rea.''
 -''Nu uitaţi limita de vârstă'', îi aminti Buniak. ''Nu mai mare de treizeci de ani.''        
 -''N-are a face. Au existat Lermontov, Galois... o sumedenie de oameni.''
-''Exact'', zise Buniak. Asta şi îngreunează lucrurile.''
-''Eu nu cred că este o problemă de număr. Eu cred doar că dumneavoastră... '' Cernov căută cuvântul potrivit. ''Dumneavoastră nu vă amintiţi nimic.''
              Buniak nu răspunse. Rămase nemişcat pe fundalul cerului îndepărtat, cu o nesfârşită oboseală în privire. Apoi se ridică în picioare.
-''Aveţi dreptate, noi nu ne amintim nimic'', spuse el. ''Veniţi cu mine.''
              Într-un sfert de oră se aflau pe o platformă îngustă, în vârful unui turn parcă dantelat, privind în jos către un ocean de frunze. Cernov nici nu observase cum ajunseră acolo, îşi pierduse simţl orientării. Îşi amintea doar că părăsiseră clădirea Institutului, parcurseseră pe jos o lungă
distanţă, pe o stradă mărginită de copaci, apoi urcaseră o scară în spirală.
        Sub ei se pierdea, dincolo de orizont, o mare de verdeaţă din care ţâşneau, ici şi colo, aisbergurile caselor. Vântul învolbura norii deasupra oraşului iar briza îşi trimitea valurile printre coroanele arborilor. În depărtare se întindea o şină subţire, tringhiulară, din oţel, pe care aluneca un obiect silenţios ce se apropia de ei în mare viteză.
-''Monoraiul'', explică Buniak.''Monoraiul. Este principalul mijloc de transport în comn acum.''
         Un vagon lung trecu foşnind pe lângă ei, fără a încetini, iscând în urmă o rafală de vânt.
-''Încotro mergem ?'' întrebă Cernov.
-''Nu contează'', răspunde Buniak, râzând scurt.''Nu cred că are vreo importanţă.''
          Următorul vagon se opri lin în faţa lor. Uşa se trage înapoi spre a-i lăsa să urce pe cei doi. Monoraiul îşi reluă mersul de-a curmezişul unei câmpii verzi. Un labirint de dâre luminoase acoperea întreg oraşul, strălucind printre clădirile albe.
-''Aş dori să ştiu unde mă duceţi'', insistă Cernov.
-''Dumneavoastră credeţi că noi nu ne amintim nimic şi nu vreţi să înţelegeţi de ce nu operăm cu fiinţe umane. Am să vă ajut să înţelegeţi. Dar, credeţi-mă, nu are nici o importanţă încotro mergem.''
          Cernov studie posac pasagerii. Descoperi că erau numai femei ce arătau foarte tinere. Cu fuste scurte, toate de aceeaşi culoare - roz. Femeile îşi ascundeau genunchii în dosul unor buchete de flori. Parfumul lor neobişnuit umplea aerul. Vagonul mergea repede, oprind doar din când în când.
-''Nu înţeleg de ce au nevoie de atâtea flori !'' spuse Cernov. Şi se ocupă şi ele cu ceva cât de cât ? E miezul zilei şi străzile sunt pline de oameni care se plimbă de colo-colo. Nu muncesc niciodată ?''
         Vagonul se opri la ceea ce trebuie să fi fost o staţie terminus din afara oraşului. Era foarte aproape de pământ. Fetele cu buchetele de flori coborâseră în grabă scările şi acum mergeau pe o potecă îngustă ce şerpuia între o pădure şi un câmp deschis. Buniak şi Cernovporniră pe urmele lor. Poteca începu să urce printr-n pâlc de pini înalţi. Pe ogoare recoltele dădeau în pârg.
-''E vară'', spse Buniak.''V-am spus că oamenii sunt în vacanţă. Nu vă-nfuriaţi.'' 
             Urcuşul încetă. La ultimul cot al potecii, Buniak se opri dar mulţimea de fete îşi continuă drumul până la o lespede simplă, din piatră întinsă la poalele pinilor înalţi. Lângă ea se afla Flacăra Eternă. 
-''Nu vă-nfuriaţi'', repetă Buniak. Toate traseele monoraiului se sfârşesc în astfel de locuri. În fiecare loc unde s-a purtat un război. Pământul este amestecat cu rămăşiţele morţii... Nu am putea reînvia o persoană din fiecare pumn de pământ. Sunt zeci şi zeci de milioane. Cele mai multe sunt aproape copiii. Nici ei nu au avut destul timp ca să facă ceva pentru omenire. În afară de fapta cea mai de preţ. Înţelegeţi acum dimensiunile alegerii ce ne stă în faţă ?''
            Tăcu. Cernov rămase tăcut şi el. Doi oameni, din două epoci diferite, stăteau umăr lângă umăr şi florile se transformau în moviliţe pe granitul întunecat pe măsură ce fetele în rochii trandafirii se îndepărtau cu mâinile goale.
                           
                               - ''FLORILE PĂMÂNTULUI'' de MIHAIL PUHOV -
                                            traducere de PETRU IAMANDI.  





          

            

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !

... sper că a fost o lectură plăcută ! 

sursa desenului - rândunica:
http://www.qbebe.ro/utile/desene_de_colorat/pasari