întâlnirea...

              Întâlnirea dintre Carmen Syilva şi M.Eminescu, ce a avut loc la palatul Cotroceni, a fost facilitată de Titu Maiorescu şi Mite Kremnitz, soţia doctorului familiei regale, ea însăşi scriitoare, ''elevă'' şi admiratoare a lui Eminescu (care-i dedică poezia ''Atât de fragedă''). În ''Memoriile'' Elenei Văcărescu figurează şi un jurnal al reginei, care urmărise îndeaproape chinurile bolii poetului, ajutându-l cu discretă generozitate.

             Eminescu – notează regina acea memorabilă întâlnire – ''ne apărea neliniştit şi răvăşit, ca venit dintr-altă lume; tenebros, el îmi amintea de Manfred şi de Faust, de chipurile palide şi răvăşite ale marilor romantici. Avea pe chip acel vag surâs crispat şi copilăresc ce se zăreşte pe portretul lui Shelley. Eminescu se amuza deşirând fraze şi sonorităţi verbale. Mi-a sărutat grăbit mâna, privindu-mă cu o privire potolită dar pătrunzătoare, ce voia parcă a-mi secătui spiritul, spre a rămâne pentru el un subiect de curiozitate sau interes, mă compătimi că nu cunoşteam îndeajuns Moldova sa natală. Privirile-i căutau departe, dincolo de ziduri.''

             Regina îl serveşte chiar ea cu o ceaşcă cu ceai, pe care Poetul o primeşte ''cu stângăcie, însă cu blândeţe.'' ''A băut ceaiul cu sete. Trăsăturile feţei trădau oboseala unei tinereţi trăite fără bucurie. Degetele-i erau lungi şi îngheţate, obrajii brăzdaţi de riduri albăstrui, gura foarte expresivă, cu buze fine, îi traducea toate emoţiile.'' Ca şi în scrierile lui Marcel Proust, episodul ceştii cu ceai capătă valenţe nebănuite. Şi e meritul Reginei de a consemna cu pioşenie acest episod: ''Mi-am dat foarte bine seama că din tot ce i-am oferit în timpul vizitei, ceaşca de ceai pe care i-am servit-o eu însămi a fost singurul lucru ce i-a făcut plăcere, ceea ce semăna cu sentimentul unui zeu servit de o muritoare.'' Această ''muritoare'' a lăsat spre nemurire o scenă atât de necesară istoriei literare.  

             Eminescu – care a refuzat, pentru această întâlnire, să se îmbrace într-un costum nou, aşa cum i-a sugerat Titu Maiorescu (''Ori mă va primi aşa cum sunt, ori nu merg deloc la ea'' – a replicat Poetul) – a rămas în conştiinţa Reginei asemenea unui zeu, nemuritor: ''În toată viaţa mea el a rămas pentru mine imaginea poetului însuşi, nici a celui blestemat, nici a celui inspirat, ci a celui poet aruncat dezorientat pe pământ, nemaiştiind cum să regăsească aici comorile pe care le poseda. Avea vocea răguşită dar duioasă, ca a turturelelor spre toamnă. Când i-am lăudat versurile, a înălţat din umeri:''Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de copaci'', a suspinat el, readus pentru o clipă la realitate.'' Regina unei ţări s-a înălţat, spre cinstea ei, până la regele poeziei româneşti...                        

               (fragmente din prefaţa scrisă de Tudor Nedelcea la tipărirea cărţii ''Poveştile Peleşului'' de Carmen Syilva)

... 15 ianuarie ! o zi importantă în istoria literaturii române: acum 168 de ani s-a născut Mihai Eminescu  !

surse:
Mihai Eminescu  (http://www.istoria.md/articol/507/Mihai_Eminescu,_biografie ) !
Carmen Sylva:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Regina_Elisabeta_a_Rom%C3%A2niei )

Tudor Nedelcea:
(http://editie.ro/articole/actualitate/tudor-nedelcea-aniversarea-celor-70-ani-alaturi-de-personalitati-de-cultura-doljene.html )