in memoriam...

... nu a trecut mult timp: aseară, între orele 11-11.40, Luna Nouă l-a ajutat pe Leuţu ca să meargă la Domnul pentru a se odihni după o viaţă trăită - cu bune şi, uneori, mai puţin bune întâmplări - împreună cu noi, familia lui adoptivă (avea 3 luni când l-am primit în 2004 împreună cu frăţiorul lui, Bobi, plecat mai demult de la noi, otrăvit de un vecin binevoitor...) ! 
... l-am plâns cu toţii (mi-a fost cam teamă pentru sănătatea lui ticuţu din cauza acestei emoţii prea puternice !) şi o să îl plângem până când timpul va mai ''îndulci'' despărţirea... e prima noapte fără el... şi Puiu a fost tare trist toată ziua... l-a căutat, a mirosit locul de odihnă al lui Leuţu din grădina mare...
... un căţel minunat, un tovarăş pe care te puteai baza, cu care vorbeai şi te înţelegea - îi cereai ceva şi erai sigur că va executa: te anunţa că a înţeles bătând din coadă...  -, dădeai mâna cu el (''noroc-noroc'' îl învăţase ticuţu...)... 
... tovarăşul lui ticuţu, ani de zile, la toate muncile din grădină - cel mai mult îi plăcea să stea pe pământul proaspăt săpat de ticuţu, şi să-l urmărească pe ticuţu cum sapă în continuare cu cazmaua... apoi la fel proceda şi cu mine de când am preluat activitatea ca băiatu' familiei... 
... paznic foarte bun indiferent de starea vremii dar, într-adevăr, mai friguros decât Puiu...
... când îi dădeam ceva îmi mulţumea lingându-mi mâna... la fel proceda şi cu mami... 
... repede supărăcios, pleca la el în căsuţă - trebuia să te rogi mult de el ca să-i treacă supărarea...
... tare mâncăcios doar de carne - doar era Leu ! - (făcea foamea dar mânca doar ce-i plăcea...) şi biscuiţi dulci, mai moi... foarte atent când mânca - nu-i plăcea să se murdărească - se ferea să nu se stropească !
... gelos - nu i-a convenit niciodată că a trebuit să împărţim iubirea noastră şi către el dar şi către un membru mai nou, Puiu (se încăierau adesea la început şi eu de-abia îl scoteam pe Puiu din colţii lui)... dar pe care l-a învăţat (educat - el era şefu' ! noi îi ziceam lui Puiu ca să asculte de ''nenicu'...) multe despre comportamentul pe care trebuia să-l aibă Puiu, ca nou sosit, în gospodăria noastră... şi la el apelam când Puiu nu mă asculta - strigam ''Leuţu, nu mă lasă (ascultă) Puiu !'' şi el ori îl mârâia de la distanţă sau venea spre el ameninţător, în funcţie de situaţie... fiecare cu căsuţa lui, spaţiul lui de somn şi odihnă - Leuţu dormea unde erau lemnele - pe care le avea în grijă şi parcă le număra ori de câte ori luam din ele pentru foc, stătea pe lângă mine...!!!
... nu prea îi plăcea să-l fotografiez - am mai puţine foto cu el comparativ cu Puiu...  
... în această iarnă, când i-am avut pe amândoi în casă, cu noi - din cauza gerurilor cumplite -, îmi aduc aminte cât de dulcic era: îl culcam, îl înveleam cu un cearceaf şi eu plecam în bucătărie, la tv pentru ''Kosem'' şi mă trezeam cu el (se plictisea fără mine...) că venea cu cearceaful pe el - exact cum erau îmbrăcaţi caii cavalerilor de la turniruri !- şi râdeam cu toţii amuzaţi de aspectul lui.... eu îl duceam iar la culcare şi, după un timp, iar venea... şi nu mă lăsa până nu stingeam tv-ul şi mergeam şi eu la culcare, în apropierea lui... la ora 7, mă trezea (venea şi mă lingea pe obraz, eu mă sculam din pătuţ, şi el îmi ocupa locul, fericit) !
... aşa a încercat să vadă cât de 'dulce'' este somnul în pat la ticuţu - şi a reuşit să prindă un somnic acolo cât ticuţu a fost la masă...  la fel a procedat cu patul unde doarme mami (fiecare dormim singuri...)... a ''gustat'' şi puţină odihnă pe băncuţa - destul de îngustă - din bucătărie, unde stă unul dintre noi, la masă: a vrut să simtă cum este acolo, s-a suit fericit dar a trebuit să-l iau eu în braţe pentru a-l coborâ (nu mai avea pe unde să dea înapoi pentru a coborâ singur...)...
... şi câte alte nenumărate amintiri minunate avem cu Leuţu !!
... am căutat diverse fotografii - aşa cum reuşeam ca să-i mai fac o fotografie: