dispariţia...

  DISPARIŢIA UNUI VÂNZĂTOR DE LOZURI

                                                           de GHEORGHE PĂUN

   

         Era înalt şi vonic, măsliniu, purta o şapcă portocalie, cu cozoroc transparent, şi îi lipsea degetul mare de la mâna dreaptă. 
''L-am prins în roata betonierei, uite-aşa mi l-a apucat între dinţi şi mi l-a sfărâmat. Oho, ce-am mai ţipat... mamă, mamă !...'' povestea el oricui se întâmpla să-l întrebe cum şi-a pierdut degetul.
''He, he, ce credeţi că la lozuri mi-am rupt degetul, he, he, eu am lucrat pe schele toată viaţa.... Uite, şi muzeul din faţă este construit de mine ... dar nu aici mi-am lăsat degetul, în altă parte...''
         O  chestie curioasă muzeul ăsta. Lucrase la el, ştia cum arată, ştia că are o singură intrare. O singură ieşire deci. Şi ştia şi cât e de mare. Cel mult două sute de vizitatori ar fi încăput în el şi aceia călcându-se pe picioare totuşi. Cel mult două sute. Iar azi intraseră pe puţin trei sute de oameni. Nu-i numărase de la început, câteva ore nu remarcase ce se întâmplă aici, abia mai târziu a început să tragă pentru fiecare nou vizitator câte o linie, cu pixul, pe masa pe care îşi întinsese lozurile. Cu mâna stângă, învăţase să ţină pixul cu mâna stângă. La fiecare grup de zece linii, trăgea o acoladă. Douăzeci şi şase de acolade până acum. Şi nu începuse numărătoarea de dimineaţă. Intraseră cel puţin trei sute de oameni în muzeu. Şi nu mai ieşise nici unul !...
         Vânzătorul de lozuri şi-i imagina pe toţi, lipiţi unul de altul, înghesuiţi ca într-un  tramvai  în cele trei săli ale muzeului, intraţi să privească tablourile de pe pereţi şi privind, ce ?, şi făcând ce ?, aşa de mulţi la un loc, într-un muzeu de artă... În care numai arareori se găaseau mai mult de zece vizitatori deodată. Doar când erau aduşi elevi, cu clasa, doar atunci sălile erau mai pline. 
         Iar acum, atâta lume înăuntru... Şi tot mai intră câte unul. E-adevărat că s-a făcut mare tam-tam cu expoziţia pictorului acela sud-american , ''vrăjitorul culorilor'' era numit, fuseseră lipite afişe în tot oraşul dar asta nu însemna că tot oraşul să vină la expziţie...
         Încă patru inşi ! Repede, patru liniuţe ! O nouă acoladă. Până când aşa ? Trei săli, trei cămăruţe, le ştia foarte bine, atâta era muzeul de artă. Plus birouri şi depozite dar acolo publicul nu avea acces. Şi o singură intrare. O singură ieşire deci.
         Îşi scoase şapca cea portocalie şi se scărpină alene în cap. Ar fi intrat, desigur, înăuntru, să se dumirească dar nu-şi făcuse planul şi dacă-l prindeau că şi-a părăsit măsuţa, că ''a închis'' pe ziua aceea, s-ar fi zis că de-aia nu şi-a făcut planul. ''Lozul, ia lozul !'' mormăi el nesigur amintindu-şi de plan dar perechea care intra tocmai atunci în muzeu îl întrerupse. Trase încă două linii cu pixul.
         Se scărpină din nou în cap şi luă hotărârea cea mai înţeleaptă. Puse şapca peste lozuti, semn că era pe aproape şi se ridică. Va intra în muzeu, va arunca o privire înăuntru şi va ieşi în cel mult un minut. N-o să umble nimeni la lozuri în vremea asta şi nici vreun eventual control n-o să-i poată imputa că ''a închis''. Era pe aproape, eee ! chiar acolo era dar nu l-au observat ! Gata, hotărârea odată luată, traversă repede strada şi porni să urce treptele muzeului. Se opri la jumătatea lor, se întoarse la măsuţă, chicoti, trase încă o linie, chicoti din nou şi reveni pe treptele muzeului. Aruncă o privire spre trotuarul de unde plecase, spre lozuri, şi intră.
         Rîăcoare, linişte, lumină egală. Ca în orice muzeu. Zece-duăzeci de vizitatori în fiecare încăpere. Atât. Zece-douăzeci în fiecare ! Mai făcu un tur prin săli. Acelaşi rezultat. Ei, fir-ar să fie ! Se simţea confuz, ameţit, nu mai înţelegea nimic. Se întoarse spre ieşire, mirat, încruntat, bodogănind de unul singur. Avusese halucinaţii,, ce i se întâmplase ? Numărase sute de vizitatori, iar aici... În prag făcu loc să intre unui grup de trei bărbaţi. Aveau serviete şi vorbeau tare. Încă trei ! Zăbovi lângă uşă pentru a vedea ce se întâmplă. Mai ales că se zărea de acolo şi măsuţa cu lozuri. Se întâmpla că din când în când mai intra câte un vizitator, câte doi. Dar nu ieşea nici unul. Toţi dispăreau în cele trei săli ale muzeului. Mai ales în direcţia sălii din spate. Or fi făcut între timp o ată ieşire pe acolo ? Hm, nu auzise de aşa ceva. O întrebă pe vânzătoarea de bilete. 
''Nu'', răspunse ea fără ton şi vânzătorului de lozuri i se păru că ea nici n-a înţeles ce-o întrebase, parcă dorme, rupea bilete, primea bani, dădea restul cu gesturi iuţi, precise, dar fără să-şi privească mâinile, ochii întredeschişi  abia dacă se mişcau din când în când. 
         Porni şi el spre sala din spate.
         Nimic deosebit. Douăzeci şi opt de vizitatori. Împrăştiaţi prin sală, în faţa tablourilor. Opt priveau o pânză lată, luminoasă, singura de mărimea aceea, restul, în grupuri de câte cel mult trei-patru, şuşoteau în faţa celorlalte tablouri. Nici o ieşire, nici o uşă. Toate ferestrele închise. Iar dinspre sala numărul 2 mai soseau şi alţi vizitatori. Îi numără din nou. Tot douăzeci şi opt ! Deşi mai intraseră câţiva ! Cel puţin doi tineri ţinându-se de mijloc, o liceană  în uniformă şi un domn cu ochelari rotunzi şi baston. Aha, şi tinerii şi liceana şi domnul cu ochelari  se aflau în faţa tabloului cel mare. Se apropie de ei. ''Mulţime admirând un tablou'' scria pe ramă. Iar pe pânză, o masă compactă de oameni, greu de evaluat numărul lor. Stăteau în faţa unui perete pe care se zărea marginea de sus a unui tablou. Ei şi ?! Vânzătorul de lozuri îi dădu ocol, ciocnindu-se de bastonul domnului cu ochelari, de servietele celor trei bărbaţi care vorbeau tare când intraseră. Un tablou în care mai mulţi oameni, chiar foarte mulţi, admirau un tablou, agăţat pe perete, într-o expoziţie, un tablou. Se dădu mai aproape, simţind că are o revlaţie. Sigur, tabloul din tablou reprezenta aceeaşi cameră. Nu i se vedea decât marginea de sus dar era clar că este vorba tot de despre o mulţime admirând un tablou. Distinse detalii din tabloul real repetate în cel pe care-l priveau oamenii pictaţi de pictorul sud-american, vrăjitorul culorilor, în centrul tabloului real. Oho, tot mai multe detalii se distingeau dacă erai atent. Printr-un ciudat efect de perspectivă, mulţimea din tabloul din tablou se zărea oarecum de sus şi se vedea că este aceeaşi ca mulţimea din primul tablou. Privit de aproape, şi tabloul privit de privitorii din tabloul din primul tablou îşi releva unele detalii. Teribilă minuţiozitatea pictorului sud-american ! Lucrase cu lupa probabil, cu microscopul. Al treilea tablou reprezenta tot o mulţime de admiratori ai unui tablou, un tablou mare, cât jumătate din peretele unei expoziţii, şi un grup compact, de mulţi, greu de evaluat câţi, oameni care priveau spre acel tablou admirat de o mulţime de oameni, care, dacă oamenii dintr-un tablou ar avea şi gânduri, se minunau tocmai atunci de minuţiozitatea pictorului sud-american, care în tabloul din tablou figurase detalii din primul tablou, detalii care se regăseau apoi şi în tabloul din...
         Cei doi golănaşi dăduseră de câteva ori ocol mesei cu lozuri, îşi făcuseră cu ochiul şi se îndepărtaseră. Reveniră, trecură dintr-o parte în alta prin faţa ei şi se îndepărtară din nou.
''Gata ?''
''Gata !'' decise cel mai înalt.
         Porniră agale spre colţul străzii, se întoarseră fluierând şi, din câteva mişcări, îşi umplură buzunarele, mai făcură câţiva paşi fluierând, apoi o rupseră la fugă. După un sfert de oră, ascunşi în spatele gării şi siguri că nu i-a urmărit nimeni, începură evaluarea prăzii. 
''Asta zic şi eu lovitură !'' 
''Ha. ha, ne-am îmbogăţit .''
''Trebuia să le luăm pe toate.'' 
''N-au mai rămas multe.'' 
''Mai trage o dată !'' 
''Şi la mine la fel !''
''Ha, ha, hai să mai tragem ! ''
''De unde ? ha, ha...''
''De la mine.... şi eu de la tine !''
''Ia te uită ! Tot mai trage o dată!''
''Zău ?! Arată-mi ! Băftosule ! Hai, mai trage !''
''Pe ăsta.... nu, pe ăsta !''
''Ei ?'''
'Priveşte !''
''M-m-ai trage... Ce-ai făcut, mi l-ai dat tot pe primul ?...''
''Nu, uite-l pe primul !''
''Ei, fi-ar să fie! Hai să mai încercăm!''
''Tot aşa ?'''
'Tot.'' 
''Mai trage...''
''Încă unul....''
''Ne-am pricopsit... M-ai trage... şi încă o dată... mai trage... mai...''        
                                         

                       (GHEORGHE PĂUN, ''DISPARIŢIA UNUI VÂNZĂTOR DE LOZURI'')

                                   

          

            

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !

... sper că a fost o lectură plăcută ! 

sursa desenului - rândunica:

http://www.qbebe.ro/utile/desene_de_colorat/pasari