Nicolae Filimon
Ciocoii vechi şi noi
sau
ce naşte din pisică șoareci mănăncă
-Prolog-
Nimic nu este mai periculos pentru un stat ce voiește a se reorganiza decât a da frânele guvernului în mâinile parveniților, meniți din concepțiune a fi slugi şi educați într-un mod cum să poată scoate lapte din piatră cu orice preț !...
Platon a zis, cu două mii de ani înainte de a lua noi pana în mână ca să descriem pe ciocoi, că un om, ca să poată deveni cetățean onest, mai întâi de toate caută să fie născut bine, crescut în frica lui Dumnezeu şi, din copilărie până la maturitate să trăiască înconjurat de oameni virtuoşi şi drepți.
Ciocoiul este totdeauna şi în orice țară un om venalba, ipocrit, laş, orgolios, lacom, brutal până la barbarie şi dotat de o ambițiune nemărginită care eclată ca o bombă pe dată ce şi-a ajuns țintă aspirațiile sale.
Pepiniera în care trăiesc aceşti inamici ai onoarei şi ai tuturor virtuților cetățenești este mai totdeauna.
...Ca sufragiu se obişnuieşte atât de mult cu mâncărurile delicate încât nu mai poate să trăiască fără friptură de fazan, brânză de Parma, salam de Verona, icre noi, conserve de Franța şi vinuri din cele mai celebre dealuri ale Europei...
Înălțat la acest din urmă şi mai suprem grad al slugărniciei, ciocoiul devine prevăzător ca un prezident de cabinet... din Europa. Ideea ce-l preocupă ziua şi noaptea este de a afla metodul prin care să-şi facă stare. Diferite planuri i se prezintă în imaginațiune, unul mai întunecos decât celălalt; le studiază pe toate în lucrare fără mustrare de conştiință.
S-a zis de mai mulți filozofi şi cărturari că conştiința este cel mai aspru jude al criminalului. O fi, nu tămăduirea, dar vătaful de curte cunoaşte secretul de a face din acest aspru judecător un consilier întocmai după cum îi trebuiește lui.
El zice în sine: Tot omul este creat de Dumnezeu cu dreptul de a se hrăni pe pământ, de ce dar unii oameni au mai mult decât le trebuie, când alții nu au nici chiar mijloacele necesare spre a se susține ? De ce unii sunt puternici şi alții nebăgați în seamă ? De ce unii stăpânesc pămănturi întinse, iar alții nu au nici chiar pământul necesar spre a se înmormânta ? Aceasta este o stare de lucruri anormală zice înțeleptul vătaf de curte şi cată să o combat din toate puterile, adaugă el.
...Nu trece mult şi ingeniosul vătaf de curte se pune cu ardoare a nivela starea societății... Îşi cumpără monitoare, vitişoare şi alte diminutive de acestea care fac viața lesne şi plină de plăceri.
...Este cunoscut că omul îmbogățit prin furtişag nu se sătură niciodată de avere, oricât de bogat ar deveni, ci, din contra, caută noi mijloace de a-şi mări bogățiile.
...Amorul de patrie, libertatea, egalitatea şi devotamentul sunt vorbele sacramentalul ale ciocoiul uitat pe care le rostește prin adunări publice şi private; dar aceste virtuți cetățeneşti de care face atâta pompă, nu sunt decăt treptele scării pe care voiește a se sui la putere; şi uneori, când ele nu-i servă de ajuns, el aleargă la străini şi primeşte de la dânșii posturi în țara sa.
...Inima lui, asprită de suferințele, umilirile şi înjosirile prin care a trecut, devine incapabilă de orice simțământ frumos şi uman. Libertatea presei îl supără căci descoperă inechitabil vieții sale şi nu-l lasă să desparte de averi pe stat şi pe particulari; funcțiunile statului le împarte la ciocoi cu cea mai mare prodigalitate şi, ca să se poată folosi mai bine de orânduirile în servicie, îşi recrutează un ciocoi tot de calibrul său şi speculează printr-ânsul pâinea nenorociților funcționari.
Iată tipul ciocoiului din toate țările şi mai cu seamă din țară noastră unde lumina adevăratei civilizațiuni n-a risipit încă norii cei groşi ai ignoranței şi ai depravațiuni.
(Nicolae Filimon, "Prolog", romanul "Ciocoii vechi şi noi sau ce se naşte din pisică şoareci mănâncă")
( https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Ciocoii_vechi_%C8%99_noi )
( https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Filimon)
... postarea este propusă pentru "Citate favorite" găzduite de doamna Zina
( https://zinnaida.blogspot.ro ) în blogul căreia veți găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul "Click&Comment Monday"!
... distribuiți pe rețele articolele care îți plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: "Ciocoii vechi şi noi" de Nicolae Filimon !
Iată deci că ciocoiul are un profil bine definit de multă vreme și așa va fi până la sfârșitul timpurilor...
RăspundețiȘtergereDa! şi cei de azi se încadrează perfect în această analiză !
ȘtergerePupic !
"Ciocoi au fost, ciucoi sunt inca
RăspundețiȘtergereŞi-or fi în neamul românesc!"
Oh Doamne... dar stai ca era altfel ..
Nici umorul negru nu mai face fata situatiei de fata (si nici jocurile de cuvinte).
Cine a avut ideea geniala sa puna un indemn pe post de imn nu stiu. Dar ne cam meritam soarta de "adormiti" ce suntem.
Pupic
Nici eu nu mai ştiu ce să gândesc despre ce se întâmplă în țara noastră ! Este ceva de genul "râsu-plânsu"...
ȘtergereCred ca am citit cartea in diagonala sau am sarit peste prolog..
RăspundețiȘtergere.Oricum, sunt multe decenii de atunci....
Gasesc caracterizari valabile si azi:"omul îmbogățit prin furtişag nu se sătură niciodată de avere, oricât de bogat ar deveni..."
Toate cele bune!
Da, aşa sunt unele lecturi... nici eu citisem prologul... l-am descoperit de curând !
ȘtergereSe aplică şi actual !
O seară bună !
Oh, vai, valeu si aoleu! :) De la Platon, altfel spus, pare ca prea multe nu s-au schimbat in mentalitatea "ciocoilor" - n-ar mai fi ciocoi. :)
RăspundețiȘtergereCu multi ani in urma am citit romanul lui N. Filimon dar esenta mi-a ramas in memorie.
Iti doresc sa ai o saptamana minunata. Pupici!
Da, este de speriat cât de veche este această meteahnă!
ȘtergereȘi eu îți doresc o săptămână cât mai bună ! Pupic !
adevarat, ce naste din pisica soareci papa... valabil!
RăspundețiȘtergereuna din cartile mele preferate!
Mă bucur că ți-a plăcut ce am ales !
ȘtergerePupic !