... pentru că şi la mine a trecut, uşurel, lăsându-mi o carte virtuală (''Regina roşie'' de Victoria Aveyard), am hotărât ca să rescriu aici o minunată poveste dintr-o carte de demult, ca un ''dar'' pentru alte sufleţele de copii: ''Degetarul de ceaţă'', scrisă de Marta Cozmin ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Marta_Cozmin ) !
A fost odată o grădină de tradafiri. Înăuntru creşteau trandafiri înalţi şi trandafiri pitici, trandafiri urcători şi trandafiri stătători. Şi sub fiecare tufălocuia câte un copil, fetiţă sau băieţel, care dormea acolo şi se hrănea cu miere şi rouă. Copiii trandafirilor semănau mult cu puii de om , numai că erau mai mărunţi şi aveau părul verde, iar îmbrăcămintea lor era croită din frunze şi petale. Străluceau de frumoşi cu toţii, dar cea mai gingaşă dintre ei era fetiţa Rozalba.
În ţara aceea, după vară venea vara şi înainte de vară era tot vară. Altceva nu cunoşteau. Dar fluturele Ieronim ştia mai multe. El cutreierase prin felurite ţări şi, de fiecare dată când se întorcea, îi povestea Rozalbei ceea ce văzuse. Într-o zi i-a spus:
''-Închipuieşte-ţi, am nimerit într-un loc, dincolo de pădure, unde după vară vine toamna şi înainte de vară e primăvară.''
''-Ce e toamna ?'' întrebă fetiţa trandafirilor.
''-Un fel de vară, amestecată cu altceva.''
''-Şi primăvara ?''
''-Tot un fel de vară, amestecată cu altceva, dar nu cu acelaşi altceva. Mai ciudat e că între toamnă şi primăvară e iarna şi asta nu mai seamănă cu nimic.''
''-Dar cum e iarna ?'' întrebă Rozalba.
''-Pământul e alb, copacii sunt albi şi din cer cad puzderie de stele albe şi reci. Iar copiii oamenilor se dau cu săniile pe derdeluş.''
''-Ce frumos !'' şopti Rozalba.''Şi mai departe ?''
''-Mai departe nu ştiu, că am zburat înapoi.''
''-Tare aş vrea să văd şi eu toate acestea'', grăi fetiţa, ''şi să mă dau cu sania.''
''-Cu sania nu se dau decât copiii de om'', spuse Ieronim.''Ei sunt mai înalţi decât tine şi nu au părul verde !''
După o vreme, fluturele veni din nou:
''-Am ajuns iarăşi în ţara de dincolo de pădure. Pământul era acoperit acum de iarbă şi flori.''
''-Şi copiii oamenilor ce făceau ?''întrebă Rozalba.
''-Se dădeau în căluşei, nişte cai de lemn care se învârtesc pe o roată mare-mare. Pe fiecare căluţ călăreau băieţi şi fete cu buclele în vânt şi râdeau.''
''-Tare aş vrea să mă urc şi eu în căluşei.''
''-În căluşei nu se dau decât copiii de om'', grăi Ieronim dar văzând că Rozalba se întristează, nu mai adăugă nimic.
Fetiţa trandafirilor tăcu şi ea, însă în zori, când grădina dormea încă sub pânza de rouă, plecă la drum. O adiere de vânt o poartă prin văzduh până în apropierea pădurii. Aici începu să plouă şi Rozalbei i se făcu frig. Tocmai atunci trecu pe lângă ea o băbuţă care împletea ciorapi, iar alături pe drum, sălta un ghem roşu de lână. Baba intră în curând în pădure dar ghemul rămase în urmă şi Rozalba, luându-se după el, ajunse la o colibă aşezată suun brad înalt. Ghemul torcea pe prispă ca pisicile şi, când baba îi deschise uşa, o pofti înăuntru şi pe Rozalba.
''-Ce-i cu tine, copila mea ?'' o întrebă cu bunătate bătrâna.
''-Am venit să mă dau în căluşei dar Ieronim spune că sunt prea mică şi că am părul verde.''
''-Aşa e ! Dacă ţii neapărat să te dai în căluşei, trebuie să te prefaci în fetiţă de oameni.''
''-Ajută-mă dumneata !'' spuse Rozalba. ''Grozav aş vrea să fiu un copil adevărat.''
''-Bine'', spuse băbuţa, ''dar mai întâi să rânduim puţin prin casă.''
S-au apucat amândouă de treabă şi, când au isprăvit, Rozalba crescuse cu o palmă.
''-Să aşezăm masa'', spuse bătrâna.
Şi fetiţa a mai crescut cu o palmă.
''-Acum ia cârligele mele şi încearcă să împleteşti.''
Rozalba începu să împletească. Seara băgă de seamă că se făcuse destul de înaltă dar părul îi rămăsese tot verde.
A doua zi, băbuţa, Rozalbaşi ghemul de lânăporniră la drum. Pe la prânz au ajuns la o poiană largă, plină de flori. În mijlocul ei se afla o roată pe care păşteau cuminţi patru cai de lemn cu coamele de mătase. Unul era alb, unul negru, unul roşcat şi unul pestriţ.
''-Vezi căluşeii ?'' grăi băbuţa. Sunt ai tăi. Dacă vrei să pornească, îndeamnă-i:<<Hop-hop, în galop!>> Iar când doreşti să se oprească, porunceşte-le:<<Hop, hop, staţi pe loc!>>''
De când rosti cuvintele acestea, bătrâna intră înapoi în pădure.
Rozalba se grăbi să urce pe căluşei. Pentru început îşi alese calul pestriţ. C e mândră se simţea călare pe el ! Tocmai se pregătea să pornească în galop, când zări doi copii care veneau alergând:
''-Aşteaptă-ne şi pe noi !Aşteaptă-ne, te rugăm !''
''-De ce să-i iau şi pe ei ?'' îşi spuse Rozalba dar pe dată i se făcu ruşine de gândul acesta.
''-Urcaţi-vă'', îi poti ea cu glas tare. ''O să ne dăm cu toţii !''
Şi în timp ce se învârteau împreună pe căluşei şi buclele lor săltau în vânt, Rozalba înţelese că, de abia acum, ajunsese o fetiţă de-adevăratelea !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu