vor veni...

          VOR VENI PLOI BLÂNDE

                                     -august 2026-  

                       - de RAY BRADBURY-

                               ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Ray_Bradbury)

               În salon fonorologiul cânta vesel. Tic-tac este ora şapte, toată lumea să se scoale, tic-tac, este ora şapte, parcă bănuia că nu-l mai ascultă nimeni. Casa era pustie. Ceasul îşi cânta mai departe refrenul în singurătate. ''Ora şapte şi opt minute, poftiţi la masă iute, ora şapte şi opt minute !''
               În bucătărie plita gâfâi, vărsând din măruntaiele înfierbântate opt felii de pâine bine prăjite, opt ouă fierte, şaisprezece felii de şuncă, două cafele şi două pahare de lapte rece.
''Suntem în patru August 2026'', spuse o altă voce din plafonul bucătăriei, ''în oraşul Allendale, California.''
               Repetă de trei ori data pentru a fi fixată mai bine în memorie. 
''Astăzi este aniversarea căsătoriei Tilitei. Trebuie plătite asigurarea, facturile de apă, gaz şi lumină.''
              Undeva, în interiorul zidurilor, ţăcăneau releele. Benzi magnetice se derulau sub ochii electronici.''Opt şi un minut, tic-tac, opt şi un minut, la şcoală, la muncă nu-i timp de pierdut, opt şi un minut !''
              Dar uşile rămaseră neclintite şi covoarele nu mai simţiră apăsarea uşoară a tocurilor de cauciuc. Afară ploua. De pe uşa de la intrare barometrul fredonă:''Plouă, plouă, azi dacă plecaţi cizme şi manta luaţi. '' 
             Şi ploaia, ca un ecou, bătea în acoperişul casei pustii.
             Uşa garajului basculă şi deschizându-se cu un clinchet muzical, dădu la iveală o maşină care aştepta. După un timp suficient de lung, uşa se închise la loc.
             La opt şi jumătate ouăle erau reci şi feliile de pâine prăjită, tari ca piatra. Un braţ de aluminiu le aruncă într-un container. De aici, un jet de apă fierbinte le transportă la un măcinător şi apoi, printr-o conductă, mai departe, spre marea îndepărtată. Farfuriile murdare basculară într-o maşină de spălat de unde, după un timp, ieşiră uscate şi strălucitoare. 
              ''E nouă şi un sfert'', cântă ceasul, ''curăţaţi atent.''
              Şoareci-roboţi apărură din pereţi, răspândindu-se în toate direcţiile. În curând, toate camerele fură ticsite de micile animale de cauciuc şi metal. Mişunau peste tot, ciocnindu-se de scaune în timp ce mustăţile fremătau sondând adâncimea covoarelor în căutarea firelor de praf. Apoi aceşti invadatori misterioşi se retraseră în viziunule lor. Ochii electronici, de culoare roz, se stinseră brusc. Casa era curată. 
              Ora zece. Soarele răsări, cortina ploii se retrase descoperind rămăşiţele oraşului. Casa zăcea singuratică între ruine şi cenuşă: singura care mai rămăsese întreagă. Noaptea locul strălucea într-un halo radioactiv vizibil de la câţiva kilometri. 
              Zece şi un sfert. Aspersoarele începură să se rotească împrospătând aerul curat al dimineţii cu jerbe de lichid aurite de razele soarelui. Apa se prelingea pe ferestre, scurgându-se apoi pe perete. Toată această parte de vest, cândva albă, era acum carbonizată.  Rămăseseră doar cinci pete în care se puteau ghici siluete. Cine ştie ? Poate era un bărbat îngrijind grădina, soţia lui culegând flori şi copiii, un băiat şi o fetiţă cu braţele întinse către o minge care nu avea să mai cadă vreodată. Imagini fixate pe lemn într-o secundă titanică.                
              Numai cinci pete albe - restul, acoperit cu o peliculă subţire de carbon.
             Ploaia artificială umplu grădina cu picături strălucitoare.
             O casă pustie. Cât de bine s-a apărat până atunci ? Cu câtă grijă întrebase de fiecare dată:''Cine-i acolo ? Formaţi vă rog codul, codul !'' şi neprimind vreun răspuns de la vulpile rătăcite sau motanii vagabonzi, închidea imediat ferestrele şi trăgea draperiile cu o încăpăţânare de fată-bătrână care caută să se proteje. Un fel de paranoie mecanică.
             Casa tresărea la fiecare sunet. Dacă o pasăre se aşeza pe marginea ferestrei, zăvorul clănţănea, alungând-o. Nu, nici ea nu trebuie să o atingă !
             Era ca un altar cu zeci de miii de servitori mai mari sau mai mici, atenţi şi îndatoritori. Dar zeii dispăruseră lăsând în urma lor un ritual care continua inutil.
              Amiază.
             Un câine scheună, înfiorându-se în faţa uşii de la intrare. Recunoscându-l, uşa se deschise. Altădată puternic şi bine hrănit, acum o epavă costelivă şi plină de răni, câinele traversă casa lăsând în urma lui pete de noroi. Şoarecii de tinichea scârţâiră nemulţumiţi. Erau furioşi: fuseseră deranjaţi din nou.
             Pentru că nici măcar un rest de frunză pătruns pe sub uşă nu putea scăpa acestor maşinării de cupru, fără a fi imediat distrus. Praful, firele de păr sau bucăţile de hârtie erau înşfăcate cu micile maxilare din oţel şi transportate în vizuine. De acolo, prin conducte, ajungeau în pivniţă unde erau aruncate în gura incineratorului aşezat ca un Baal satanic într-un colţ întunecat. Câinele alergă sus pe scară scheunând jalnic în faţa fiecărei uşi. În final înţelese, aşa cum şi casa înţelesese, că, în jur, domnea liniştea.
            Adulmecă şi zgârie uşa bucătăriei. În spatele ei, plita făcea clătite, în aer se simţea mirosul de încins şi aromă de coacăze.
            Întins pe podea, cu spume la gură şi ochii injectaţi, câinele adulmecă frenetic. Cuprins de o furie oarbă. Începu să se învârtă în jurul cozii, încercând să o muşte; muri într-o ultimă zvâcnire. Zăcu în hol aproape o oră.
            ''Ora două'', cântă vocea.
            Mirosul de cadavru adună regimentele de şoareci. Semănau cu frunzele de toamnă sub pala jucăuşă a elicei unui ventilator.
            ''Două şi un sfert''.
            Corpul dispăruse.
            Jos, în pivniţă, incineratorul mugi scoţând pe coş o jerbă de scântei.
            ''Două şi treizeci şi cinci.''
            Din pereţii biroului se iviră măsuţele de bridge. Cărţile de joc fluturară - o ploaie de figuri şi cifre. Pe o servantă din lemn de stejar, alături de câteva sandvişuri cu ou se odihneau mai multe cocteiluri. De undeva se auzea o muzică. 
            La mese însă era linişte şi cărţile de joc stăteau neatinse.
            La ora patru măsuţele se pliară ca nişte fluturi uriaşi, apoi se ascunseră în perete.
            ''Patru şi jumătate.''
            În camera copiilor, apărură lumini. 
            Girafe galbene, lei albaştri, antilope roz, pantere lila, prinseră formă dansând într-o substanţă cristalină. Pereţii din sticlă compuneau o lume fantastică şi plină de culoare. Filme susurau în mecanismele bine unse ale aparatelor de proiecţie mascate în ziduri. Camera prindea viaţă. Ţesătura deasă a covorului semăna acum cu un ogor după seceriş. Pe el alergau greieri  de fier, iar în aerul fierbinte, nemişcat, pluteau fluturi de mătase roşie printre adieri cu miros acru de fiară sălbatică. Sforăitul zgomotos al unui leu leneş, bocănitul saboţilor okapi-ului, fâşâitul ploii în iarba deasă se amestecau într-un zumzet de albine la stupi.  Zidurile se deschideau către întinderi nemărginite sub cerul fierbinte de vară. Animalele se retrăgeau către tufişuri spinoase şi ochiuri de apă.
            Era ora copiilor.
            ''Ora cinci.'' Cada se umplu cu apă limpede şi fierbinte.
            Orele şase, şapte, opt.
            Vesela de la cină se strânse ca prin farmec. În birou se auzi un declic. Pe măsuţa metalică din faţa căminului în care un foc viu începuse să trosnească, apăru o ţigară cu un centimetru de scrum gris satinat, fumându-se în aşteptare.
            Ora nouă. Paturile îşi încălziră circuitele ascunse pentru că acolo nopţile erau reci.
            Nouă şi cinci. Din plafonul biroului, o voce spuse: ''Doamnă Mc-Clellan, ce poezie aţi dori în această seară?''
            Casa tăcea.
            În cele din urmă, vocea spuse:''Dacă nu aveţi vreo preferinţă, am să aleg un poem la întâmplare.'' Undeva, în spatele vocii, de pe o bandă ascunsă, acorduri se împleteau armonios într-o melodie discretă.''Sara Tearsdale, din câte îmi amintesc autorul dumneavoastră preferat.''
                   ''Vor veni ploi blânde pe aripi de vânt,
                     Răscolind vagi arome şi miros de pământ.
                     Fulgerând temerare pe-nsoritul cer
                     Vor zbura rândunele-zgomotoşii năieri
                     Iară vara, din mlaştini, potop va isca
                     De gângănii ciudate preamărind slava sa.
                     Albe coroane scutura-vor sălbaticii pruni,
                     În toamne târzii şi senine rod bogat să aduni.
                     Pe neumblate cărări de pădure, se vor ivi
                     Păuni cu coada-nfoiată, în culori veşnic vii
                     Şi nimeni vreodată, şi nimeni nu va 
                     Recunoaşte spectrul ce bântuise cândva,
                     Ce-a adus o secundă, un ultim război - 
                     Când natura-şi retrase mâna întinsă spre noi.
                     Arbori şi păsări rămân să trăiască în veac,
                     Omul coboară din turnuri al existenţei steag
                     Iar primăvara cu ploile-i blânde, cu suflu-i gigant
                     Nu va şti că aici erau cândva oameni, nu atomi de neant.''
            În căminul de piatră, focul se stinse. În scrumieră, ţigara se transformase într-o grămăjoară de cenuşă. 
            Între pereţii tăcuţi, fotoliile stăteau goale, faţă în faţă. În cameră rămăsese doar muzica.
            La ora zece, casa începu să moară. Purtată de vânt, o creangă ruptă dintr-un copac se izbi în fereastra bucătăriei. 
            O sticlă de dizolvant se sparse pe plită.
            Într-o clipă, bucătăria fu înghiţită de flăcări.''Foc!'' ţipă o voce. 
            Luminile se aprinseră în toată casa; pompele revărsară torente de apă prin plafon. Dar râul de flăcări se scurse pe linoleum trecând de uşa bucătăriei, în timp ce toate vocile ţipau în cor: ''Foc, foc, foc !''
           Casa încerca să se salveze de la dezastru. 
           Uşile, prevăzute cu resorturi, se închiseră ermetic dar căldura sparse geamurile în mii de bucăţi şi curentul înteţi focul.
           Casa pierdea teren în timp ce brâul de foc se propaga din cameră în cameră, ajungând la scară. 
           Şoarecii de tinichea ţâşneau din perete cu ţipete ascuţite, scuipau apă peste flăcări şi apoi dispăreau pentru a se reîncărca. Stingătoarele de perete revărsau cascade de ploaie artificială.
           Prea târziu. Undeva, într-o ultimă forţare, o pompă sughiţă şi se opri. Ploaia se linişti. Rezerva de apă, care în timpul atâtor zile paşnice umpluse cada şi spălase vesela, se terminase.
           Focul trosnea pe scări.
           Ajuns în galeriile de la etajele superioare, focul părea că admiră picturile: un Picasso, un Matisse, frigându-le carnea uleioasă, apoi devorându-le cu delicateţe. Flăcările se jucară mai departe, înfăşurându-se în paturi, ascunzându-se după ferestre, decolorând draperiile. 
           În acest moment apărură întăriturile.      
           În plafon se deschiseră trape şi din pod coborâră roboţi scuipând fluvii de lichid verde.
           Focul dădu înapoi aşa cum ar face şi elefantul speriindu-se de un şarpe mort. Douăzeci de şerpi lansau acum jeturi de venin verde de cristale translucide. Dar flăcările erau viclene. O parte din ele urcaseră prin exteriorul clădirii către pompele din pod. 
           O explozie ! Creierul electronic, care dirija pompele, era acum un morman de fiare răsucite şi arse.
           Focul se strecură în toate dulapurile începând să strângă hainele cuminţi de pe umeraşe.
           Casa tremura din toate încheieturile. Flăcările scoteau la iveală mănunchiuri de fire şi circuite electronice - fibre nervoase, artere pulsând - dezgolite de bisturiul necruţător al chirurgului.
           ''Ajutor, ajutor ! Foc ! Repede !''
           Din cauza căldurii, oglinzile plesneau ca primele gheţuri iarna.
           ''Foc, foc ! Repede !'' - un concert de voci înalte şi joase, copii muribunzi rătăciţi în adâncurile unei păduri. 
          Pe măsură ce firele plesneau în învelişurile lor precum castanele coapte, vocile se împuţineau. 
           Una, două, trei, patru, cinci voci muriră.
           În camera copiilor, jungla ardea. Leii albaştri urlau, iar girafele violete săreau speriate. Panterele alergau în cerc, schimbându-şi culoarea şi zecile de milioane de animale, fugind din faţa focului, galopară către râul fumegând.
           Încă zece voci tăcură. Altele, sub avalanşa necruţătoare a focului, se înălţară nepăsătoare, anunţând ora fredonând, împingând în grădină maşini de tuns iarba telecomandate, deschizând şi închizând frenetic umbrela de pe uşa de la intrare; mii de secvenţe derulându-se simultan. Ca într-o ceasornicărie în care pendulele dereglate bat ora la întâmplare, în sânul unităţii domnea confuzia delirantă.
           Focul învinse despicând cu o ultimă lovitură ruinele fumegânde care se prăbuşiră într-o jerbă de scântei.
           În bucătărie, cu o secundă înaintea ploii de foc şi pulbere, plita funcţiona într-un ritm halucinant, furnizând zece duzini de ouă, grămezi de pâine prăjită, zeci de felii de şuncă. Devorate de foc, acestea sporeau arderea cuptorului într-un crescendo de şuierături isterice.
           Crac ! Acoperişul strivi bucătăria şi salonul, totul prăbuşindu-se peste o pivniţă, iar pivniţa peste fundaţie.
           Asemeni unor schelete, frigider, fotolii, panglici, filme, circuite, paturi fură înghiţite de adâncuri.
           Linişte şi fum. Un nor imens de fum.
           Spre vest, se lumina de ziuă. Între ruine, o bucată de zid, izolată, rămăsese în picioare.
           În perete, o ultimă voce anunţa neostenită, în timp ce primele raze de soare străluceau deasupra rămăşiţelor fumegânde: ''Astăzi, suntem, în 5 august 2026, astăzi suntem în 5 august 2026, astăzi suntem în...''
                        
                               - ''VOR VENI PLOI BlÂNDE'' de ROY BRADBURY -
                                            traducere de LIVIU SĂCĂRESCU  





          

            

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !

... sper că a fost o lectură plăcută ! 

sursa desenului - rândunica:
http://www.qbebe.ro/utile/desene_de_colorat/pasari