atac de cord...

Liviu Paciugă
                                          ATAC DE CORD

            1. KALAHARI
     Mi-am retras mâna. Claviatura, ecranul. Parcă le văd pentru prima dată, obiecte străine sau înstrăinate de automatismul extrem ce determină dispariția percepției conștiente. Se ocupă subconştientul de întregul proces. Intrat în reflex. Sau introdus ? Pentru a da posibilitatea conştientului de a se odihni. Mai bine zis de a rămâne într-o hibernare perpetuă care durează de o viață. Memoria mea conştientă este goală, nu golită sau ştearsă, e pur şi simplu goală. Pentru că nici o imagine, nici un eveniment nu a reuşit performanța de a străpunge bariera subconștientului spre a ajunge la nivelul conştientului. Astfel că ecranul, claviatura se înscriu pentru prima dată în memoria mea conştientă şi, alături de aceste gânduri, sunt primele elemente care o tulbură. Primele mele gânduri... Primele... Parcă ar fi un început. De viață ?... Dar dacă sunt primele mele gânduri conştiente, nu înseamnă că nu sunt o mulțime altele în subconştient, care se îngrămădesc să ajungă la conştient. Mă repet şi asta nu-mi place deloc. C ar putea să însemne conştient şi S subconştient.
       Între S şi C s-a deschis o portiță odată cu primele gănduri tip C. Şi golul C-ului atrage toate noțiunile, toate gândurile din uriașul acumulator S prin portița asta minusculă. Dacă le-aş lăsă libere, ar fi haos în creierul meu. Dar reuşesc să le stăpânesc. Am de gând să-mi ascult foarte atent S-ul. Are o experiență de 24 de ani. Stop ! De unde ştiu asta ? Ecranul din față etalează cifre, cuvinte ale căror sensuri nu le-am găsit încă în S. Un colț face notă aparte. Delimitat de un chenar luminescent poartă următoarea inscripție:
             FIŞĂ DE IDENTITATE
   ... (două cuvinte care nu au nici un semn pentru mine şi... nu mă ostenesc să le memorez)
   VÂRSTA: 24 ANI
   FUNCȚIA: OPERATOR AUTOMAT GRAD 1
   CALITATEA: OM
       Mă aflu într-un fotoliu foarte comod, dintr-un material de culoare neagră. Am în față un calculator de prelucrare a datelor: ecranul, claviatura. Cifrele numărului 24 de pe FIŞA DE IDENTITATE încep să clipească intermitent. În dreapta pupitrul e un fel de nişă care ar fi trebuit să se deblocheze automat când cifrele dintr-un alt colț al ecranului ar fi indicat 24.00.00. Acolo găseam întotdeauna două butoane de culori diferite. Ştiam că trebuie să le mănânc. Nu aveau nici gust, nici miros. Nişa nu s-a deblocat. Iar cifrele nu numai că indică numărul 24.00.00. Au rămas încremenite în această poziție. Sunt sigur că ar fi trebuit să se schimbe. Poate că aceste fapte inedite au determinat activitatea nivelului C. Nu reuşesc să-mi desprind privirea de numărul 24.00.00. A devenit constant prin nemișcarea cifrelor sale. Totdeauna este nevoie de o constantă. Dar până acum ce a fost constant ?
       În jur sunt calculatoare identice cu al meu. Oamenii stau în fața lor. Au privirile fixe şi apasă pe două butoane dar mi se pare ceva absolut lipsit de sens. Mă ridic şi pornesc printre calculatoare. S îmi spune că trebuie să merg, să caut o ieşire. Vreau să ajung la un perete. Mergând de-a lungul lui voi găsi o uşă. Uşile înseamnă de obicei ieşiri. Merg destul de repede. Sunt înconjurat de aceleaşi calculatoare. În sfârşit, un perete. După cât am mers până aici, cred că sala este imensă. Peretele la care am ajuns e uşor curbat. Pornesc mai departe. Ecranele calculatoarelor s-au stins. Calculatoarele au murit. Am asistat la agonia lor. Oamenii îşi părăsesc lucrurile. Dar liniştea nu este ruptă. Nu au ce să-şi spună. Sau au prea multe de spus şi nu se pot hotărâ cu ce să înceapă. Văd un alt perete. Disting o uşă aproape de colț. Ajung acolo. Uşa e blocată. Deşurubez cel mai apropiat fotoliu şi încep să izbesc în uşă cu acest berbec improvizat. Uşa cedează destul de repede. Privesc dincolo. O sală imensă. Pereții nu se văd. Calculatoarele sunt părăsite de operatorii care stau adunați în grupuri privindu-se fără să spună nimic. Cele două săli sunt perfect identice. Pornesc mai departe de-a lungul peretelui curbat. Monotonie. Obositoare. Încep să înțeleg cu adevărat noțiunea de oboseală. Şi noțiunea de foame. Mă enervează încetineala mişcărilor celorlalți. Dar eu cum mă mişcam înainte de activitatea nivelului C ? Sau mă enervează tocmai pentru că la nivelul S am conştiința condiției pe care am reuşit să o părăsesc cu ajutorul unui S deosebit şi pe care acum... o disprețuiesc ? După câteva ore ajung la un alt colț. Uşa e blocată. Deşurubez cel mai apropiat fotoliu şi încep să izbesc în uşă cu acest berbec improvizat. Uşa cedează destul de repede. Privesc dincolo. O sală identică primelor două. Uşile înseamnă de obicei ieşiri.  Dar nu întotdeauna. Cred că e mai bine să o iau de-a lungul peretelui fără curbură. Merg. Dar mult prea încet. Mă întind pe jos. Imaginea se estompează, se estompează, se estompează... M-am trezit. Asta trebuie să fi fost somn. Mă ridic şi pornesc. Peretele e foarte lung. Podeaua e uşor înclinată. Înainte nu mi-am dat seama pentru că unghiul era prea mic. Deci urc. La început imperceptibil, acum evident. Urc. Îmi place cuvântul. Spre ce ? În jur, monotonia. Şi nu numai în jur. Merg. Un alt colț. O uşă. O încerc. Se deschide uşor. Stratul gros de praf se scutură pe mine.
           2. KARAKORUM
-Stai !      
        Soldatul îşi îndreaptă arma spre mine. Nu mă opresc.
-Cine eşti, omule ? strigă.  
        Ridic din umeri.
-Nu ştiu.
        Mă opresc. Mă priveşte câteva clipe. Apoi lasă arma în jos.
-De fapt nu are nici o importanță.
        Pare că a uitat de existența mea.
-Ce faci ?
-E rândul meu să păzesc aici.
-Ce să păzești?
-Uşa.
-De cine ? Sau de de ?
         Râse.
-N-o păzesc de nimeni. Trebuie doar să văd câți intră sau ies pe uşa asta. Ştii, am pus un pariu. E prea complicat să-ți explic.
         Am plecat. Sala e plinâ cu mese. La unele stau câte patru oameni şi îşi trec unul altuia cartonaşe colorate. La altele sunt numai câte doi care aruncă pe rând cu două cuburi. Am ajuns în fața unui ordinator. E mort, ca şi calculatoarele dîn sălile anterioare. În spatele său se află un cilindru uriaş. O mare inscripție care fusese luminiscentă anunță:
              SIMULATOR SITUAȚII LUPTĂ
      Podeaua urcă şi aici. Pe lângă pereți sunt paturi aliniate în şiruri lungi. Ajung la o altă uşă. Acolo stă un soldat. Trec pe lângă el şi deschid uşa. O închid în urmă. Sunt într-o sală mult mai mică decât cele precedente. E împărțită în carouri albe şi negre. În stânga, un ecran îşi lansează insistent mesajul scris:
               REMEDIAȚI AVARIA
      Câțiva oameni discută aprins. Aud fragmente:
-Punctul dumitale de vedere este doar virtual posibil...
-De acord. Dar dacă schimbăm sistemul de referință...
      Sunt foarte multe mese. Repartizate uniform. Mesele au suprafețele împărțite în pătrate albe şi negre. Sunt paturi de-a lungul pereților drepți, pe lângă care podeaua e înclinată. Oamenii sunt îmbrăcați cu salopete în carouri albe şi negre. Stau câte doi la o masă. Față în față. Unul mişcă nişte statuete de culoare albă aşezate pe tablă, celălalt mişcă statuetele similare de culoare neagră. Câteva mese sunt libere. E un joc pe care aş vrea să-l exersez şi eu dar nu-i ştiu regulile. Unii oameni se plimbau prin sală când am intrat eu. Acum mă înconjoară. Se recomandă drept GÂNDITORI. Le povestesc tot şi le cer o soluție. Unul dintre ei începe să vorbească:
-Întreaga problemă poate fi redusă la situația pionului care mai are un pas şi ajunge pe ultimul rând transformându-se din cea mai slabă în cea mai puternică piesă, dama. Întrebarea care se pune este: ajunge sau nu pionul pe ultimul rând ? Cu un calcul probabilistic relativ simplu...
-Iartă-mă că te întrerup - intervine un altul - dar nu ții cont de o seamă de factori care...
      Încep să se certe. Plec. Ies din camera gânditorilor. Sunt acum într-o sală pustie. Podeaua e din ce în ce mai înclinată. Văd o uşă pe care scrie ORDINATORUL CENTRAL. Uşa se deschide în interior. Intru şi mă sprijin de ea. Un ecran imens şi un pupitru de comandă foarte complex sunt acum în fața mea. E şi un fotoliu. Mă aşez. Pe ecran scrie:
                    AVARIE
            CAUZA: SCURTCIRCUIT
            ALIMENTARE: GRUP ENERGETIC SUPLIMENTAR
            TIMP DE FUNCȚIONARE: 48.00.00
            TIMP SCURS: 47.57.59
     S îmi spune să mă grăbesc. Apăs pe butonul CONTROL. O parte a pupitrului se desprinde de rest şi lasă să se vadă multe obiecte de dimensiuni mici, înghesuite unele lângă altele. Îmi plac. Printre ele sunt mai multe tuburi minuscule de sticlă având în interior câte un fir metalic subțire. Unul dintre acestea e înnegrit. S spune că asta nu e în regulă. Apăs pe butonul PIESE DE SCHIMB. Se deschide un sertar. Iau un tub  de sticlă şi îl înlocuiesc pe cel înnegrit. Îmi place dispozitivul de fixare. Dar nu am timp suficient să-i înțeleg construcția. Pupitrul se reface. Ecranul rămâne gol. Apoi apare inscripția:
                   REGIM NORMAL DE FUNCȚIONARE
după care ecranul este invadat de date care se schimbă cu o viteză uluitoare. Nu le pot urmări. Mă simt eliberat de o mare povară. Gândesc. Poate avea dreptate omul acela. N-am fost decât un pion. Am ajuns pe ultimul rând ? Ce sunt acum ? Cine sunt eu ? Cele două cuvinte de pe fişa de identitate... numele meu. Numele reprezintă identitatea. Dar eu mi-am pierdut numele, deci identitatea. Trebuie să o caut. Ordinatorul mi-a detectat prezența. Începe să-mi explice totul. Cel puțin aşa pretinde. Dar eu nu-l mai ascult. Nu mai vreau să-l ascult. Sau nu mai am puterea s-o fac. M-am săturat de aparențe. Trebuie să mă caut, să-mi caut identitatea. Mă ridic de pe fotoliu. Urc povârnişul podelei. Cuvinte disparate ale ordinatorului stăruie în jurul meu: "rațiunea", "adevărata societate", "supraviețuire", "involuția", "necesar", "sacrificiu"... Îl ocolesc. Urc. Îmi place cuvântul. O uşă. Cred că se va deschide foare greu. O ating. Uşa se deschide. Descopăr pe partea cealaltă cinci sigilii. Toate s-au rupt acum.
                    (Liviu Paciugă, "Atac de cord")

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine câte o porție de mică de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF ce o am prin bibliotecă scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului)!
... sper că a fost o lectură plăcută !