vrabia cu limba tăiată...

... azi, urmărind evenimentele în desfăşurare, am căutat o nouă poveste (în site-ul descoperit mai înainte: http://etc.usf.edu/lit2go/72/japanese-fairy-tales/4883/the-tongue-cut-sparrow/  ) pe care am tradus-o (în acelaşi stil diletant, cu aceleaşi posibilităţi din dotare) cu multă plăcere şi eu fiind foarte curioasă...
... sper să vă placă !

                                                

                    

   

                   VRABIA CU LIMBA TĂIATĂ

           ''Mult timp, mult timp în urmă, în Japonia trăia un om bătrân și soția lui. Bătrânul era bun la suflet şi muncea din greu, cu colegii săi, la lucru... dar soția lui era mai tot timpul pisăloagă şi strica fericirea casei cu crizele ei şi ciondăneală. Ea mormăia câte ceva de dimineața până seara. După o lungă perioadă de timp, bătrânul a încetat să mai ia aminte la ciondăneala ei.  El era, în cea mai mare parte a zilei, la locul de muncă. Dar cum el nu a avut nici un copil, pentru amuzamentul lui când venea acasă, a îmblânzit o vrabie. El a iubit mica pasare la fel de mult ca și cum ar fi fost copilul lui. Când se întorcea noaptea, după o muncă grea în aer liber, singura lui plăcere era vrabia, vorbea cu ea și îi învăța micile ei trucuri, foarte repede. Bătrânul deschisese colivia și o lăsase să zboare prin cameră, ei jucându-se împreună. Apoi, când venea cina, el păstra
întotdeauna resturi de la masa lui, cu care să se hrănească mica lui pasăre.
             Într-o zi bătrânul a plecat ca să taie lemne în pădure, iar femeia sa a trecut să-i spele hainele. Cu o zi înainte, ea pregătise amidon, iar acum când îl căută, vasul pe care ea îl umpluse ieri, acum era destul de gol. În timp ce ea se întreba cine ar fi putut folosi sau fura amidonul, vrabia a zburat în jos și, plecându-şi capul ei mic (un truc pe care îl învăţase de la bătrân) i-a spus:
-"Eu sunt cea care a luat amidonul. Am crezut că a fost ceva de mâncare pentru mine în acel vas și l-am mâncat. Dacă am făcut o greșeală, te rog să mă ierți! Tweet, tweet, tweet!"
             Femeia ar fi trebuit să fie dispusă să o ierte pe pasăre, mai ales că ea îşi ceruse iertare atât de frumos. Dar nu a fost aşa. Femeia nu iubea vrabia şi de multe ori se certase cu soţul ei pentru păstrarea în casă a păsării murdare - cum o numise ea - spunând că este un lucru suplimentar pentru ea... Acum ea a fost încântată că va avea o cauză de plângere împotriva păsării. Ea a certat și chiar a şi blestemat biata pasăre pentru comportamentul ei rău, cu cuvinte dure, nesimțitoare, şi, într-un acces de furie, a capturat vrabia - care în tot acest timp îşi întinsese aripile și sta cu capul plecat - femeia a adus foarfeca și i-a tăiat limba săracei păsărici.

- "Presupun că ai luat amidonul meu cu limba aceea! Acum să vezi cum este fără ea!"
Și cu aceste cuvinte îngrozitoare ea a dus pasărea departe, fără să îi pese câtuși de puțin de ceea ce s-ar putea întâmpla cu ea și fără cea mai mică milă față de suferința ei - așa a fost ea lipsită de bunătate! Bătrâna femeie, după ce a dus vrabia departe, a făcut mai multă pastă de orez, mormăind tot timpul, şi, după apretarea hainelor, a răspândit lucrurile pe scânduri ca să se usuce la soare (pentru a nu le mai netezi cu fierul de călcat).
              Seara, bătrânul a venit acasă. Ca de obicei, pe drumul de intoarcere aştepta cu nerăbdare momentul în care el va ajunge la poartă și va vedea vrabia cum zboară și ciripeşte ca să-l întâlnească, bătând din penele ei pentru a-şi arăta bucuria, iar în cele din urmă va veni să i se odihnească pe umăr. Dar bătrânul a fost foarte dezamăgit, pentru că nici măcar umbra dragă a vrabiei lui nu a văzut. Grăbi pașii, îşi trase sandalele sale de paie și urcă pe verandă. Însă nici urmă de vrabie. Acum era sigur că soția sa, într-una din crizele ei, i-a închis în colivie vrabia, sus. Așa că el a chemat-o și i-a spus cu nerăbdare:
-''Unde este Suzume San (domnişoara Vrăbiuţă) astăzi?"
Bătrâna s-a prefăcut că nu știe la început, și a răspuns:
-"Vrabia ta? Sunt sigură că nu știu. Acum am ajuns să mă gândesc la ea, n-am văzut-o toată după-amiaza. Nu ar trebui să întrebi de pasărea nerecunoscătoare ce a fugit de tine, după toate mângâierile tale!"

              Dar, în cele din urmă, când bătrânul i-a cerut din nou și din nou, insistând asupra faptului că ea trebuie să știe ce s-a întâmplat cu pasărea sa, bătrâna a mărturisit totul. Ea i-a spus, îmbufnată, cum vrabia i-a mâncat pasta de orez (făcută special pentru apretarea hainelor) și cum, atunci când vrabia a mărturisit ceea ce făcuse, în mare ei furie, ea a luat foarfeca ei și i-a tăiat limba, apoi a dus pasărea departe și i-a interzis ca să se mai întoarcă acasă. Apoi bătrâna i-a arătat soțului ei limba vrabiei spunând:
-"Aici este limba tăiată! Oribila mică pasăre, de ce mi-a mâncat tot amidonul?"
-''Cum ai putut fi atât de crudă? Oh! Cum ai putut atât de crudă?" a fost tot ce bătrânul a putut răspunde. El care era prea bun la suflet pentru a o pedepsi pe scorpia lui de soție, a fost teribil de tulburat de ceea ce se întâmplase cu biata lui vrabie.
-"Ce nenorocire îngrozitoare pentru biata mea Suzume San ca să-și piardă limba !" a spus el însuși. "Ea nu va mai fi în măsură să ciripească și, cu siguranță, durerea tăierii în acest fel atât de dur trebuie să o fi îmbolnăvit ! Nu există nimic de făcut ?''
              După ce soția lui a plecat să doarmă, bătrânul a vărsat multe lacrimi. În timp ce el îşi ștergea lacrimile cu mâneca mantiei de bumbac, un gând luminos l-a mângâiat: el va merge a doua zi  ca să caute vrabia. După ce a decis acest lucru, a fost capabil să meargă la culcare, în sfârșit. În dimineața următoare, s-a sculat mai devreme, a luat un mic dejun în grabă şi a plecat peste dealuri și prin pădure, oprindu-se la fiecare pâlc de bambuși ca să plângă:
-"Unde, unde eşti vrăbiuţă cu limba tăiată ? Unde, unde eşti vrăbiuţă cu limba tăiată ?"
              El nu s-a oprit să se odihnească pentru masa de la miezul zilei, și era mult după-amiază, când a ajuns în apropierea unui crâng plin de bambus. Pentru că bambusul este preferat de vrăbii, la marginea pădurii şi-a văzut draga lui vrabie așteptând să-l întâmpine. Bătrânul cu greu si-a putut crede ochilor lui de bucurie și a alergat repede înaintea ei ca să o salute.

              Ea şi-a plecat capul ei mic și a trecut printr-o serie de trucuri - aşa cum o învăţase stăpânul ei - pentru a-şi arăta bucuria văzându-l din nou pe vechiul ei prieten - și - minune ! - ea  a putut vorbi ca în trecut. Bătrânul i-a spus cât de rău i-a fost pentru tot ce s-a întâmplat și a întrebat despre limba ei, întrebând-o cum poate vorbi atât de bine fără ea. Atunci vrabia a deschis ciocul și i-a arătat că o nouă limbă i-a crescut în locul celei vechi și l-a implorat să nu se mai gândească la trecut, pentru că ea este destul de bine acum.
              Atunci bătrânul a înţeles că vrabia lui era o zână și nu o pasăre comună. Ar fi dificil să povestim cât de mare a fost bucuria bătrânului... El a uitat toate necazurile, a uitat chiar și cât de obosit era pentru că şi-a găsit vrabia lui pierdută și - în loc de a fi bolnavă și fără limbă așa cum s-a temut și se aștepta să o găsească - ea era bine și fericită și cu o nouă limbă, și fără un semn al relelor tratamente pe care le primise de la soția sa. Și, mai presus de toate ea era o zână !
             Vrabia i-a cerut să o urmeze și, zburând înaintea lui, l-a dus la o casă frumoasă, în inima crângului de bambus. Bătrânul a fost extrem de uimit când a intrat în casă pentru frumuseţea locului. Era construitî din lemn alb, saltele de culoare crem, covoarele cele mai bune din câte a văzut el vreodată, pernele - pe care vrabia le-a adus pentru el ca să se așeze - erau făcute din cele mai fine de mătase, vaze frumoase și cutii de lac Tokonoma (în care se ţineau obiecte prețioase) în fiecare cameră. Vrabia l-a condus pe bătrân la locul de onoare, și apoi, luând locul ei, la o distanță umilă, ea i-a mulțumit cu multe arcuiri de aripi, politicos, pentru toată bunătatea pe care el i-o arătase timp de mulți ani. Apoi Lady Sparrow (Vrabie), așa cum o vom numi acum, i-a prezentat toată familia sa. După aceea, fiicele ei, înveșmântate în rochii graţioase, aduseră pe frumoase tăvi (de modă veche) tot felul de alimente delicioase, până când bătrânul a început să creadă că totul trebuie să fie un vis. În mijlocul cinei, unele dintre fiicele vrabiei au efectuat un dans minunat, numit "Suzume-Odori" (sau "dansul vrabiei) pentru a-l amuza pe oaspete.

             Niciodată bătrânul nu s-a bucurat atât de mult. Orele au zburat repede în acest loc minunat, cu toate aceste vrăbii-zână care l-au așteptat pe el și l-au sărbătorit și au dansat în fața lui. Dar noaptea a venit și întunericul i-a amintit că el are un drum lung de parcurs și trebuie să se gândească ca să se întoarcă acasă. El a mulțumit gazdei sale pentru această sărbătorire și i-a cerut ca, de dragul lui, să uite tot ce a suferit în mâinile bătrânei sale soții. El i-a spus Lady Sparrow că a fost o mare mângâiere și fericire pentru el ca să o găsească într-o astfel de casă frumoasă și să știe că ea nu a păţit nimic. Îi fusese teamă pentru cum s-a descurcat și ce s-a întâmplat cu adevărat şi a plecat ca să o caute. Acum, el știa că totul era bine ca să se poată întoarce acasă cu inima plină de lumină. Dacă vreodată ea va vrea ceva de la el, să trimită după el şi el va veni îndată.
Lady Sparrow l-a rugat să rămână și să se odihnească câteva zile și să se bucure de schimbare dar bătrânul a spus că trebuie să se întoarcă. Trebuie să se întoarcă acasă unde e obişnuit şi la munca lui, la soția lui - chiar dacă şi-ar fi dorit ca să mai stea şi că nu poate accepta invitaţia ei. Acum el știa unde trăieşte Lady Sparrow şi va veni s-o vadă ori de câte ori va avea timp. Atunci, Lady Sparrow văzând că nu l-a putut convinge pe bătrân ca rămână mai mult timp, a dat ordin unora dintre slujitorii ei și i-au adus două cutii, una mare și alta mică. Acestea au fost aşezate dinaintea bătrânului, iar Lady Sparrow i-a cerut să aleagă oricare dintre acestea - ca un cadou pe care voia să il dea.
             Bătrânul nu a putut refuza această propunere şi a ales cutia mai mică spunând:
-"Eu sunt acum prea bătrân și prea slab pentru a transporta cutia mare si grea. Voi alege pe cea mic, care va fi mai ușor pentru mine să o transport. "
             Apoi toate vrăbiile l-au ajutat ca să pună cutia în spate, l-au condus la poartă însoţindu-l cu multe arcuiri de pene rugându-l să vină iar când va avea timp. Astfel, bătrânul și vrabia lui s-au despărţit destul de fericiţi, vrabia nevrând răzbunare pentru ceea ce a suferit în mâinile bătrânei sale soții. Ea a simțit doar tristețe pentru bătrânul de care s-a despărţit acum.
             Când bătrânul ajunse acasă, îşi găsi soția lui mai crizată ca de obicei, pentru că era târziu în noapte și ea l-a aşteptat o lungă perioadă de timp:
-"Unde ai fost tot acest timp?" l-a întrebat ea cu voce tare. "De ce vii înapoi atât de târziu?"
             Bătrânul a încercat să o potolească arătându-i cutia de cadouri ce a adus-o cu el, apoi el ia spus tot ce s-a întâmplat cu el și cât de minunat fusese distrat la casa vrabiei.
-"Acum, să vedem ce este în cutie", a spus bătrânul. "Tu trebuie să mă ajuţi să o deschid."
             Și amândoi s-au așezat în fața cutiei și au deschis-o. Spre uimirea lor, au găsit cutia umplută, până la refuz, cu monede de aur și de argint și multe alte lucruri prețioase. Au scos unul câte unul lucrurile şi le-au pus pe jos numărându-le. Bătrânul a fost încântat la vederea bogăţiilor pe care le are acum. Dincolo de așteptările sale, a fost darul vrabiei care îi permite să renunțe la locul de muncă și să trăiască în uşurinţă si confort tot restul zilelor sale. El a spus:
-"Datorită bunei mele micuţe vrăbii ! Mulțumită bunei mele micuţe vrăbii! " - de mai multe ori.
             Dar bătrâna, după primele momente de surpriză și satisfacție la vederea aurului și argintului, nu şi-a putut suprima lăcomia naturii ei rele. Ea a început să-i reproșeze bătrânului că nu a adus acasă cutia mare de cadouri... În inocența inimii sale, el i-a spus cum a refuzat cutia mare de cadouri pe care vrăbiile i-au oferit-o, preferând-o pe cea mai mică pentru că era mai ușor de transportat acasă.
-'Tu, bătrân prost " a spus ea." De ce nu ai adus cutia mare? Gândește-te ce am pierdut. Am fi putut avea de două ori mai mult argint și aur ca acum. Eşti cu siguranță, un bătrân nebun!" a strigat ea şi apoi s-a dus la culcare, furioasă. Bătrânul şi-ar fi dorit ca să nu-i fi spus nimic despre cutia mare dar era prea târziu. 
             Bătrâna lacomă nu s-a mulțumit cu norocul ce li s-a întâmplat și într-un mod neașteptat - pe care ea atât de puțin l-a meritat - şi mintea ei a gândit cum să facă pentru a obține mai mult. Devreme în dimineața următoare, s-a trezit și bătrânul i-a descris drumul spre casa vrabiei. Când a văzut ce era în mintea ei, bătrânul încercă să o oprească de a pleca dar era inutil. Ea nu a vrut să asculte un singur cuvânt. Este ciudat că bătrâna nu s-a simțit rușinată de a merge să vadă vrabia după modul crud ea în care ea a tratat-o ​​tăindu-i limba, într-un acces de furie. Dar, lăcomia ei pentru a obține caseta cea mare, a făcut-o să uite totul. Nici măcar nu s-a gândit că vrăbiile s-ar putea să fie supărate pe ea şi că ar putea-o pedepsi pentru ceea ce făcuse.
             De când Lady Sparrow s-a întors acasă, în situația tristă în care ea s-a găsit mai întâi, plângând și sângerând, toată familia și rudele ei au vorbit despre cruzimea bătrânei.
- "Cum a putut" - se întrebau unii pe alții - "provoca o astfel de pedeapsă grea pentru o astfel de infracțiune neînsemnată ca aceea de a mânca pasta de orez, din greșeală?" 
             Toți l-au iubit pe bătrânul care a fost atât de amabil și de bun și calm dar pe bătrână au urât-o și le-a determinat ca, dacă vreodată vor avea șansa, să o pedepsească aşa cum merita. Ei nu au avut mult timp de aşteptare.
             După ce a mers pe jos timp de câteva ore, bătrâna a găsit în cele din urmă crângul de bambus pe care i l-a descris soţul şi atunci ea a început să strige:
-"Unde este casa vrabiei cu limba tăiată ? Unde este casa vrabiei cu limba tăiată?"
             În cele din urmă a văzut streaşina casei printre frunzele de bambus. Ea s-a grăbit spre ușă și a bătut tare. Lady Sparrow - anunţată că la uşă este bătrâna şi că cere ca s-o vadă - a fost oarecum surprinsă de vizita neașteptată. Nu se aştepta la îndrazneala bătrânei ca să vină la ea acasă. Lady Sparrow, cu toate acestea, a fost o pasăre politicoasă, și a ieșit să întâmpine bătrâna, amintindu-și că ea fusese cândva pasărea ei. Bătrâna, ca să nu piardă timp în cuvinte, a mers direct la subiect, fără cea mai mică rușine, și a spus:
-"Nu trebuie să mă distrezi așa cum ai făcut cu bătrânul meu. Am venit pentru a obține caseta pe care a lăsat-o în urmă atât de prostește. Mă voi odihni în curând dacă îmi vei da cutia mare - este tot ce vreau!"
             Lady Sparrow a fost de acord și a spus slujitorilor ei ca să aducă cutia mare. Bătrâna a prins-o cu nerăbdare și a aşezat-o pe spate, fără ca să mulțumească vrăbiuţei şi a început să se grăbească spre casă. Cutia era atât de grea încât ea nu putea merge repede - cu atât mai puțin a alerga, așa cum şi-ar fi dorit să facă - atât de nerăbdătoare era ca să ajungă acasă și să vadă ce se află în interiorul cutiei... Ea a trebuit de multe ori să se așeze și să se odihnească. În timp ce era pe drum clătinându-se sub sarcina grea, dorința ei de a deschide cutia a devenit prea mare pentru a-i rezista. Ea nu mai putea să aștepte pentru că ea presupunea că această cutie mare este plină de aur și de argint și bijuterii scumpe - aşa cum a fost cutia cea mică primită de soţul ei. În cele din urmă, această femeie lacomă și egoistă a pus jos cutia pe marginea drumului și a deschis-o, cu atenție, așteptându-se la  o mină de bogăție. Ceea ce a văzut, a îngrozit-o pierzându-şi aproape simțurile: de îndată ce a ridicat capacul, a ieşit un număr de demoni oribili și înfiorători ce au înconjurat-o având intenția să o omoare... Nici măcar în coșmaruri nu crezuse vreodată că asemenea creaturi oribile să fie în cutia mult-râvnită. Un demon, cu un drept ochi imens în mijlocul fruntii, a venit și s-a uitat urât la ea, monștri cu gurile căscate care păreau să o înghită, un șarpe imens înfășurat şuiera spre ea și o broască mare orăcăia spre ea. Bătrâna, ce nu a fost niciodată atât de speriată, a fugit de la fața locului, bucuroasă să scape în viață. Când a ajuns acasă, a căzut la podea și i-a spus soțului ei cu lacrimi tot ce s-a întâmplat cu ea, și modul în care ea a fost aproape ucisă de demonii din cutie. Apoi ea a început să dea vina pe vrabie dar bătrânul a oprit-o îndată spunând:
-"Nu da vina pe vrabie - este răutatea ta care s-a întâlnit ultima oară cu recompensa ei. Sper să fie o lecție pentru tine în viitor! "
              Bătrâna nu mai spuse nimic și, din acea zi, ea a devenit o femeie bună astfel încât soțul ei nu prea știa dacă ea este aceeași persoană... Şi au petrecut ultimele lor zile împreună, fericiti, liberi de griji, folosind cu atenție comoara primită de bătrân de la vrabia cu limba tăiată.

                           ( Yei Theodora Ozaki, 
                             Japanese Fairy Tales, 
                          ''THE TONGUE-CUT SPARROW'')