cartea de preţ...

                             CARTEA DE PREŢ

       Într-un oraş era un negustor cu numele de Săgaradatta. Fiul acestuia cumpără o carte cu o sută de rupii. În ea stătea scris:''Omul capătă ce se poate dobândi. Nici regele nu poate să treacă peste el. De aceea nici nu mă jelesc, nici nu mă mir. Ce-i al nostru nu-i al altora.''(106)

      Când o văzu, Săgaradatta întrebă pe fiul său:
-Fiule, cât ai dat pe cartea asta ?
      Acela răspunse:
-O sută de rupii.
      Auzind aceasta, Săgaradatta zise:
-Să-ţi fie ruşine, neghiobule ! Dacă dai tu o sută de rupii pe-o carte în care-i scrisă o singură strofă, atunci cu mintea asta cum ai să faci avere ? De aceea, de azi înainte să nu mai calci în casa mea !
      După ce-l ocărâ astfel, îl dădu afară. De scârbă fiul se duse departe, în ţară străină şi, ajungând într-un oraş, poposi acolo. Peste câteva zile fu întrebat de-un locuitor al acelui oraş:
-De unde eşti ?  Cum te numeşti ?
      El răspunse:
-Omul capătă ce se poate dobândi.
      Fiind întrebat şi de altul, dădu acelaşi răspuns. În felul acesta, deveni bine cunoscut în oraş sub porecla de: Cesepoatedobândi. Într-o zi fiica regelui, cu nmele Candravati, în floarea tinereţii şi a frumuseţii, ieşi să se plimbe prin oraş însoţită de-o prietenă. Din întâmplare, ochii îi căzură pe un prinţ foarte chipeş şi draguţ. Cum îl zări, pe dată şi fu atinsă de săgeata de flori a Amorelui şi zise către prietena ei:
-Draga mea, fă ce-ţi stă în putinţă ca să mă-ntâlnesc azi cu el ! 
      Auzind aceasta, prietena ei se duse îndată la acela şi-i zise:
-M-a trimis la tine Candravati. Ea îţi vorbeşte astfel:''De cum te-am văzut, Amorul m-a adus într-o stare de plâns. De aceea, dacă nu vii îndată la mine, moartea mi-i scăparea''.
      Auzind aceasta, acela zise:
-Dacă trebuie neapărat să mă duc acolo, în ce chip să intru ? 
      Atnci prietena aceleia îi zise:
-Ai să te sui acolo noaptea, pe-o curea puternică, atârnată de zidul palatului.
      Fiul de rege răspunse:
-Dacă aţi hotărât aşa, aşa voi face !
      După această înţelegere, prietena se întoarse la Candravati. Când sosi noaptea, prinţul se gândi:''Ah, asta-i o faptă urâtă. Doar se spune:
Cine seduce pe lumea aceasta pe fiica învăţătorului, pe soţia prietenului, pe a stăpânului sau pe a servitorului, pe acela oamenii îl numesc ucigaş de brahman.(107)
 De asemenea:
Fapta prin care se atrage ruşine, din care provine moartea şi prin care se pierde împărăţia cerului, să nu fie săvârşită.''(108)
      După ce se gândi astfel bine, nu se mai duse la ea. Însă Cesepoatedobândi, pe când hoinărea noaptea prin preajma palatului, zări cureaua care atârna şi mânat de curiozitate, se agăţă de ea şi se urcă sus. Acolo fiica regelui, încredinţată că este el, îl primi cu cinste şi-i dădu apă de spălat, mâncare, băutură, haine ş.a.m.d. După aceea, stând cu el în pat, cu membrele înfiorate de plăcerea ce i-o producea atingerea corpului său, îi zise:
-Numai cât te-am văzut şi m-am îndrăgostit de tine. De aceea m-am dat ţie. Afară de tine nimeni altul nu-mi va fi soţ, nici măcar în gând. De ce dar nu vorbeşti cu mine ? 
      Acela zise:
-Omul capătă ce se poate dobândi.
      Atunci ea se gândi:''Acesta-i altul'' şi-i dădu drumul scoborându-l de pe terasă. Acela se duse să se culce într-un templu în ruină. Acolo însă veni un paznic căruia îi dăduse întâlnire o femeie desfrânată. Văzând pe cel care dormea, ca să nu i se descopere taina, îl întrebă:
-Cine eşti ?
      Celălalt răspunse:
-Omul capătă ce se poate dobândi.
      Auzind aceasta, paznicul zise:
-Templul e pustiu. Du-te şi dormi în locul meu !
      Acela primi dar din greşeală se culcă în alt pat. Acum, fata mai mare a păzitorului, tânără şi frumoasă, cu numele de Virginica, dăduse întâlnire unui bărbat de care era îndrăgostită şi se culcase acolo în pat. Când îl văzu pe celălalt că vine, fiindcă era noapte, crezu că este iubitul ei şi înşelată de întunericul beznă, se sculă, îi dădu să mănânce şi să se învelească, şi se împreună cu el prin căsătoria Gandharva. Apoi, stând aşa cu el în pat, îl întrebă cu faţa zâmbitoare ca o floare de lotus:
-De ce nu îndrăzneşti să vorbeşti azi cu mine ?
      Acela răspunse:
-Omul capătă ce se poate dobândi.  
      Auzind aceasta, ea se gândi:''Iată urmările unei fapte nechibzuite'' şi foarte tulburată îl dădu afară. 
      Pe când trecea prin piaţă, veni înspre el, în sunet de muzici, un alai de nuntă al unui mire cu numele de Varakirti, care locuia în alt ţinut. Atunci Cesepoatedobândi începu să meargă împreună cu ei. Clipa prielnică pentru nuntă sosise: fiica starostelui negustorilor, gătită în haine de nuntă şi încinsă cu funia de mireasă, stătea la uşa casei tatălui ei, la marginea drumului domnesc; în faţa casei se afla un foişor de nuntă cu un altar. Deodată se ivi un elefant furios, care omorâse pe conducător şi pricinui învălmăşeală în mulţimea care fugea scoţând ţipete. Când îl văzură, toţi nuntaşii, împreună cu mirele, se făcură nevăzuţi, împrăştiindu-se care încotro. În clipa aceea Cesepoatedobândi zări pe fată singură, cu privirile speriate, şi-i strigă:
-Nu te teme; am să te scap !
      După ce o îmbărbătă astfel, o apucă de mâna dreaptă şi, cu mare îndrăzneală, se răsti cu vorbe aspre la elefant. În cele din urmă, din fericire, elefantul se duse; dar trecuse şi momentul prielnic. Când se întoarse Varakirti împreună cu rudele şi cu prietenii săi, văzu că fata e ţinută de mână de un altul şi zise:
-Dragă socrule, nu te-ai purtat frumos cu mine. După ce mi-ai dat-o mie pe fiica ta, acuma văd că este dată altuia ! 

      Acela răspunse:
-Şi eu am fugit de frica elefantului şi m-am întors o dată cu domnia-ta; aşa că nu ştiu ce s-a petrecut aici. Zicând acestea, începu s-o cerceteze pe fiica sa:
-Copila mea, nu-i frumos ce-ai făcut. Spune-mi, ce înseamnă întâmplarea asta? 
      Ea răspunse:
-Acesta m-a scăpat de la moarte; de aceea nimeni altul afară de el nu va căpăta mâna mea. 
      O dată cu această veste rea se iviră şi zorile. Dimineaţa se adună o mulţime de lume. Aflând de această întâmplare neplăcută, sosi acolo şi fiica regelui. Pe urmă veni şi fiica paznicului, care auzise şi ea prin zvon despre aceasta. În sfârşit, auzind că se adunase atâta lume, se duse şi regele într-acolo şi-l întrebă pe Cesepoatedobândi:
-Spune-mi fără înconjur ce s-a întâmplat !
      Acela răspnse:
-Omul capătă ce se poate dobândi. 
      Fiica regelui, aducându-şi aminte, zise:
-Nici regele nu poate să treacă peste el. 
      Atunci fata pazniculi grăi:
-De aceea nici nu mă jelesc, nici nu mă mir. 
      Auzind toată întâmplarea, fiica negustorului vorbi:
-Ce-i al nostru, nu-i al altora.
      Atunci regele îi spuse să nu aibă teamă şi află de la el de-a fir a păr tot ce se întâmplase. Pricepând cum stau lucrurile, îi dădu cu multă cinste pe fiica sa în căsătorie, gătită cu toate podoabele şi urmată de alai, îi dărui o mie de sate şi-l unse ca moştenitor la tron, spunându-i de faţă cu norodul:
-Tu eşti fiul meu !
      La rândul său şi paznicul îşi dădu fiica după Cesepoatedobândi, cinstindu-l după puterile sale cu daruri în haine şi altele. După aceea Cesepoatedobândi îşi aduse în oraşul acela cu mare cinste pe părinţii săi, gustând din toate plăcerile. De aceea eu spun:
''Omul capătă ce se poate dobândi. Nici regele nu poate să treacă peste el. De aceea nici nu mă jelesc, nici nu mă mir. Ce-i al nostru nu-i al altora.''(109)  

                  (PANCIANTANTRA, ''POVESTEA A PATRA - CARTEA DE PREŢ'')

                                           -traducere de THEOFIL SIMENSCHY -

                            http://150.uaic.ro/personalitati/litere/theofil-simenschy/

... postarea este propusă de Zinnaida unde veţi găsi mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: PANCIANTANTRA ! (CELE CINCI CĂRŢI ALE ÎNŢELEPCIUNII)

... este cea mai celebră carte de poveşti, fabule şi cugetări din literatura sanscrită ! textul original s-a pierdut păstrându-se diverse variante... aproximativ datează din perioada 300-500 e.n... rolul acestei cărţi era de a-i învăţa pe prinţi arta de a cârmui şi înţelepciunea în purtare !  

... la începutul cărţii, un brajman înţelept - Vişnusarman -, începe să povestească celor 3 prinţi, una după alta, povestirile-fabule ce formează cele cinci cărţi, cu scopul de a-i instrui...  

... cugetările se deosebesc mult unele de altele după caracterul personajului care le rosteşte şi după natura învăţătrii pe care urmăreşte s-o dea autorul operei... unele sunt imorale dar cele mai multe sunt de o frumuseţe aleasă, ca de exemplu:

''După cum tulpina plăpândă, abia ieşită din pământ, dacă-i bine îngrijită, dă roade atunci când îi vine timpul, tot astfel şi poporul, dacă-i bine ocrotit.''  -cartea întâi, 223-  

''După cum umbra şi lumina sunt veşnic strâns legate una de alta, astfel fapta şi făptaşul sunt prinşi unul de altul.'' -cartea a doua, 127- 

(sursa imagine:
 http://www.cartionline.net/carte/religie-si-spiritualitate/panciatantra-cele-cinci-carti-ale-intelepciunii/ )