sâmbătă, 27 mai 2017

Aralda...

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, este câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !
... lectură plăcută ! 

Randunici 4



                                



                       ARALDA

                                                - de  RODICA BRETIN



                
            Gleznele mi se afundau în covorul gros de ierburi, o briză uşoară îmi răsfira pletele, iar mireasma proaspătă de răşină a pădurii mă învăluia ca un balsam. În timp ce străbăteam poienile inundate de lumina blândă a soarelui, păsări mari săgetau spre înălţimi şi, dinspre munţii semeţi, acoperiţi de vălul dens al ceţii, se auzea vuietul cascadelor. Întâlnind undele limpezi ale unui pârâu, m-am aplecat pentru a-mi oglindi chipul, dar cristalul apelor s-a întunecat brusc, întregul peisaj dispărând într-o învolburare de neguri, iar când mi-am ridicat privirile, cerul devenise o prăpastie înspăimântătoare.
            Întotdeauna se întâmpla la fel: de câte ori încercam să reconstruiesc, din frânturi disparate de amintire, vise zăvorâte în subconştient şi doruri neînfrânte de timp, lumea unde mă născusem, un fulger argintiu spulbera în neant imaginile ce abia căpătaseră consistenţă. Deşi majoritatea închipuirilor mele apăreau înveşmântate într-o tentă feerică - sau poate tocmai de aceea - păstram permanent senzaţia că ceva nu era în regulă. Curând, un amănunt insesizabil reuşea să răstoarne ordinea firească a lucrurilor şi să prefacă totul intr-un haos, pe care mintea mea încerca zadarnic să-l stăpânească. La început, alunecam fără efort în dulcea nostalgie a amintirii, lăsându-mă învăluită de norii pulberilor stelare. Izbuteam chiar să mă detaşez de entitatea indestructibilă care devenisem şi să mă privesc, dincolo de zidul temporal, aşa cum arătasem cândva o femeie tânără, cu trupul alb şi zvelt, pe care ceilalţi - demult coborâţi în nefiinţă - o numeau Aralda, simbolul frumuseţii eterne. Amănunte desprinse la întâmplare din scurta mea existenţă printre oameni îmi reveneau în minte cu o uluitoare acuitate, copleşindu-mă cu năvala lor, ca un torent nestăvilit. Ameţită de bogăţia senzaţiilor, nu rezistam tentaţiei de a-mi oglindi faţa în adâncimea nenumăratelor oglinzi întâlnite în cale, pe potecile aducerilor-aminte, deşi ştiam că în momentul în care o voi face, dincolo de suprafaţa netedă nu voi vedea un chip anume, ci abisul. Şi totuşi încercam, de o eternitate, cu tenacitatea disperării, să-mi regăsesc trăsăturile uitate în noaptea memoriei...
            Renunţasem la înfăţişarea umană într-un moment de rătăcire, când, orbită de strălucirea sublimă a stelelor, credeam că Universul întreg îmi aparţine. Corpul meu fragil nu putea înfrunta veşnicia Nopţii şi l-am abandonat într-o jertfă ce mi se păruse minoră, atunci, când mă aflam la porţile Infinitului.
            Străbătând primejdioasele genuni cosmice pe spirala de foc a nebuloaselor, unde pulsul incandescent al aştrilor măsoară curgerea erelor, am trăit iluzia desăvârşirii într-o veşnică mişcare, mereu înaintea luminii. Urmam curbura spaţiului, rotunjindu-se în nemărginire spre o limită inexistentă, în care Timpul se confundă cu Imobilitatea şi formele materiei se contopeau în plămada tulburătoarelor prefaceri. Eram captivată de jocul fascinant al Spaţiului şi Timpului dar tabloul Universului în devenire îmi rămânea străin, uluitoarele sale geneze părându-mi îndepărtate şi de neînţeles, asemeni sclipirii palide a stelelor privite printre norii alungându-se pe cerul planetei mele. Între intervalele lungi de singurătate - când tăcerea îşi ţesea pânza fluidă între prăpăstii - ascultam cu teamă mesajele enigmatice din alte dimensiuni, unde zborul luminii se transforma într-o zbatere neputincioasă. Alunecând uneori în faliile perfide ale beznei, mă regăseam curând în libertatea spaţiilor vaste, căci eram mai rapidă decât fotonii şi mai uşoară ca o licărire. Nemuritoare, alergam neobosită din faţa Timpului, până când, între două plonjări vertiginoase în neant m-am oprit o clipă, întrebându-mă de ce fiinţa astrală desăvârşită care devenisem nu cunoştea fericirea, în ce abis noptatic pierduse bucuria simplă de a trăi ?
            Urmărind o ţintă himerică mă risipisem printre stele - tristă şi însingurată pentru vecie - căci în fiecare grăunte de praf cosmic, în fiecare nebuloasă a rămas o parte din fiinţa mea, din cea care eram înainte ca Nesfârşitul să mă fure... De aceea mă căutam acum pe mine, adevărata, în lucirile de oglindă ale apelor limpezi din amintiri sau printre răsfrângerile palide ale cerului innorat de uitare, de aceea încercam zadarnic să mă ascund printre fantasme.
            ... Lumea în care m-am născut a rămas undeva în urmă, în depărtări inimaginabile, iar falia de spaţiu care ne desparte se măreşte cu fiecare clipă, în vreme ce îmi urmez destinul rătăcitor printre stele, singură ca însăşi Eternitatea. Dar mă voi întoarce. Cu hotărârea care m-a făcut să renunţ la fiinţa mea fragilă si să colind Universul o veşnicie, mă voi întoarce. Căci  numai acolo, sub cerul de azur şi purpură, voi putea regăsi chipul şi trupul minunat al Araldei, oglindite în puritatea apelor şi în ochii oamenilor de pe planeta mea.               

                        
                                                    - ''ARALDA''  de RODICA BRETIN
Randunici 4




          

            



6 comentarii:

  1. mulţumesc frumos pentru vizită !
    mă bucur că ai citit povestirea !!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      ce bucurie am în suflet când povestirea postată de mine este plăcută de cel ce vizitează blogul !

      Ștergere
  3. Foarte frumos textul ales!
    "Urmărind o ţintă himerică mă risipisem printre stele - tristă şi însingurată pentru vecie" poate avea si sensuri ceva mai pamantesti, daca ne gandim putin!
    Multumesc de momentul SF, draga prietena!
    O duminica frumoasa sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      cât de mult mă bucur pentru că ai venit şi ai citit povestirea aleasă, de mine, cu drag !
      pupic !

      Ștergere