biscuiţii de la ora 16...

... englezii sunt renumiţi prin: "ceaiul de la ora 17" - creat pentru a savura o anume stare, în singurătate sau cu cei apropiaţi !
... la noi, toată vara, familia mea a avut: "biscuiţii de la ora 16"!!!
... de când am trecut la viaţa de ţară, aproape că nu a fost moment despre care să nu am ce povesti!!!
... nu a fost totul perfect dar au existat momente în care care am trăit cu adevărat, rupţi de realitatea crudă, intrând în lumea pe care ne-am creat-o singuri!
... de când a venit anotimpul călduros, după-amiezile ne-au creat momente atât de deosebite şi de apropiate sufletului nostru!!!
... nouă ne plac băncuţele unde să ne adunăm şi să bem o cafea sau un ceai şi să povestim, să discutăm sau să facem planuri de viitor... la început, băncuţa creată de ticuţu era în grădina mare, aproape de poarta cea mare, în plin soare...la insistenţele mămicuţei, ticuţu a mutat locul nostru de adunare undeva sub caisul aflat în mijlocul grădinii!!! minunat loc ales, mai ales în zilele pline de fierbinţeala ale verii: caisul este înalt şi are ramuri multe cu o zonă mare de umbră sub el!
... şi astfel, zilnic, aproape de ora 16, încep pregătirile: micuţa pregăteşte cafeaua sau ceaiul (depinde de starea noastră din fiecare zi...), pregăteşte ceştile ... îşi încarcă în primul rând buzunarele cu biscuiţi mari, pătraţi - obligatoriu trebuie să aibă buzunare multe !!! ne anunţă că este gata şi pleacă în grădină, încărcată cu ceea ce poate duce singură!
... după ea porneşte ticuţu, pas cu pas, mai puţin încărcat - fiind mai bolnăvior, pentru noi este important că se poate deplasa acolo - dar, obligatoriu, are şi el buzunare şi în ele, biscuiţi!!!
... bineînţeles că se mai găsesc două sufleţele care abia aşteaptă vestea pregătirii noastre de la ora 16: Leu şi Puiu! Leu se scoală domol, din locul lui de staţionare, şi o însoţeşte pe micuţa, liniştit, păşind în urma ei, spre băncuţa din grădină...Puiu, nerăbdător, sare peste etape şi ca o căpriţă, ajunge repede, primul la bancă!!! se întoarce vesel, în întâmpinarea grupului, primindu-i ca o gazdă la banca lui...
... toată suflarea îşi găseşte locul: mami şi ticuţu pe bancă, Puiu sub bancă, la picioarele mămicuţei (este doar favoritul ei!!!) iar Leu (favoritul lui ticuţu), ceva mai departe, pentru a nu avea conflicte cu Puiu - pe bază de teritoriu!!!
... fiecare căţel îşi primeşte primul lot de biscuiţi... mami şi ticuţu trec la sorbirea cafelei sau ceaiului depănând întâmplări ale zilei sau planificând ceva nou...
... eu sosesc, de obicei, ultima - se întâmplă că mai am câte ceva de finalizat prin casă sau privesc ceva la tv şi nu mă îndur să plec imediat - şi oricum ştiu că îi găsesc aşezaţi pe toţi la locurile lor,îin grădină...când mă simt căţeii că urmează să apar şi eu, sar de la locurile lor şi mă întâmpină fiecare, în stilul caracteristic: Leu, mai greoi, cu o deplasare mai înceată, de la vârstă şi greutate (!!!) iar Puiu, iute, sărindu-mi cu doua lăbuţe pe piept! pregătesc câte un biscuit (obligatoriu, trebuie să am un mic depozit de biscuiţi, pe undeva prin ceva buzunare...) şi sunt lăsată în pace, fiecare trecând la locul lui...şi mă îndrept şi eu la locul meu: pe şezlongul ce-l târăsc după mine, lângă mami şi ticu....
... discutăm despre multe, subiectele sunt atât de diverse, după cum are fiecare gândirea momentului: mai clară sau înmuiată de căldura după-amiezii...se stabileşte planul de acţiune al serii: ce plante avem de udat, etc...
... Leu din două hăpăituri termină câte un biscuit sau doi, pe ceilalţi îi lasă pe lângă el, se rostogoleşte pe iarbă şi trece la sforăit... Puiu aşezat pe burtă, cu un biscuit prins între lăbuţele din faţă, aparent visător, ronţăie mulţumit...termină întotdeauna primul toţi biscuiţii primiţi...apoi, se scoală, aparent fără nici un gând clar şi se plimbă trecând pe lângă Leu ...şmecher, îi ia delicat un biscuit şi tot aşa agale, ca şi când nici nu a trecut el pe acolo (ca să nu se trezească Leu şi să sară la el), se duce la locul lui şi savurează noul biscuit şterpelit...şi aşa face până îi termină proviziile lui Leu... nu ai voie să te apleci să îi vezi biscuiţii lui Puiu - mârâie şi îţi poate aplica corecţia - un dinte!!! dacă vede că a terminat totul, mai stă puţin liniştit şi apoi, trece şi controlează, cu boticul, buzunarele micuţei şi nu se lasă până nu termină ce găseşte...nu rămâne buzunar necontrolat şi mami trebuie să îi întărească verbal: "nu mai am biscuiţi, Puiu lui mami !" ...când nu mai are micuţa, trece apoi la ticuţu şi apoi la mine...îi plac atât de mult aceşti biscuiţi savuraţi lângă bancă, cu noi toţi pe lângă el...
... dacă le-ai da aceşti biscuiţi, în restul zilei, prin alte locuri, nici nu s-ar uita la ei!!!
... între timp, dacă cineva trece pe drum, pe lângă gardul nostru, cei doi se întrec care să ajungă primul lângă gard şi să-l latre pe trecător! apoi, când s-au săturat ei de lătrat, se întorc agale, după ce noi am răguşit certându-i ca să vină înapoi! cea mai mare satisfacţie a lor este să-i vedem noi cum apără ei grădina, alergând şi lătrând !
... când ne-am săturat de vorbă, când am terminat cafeaua sau ceaiul şi biscuiţii ... soseşte momentul plecării din grădină spre terasa casei...
... de obicei eu plec prima, încărcată de ceşti, ibrice, şezlong, perne (toată dotarea ...), apoi ticuţu şi micuţa... Leu dă din coadă mulţumit că am fost cu ei în grădină, se scoală şi vine agale după noi... Puiu este ultimul de obicei, încheie şirul indian...Puiu parcă verifică dacă totul este în ordine şi plin de importanţa momentului, îl imită pe Leu şi păseşte şi el încet ...
... în urma noastră, rămâne goală banca de sub cais ... în cais se vor aduna spre seară, vrăbiile numite de ticuţu "nepoatele lui" şi vor discuta vrute şi nevrute, ciugulind firimiturile de biscuiţi ţi găinăţându-se pe banca noastră ...