vineri, 14 septembrie 2018

jurnalul (265)


... Azi ... vineri 14 septembrie, ora 21.15.
... Au trecut ... 120 zile !
... Am gândit ... o listă pentru pomană şi azi am bifat ceea ce am reuşit să cumpărăm...
... Puiu ... s-a obişnuit cu plecările noastre (la cumpărături...): rămâne de pază şi, la întoarcerea noastră acasă, controlează ce avem în căruț şi vrea să guste... ca un copil ! azi a căpătat 2 păpuşi:

şi, după ce a controlat puişorul - bine de tot încercând să-i guste ochişorii şi altele ! - dar acesta a piuit de câteva ori şi l-a speriat...), a ales să se joace şi să doarmă cu cealaltă păpuşică (ce suportă în tăcere orice joacă !)...
... Bucătăria ... a fost, azi după-amiază, aglomerată cu cumpărăturile de la oraş! ne-am răsfățat fiecare cu câte ceva dulce...
... Sunt ... în pat, echipată de noapte, mami a adormit repede foarte obosită, iar Puiu doarme, mulțumit, cu păpuşica lui cea nouă, în zona lui din casă !
... Munca ... săptămânii a fost tot cu toporul şi cu lemnele... a mai scăzut stiva dar au rămas doar din acele buturugi care se sparg doar cu ajutorul penelor şi barosului...
... Vremea ... este tot caldă şi ud în continuare vinetele şi ardeîi  (ce se simt mai bine ca în timpul verii...), florile şi, pe rând, pomii...
... Noutatea săptămănii ... este din domeniul producției noastre de piersici (ce au fost mai multe dar au rămas spre final doar două (dar foarte gustoase !):

luni, 10 septembrie 2018

suferința urmașilor...

Ion Lăncrăjan
                  SUFERINȚA URMAŞILOR

   ...Războiul întreg avea să-l facă Monu într-un anumit fel purtând cu el, din Ardeal şi până la Cotul Donului, de acolo înapoi, în țară, şi mai departe pe urmă, până în munții Cehiei, acelaşi simțământ confuz şi puternic, de teamă şi de îndoială, de iubire amestecată cu ură, de încredere şi de dor. Luptase ca un leu Monu -- "Ca un apucat, cum avea să spună el mai apoi, ca un negândit !..." -- fusese rănit într-un timp şi-şi dăduse seama abia atunci că el lupta atât de avan şi se băga aşa de tare în foc pentru că vroia să obțină o permisie, vroia să se întoarcă, fie şi pentru o zi, acasă, la Lița.... Şi-un ceas mi-ar fi destul ! zicea el câteodată uitându-se la o zare stranie, care se depărta mereu de el şi de ceilalți, de toate armatele, de toți ostașii aceia bântuiți de doruri şi de nelinişti.
                        ****
     O văzu pe Lița într-un timp strigând la el dintr-o margine a clopotniței, unde se suise pe o scară, fiindcă vorbea mereu cu cineva de jos, cu oamenii care împrejmuiseră clopotnița; era plin acolo, în jurul clopotniței, în cimitirul care împrejmuia biserica, pe cruci şi pe cripte, pe morminte şi pe garduri, în cireşii şi în prunii dintre morminte care erau negri şi urâți, după ce fuseseră despuiați de zăpadă.  
      "... Simioaneeee, spunea Lița, când se înturna spre el, lasă clopotele, Simioaneeee!... Lasă-le, că te leagă iară !... Te leagă şi te duc !... N-auzi, măi Simioaneeee, mă !?... Sufletul lui Dumnezeu şi al pământului !... N-auzi ?!..."  
      "Da, da ! răspundea el deşi nu auzea mai nimic în afară de dangătele care îi sunau şi îi bubuiau în cap. Cum să n-aud ?!... Aud prea bine !... Dar de plecat nu plec nici mort de-aicea !... De ce să mă lege şi să mă aresteze ?!... Cotele le-am dat !... Impozitele le-am plătit !... Şi-atuncea, de ce să mă aresteze ?!... Şi până când să mă tot lege !?... Că şi lucrurile astea trebuie să aibă un sfârşit şi un capăt !... Fiindcă până la urmă, măi mişeilor şi măi ticăloşilor, n-o să mai aveți pe cine aresta !... Şi nici cote n-o să mai aveți de la cine să luați !... Şi nici la lucru n-o să mai aveți pe cine mai mâna !... Fiindcă oamenii, dacă-ți bați joc de ei... O dată sau de o sută de ori !... Se scârbesc şi se duc !... Se-neacă în tăcere!... Ori cad în copcă !... Cum a căzut băiatul acela al meu: Niculae !... Lae-Niculae!... Dumnezeu să-l ierte, Dumnezeu să-l păzească şi să-l îngrijească !... Să-l țină la sânul lui ca pe un înger, ca pe un suflet de floare !... Pentru că el, săracu, s-a jertfit pentru mine !... Iar eu, acum, nu trag clopotele numai după el... Le trag şi după mine !... Cu toate că n-am murit !... N-am murit dar am să mor !... Le trag după tot ce-a fost !... Şi după tot ce va fi !...
                       ****
    Lița fusese alături de el tot timpul, aproape tot timpul, pentru că fusese o vreme --"Urâtă şi şuie vreme, blestemată de Dumnezeu şi lepădată de dracu din brațe !..." -- când îl părăsise și ea, până şi ea. Înainte de asta, însă, îi fusese devotată şi supusă, se simțise legată de el, trup şi suflet, prin sentimentul acela copleșitor, pe care îl trăise de atâtea ori în preajma lui sau când era cu el, mai ales atunci, când i se dăruia complet și fără nici o urmă de reținere, trecând prin el şi revenind, cum trece apa prin pământ, ori pământul prin apă, pentru a se desface apoi în noi liniştiri, în bucurii greu de numit şi de asemuit cu ceva, în afară, poate, de îmbrățişarea mare şi cuprinzătoare a soarelui -- "a sfăntului Soare !" --, în afară de potopirea lui rodnică şi adâncă, din zilele de înflorire şi de fecundare a pământului. Pe lângă asta, şi poate că nu în ultimul rând, Lița se simțea legată de Monu -- "de omul meu..."
                         ****
     "O lume a fost, o lume va veni !" zicea Monu în răstimpurile acelea ale lui, care nu mai aveau între ele distanță şi degajarea de altădată, erau din ce în ce mai scurte şi mai abrupte, de parcă timpul i-ar fi devenit și el duşman. "O lume a fost, de lemn şi de pământ, o altă lume va veni, de fier şi de beton !... A venit, nu va veni, a venit şi vine, creşte și se întăreşte !..." "Dar nu s-ar putea oare", se întreba şi întreba el, din altă parte, ca fierul şi betonul să lase loc şi lemnului şi pământului, lutului de demult ?!..."
       (Ion Lăncrăjan, "Suferința urmaşilor")
... postarea este propusă pentru "Citate favorite" găzduite de doamna Zina
( http://zinnaida.blogspot.ro ) unde veți găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul "Click & Comment Monday" !
... distribuie pe rețele articolele care îți plac !
... deci dacă este luni, provocarea este:"Suferința urmaşilor" de Ion Lăncrăjan!

sâmbătă, 8 septembrie 2018

târg...


Cornel Omescu
                   TÂRGUL MONDIAL DE CARTE


      Anul acesta este plin de surprize în lumea editorială.
      De când tehnica tiparului a fost revoluționată prin desființarea hârtiei clasice şi de când editorii au introdus cele mai surprinzătoare sortimente de hârtie, cititorii sunt pur şi simplu răsfățați. Astfel, anul acesta s-au tipărit tiraje imense pe hârtie comestibilă.
      Menționăm ultimele prezentări de noutăți la târgul mondial:
a) NUVELA PENTRU VEGETARIENI. După lectura ei (sau chiar înainte) oricare pagină dizolvată în apă rece, dă un alt sos vegetal. Găsim o gamă largă de sortimente: de la urzici şi fasole, până la morcovi şi... spanac.
b) ROMANUL DULCE. Standul respectiv ne oferă un veritabil recital de produse de cofetărie. Semnalăm varietatea largă de materii prime folosite pentru umplerea paginilor: fructe terestre şi extraterestre, creme policolorate, esențe poliaromate, lichioruri în premieră, sifon condensat. De asemenea, alături de pagini crocante din pulberi aglomerate, găsim şi suficiente pagini cuminți care, în aqua chiorenzis, dau siropuri onirice.
c) TETRALOGIA CĂRNII. Un tetra-stand copleșitor, amenajat ca o capodoperă. A întrunit toate sufragiile juriilor de ambele sexe, indiferent de vârstă sau diagnostic. Varietatea extractelor de carne, din care s-au preparat paginile, este debordantă. Nu lipseşte nici un sortiment de vânat sălbatic sau vânat dresat, de la cameleon la crocodil, de la şoarece la elefant, de la guguştiuc la vulturul pleşuv. Bine preparate sunt şi extractele din şeptel. O mențiune specială pentru porc şi gâscă. De necrezut dar porcul a cules toate premiile.
      Din păcate, sectorul peştilor a fost slab reprezentat. N-am remarcat decât un eseu de caracatiță în cerneală proprie, o mică monografie de raci,  un pamflet de țipari şi arici de mare împănat cu peşte-sabie, un oarecare studiu din extract de rechin umanizat, cam indigest -- dacă nu se sărează bine paginile cu lacrimi de milă în momentele de silă.
      Târgul a înregistrat largi ecouri. Cărțile s-au târguit binișor. Nu s-au înregistrat cazuri de apendicită, peritonită, indigestie, dezinterie sau alte boli psiho-intestinale. Doar doi paznici au căzut victimă unei uşoare insolații. Printre alte alimente, un scriitor a fost mâncat din greşeală de calcul. Deci -- succes pe toată linia !
      Toată lumea a plecat sătulă...
           (Cornel Omescu,  "TÂRGUL MONDIAL DE CARTE")
                                                     
... deci dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine câte o porție mică de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiștii domeniului în decursul timpului) !
... sper că a fost o lectură plăcută !

pledoaria...

... urmăream un film - "JFK" - şi am rămas înmărmurită de procurorul Garrison interpretat de Kevin Costner: un minunat discurs-pledoarie...
... printre altele, şi :"...nu te întreba ce poate face țara pentru tine, ci întreabă-te ce poți face tu pentru țară..."
... poate că eu de-abia acum am văzut filmul (film pe care poate l-ați vizionat deja...) sau poate ca am vibrat la cuvintele pledoariei... dar dacă nu l-ați văzut, va scriu că merită văzut, măcar pentru acest discurs-pledoarie !
... filmul se termină, având scris:"Trecutul e doar un prolog."

vineri, 7 septembrie 2018

jurnalul (264)

... Azi ... vineri 7 septembrie, ora 20,.40
... Au trecut ... 113 zile !!!
... Gândurile ... îmi sunt tot mai des la organizarea pomenii de 6 luni... cum a trecut timpul !
... Puiu ... stă foarte puțin pe afară, de obicei îl dau afară atrăgându-l cu ceva bun de mâncare -- s-a obişnuit în casă protejat de căldură, muşte ..
... Bucătăria ... este plină când venim la masă...
... Munca ... a fost variată:
- am preparat, pentru prima oară, ciment pentru a realiza reparații de jur împrejurul casei - aşa cum am văzut că făcea ticuțu doar că la mine cantitatea preparată este mai mică neavând forță ca să amestec compoziția, adică eu folosesc o găleată (ajunge pe la jumătate - nu este uşor deloc la amestecat...):

apoi am turnat cimentul moale ca să pot astupa bine crăpăturile din cimentul vechi, ca de exemplu pe aici:

-am curățat de buruieni (împreună cu mami) terenul unde a fost ceapa, am măsurat şi stabilit locurile (cuiburile), am săpat fiecare cuib stabilind câte roşii vom cumpăra în primăvara viitoare;

-am curățat de buruieni (împreună cu mami) terenul unde au fost roşiile, am trasat şănțulețe pentru a pune acolo (în octombrie) arpagicul şi usturoiul;
-am strâns busuiocul (mai mult) şi cimbrul (mai puțin), am curățat locul, am împărțit totul în buchețele mici (împreună cu mami) şi le-am aşezat la uscare;
-azi a venit pe la ora 14 şi o porție de lemne, din care am spart, cu toporul, tot ce a fost buturugă mai mică, mami le-a depozitat lângă atelier, eu am format rândul în interior, apoi am depozitat, afară lângă atelier, buturugile mai mari:
plus încă micile activități zilnice...
... Sunt ...  în pantaloni scurți, tricou (ce se schimbă după fiecare activitate, fiind prea ud de apa ce-mi iese prin piele...);
... Noutatea săptămânii ... este legată de un gând bun primit de la prietena mea de spirit şi suflet, doamna Laura Schussmann: