adâncurile..

                      SEVA DIN ADÎNCURI

                             - IOANA POSTELNICU -

                                               Motto:
                                     ''La judecata de apoi mă prezint cu confesiunile mele în mână şi voi                                                          spune: Ăsta sunt, cel care mă aflu între coperţile lor.''
                                                                            (J.J ROUSSEAU, ''CONFESIUNI'') 



             Există totuşi un simţământ pe care nu-l poţi încadra în blazare, părând - la prima vedere - că din ea şi-ar trage seva, dar rămânând totuşi altceva. Când revii mereu în locuri văzute, cunoscute, în oraşe cercetate, în muzee şi pinacoteci străbătute, sensibilitatea nu-ţi mai este intens solicitată, emoţia nu mai fierbe în tine, forţând inima să reverse sângele în trup, ca un torent. Nu poţi vedea de o sută de ori acelaşi muzeu, acelaşi monument, nu poţi străbate bulevardele, parcurile, cu simţămintele pure ale întâiului contact, care ţi-a smuls exclamaţii, ce ţi-a cutremurat sufletul. Cu timpul, impresiile se adună în adâncul tău într-un conglomerat eterogen. Dacă pe deasupra lor se cern impresii proaspete, trăirea entuziastă ţâşneşte iar... Dacă nu, treci pe dinaintea celor văzute şi nevăzute, bineînţeles însufleţiţi, dar uzat, ţintind spre un obiectiv nou, mai depărtat, necunoscut.        
........................................................................................................................................................
             Făceam mătănii în fiecare seară, în timpul postului. Ne izbeam unul în celălalt când săltam de la podea şi cădeam din nou peste ea. Ne mai bufnea râsul, dar simţământul că comitem un păcat ne potolea.
             Veneau aceste obiceiuri din străfundul veacurilor, erau ca un fir pe care erau înşirate mărgelele neamului ce a pierit şi cel ce mergea înainte. Erau stâlpii de rezistenţă ai clădirii neamului nostru, trecut prin prigoane, prin focuri, lăcomit de venetici. Erau stâlpii de rezistenţă ai pământului străbun pe care-l păzeau şi-l îngrijeau, cum îngrijeşte mama pruncii. Umplea sufletul cu visări şi năzuinţe, cu teama de judecata ce cade unde trebuie, asupra celui care făptuieşte rău, mai iute, mai târziu, dar cade. Simţeam o priveghere asupra noastră. Nu rosteam vorbe urâte, nu luam nimic în deşert. Nu se fuma în casa noastră, nu se consumau băuturi. Se chibzuia banul, se muncea greu pentru el. Era aplicată o educaţie sobră, în vederea unui scop. Creşterea în cinste pentru cinste. Şi părinţii îşi făceau timp pentru asta. Dar cum viaţa, ca un râu în ale cărui ape curate se varsă şi putreziciuni, era şi este plină de poveri, greutăţi, adversităţi, eşecuri, ambiţii, ciocniri. Sigur că toate acestea au operat şi asupra noastră în fel şi chip de-a lungul anilor. Dar în adâncul inimii noastre a rămas, poate chiar numai ca o nostalgie, curăţenia acelor năzuinţi ale părinţilor noştri în anii fragezi ai copilăriei.
             Strămoşii noştri nu stau în morminte. Îi purtăm în noi. Seminţia din care ne tragem răzbate din ei în trăsături mai viguroase sau mai slabe, dar răzbate. Noi suntem toţi câţi au fost ei şi toţi câţi ne-au făcut pe noi. Din oamenii răsăriţi la câmpie sau la munte, la oraş sau la sat. Suntem ei cu adaosurile istoriei, ale anilor pentru a o preda urmaşilor. De aici vin ''Vlaşinii'' mei, pe care trebuia să-i eternizez în cărţi, ei reprezentându-mă pe mine, fiica tatii, a mamei, a moşului Ilie, a moşului Alexa şi a atâtor alţii şi alţii care m-au pregătit pe mine. Ei, strămoşii sunt geamandura ce ne ţine la suprafaţă. Nici o stihie nu ne poate doborâ, nici un cataclism nu ne poate pieri. Rădăcinile noastre sunt adânci cât pământul pe care trăim, şi sunt păzite de cei ce s-au dus.
........................................................................................................................................................
             Nici astăzi  nu uit o învăţătură de la dânsul (=tata) pe care şi eu am transmis-o fiicei mele:''Chiar dacă mergi pe o stradă pustie, nu ştii cine se află în dosul vreunui geam. Dă perdeaua la o parte şi te vede umblând scălămbăiat, necuviincios, şi nu te mai uită. Aşa rămâi în mintea aceluia, pentru vecie.''
.........................................................................................................................................................
             Nu suntem născuţi, cum am mai spus, din generaţii spontane, am avut părinţi, strămoşi, avem copii... Ne-au transmis aceştia atâtea din câte au avut ei, şi noi la rândul nostru transmitem celor ce vin. Aşa se formează neamul, conştiinţa de neam, de familie. Locurile pe unde au călcat strămoşii, pe unde au trăit ei, experienţele lor de viaţă înseamnă istorie. Din ele se încheagă chipul oamenilor, felul de trai, felul de gândire al epocii. Toate ne leagă de pământul nostru, de ţara noastră, toate fac din noi poporul acestui loc.   
.........................................................................................................................................................
             Contactul cu natura e fascinant. Învăţ de la pământ, învăţ de la copaci şi lujeri, de la gâze, soare şi ploaie. Câte nu cunosc orăşenii din cele ce se petrec în preajma gliei. Satul este o familie, oamenii sunt legaţi între ei ca într-o plasă, suferinţa unuia este însuşită de către toţi. Bucuria la fel.      
                                 (IOANA POSTELNICU, ''SEVA DIN ADÂNCURI'') 

... postarea este propusă de Zinnaida unde veţi găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''SEVA DIN ADÂNCURI'', IOANA POSTELNICU !

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioana_Postelnicu

sursa coperţii cărţii:
(https://www.okazii.ro/ioana-postelnicu-seva-din-adancuri-a178944856 )