sâmbătă, 20 ianuarie 2018

hidra...

Randunici 4

                  HIDRA          

                              de BOGDAN FICEAC


               Scriam ultimele pagini ale romanului. Acţiunea mă absorbise, nu mai simţeam oboseala, reuşeam să mă concentrez excelent în liniştea nopţii. Creasem o lume stranie, populată de fiinţe sofisticate şi, într-un fel, îmi părea rău că trebuie să-l sacrific pe Cryden, eroul cărţii. Era cel mai reuşit personaj al meu. Îl gândisem atent, îl înzestrasem cu vaste posibilităţi fizice şi psihice, cu o inteligenţă extraordinară, creasem o fiinţă ce tindea spre perfecţiune. Totuşi hotărâsem să-l ucid...
               ''...materia gelatinoasă, indefinită, învăluită de o aură cu străluciri verzui, pulsa apropiindu-se inexorabil, înconjurându-l. Doar un petec de cer violet se mai zărea undeva sus, îndepărtat şi rece. Cryden se ghemuise într-o concavitate a stâncii. Simţea presiunea psihică a hidrei anihilându-l, era incapabil s-o domine, incapabil să reacţioneze. Încercă iarăşi, pentru ultima oară, o dematerializare, dar, încă înainte de a se concentra, ştiu că nu mai este posibilă. Hidra ajunsese la numai câţiva metri şi se apropia lent, strivindu-i creierul cu forţa ei brută, sălbatică.
               Atunci, deodată, fără să se mai gândească la consecinţele posibile ale acţiunii lui, Cryden se hotărâ să ignore ordinea cosmică şi să-şi forţeze destinul. Era unica lui şansă...''
Am privit cu uimire ultimul paragraf. Nu-l gândisem, nu ştiam de ce l-am scris, alta era desfăşurarea acţiunii pe care o imaginasem. N-am avut timp să mai raţionez. O ameţeală stranie m-a toropit şi totul a început să se învârtă în jurul meu. Mă domina o voinţă stranie. Brusc, m-a cuprins întunericul...
               Când mi-am revenit, doi ochi oblici tăioşi, mă priveau din spatele vizorului. Erau ochii lui Cryden. În spate, peretele de stâncă. Nu ştiam ce să cred şi în mine apăruse teama. Mă aflam în grota unde se ascunsese el înconjurat de brâul strălucitor de gelatină. M-am uitat scurt în spate şi am văzut cu oroare hidra înaintând la mai puţin de trei metri. L-am privit iarăşi, febril, pe Cryden şi, intrigat de costumul lui spaţial, m-am examinat atent. Eram doar un corp de ceaţă cu contururi estompate.
               Deodată am sesizat un mesaj telepatic.
-''Nu vreau să mor atât de stupid. Distruge hidra !''
               Eram total derutat. Ochii lui Cryden străluceau aspru.
-''Am încălcat grav legile Universului contactându-te. M-ai înzestrat cu puteri extraordinare şi le-am folosit. Nu te mira. Lumile pe care le-ai creat au şi ele anumite legi intrinseci de evoluţie, care chiar ţie îţi rămân indescifrabile. Tu eşti Creatorul, zeul nostru suprem, dar eşti un zeu crud şi capricios. Ne torturezi prea mult.''
               Mă simţeam năucit. Am articulat cu greu două cuvinte:
-Exişti, Cryden ?
-''Exist. A existat şi Villard pe care l-ai ucis în explozia de pe asteroid, Ramon şi Alore, cărora le-ai dat un destin la fel de atroce, şi ceilalţi, cu care te joci fără să-ţi pese de nimic. Nu uita de legea universală a compensaţiei.''
-Ce vrei să spui ?
-''N-am timp să-ţi explic. Periculozitatea breşei pe care am creat-o între lumile noastre, pentru a te contacta, creşte exponenţial cu durata ei de existenţă. Grăbeşte-te şi distruge hidra !''
-Ce vrei să spui ?! - am urlat fără să iau în seamă avertismentul lui.
               Înţelese că trebuie să-mi explice. Mesajul era mult atenuat. Se simţea influenţa crescândă a hidrei.
-''Evenimentele dintr-o anumită zonă spaţio-temporală pot genera fenomene în oricare altă lume în sensul pozitiv sau negativ al axei timpului. Iar destinele pe care le-ai hărăzit nouă probabil se vor răsfrânge cândva şi asupra ta. Oricum, anihilează hidra !...''
               Ultimele lui cuvinte mă loviră necruţător.
''...aş vrea să reuşeşti... dar... poate şi tu, la rândul tău, eşti creaţia altcuiva...''
               N-am apucat să-i pun ultima întrebare, şi nici nu ştiu dacă ar fi putut să-mi răspundă. Ameţeala m-a cuprins din nou şi mi-am pierdut cunoştinţa...
               M-am trezit acum câteva clipe cu capul pe birou, amorţit. Sunt în camera mea, luna străluceşte pe fereastră şi în maşina de scris ultima pagină este bătută până la jumătate. Totul pare neschimbat şi totuşi am o vagă senzaţie de nelinişte. Probabil urmare a coşmarului. Căci ce altceva ar putea fi întânirea mea cu Cryden ? Recitesc ultimele fraze şi din nou simt uimirea în faţa celui din urmă paragraf; acum ştiu că nu este al meu.
               Nu pot să mai continui restul capitolului. Sunt foarte obosit şi nu reuşesc să mă concentrez suficient. Mă ridic de la birou. Trebuie să deschid fereastra. Aerul răcoros, de noapte, mai mult ca sigur mă vor înviora. Trag perdeaua şi, deodată, îmi simt genunchii moi. O groază imensă, indescriptibilă, mă paralizează în faţa geamului.
               În grădină, la numai câţiva metri de zidul casei, o masă gelatinoasă, gigantică, strălucind verzui, se apropie lent, din toate părţile, imposibil de oprit.
  

                                    (BOGDAN FICEAC, ''HIDRA'')     
                                (https://ro.wikipedia.org/wiki/Bogdan_Ficeac                                                                                  (https://ficeac.wordpress.com/despre/ )

Randunici 4






          

            

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !
... sper că a fost o lectură plăcută ! 

sursa desenului - rândunica:

8 comentarii:

  1. Cand am citit "hidra" pe blogroll m-am gandit la... parlamentul Ro! :)) Hm! Cumva, si noi ar trebui sa distrugem hidra, sa nu ne distruga ea pe noi.
    Interesant textul. Puterea cuvantului poate construi dar poate si distruge.
    Iti doresc, cu drag, sa ai un weekend cat mai frumos! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      da, aşa este - şi eu m-am gândit la asta citind prima oară ''Hidra''...
      câtă putere are cuvântul !!!
      mă bucur că ai citit povestirea !
      mulţumesc frumos pentru urare !
      şi eu îţi doresc un weekend plăcut !
      pupic !

      Ștergere
  2. Citind povestioara mi-am amintit de ultimul film SF care ma impresiona si care seaman un pic ca subiect fiind vorba tot asa de o "creatura" ... Filmul se numeste "Life" si este din 2017.
    https://www.youtube.com/watch?v=dgOGqWHtjP0

    Weekend placut! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      nu am văzut filmul dar mă bucur că ai citit povestirea SF !
      mulţumesc frumos pentru urare !
      şi eu îţi doresc un weekend cât mai plăcut !
      pupic !

      Ștergere
  3. Interesant! Mai mult ca ziarist si publicist il cunosc pe Ficeac.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frums pentru vizită !
      şi eu am fost surprinsă când am reînceput să frunzăresc colecţia de povestiri SF !
      mă bucur că ai citit povestirea !
      îţi doresc un weekend plăcut !

      Ștergere
  4. Interesanta povestioara!
    Noroc ca stiu ca este un SF, ca altfel cine stie ce idei imi vor veni daca visez ceva urat!
    Trebuie sa recunosc ca are talent si in astfel de povesti!
    Multumesc, draga prietena! O seara frumoasa si o saptamana usoara! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      da, nu ştiam cât de talentat este B. Ficeac la acest stil, SF !
      te sperie gândul că ceea ce creezi - dacă nu respecţi regulile - acel ceva se întoarce şi la tine, ameninţător !
      mulţumesc frumos pentru urare !
      şi eu îţi doresc o săptămână cât mai bună !
      pupic !

      Ștergere