raţele stelare...

             RAŢELE STELARE 

                                                - de  BILL BROWN

                
            Îndată ce zări bătrâna fermă, nasul iscoditor al lui Ward Rafferty, de as al reportajului, adulmecă o cacialma. Nici tu îmbulzeală de ţărani mânaţi de curioziatte, nici tu ambulanţă.
            Lăsă maşina presei pe alee, sub un alun, şi rămase un moment nemişcat, atent la cele mai neînsemnate detalii, cu acea putere de observaţie celebră, ce făcuse din el reporterul numărul unu al ziarului Times.
            Ferma Alsop era o clădire cu două etaje, odată cafenie, acum spălăcită de ploi, cu ferestrele încadrate de un firicel de vopsea crem. În faţă se întindea o pajişte cotropită de buruieni, iar în spate se zăreau şura, coteţul, gardul cârpit cu bucăţi de placaj şi nişte capete de burlan.
            Bariera de la intrare spânzura pe o singură balama, dar o puteai deschide ridicând-o. Rafferty sări peste ea lejer şi urcă pe verandă cu ochii la treptele ruinate.
            D-l Alsop îi ieşi în întâmpinare.
-Bună ziua.
            Rafferty dădu un bobârnac pălăriei pe ceafă, cum obişnuia să facă înainte de a anunţa: ''Sunt Rafferty de la Times !'' Majoritatea oamenilor îi citiseră articolele şi-i era drag să tragă cu ochiul la expresia lor când pronunţa cuvintele magice.
  -Rafferty ? se miră blajin d-l Alsop. 
            Şi Rafferty fu silit să admită că nu citea Times.
-Sunt reporter, reluă Rafferty. Ni s-a telefonat că pe-aici pe undeva s-a prăbuşit un avion.
            D-l Alsop reflectă apoi dădu din cap:
-În nici un caz !
            Rafferty pricepuse de la cea dintâi privire că d-l Alsop nu se remarca printr-un spirit excesiv de vivace, aşa că-i dă un timp de gândire, etichetându-l în sine: ''Yankeu greu de cap !''
            D-l Alsop reînnoi grav răspunsul:
-Nuuuuuuuuuuuuuuuu.''
            Uşa de plasă - contra muştelor - scârţâi şi-şi făcu apariţia şi d-na Alsop. D-l Alsop fiind în continuare cufundat într-un abis de reflecţii, Rafferty, care o evalua ca ceva mai sprintenă la minte decât soţul ei, îi repetă micul discurs. Iar ea emise un ''Nuuuuuuuuuuuuuuuu'' cu exact aceeaşi intonaţie ca soţul ei.
            Rafferty se răsuci, cu mâna pe balustradă, gata să coboare.
-Evident, un banc ! E foarte frecvent ! Un necunoscut a telefonat la ziar că un aeroplan, cu o trenă de flăcări, s-a prăbuşit direct pe pajiştea de-aici, azi-dimineaţă.
             Figura d-nei Alsop se lumină:
-Ohhhhhhhhhhhh ! Daaaaaaaaaa ! Dar n-a fost un accident. Şi-apoi, nici nu-i avion. Vreau să zic că n-are aripi.
           Rafferty încremeni pe prima treaptă cu un picior în aer.
-Ce spuneţi ? A ajuns aici un avion ? Fără aripi ?
-Ei, da, încuviinţă d-l Alsop. Acu' e acolo în şură. E al tipilor care izbesc fierul cu un ciocan.
           ''I-auzi, i-auzi, gândi Rafferty, s-ar zice că tot e ceva !''
-Oh, făcu, înţeleg: un elicopter.
           D-na Alsop schiţă un gest negativ, deosebit de expresiv:
-Nu, nu cred că e un... cum zici. N-are foraibăre din alea deasupra. Dar n-ai decât să mergi în şură să-i vezi. Condu-l tu, Alfred ! Spune-i să calce pe nisip, că-i noroi.
-Hai, vino,spuse d-l Alsop binedispus foc. Nu mă supăr să mă uit iar la maşinăria aia.    
           Rafferty ocoli casa pe urmele d-lui Alsop. ''Am văzut, îşi spunea, destui tipi bizari: am văzut ţicniţi şi zurlii, scrântiţi şi imbecili, dar perechea Alsop e pe culmile îndobitocirii!''
-Âsta da, an bun pentru puii de găină ! pălăvrăgea d-l Alsop. Numai rasă a-ntâia! Minorca. Am adus cocoşi tineri şi uite ce coteţ fain am ! Crezi că găinile prosperă pe-o stea, d-le Rafferty ?
            Rafferty ridică involuntar ochii spre cer şi instantaneu alunecă în mocirlă.
-Pe o ce ?
-Pe o stea, am zis.
            D-l Alsop ajunsese la uşa şurei şi se căznea s-o tragă.
-A-nţepenit ! constată. Rafferty o împinse cu umărul şi uşa lunecă pe galeţi. De cum se deschise de-o palmă, Rafferty aruncă o privire înăuntru şi avu convingerea că are articolul în buzunar.  
            Obiectul aşezat în interior aducea a balon gigantic, umflat doar pe jumătate, încât vârful semăna a cupolă, iar baza, turtită, se odihnea pe paiele risipite pe jos. Era taman pe măsura uşii. Evident, reprezenta ideea unui ins abracadabrant despre un aparat de zburat în spaţiile interstelare. Un titlu îi traversă mintea (de cules cu Bodoni 36): ''Un fermier de la noi construieşte o fuzee ca să meargă în Lună.''
-D-l Alsop, întrebă plin de speranţe, doar n-ai construit singur chestia asta, nu ?
            D-l Alsop pufni în râs:
-O, nu, n-am meşterit-o eu. N-aş şti să meşteresc asemenea maşinărie, înţelegi ? Au făcut-o nişte prieteni de-ai noştri, ei au şi venit cu ea. Auzi colo ! Eu  nici măcar nu ştiu să-i dau drumul !
            Rufferty îi scrută intens chipul cumsecade şi se convinse că era de-a dreptul sincer.
-Prietenii ăştia, începu prudent, cine sunt... de fapt ?
-Ei, o să ţi se pară caraghios dar nu-s prea dumirit nici eu. Nu discută normal, ca noi, ba chiar nu discută deloc. Tot ce-am putut stoarce de la ei că se numesc ca atunci când loveşti fierul cu un ciocan.
            Pe Rufferty îl străfulgeră ideea de a da un tur obiectului necunoscut, şi se apropie treptat de el. Deodată se pocni de un obstacol invizibil, zbieră:''Au !'' şi-şi fricţionă energic glezna.
-Vai, am uitat să-ţi spun: au pus o chestie care nu dă voie să te apropii, un soi de zid nevăzut. Ca să împiedice puştii să...
-Şi prietenii ăştia unde sunt acum ?
-Unde sunt ? În casă, unde să fie ? Hia să-i vezi, dacă vrei. Deşi mi-e teamă să nu iasă rău.
-Hai să-i vedem, murmură Rafferty şi se-ndreptă spre casă de-a curmezişul mocirlei din curte.
-Prima oară au venit acu'... ia să vedem... vreo şase ani, perora d-l Alsop. Voiau ouă. Se gândiseră să crească găini de-ale noastre acolo sus, unde au casa. Trei ani le-au trebuit să se întoarcă la ei. Şi ouăle s-au stricat pe drum, normal ! Atunci ce-au făcut tipii ăştia ? Hai-napoi ! Şi s-au întors. Da' de data asta taica Alsop le-a făcut o mini-clocitoare ca să-şi crească puii pe drumul spre casă.
            Râse iarăşi, bonom:
-Parcă-mi văd mini-clocitoarea în cer, colcăind de puişori pufoşi !
            Rafferty intră primul pe uşa din spate, direct în bucătărie. D-l Alsop îl opri înainte să pătrundă în casă. 
-Stai să vezi, d-le Rafferty. Nevastă-mea ştie mai bine decât mine să discute cu ei. Aşa că întreab-o pe ea ce vrei să afli. Doamna şi cu nevastă-mea nu se-nţeleg rău deloc.
-O.K., zise Rafferty. Îl împinse uşor pe d-l Alsop în faţă, spunându-şi că o să le facă jocul şi o să fie luat drept idiot.
            D-na Alsop şedea în fotoliu, lângă o sobă mobilă. Rafferty îi zări pe cei doi oaspeţi aşezaţi alături, pe canapea. Îi văzu agitându-şi cu gingăşie prelungile antene flexibile, le văzu feţele albastru-levănţică, la fel de puţin expresive ca obiectele de sticlă, le văzu ochii rotunzi ce păreau pictaţi.
            Se agăţă de clanţă şi holbă şi el doi ochi rotunzi.
            D-na Alsop se-ntoarse radioasă:
-Iată, d-le Rafferty, persoanele care au venit să ne vadă în acel faimos avion.
            Ridică un deget şi cele două ''persoane'' înclinară antenele în direcţia ei.
-El e d-l Rafferty, urmă d-na Alsop. Scrie la ziar. A vrut să vă vadă aeroplanul. 
            Rafferty izbuti să schiţeze un gest cu capul; oaspeţii îşi răsuciră antenele şi se înclinară politicos. Femeia se scărpină pe coaste cu una din gheare.
            În creierul lui Rafferty se învârtejea obsesiv: ''Nu eşti idiot, Rafferty, nu eşti idiot şi ăştia nu-şi bat joc de tine. Cineva e pe punctul de a da o lovitură publicistică, o lovitură subtilă, o lovitură fenomenală... Cineva chemat ca să i se facă un banc. Şi tu... sau eşti nebun sau beat sau visezi...''
            Cu toate acestea se strădui să-şi păstreze tonul firesc:
-Cum spuneaţi că-i cheamă ? 
-Nu prea se ştie.Vezi, ei nu se pricep decât să ne facă ceva în cap, ca nişte desene. Îndreaptă spre tine coarnele astea caraghioase care se mişcă şi pur şi simplu gândesc. Dar te fac şi pe tine să gândeşti. Şi gândeşti acelaşi lucru cu ei. Prima oară i-am întrebat cum îi cheamă şi i-am lăsat să gândească. Tot ce-am văzut a fost o imagine, cu un bărbat care bate fierul pe o nicovală. Aşa încât cred că-i cheamă cumva în genul Bărbatul-care-bate-fierul. Seamănă a nume de piele-roşie.
            Rafferty îi examină maliţios pe cei ce bat fierul şi pe d-na Alsop.
-Crezi, zise cu un aer inocent, că ar vrea să vorbească şi cu mine... sau să gândească cu mine ?
            D-na Alsop se foi stânjenită:         
-Nici nu doresc altceva, d-le Rafferty. Numai că... uite, e greu, cel puţin la început. Greu pentru matale, adică.
-N-are importanţă, am să încerc, declară Rafferty. Scoase o ţigară şi o aprinse. Rămase cu chibritul între degete până se fripse.
-Aruncă-l în găleata cu cărbuni, îl sfătui d-l Alsop.
            Docil, Rafferty azvârli chibritul în găleată.
-Întreabă... maşinile astea... mă rog, oamenii ăştia... în fine... De unde vin ?
-Nu-i o întrebare uşoară, explică d-na Alsop, mereu surâzătoare. I-am întrebat deja şi n-a ieşit mare scofală în capul meu... ca desen, vreau să zic. În fine, putem să-i întrebăm iar.
            Ridică degetul, iar cele două antene se înclinară în direcţia ei şi i se pironiră direct pe frunte.
-Acest domn, articulă ea desluşit şi tare, de parcă s-ar fi adresat unor surzi, ar vrea să ştie de unde veniţi voi doi.
            Şi îi administră un cot reporterului:
-Ridică-ţi degetul, să-ţi răspundă !
            Rafferty se simţi complet imbecil, dar ridică degetul. Femeia al cărei bărbat bătea fierul îşi îndoi antena şi i-o puse între ochi. Involuntar, el se propti de uşorul uşii. Deodată avu senzaţia că i se transformă creierul în cauciuc, că cineva i-l suceşte, i-l frământă, i-l bate până îşi pierde forma dintotdeauna, apoi i-l remodelează altfel, într-un chip inedit. Terorizat, simţi că orbeşte. Zbura prin spaţiu, printr-un imens vid alb. Stele, meteoriţi se prelungeau cu viteză în jur. După aceea o stea gigant, cu sclipiri intense i se întipări în minte şi... dispăru. Creierul lui Rafferty fu eliberat. Îşi dădu seama că tremura, agăţat de clanţă. Ţigara ardea singură pe parchet. D-l Alsop se aplecă s-o ridice.
-Uite-ţi ţigara. Ei ? Ţi-au răspuns ?
            Rafferty era palid.
-D-le Alsop ! D-nă Alsop ! E adevărat ! Creaturile astea chiar vin de-acolo... din infinit !
-Fără îndoială, îşi dădu cu părerea d-l Alsop. Vin de departe.
-Dar... Pricepeţi ce-nseamnă asta ?
            Simţi că vocea îi deraiază şi făcu un efort să-şi păstreze calmul.
-Pricepeţi că e cel mai senzaţional lucru din istoria Universului ? Realizaţi că e... da, desigur... e cea mai formidabilă afacere ! Şi mi se întâmplă tocmai mie, Rafferty !...
            Încercase din răsputeri să se stăpânească; urlă:
-Telefonul ! Unde vă e telefonul ?
-Telefonul ? N-avem telefon. E unul, de exemplu, la staţia de benzină. Dar ei au de gând să plece imediat. Rămâi să-i vezi cum decolează. Ouăle, clocitoarea, boabele, totul e deja îmbarcat în maşinăria lor.
-Nu ! zbieră Rafferty sufocat. Nu pot să plece imediat ! Ascultaţi-mă, trebuie să telefonez, îmi trebuie un fotograf !
            D-na Alsop zâmbi molcom:
-D-le Rafferty, am încercat şi noi să-i reţinem la cină, dar trebuie să plece la o anumită oră. Cum s-ar zice, trebuie să profite de maree.
-E vorba de Lună, explică doct d-l Alsop. Plecarea e în funcţie de Lună, care trebuie să se găsească într-un anume loc.
            Oaspeţii din infinit şedeau discreţi cu ghearele încrucişate pe ceea ce le slujea drept genunchi, cu antenele frumos rulate pentru a arăta că nu-şi  permit să citească gândurile altora.
            Rafferty plimbă o privire angoasată în încăpere căutând telefonul despre care ştia că nu există. Joe Pegley, la secretariatul redacţiei ! Să ia legătura cu Joe Pegley, cu orice preţ. Ba nu ! Nu, Joe Pegley i-ar spune pur şi simplu:''Eşti criţă, bătrâne !''
            ''Bine, dar e cea mai formidabilă afacere din lume şi tu stai înţepenit acolo, tu stai înţe...'''
            Asemenea vorbe se învârteau în capul lui Rafferty, care izbucni:
-Alsop, fii atent ! Ai un aparat de fotografiat ? Nu contează marca ! Îmi trebuie un aparat de fotografiat !
-Un aparat de fotografiat ? repetă  d-l Alsop plin de solicitudine. Asta da, un aparat de fotografiat am. Şi-ncă unul bun. O cutiuţă doar, dar face poze grozave. Stai puţin să-ţi arăt ce poze am făcut găinilor. 
-Nu, nu, nu ! Nu vreau să văd poze cu găini ! Vreau aparatul !
            D-l Alsop se îndreptă spre salon şi Rafferty îl văzu cotrobăind neconvins pe sub dulap. 
-D-nă Alsop ! răcni Rafferty. Trebuie să le pun o grămadă de întrebări !
-Pune-le, pune-le, făcu d-na Alsop binedispusă. Nu-i deranjează.
            Dar ce poţi întreba nişte fiinţe venite de la capătul universului stelar ? Are numele lor. Bun. Ştie că au venit să caute pe Pământ: ouă de găină. Ştie de unde vin...
            Din fundul salonului răsună plângăreţ glasul d-lui Alsop:
-Ethel ! N-ai văzut aparatul de fotografiat ? 
            D-na Alsop suspină:
-Nu ! Nu l-am văzut. Doar ştii că l-ai pus bine. 
-Singurul necaz, observă d-l Alsop căutând în continuare, e că n-are film.
            Deodată oaspeţii din infinit îşi întoarseră preţ de o secundă unul spre celălalt antenele apoi, după ce aparent se puseră de acord, se ridicară şi plutiră de-a curmezişul camerei cu viteză de licurici. Se deplasară atât de repede, încât Rafferty abia îi văzu. Trecură brusc pragul şi se îndreptară spre şură. Tot ce mai reuşi să articuleze, consternat, a fost:
-Doamne Dumnezeule ! Sunt jumătate insecte !
            Şi totuşi se năpusti după ei, galopând prin mocirlă spre şură şi urlă:
-Staţi ! Staţi aşa !
            Însă n-ajunsese nici la jumătatea drumului când balonul lucios de plastic se strecură afară. Se auzi un şuierat uşor şi dispăru în norii joşi.
            Rafferty fu constrâns să-şi satisfacă avida curiozitate cu un cerc pârlit, pe pământ, şi un abur subţiratic ce se înălţa din mocirlă. Se aşeză istovit, cu senzaţia dureroasă de gaură, de vid, la nivelul epigastrului şi, în minte, cu ideea că cea mai senzaţională afacere din lume i-a scăpat printre degete şi s-a topit în aer. Nici tu fotografii, nici tu dovezi, nici tu articol... Neant... Recapitulă abătut elementele pe care le adunase:''D-na şi d-l Bărbatul-care-bate-fierul...''
            Îşi dădu brusc seama ce-nsemna asta. Smith, fir-ar să fie ! Smith, bărbatul-care-bate-fierul-pe-o-nicovală. Smith, evident !
            ''D-na şi d-l Smith au revenit duminică la ferma lui Alfred Alsop. Apoi s-au întors la domiciliul lor din sistemul Alpha Centauri cu două coşniţe de ouă pentru clocit...''
            Se ridică încet şi-şi scutură capul. Rămase nemişcat, cu picioarele în mocirlă, şi deodată, miji ochii. Se putu astfel constata că faimosul creier al lui Rafferty funcţiona: creierul lui Rafferty de unde ţâşnea ''manuscrisul''.
            Se avântă spre casă şi năvăli pe uşa din spate.
-Alsop ! zbieră ca din gură de şarpe.  Alsop ! Tipii ăştia ţi-au plătit ouăle ?
            D-l Alsop se căţărase pe-un scaun în faţa dulapului în care d-na Alsop rânduia porţelanurile. Îşi căuta în continuare aparatul de fotografiat.
-Ei, da... într-un fel... au plătit.
-Arată-mi banii lor, îl imploră Rafferty.
-A, păi nu mi-au dat bani. Ei nici n-au bani, pricepi cum vine treaba ? Dar când au venit prima oară, acu' şase ani, ne-au adus ouă din părţile lor, să facem schimb.
-Şase ani ! gemu Rafferty. Apoi tresări: Ouă ? Ce fel de ouă ?
            D-l Alsop cotcodăci de râs:
-Ştiu eu ? Ne-au zis că sunt ouă de raţe stelare. Aveau formă de stea, în orice caz, ouăle alea. În sfârşit, le-am pus sub o cloşcă. Îţi închipui ce-au mai sâcâit-o colţurile lor pe sărmana cloşcă ! Era o chestie !
           D-l Alsop coborâ legănat de pe scaun:
-Între noi fie zis, raţele stelare nu-s mare scofală. Seamănă puţin cu un hipopotam micuţ şi-n acelaşi timp şi cu o rândunică. Numai că au şase labe. Au trăit doar două din ele. Le-am mâncat de sărbători.
            Creierul lui Rafferty lucra pe brânci, căutând disperat un indiciu, un capăt de dovadă care să-l convingă pe redactorul-şef... Care să convingă lumea...
            Se aplecă deasupra fermierului şi şopti cu voce cavernoasă:
-D-le Alsop... Nu ştii, din întâmplare, unde sunt scheletele raţelor ălora stelare ?
            D-l Alsop rămase perplex:
-Sche,.. A, vrei să zici oasele ? Le-a mâncat câinele. Să tot fie cinci ani de-atunci. Da, din păcate, şi câinele a murit . Însă ştiu, de pildă, unde sunt oasele câinelui...
            Rafferty îşi luă pălăria ca în transă.
-Mulţumesc, d-le Alsop, rosti absent. Mulţumesc mult.
            Ieşi pe verandă şi-şi puse pălăria. O împinse pe ceafă. Ridică ochii spre cer. Fixă norii până simţi că ameţeşte, de parcă s-ar fi scufundat ca un sfredel în masa lor inconsistentă...
            D-l Alsop deschise uşa. Cu mâneca ştergea de praf un mic obiect pătrat. 
-Ăsta-i, d-le Rafferty, zise. Aparatul de fotografiat... l-am găsit !     
                        

                               - ''RAŢELE STELARE' de BILL BROWN
                                  .traducere  de LIANA MIHAILOVCI-

          

            

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !

... sper că a fost o lectură plăcută ! 

sursa desenului - rândunica:

http://www.qbebe.ro/utile/desene_de_colorat/pasari