lebăda pe care a iubit-o aşa de mult...

... pe 28 noiembrie, la NHK TV, în cadrul emisiunii radiofonice The Reading Room, (http://www3.nhk.or.jp/nhkworld/ ), a fost prezentată din creaţia renumitei nuveliste Yoko Ogawa (http://www.goodreads.com/author/show/42775.Y_ko_Ogawa ), o scurtă poveste: ''The Swan that Was Loved Too Much'' (''Lebăda pe care a iubit-o aşa de mult''...)...
... povestirea am ascultat-o şi eu astă seară şi mi-a plăcut mult şi încerc să o repovestesc cam aşa (sau mai binezis din ceea ce am înţeles eu...):

''... undeva departe, departe, era o pădure deasă că dacă intrai în ea nu mai găseai drum ca să ieşi... cu copaci foarte înalţi, încât noaptea era aşa de întuneric că doar ochii animalelor străluceau în intuneric... 
... în pădure trăia un bărbat ce era pădurar din tată în fiu... 
... acest pădurar - crescut în pădure fără mamă, fără şcoală, fără prieteni -, singur, a îmbătrânit fără să ştie despre multe altele din lume (muzică, instrumente, călătorii...) dar iubea şi avea grijă de vieţuitoarele pădurii...
... singurul care mai venea, la 10 zile o dată, pe la pădurar era un tânăr - ce locuia într-o localitate apropiată de pădure - şi atunci îi aducea de mâncare... bucuros, pădurarul îl servea cu un ceai pe care tânărul îl bea cu plăcere şi îi lăsa câte o bomboană, la plecare... 
... de fiecare dată era o altă bomboană şi, un timp, pădurarul a încercat să ţină seama de fiecare dată ce culoare şi aromă avea bomboana ce o găsea lăsată de tânăr dar nu a reuşit să-şi mai amintească după un timp...
... când sta şi se odihnea lângă foc, seara, era momentul cel mai plăcut: lua de pe masă o bomboană şi o punea în gură, fericit !!!
... într-o zi, pe lacul din pădure, a venit o lebădă... 
... lacul avea o apă rece şi era atât de curată şi limpede că se reflectau toate ca într-un al doilea cer...
... captivat de frumuseţea lebedei, zi după zi, pădurarul a încercat să se apropie încet de lebădă şi aceasta nu s-a speriat...
... zilele au trecut ...
... şi aşa cei doi devin din ce în ce mai apropiaţi... în fiecare dimineaţă, pădurarul se ducea la lac ca să vadă dacă lebăda era bine, o proteja ca să nu fie atacată...
... captivat de frumuseţea sa, pădurarul s-a gândit cum să o apropie mai mult de el şi într-o zi i-a dat bomboana ce-i plăcea atât de mult...  


... ca să aibă bomboane pentru lebădă, pădurarul l-a rugat pe băiat - ce-i aducea mâncarea - să-i aducă mai multe bomboane şi băiatul a fost de acord...
... aşa, în fiecare zi, pădurarul nu mai mânca bomboanele ce-i plăceau aşa de mult şi i le oferea lebedei cu drag: lebăda îi ciugulea fiecare bomboană, încet, una după alta... şi pădurarul era fericit...
... dar într-o zi, pădurarul a venit ca de obicei la lac dar nu a mai găsit lebăda...
... era iar singur !!! '''