o Doamnă !

        DOINA CORNEA                                                          

                           SCRISORI DESCHISE ŞI ALTE TEXTE
                                                                                           

           -Locul valorilor morale a fost luat de valorile materiale. Majoritatea concetățenilor noştri, indiferent de categoria lor socială, nu mai cred decât în situație, bani, relații şi confort. Dacă vrem să depăşim această tragică situație, se impune o întoarcere spre spiritual - valoare maximă, generatoare de inteligență de etică şi de cultură, de libertate şi de responsabilitate.

           -Optez pentru blândețe și din dorința de a fi cât mai obiectivă, de a nu stârni pasiuni şi resentimente, nici la semenii mei, nici la mine - dacă e adevărat că prin aceasta se pune capăt înlănțuirilor cauzale ale învrăjbirii. Cei ce au semănat printre noi dezbinarea, aplicând perfidul principiu al luptei de clasă, n-au cunoscut istoria neamului nostru: România modernă a fost clădită pe temeiul dragostei şi al înfrățirii oamenilor de bună-credință. Găsesc deci că e mai bine să întind mâna celor care, 

poate, în taina inimii lor - nu se ştie niciodată - simt ca şi mine dar n-au tăria să se manifeste.

          -Fiecare act răzleț, de curaj sau de laşitate, de generozitate sau de egoism, de dragoste sau de violență, de inerție, de tăcere vinovată, de indiferență, contribuie la geneza unui eveniment ulterior care a prins formă pe baza trăirilor individuale statistic majoritare.

           Aceste reflecții ar trebui să ne pună pe gânduri, să trezească în noi un simț al răspunderii individuale în fața istoriei printr-un control asupra atitudinilor noastre. Dacă fiecare act al nostru contează (în ciuda falsului loc comun: "cu o rândunică nu se face primăvară"), înseamnă că istoria este viața noastră aşa cum am ales să ne-o trăim, în adevăr sau minciună, întru creație sau distrugere. Cu cât vor fi mai multe vieți creatoare şi adevărate, cu atât societatea noastră va avea mai mari şanse de supraviețuire. Dar aceste şase trebuie să i le acordăm individual.
           Atăția ideologi şi politicieni, în lume, se ocupă doar cu a-i învăța pe alții ce şi cum să gândească sau să nu mai gândească deloc, fără a încerca mai întâi să-şi disciplineze și să-şi purifice propria lor viață interoară. Nimic nu se poate ameliora cu adevărat în istorie, dacă noi continuăm să trăim iresponsabil, sub impulsul pornirilor primare - lăcomie, nedreptate, violență, teamă, laşitate sau minciună. În schimb, totul poate căpăta o altă înfățişare dacă fiecare din noi ar încerca să trăiască responsabil, ceea ce înseamnă, în primul rând, să nu mai acceptăm în noi seria de lașități şi falsuri, de impuritate și de cruzimi, să ne creăm un destin moral şi spiritual cât mai adevărat, cât mai demn, şi prin aceasta să ne îndeplinim "funcția noastră în lume", cum ar spune Anton Dumitru.
          "Echilibrul nu presupune renunțare, ci o permanentă revoltă cu ajutorul căreia se egalizează contrariile: în exterior, între individ şi formele anchilozate ale societății, şi în interior, între 'sine' și 'eu'. Efortul de a menține acest echilibru fragil constituie tocmai sensul existenței noastre. În fiecare zi ne situăm de zeci de ori între viață și moarte spirituală... Trebuie să ne exprimăm adevărul nostru de câte ori ne întâlnim cu nedreptatea, falsul, teama, crima - morală sau fizică -, trufia, demagogia, corupția, fără să ne scuzăm că nu îndreptăm nimic prin 'acel caz particular'. Tăcerea este o acceptare vinovată, să o înlocuim cu o permanentă insurecție împotriva a tot ce ştirbeşte demnitatea individului sau a colectivității. Numai aşa, cred eu, putem afla, în fiecare zi, 'ce a vrut să facă Dumnezeu cu noi', cum spunea Faulkner."            
                         (Bujor Nedelcovici, "Somnul Vameşului")

            -Dacă dorim o schimbare a destinului nostru comun, nu întrevedem decât o singură şansă: o remodelare pornită din interior...
           Dar care interior ? Cel social ? Cel individual ? Poate exista societate fără indivizi ?
           E limpede că această remodelare trebuie să pornească din interiorul interiorului: de la individ. Ea va fi cu atât mai temeinică, cu cât va avea rădăcini mai adânci în noi, cu cât se va orienta mai mult spre revizuirea vieții noastre interioare, mutilate de agresiunea atâtor idei ce ne-au fost impuse cu sila. Va fi cu atât mai temeinică, cu cât vom încerca să punem de acord atitudinile, actele, vorbele, gesturile noastre cu 'interioritatea' noastră, cu adevărul valoric sădit în fiecare din noi...
           Pornind spre regăsirea 'interiorității' noastre uitate, ar fi poate bine să plecăm de la adevărul nostru cel mai simplu - aşa cum ne învață înțelepciunea orientală, dar şi tradiția noastră isihastă (exerciții purificatoare cu concentrare asupra inimii) pe care, mai demult, călugării noştri o practicau întru întărirea lor spirituală - să plecăm de la pulsațiile inimii, de la ritmul ei cel mai firesc, nealterat de nici o tensiune venită din exterior. Acest ritm neterminat, această rugăciune a inimii, cum o numeşte Anton Dumitru, blândă şi uşoară, este poate lungimea de undă la care am fost chemați să trăim, este adevărul nostru cel mai simplu şi izvorul vieții spirituale, este ceea ce Mircea Eliade numeşte centrul nostru. Acest ritm, să ne obișnuim să-l actualizăm cât mai des, mai ales în momentele noastre dificile. El va constitui criteriul sau proba regăsirii noastre spirituale, va fi indicele de puritate și de adevăr al trăirilor noastre sau cel de alarmă în fața inautenticului strecurat în miezul ființei noastre. Redescoperind această cale spre 'noi înşine', am descoperi poate şi constanța ce există între noi şi marile adevăruri ale vieții și ale cosmosului, în ultimă instanță, între ființa noastră şi "divin", redobândind credința ce ne-a fost, şi ea, răpită...
            Nici nu ne dăm seama cât este de periculoasă, atât pentru viața noastră lăuntrică, cât şi pentru cea socială, acceptarea acestor 'corpuri străine', fie că se numesc invidie, ură, lașitate, orgoliu - sau ipocrizie, minciună, frică. Orice fals - cum ar fi acceptarea, dîn teamă, a unei gândiri sau concepții ce nu ne reprezintă - ne înstrăinează, dându-ne un alt chip, mai puțin uman; dar orice fals ne distruge, în acelaşi timp, bucuria și armonia noastră lăuntrică firească. Şi ne întrebăm apoi, mirați, de ce nu suntem fericiți.
           Suntem uimiți: cum de viață noastră şi-a pierdut elanul, speranța, calitatea; cum de ne simțim atât de blazați, atât de îmbătrâniți ? Nu ne dăm seama în ce măsură frica de a fi 'noi înşine', cu alte cuvinte trădarea adevărului nostru lăuntric, din laşitate sau interes, ne ucid viața interioară, ne paralizează gândirea, curajul, creativitatea, reducându-ne, în cele din urmă, la dimensiunea noastră pur vegetativă.
           Se poate oare calcula efectele dezintegrării spirituale a indivizilor la scara unei colectivități ? Ruinarea unei vieți interioare individuale înseamnă, implicit, scăderea calitativă a întregii societăți. Neapărându-ne ființa spirituală, e ca şi cum am refuza, individual, să acordăm o şansă de supraviețuire comunității din care facem parte. "Mântuirea" sau "pierzania" nu vin deci din afară, și o comunitate umană "se mântuieşte" sau "se pierde" din interior, prin indivizi. Din acest motiv, fiecare din noi ar trebui să se simtă de două ori responsabil: pe de-o parte, față de sine, de devenirea sa lăuntrică; pe de altă parte, față de neamul său.
           În consecință, ca un prim pas, dar totodată și ca un imperativ categoric, se cere reașezarea noastră în adevăr şi în autenticitate. Numai redând spațiului nostru interior adevăratele sale dimensiuni, numai aşa se va schimba ceva în viața noastră comună. Numai eliberându-ne, în interior, de falsuri, de lașități şi de teamă, vom redobândi libertarea după care tânjim.
           O dată instalați în adevăr, în centrul nostru spiritual, ne vom simți apărați, vom fi mai puțin vulnerabili, viața noastră va căpăta o orientare care ne va feri de toate înstrăinările şi ne va da tăria să înfruntăm toate agresiunile. Această transformare interioară, în împrejurările istorice actuale, este un act de rezistență şi de patriotism adevărat. Nutrim speranța că mulți dintre noi vor reflecta asupra acestor lucruri şi nu vor refuza să acorde neamului nostru, supus multor încercări, această minimă şansă de "mântuire", prin sporul de spiritualitate pe care îl aducem, individual, redevenind 'noi înşine' - vii, creativi şi liberi.

           -Să fim în adevăr, numai aşa suntem curați !
                            (Doina Cornea, "Scrisori deschise şi alte texte")
                            - https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Doina_Cornea -

... postare acum este propusă pentru "Citate favorite" găzduite de doamna Zina (https://zinnaida.blogspot.ro/ ) unde de veți găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul "Click & Comment Monday" !
... deci dacă este luni, provocarea este: Doina Cornea, "Scrisori deschise şi alte texte" !