marele prag...

           
                    
                      SCRISOARE DIN HIPERCUBUL 14

                                            de ALEXANDRU UNGUREANU

          Eram într-o situaţie dificilă. Duminică jucasem cărţi cu nişte tipi de la baza spaţială din Hipercubul 15 şi îmi terminasem contul. Ba mă pusese necuratul şi perforasem o cartelă fără acoperire. Dintr-o clipă într-alta, mă puteam aştepta să fiu înhăţat.

          Nici nu m-am mai dus pe şantier. Mi-am strâns puţinele lucruri pe care le aveam şi m-am hotărât să le las la Daddy Blue, patronul unui bar în care, pe cât îmi puteam aduce aminte, nu prea fusesem văzut de amici.

          Daddy Blue m-a ghicit.

-Doctore, mi-a zis, ţi s-a făcut dor de ducă ! Să-mi mănânc trabucul dacă nu cauţi pe cineva care să te treacă prin transpaţiu de Linia Patrulelor !

          N-am înţeles niciodată de ce mă credea doctor. Dar cu transpaţiul o nimerise. I-am şi spus-o:

-Daddy Blue, ai nimerit spintul ! Ia zi-mi, ştii pe cineva ?

-Treci pe la Moşul Gonflabil, paznicul radiofarului. Îi spui că te-am trimis eu. Dacă vă înţelegeţi la preţ, eşti ca şi scăpat. Dar trebuie să-ţi treci examenul horoscopic. Altminteri nu discută.

          În clipa aceea două luminiţe discrete s-au aprins pe gulerul salopetei lui Daddy Blue. Mi-a mai spus:

-Ieşi prin spate, repede, se pare că te caută nişte tipi de la C.S. (Controlul Spaţiului) ! Ia aerojetul meu şi lasă-l la Moşul Gonflabil ! 

                                                        -&&&-

          Nu m-am dus direct la Moşul Gonflabil, căci nu aveam nici o cartelă chioară. Am făcut un ocol pe la Padre Iliuţă, ca să-l rog să mă împrumute cu vreo zece mii de unităţi decontizate. Pe vremea aceea, Padre Iliuţă profesa la Catedra de Psiochiromanţie a universităţii locale. Când am ajuns la el, pregătea subiectele unui examen de specialitate. Mi-am aruncat şi eu o privire, să văd ce le dă la teorie. Apoi l-am luat singur:

-Dacă mă prind, îţi dai seama că or să-mi facă un sondaj barosan de memorie. Ştiu multe nasoale. Te arzi şi tu, şi încă zece sub tine ! Frige-mi şi mie o ţeapănă !

          N-a avut să-mi dea decât zece mii.

          Apoi Padre Iliuţă m-a înjurat urât şi aprig printre dinţi şi barbă. Înainte de a pleca, m-am mai uitat o dată peste subiecte.

-Mai dă-mi cinci mii, să te-nvăţ să ghiceşti în palmă ! l-am zeflemisit şi am întins-o.

                                                        -&&&-

          Dacă-ţi închipui că, după aceea, m-am dus glonţ la Moşul Gonflabil, te înşeli. Adevărul e că aşa aş fi vrut să fac dar raţiuni înalte m-au îndemnat să risc o vizită la Universitate. După câteva bâjbâieli, i-am găsit pe studenţii lui Padre Iliuţă. Le-am vândut subiectele de examen cu cinci sute de unităţi decontizate de persoană. Speram să-mi ajungă.

                                                        -&&&-

          Radiofarul era undeva în afara oraşului. Pe Moşul Gonflabil l-am găsit trebăluind prin curtea centralei energetice. Ajutat de un robot, muta nişte asumulatori cilindrici masivi. M-am apropiat de el şi i-am zis:

-Eu sunt...

-Ştiu ! m-a întrerupt. Aşteaptă un pic, că nu mori !

          În mine dârdâia gândul că patrulele C.S.-ului sunt pe urmele mele şi mă frigeau buzele să-i zic ceva despre cilindrii lui blestemaţi şi despre... În fine, am fost mândru de mine că nu am deschis gura. Măcar atât am învăţat şi eu că pe cei care ţin în mână viaţa ta nu-i bine să-i superi.

          Moşul Gonflabil a mai mutat ce-a mai mutat cilindrii şi, când a crezut el că e destul, s-a oprit şi mi-a făcut semn să-l urmez. Am intrat în clădirea radiofarului. În ecluză, l-am întrebat:

-M.G., zi-mi şi mie, ce ţii atât de important în cilindrii ăia, de nu poate să-i mute şi robotul ?

-Nimic, bătrâne, sunt goi. Îi mut ca să-mi fac gimnastica de înviorare !

          Îmi venea să-l strâng de gât acolo, pe loc. Am fost laş şi n-am făcut-o. Sunt sigur că n-aş mai fi putut ieşi din ecluză.

          Când am ajuns în sala de comandă a Generatorului de Impulsuri, a cerut confirmarea stării ''N'' de la secţiunea ordinatorului de gardă. Mi-a aruncat peste umăr duios:

-Stai jos, tinereţe, c-oi fi obosit !

          În clipa aceea a venit răspunsul sec al ordinatorului:

-E-n regulă, M.G. ! Ai o prezenţă străină în staţie. Ştii de ea ?

-Bine, pace ! Poţi să dormi ! Tu, - mi se adresă din nou mie – să ştii că fără 50000 poţi s-o iei pe jos prin transpaţiu !

          M-am ridicat în picioare.

-Pa, înţeleptule ! l-am omagiat. Dacă aş fi avut banii ăştia, nu mai veneam la tine !

          Şi-am dat să ies.

-Am zis eu că ai banii ăştia ? Am şi eu o treabă cu tine. Mi-o faci... bine ! Nu...?! Ce, crezi că mă bucur la contul unui amărât ca tine ?

                                                        -&&&-

          Până la urmă ne-am înţeles. Moşul Gonflabil avea socotelile lui obscure, care mă aranjau. Mi-a introdus datele la calculator pentru examenul horoscopic şi m-a pasat unui alt tip, un tânăr brunet şi cu mustaţă.

-Gaepa ! S-a recomandat întinzându-mi mâna şi zâmbind indiferent.

-Vântul-de-la-ora-şapte ! l-am zeflemisit.

          Moşul Gonflabil a zâmbit şi el. După cum se vede, toată lumea era veselă.

-Sunt convins, a accentuat el, că o să înţelegeţi ! Eu vă las acum, o să mă întorc cu rezultatele examenului horoscopic peste vreo câteva decade.

-Parcă aveam altă cale ?! A mormăit Gaepa şi s-a întors spre mine. Arăta mai destins.

          M-am aşezat. Era bine. Nu ştiu de ce dar tipul îmi inspira încredere.

-Ia loc – mi-a arătat el un fotoliu plutitor – să-ţi explic care este ecuaţia mişcării pe-aici. Uite cum stau lucrurile. Moşul Gonflabil face contrabandă cu energia cuantizabilă. Adică, e-un fel de-a zice! Contrabandiştii vom fi noi. El organizează transportul şi desface marfa. În caz de ceva, se obligă să finanţeze comemorări festive din cinci în cinci ani. Dacă ne facem treaba un an, avem un criojet s-o ştergem. Ce părere ai ?

          Ce era să mai zic ?! Îngheţasem, de parcă m-ar fi pus la zero absolut. Nici o moleculă nu mai mişca în mine. Doar electronii se învârteau anemic în jurul ideii nebuneşti la a cărei transpunere în viaţă mi se cerea să iau parte.

-Băi mustaţă, am bâiguit într-un târziu, tu ştii că dacă ne prind, ne condamnă la moarte în toate existenţele posibile ? Maică-ta se va naşte stearpă. Nici amintirea unei amintiri nu va rămâne despre noi !

-Îţi garantez că pedeapsa nu e chiar aşa de grea ! m-a contrazis Gaepa. Dreptul la conştiinţa existenţelor posibile tot nu-l ai, aşa că nu-i nici o pagubă ! Iar dacă pune C.S.-ul mâna pe tine, ai să ajungi să doreşti să nu te fi născut niciodată ! Noi suntem nişte oameni, n-avem nimic de pierdut, ci numai de câştigat !

          Avea dreptate. Chiar prea multă dreptate ! Dar nu înţelegeam o chestie:

-Şi ia zi, dom'le, de unde luăm energia ? În hipercuburile vecine cam ştiu cum stă treaba. Nu prea cred să aibă surpluri neimpozabile.

          Mi-a zâmbit din nou. Blând şi un pic trist.

-Eşti naiv ! Ce, crezi că Moşul Gonflabil riscă totul numai pentru câţiva trenţi ?! Se lucrează la scară mare. Se fură deocamdată de pe câteva planete din Hipercubul 9, dar nu din timpul nostru. Câteva sute de ani mai în urmă. Tipii de atunci făceau o risipă groaznică. Aveau tot felul de şmecherii pe care le puneau să ardă, auzi, simple reaţii de oxidare, aiureli cu nucleele atomilor... În fine, Moşul are oamenii lui. Au instalat peste tot colectori colapsaţi cu comandă statistică şi fură zilnic 50-60 de trienţi de planetă.Tipii nu fac decât să se ocupe de întreţinerea aparaturii şi sunt pe fază când venim noi. E atât de bună afacerea că nu se prind nici băştinaşii, nici C.S..-ul. Şi este groaznic de ieftin ! Pe urmă, venim noi, fraierii, cu criojetul şi ridicăm acumulatorii de energie, ne fugărim cu C.S .-ul şi livrăm marfa. Ce zici, batem palma ?

          Parcă aveam de ales ?! Că nu-mi plăcea, era puţin spus. Dar am fost de acord. N-a mai trecut mult şi a apărut Moşul Gonflabil radios.

-Eşti în regulă, cuceritor al spaţiului şi al energiilor înalte ! Toate zodiile sunt cu tine ! Să fi fost mai tânăr, te-aş fi urmat şi eu, fiindcă se pare că mult noroc vei aduce celor din jurul tău ! Când eram şi eu ca voi, ehei ...! Aţi auzit de dispariţia stelei CQ73 de acum cinci secole ? Eu şi cu Marele Gros am lucrat-o !

                                                        -&&&-

          Eram la hambarul criojetului, făcându-i ultimele verificări. Gaepa era pilotul. Eu eram pe post de tehnician energetician.

-Ştii, îmi explică Gaepa, acumulatorii ăştia sunt cam dubioşi. N-ar fi nimic că se pierde energie şi poţi chiar să explodezi, dar asta măreşte densitatea energetică a traiectoriei parcurse şi te transformă într-un câine cu tinicheaua legată de coadă. Rămâne aşa, ca un miros în urma navei, după care poţi fi reperat foarte uşor ulterior. Dacă află pe unde ieşim în transpaţiu, am dezintegrat nucleul fericirii !

-Fiindcă veni vorba, l-am întrerupt, pe unde ieşim în transpaţiu ?

-E un loc pe aici, pe-aproape, unde au amenajat şmecherii o curbură a spaţiului, ce dă chiar în Hipercubul 9.

-Şi dacă o descoperă C.S.-ul, ori de-aici, ori din partea cealaltă ?

-Ei, rămâne cum am stabilit !

          N-am mai întrebat nimic. Aşa cum îmi imaginasem, şi Gaepa ştia, probabilistic treaba nu putea să ţină prea mult.

-O hiperviaţă are omul, şi aia vai de capul ei ! am oftat.

                                                        -&&&-

          Am avut ghinion. Motorul criogenic pentru stabilirea laterală a oscilaţiilor temporale s-a blocat aproape imediat ce am ieşit în transpaţiu. C.S.-ul era acolo. Două patrule aşteptau de cine ştie când să scoată fraierii capul din gaură ca să-i înhaţe. Dar tot chestia cu motorul a fost şi salvarea. Le-a fost imposibil să pună mâna pe noi, cu două criojeturi câte aveau ei, la halul de oscilaţii temporale ale navei noastre. Pendulam în neştire prin secole ca orbeţii, când spre trecut, când spre viitor, şi ei nu erau destui ca să controleze un segment atât de mare.

          Gaepa m-a umplut de respect. A oprit motoarele laterale exact într-unul din momentele când am atins, din întâmplare, coordonata temporală care ne interesa şi a pornit în aceeaşi clipă propulsorul antigravitaţional. Am trecut printre ei ca o nălucă.

          Jubilam. Uitasem că nu mai avem pe unde ne întoarce. Gaepa m-a încurajat:

-E groasă, bătrâne !

                                                        -&&&-  

          Planeta mi se părea cam departe de centrul galaxiei şi mult prea plină de ape. În rest, din partea mea...!

          Am ajuns la locul întâlnirii noaptea. Ieşirea din transpaţiu dădea undeva în nişte munţi greu accesibili. Ne aşteptau doi tipi. Ne-am strâns mâinile şi pe urmă ne-au ajutat să camuflăm criojetul. Ne-au explicat că băştinaşii semănau foarte mult cu noi şi ne-au pus să ne costumăm după moda locală. Îmbrăcămintea nu mi s-a părut învechită ci de-a dreptul nefuncţională. I-am şi şoptit lui Gaepa ceva la modul:

-Prin ce secole nenorocite ne-am găsit să umblăm după energie !

-Sunt ei cam primitivi, mi-a explicat Gaepa, dar habar n-ai ce liniştiţi trăiesc ! În afară de faptul că se mai hărţuiesc în nişte mici războaie, mai mult sau mai puţin trecătoare, nu au probleme.                  Sincer, câteodată îi invidiez.

          Pe urmă, am intrat într-un adăpost subteran. L-am cunoscut pe Micuţul Şef. Părea acceptabil de comunicativ. Ne-a spus:

-Pe planeta asta avem cinci captatori colapsaţi de energie, aşezaţi în zonele cele mai puternic industrializate. Captatorii sunt fiecare supravegheaţi de câte un om ! Eu îi şefesc ! a zâmbit.

-Şef, i-am zis, elanul tău e prea lung ! Dă-l puţin încoace să ţi-l scurtez !

          Şi i-am explicat cum stăm. Mă aşteptam să facă spume. A rămas însă calm.

-Ce naiba, băieţi, credeţi că nu bănuiam aşa ceva ?! O să luăm legătura cu Moşul Gonflabil. N-o să-i convină dar o să trebuiască să facă o altă deschidere în transpaţiu. Nasol e altceva ! Avem şi noi nişte necazuri: ştiţi, în ultimele cinsprezece revoluţii ale planetei, C.S.-ul se învârte cam mult pe aici. Se plimbă cu criojeturile, ziua în amiaza mare, peste toate continentele şi adulmecă. Cred că au simţit ceva putred. Asta n-ar fi nimic, căci nici noi nu suntem proşti, dar ne obligă să fim foarte atenţi la mijloacele de transport folosite, ca să nu introducem nici cea mai mică perturbaţie istorică. Şi să vezi poznă ! Acum vreo câteva zile tocmai foloseam pentru traversarea unui oraş un vehicul din ăsta local, cu propulsie bazată pe mişcarea electronilor într-un conductor metalic şi care înaintează pe două chestii, tot din metal, paralele, ştiţi, pentru micşorarea frecării...

                                                        -&&&-

          Izotropia ceţii era deplină. Întunericul o învălui, de parcă cineva i-ar fi înfăşurat în jurul gâtului un fular umed şi rece şi ar fi început să-l strângă. Câinele de la colţul străzii nu o iertă nici de astă dată. Prinse să o latre, de parcă ea ar fi fost sfârşitul lumii rostogolindu-se pe lângă zidurile oamenilor. Altădată, s-ar fi oprit şi ar fi aruncat în el cu tot dispreţul ei aprig, dar se simţea sfârşită. Abia când toţi câinii de pe o rază de cinci străzi dimprejur porniră un concert în cinstea ei, îşi promise, vag enervată, ''că o să-l...''. Cearta cu Ştefan o epuizase. ''Sunt flacăra unei lumânări arse pe altarul iubirii !'' Tot timpul se simţise enervant privită peste umăr de ţigara aceea cu zâmbet obscen şi sâni mari din tabloul de pe perete.

-Tu nu ştii, nu înţelegi ! ţipase Ştef la ea. Dacă ţiganca n-ar fi fost acolo, poate ar fi fost altfel !

-Eşti nedrept şi rău, cumplit de rău ! îi spusese tristă.

-Pentru o comunicare este nevoie de doi ! Ne place mai mult să monologăm în faţa eternităţii. Ne ascultăm apoi ecoul vocii reverberat prin monitoarele timpului şi ne umplem de prea-plinul spuselor noastre !

          Scârţâitul uşii de la ieşirea din bloc o aştepta de mult. Când se întâlniră în târziul miezului acelei nopţi, o mângâie duios, ca o foaie de şmirghel, pe şira spinării.

          Apoi tramvaiul se ivi din ceaţă ca o reptilă tăcută, cu ochii fosforescenţi, plecată la vânătoare de oameni, şi se lăsă înghiţită de el, fără să se mai uite la număr. Mergea, oricum, doar câteva staţii şi tramvaiul, orice hram ar fi purtat, nu avea cum s-o ducă în altă parte.

                                                        -&&&-

-Înţelegeţi, continuă Micuşl Şef, trebuia ca drăcia să oprească în fiecare staţie, pentru mai multă autenticitate. Computerul care o dirija a simţit o patrulă a C.S.-ului undeva, pe deasupra, şi atunci a oprit şi a deschis uşile, pentru crearea unei aparenţe de verosimilitate, dar nu i-a trecut prin circuite ideea că s-ar fi putut urca o băştinaşă. Ceva mai încolo, l-am dirijat noi pe o infimă porţiune a transpaţiului şi ne-am trezit cu ea aici. O cheamă Ana.

          Am rămas tăcuţi. Gaepa se gândea la rezolvarea problemei, iar eu îmi plângeam de milă.

-Afacerea trebuie lucrată subtil, zise Micuţul Şef. Decât să afle Moşul Gonflabil de ea, mai bine mă dau singur pe mâna C-S.-ului !

          Aici i-am dat dreptate.

          După mai multe ore de discuţii, s-a hotărât să i se şteargă din memorie episodul cu urcarea în tramvai şi să i se facă o translaţie imediat înapoi, în momentele imediat următoare ieşirii din bloc.

-Tipa nu e proastă, o să vedeţi ! E drăguţă şi are idei interesante. Atâta doar, că umblă prea mult la vorbe mari ! Tu – şi aici se uită la mine – să apari în staţie şi ai să discuţi niţel cu ea. Te orientezi. Pălăvrăgeşti despre orice, numai să nu se suie în tramvai. Clar ?

-Ba nu e clar deloc ! De ce nu te duci dumneata sau unul din oamenii dumitale ? De ce vreţi să ne băgaţi pe noi în chestia asta care mi se pare, să nu zic mai rău, cel puţin dubioasă ?

-N-ai experienţa chirurgiei istorice ! Şi eu, şi amicii mei suntem integraţi, în acest timp, în diferite colţuri ale lumii de aici. Nu avem ce căuta în acel loc şi la acel timp unde trebuie intervenit ! Ar fi o distorsiune temporală prea uşor de sesizat !

          Am protestat în continuare să arunc sarcina. Am încercat apoi să arunc sarcina pe umerii lui Gaepa. Mi-a zis că l-ar cocoşa. În cel din urmă m-au convins. Bine că n-au căutat să mă şantajeze. M-aş fi băgat cu capul într-un ''nu'' din care nu l-aş mai fi scos. Adevărul e că sunt o fire influenţabilă. Speram ca gagica să nu fie vreo scorpie, să nu mă facă să-i trag o palmă de să n-o mai ţină picioarele să se urce în tramvai ! Chirurgia, fie ea şi istorică, este uneori dureroasă.

                                                        -&&&-

          ''Pentru o comunicare este nevoie de doi. Ne place însă mai mult să monologăm în faţa eternităţii. Ne ascultăm apoi ecoul vocii reverberat prin monitoarele timpului şi ne umplem de prea-plinul spuselor noastre !''

          Tresări. Tipul răsărise dintr-odată lângă ea, de parcă s-ar fi înfiripat din trupul ceţii. Îşi simţi inima zvâcnind în interiorul sânului ca într-o cutie de pantofi. Ar fi vrut să-l observe bine dar era prea întuneric.

-Ana ?! se auzi chemată întrebător.

-Cine eşti ?

-Ce importanţă are...?

-Nu discut cu bărbaţi pe care...

-... nu-i cunoşti, o întrerupse celălalt. Şi totuşi acum şi aici, trebuie să mă asculţi !

          I se păru ciudat felul cum accentuase pe ''acum'' şi ''aici''.

-Oricum, cine eşti ?

-Cineva care ştie foarte multe despre tine. Am venit să-ţi spun să nu faci o mare greşeală. Înţelegi, am venit de foarte departe ca să te rog, să te împiedic de la acest lucru...!

-Ce greşeală ? îl întrebă ea. Încordarea dispăruse. Se relaxase până la duritate.

-Ştef... te iubeşte, ţine la tine...

-Te-a trimis el ?

-Nu, nici nu ştie...

          În clipa aceea, din ceaţa atotcuprinzătoare se ivi tramvaiul, ca o reptilă tăcută, cu ochii forforescenţi, pornită la vânătoare de oameni.

-Tu eşti o fată deşteaptă, trebuie să înţelegi că a fost o ceară stupidă ! Eşti obosită, nervoasă...

          Chiar atunci, tramvaiul opri în staţie. Uşile se deschiseră larg.

-Bine, pa, mai vorbim noi, spuse Ana şi se repezi spre vehicul.

          Tipu păru a se scutura din amorţeală. Făcu un pas în urma ei, apoi, fiindcă nu mai putea să o ajungă, plonjă spre caldarâm, apucând-o de picioare.

          Se împiedică şi căzu cu faţa la o palmă sau două de scara tramvaiului. Se lovise la umăr rău de tot. Ca prin vis, un coşmar de fapt, văzu uşile închizându-se, apoi roţile defilară imense pe lângă nasul ei, mirosind vag a veşnicie.

          Abia când luminile de la capătul tramvaiului dispărură, realiză că nu simţise nevoia să riposteze agresiunii nici măcar cu un suspin. Tipul îi dădu drumul. Se ridicară amândoi.

-Iartă-mă ! bâigui el. Trebuia să...

-Puteai să mă omori...! îi reproşă ea, cumva însă neconvinsă, parcă zâmbind.

-În noaptea asta nu mai vine nici un tramvai. Deci drumurile tale vor fi altele. Ai timp înaintea ta pentru a alege şi a înţelege.

          I se păru, oarecum, că vede o scânteie în abisurile memoriei, că simte cumva că îndividul are o dreptate inexprimabilă prin cuvinte, însă scânteia aceea nu reprezenta propriu-zis o aducere aminte, ci mai mult o senzaţie vagă a unei existenţe posibile.

          Deschise buzele să-l întrebe, să i se răspundă, să ştie. În aceeaşi clipă însă chipul tânărului păru că se luminează de undeva, din interior, iar contururile trupului său deveniseră neclare. Un fel de voce reverberată la nesfârşit în capcanele ceţii o învălui, strigându-i adevăruri neinteligibile, sau poate chiar intangibile. Apoi şi lumina, şi vocea pieriră cu totul.

          I se păru atât de inexplicabil încât începu să plângă.

-Ştef...! chemă printre sughiţuri.

          Un nume în ceaţă.

                                                        -&&&-

          Pe urmă, ce să-ţi mai zic ?! Totul a fost în regulă. Ne-am întors în Hipercubul 14 fără incidente. Şi am fi rămas contrabandişti până la adânci bătrâneţi, dacă nu am fi vrut s-o facem pe nebunii, să-l tragem în piept pe Moşul Gonflabil, însă Daddy Blue, cu care am aflat pe urmă că M.G. lucrează mână în mână, ne-a turnat C.S.-ului.

          Oricum, n-or să scape, fiindcă şi eu, şi Gaepa, când ne-au prins, ne-am jurat să le vărsăm tot ce ştiam despre filiera lor.

          Mă grăbesc să-ţi trimit această scrisoare, în speranţa (care nu-i prea mare) că-ţi va parveni într-un fel.

          De hiperviaţa mea se va alege, foarte probabil, praful. Tu să ai grijă de a ta să nu faci ca mine !

          Vezi că în Hipercubul 9, în careul A17, am ascuns cinci acumulatoare de energie. Conţin aproape 1000 de trenţi. Vi-i las vouă, ţie şi maică-ti să-l folosiţi câte zile oţi mai avea. Şi dacă ai nevoie de bani, să treci pe la Padre Iliuţă. Îi zici că ştii de afacerea cu oxalamina şi ai să mai ciupeşti câte ceva de la el.

          Cu bine !

                 (ALEXANDRU UNGUREANU, ''MARELE PRAG'')
             (https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Ungureanu_(scriitor) )

          

            

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !

... sper că a fost o lectură plăcută ! 

sursa desenului - rândunica:

http://www.qbebe.ro/utile/desene_de_colorat/pasari