vineri, 26 februarie 2016

jurnalul (138)



Astăzi ... vineri 26 februarie 2016, orele 19.14
A şi sosit ... ziua ''jurnalului''... am început - scriptic - şi un 'alt fel de jurnal - ''jurnal al lucrărilor din grădini'' -, ca un ajutor în a memora corect datele şi lucrările ce trebuie efectuate tot anul...  
Gândurile ... sunt utile... fac şi desfac la planuri !!! unele bune, altele în continuă perfecţionare - se schimbă condiţiile şi trebuie să mă readaptez...      
Zile de acţiune ... ce constau în muncile obişnuite plus un început firav de activităţi de primăvară...    
Recunosc ... că aş vrea ceva mai multe dulciuri dar ştiu că nu este ok - ticuţu mi-a zis că m-am îngrăşat puţin, iar eu am zis că mi s-a format şi dezvoltat baza musculară, la braţe, la piept, la pulpe... e drept - acum nu mă aude ticuţu - uneori mănânc mai mult, doar când muncesc foarte mult nu prea mai am poftă de mâncare de obosită !!!  
În bucătărie ... sunt lângă plita unde trosneşte lemnul cuprins de flăcări... am revenit cu ceea ce a mai rămas din masa de seară... mami a organizat masă ''câmpenească'' (=ne imaginăm că suntem la iarbă verde, punem o faţă de masă pe pat lângă ticu şi aducem acolo pregătirile) adică ne-a prăjit cartofi plus usturoi (căţei curăţaţi)...
Hainele ... de lucru - jumătate date jos - dar mult mai puţine decât în perioada de frig mare...
Bodyguarzii ...  dorm deja... Puiu şi Leuţu au avut o surpriză: ticu a ieşit la plimbare, îmbiat de soarele mai plăcut - de fapt ne-am gândit că vor veni ploile şi pierde ocazia de a lua o gură de ''soare''... m-a condus în activitatea de ''a tăia'' viţa-de-vie (am tăiat şi anul trecut tot aşa dădăcită de ticuţu dar am uitat sau mai bine-zis, ticuţu nu are încredere în ceea ce s-a ''lipit'' de mine...), s-a plimbat, s-a odihnit pe şezlong - Puiu nu s-a deslipit de el, oriunde ar fi fost ticuţu (Leuţu a fost mai leneş - s-a dus la somnul de prânz...), şi-a încărcat ''bateriile cam desumflate după atâta timp de stat în casă, baricadat de gerul ce a fost... 
Weekendul ... cred că va fi ploios...
Aş vrea... eu să ştiu multe prin gospodărie, fără ''supervizare'' dar - oftez! - pe unele le ştiu bine (cum vor mami şi ticuţu), pe altele le-aş face total diferit de modul stabilit de părinţi... dar sunt atât de multe pe care nu le ştiu deloc pentru că traiul de o viaţă la ''bloc'' şi-a lăsat amprente adânci...  
Munca ... a fost puţin mai altfel decât cea din alte săptămâni trecute... am săpat o nouă groapă pentru gunoiul menajer (o parte îl ardem, iar ce se poate distruge singur în timp, îl ducem la groapă...)- m-am grăbit pentru că am zis că pot să sap mai uşor că e pământul mai umed... apoi am săpat la cazma în grădiniţa de lângă casa lui Puiu, apoi mami a format rânduri-rânduri cu arpagic... le-a tot numărat dar fără voce tare ca să aud şi eu, şi acum nu mai ştie câte rânduri a pus dar este foarte mulţumită că am reuşit acţiunea înainte de a începe ploile! apoi am avut porţia mea de săpat la cazma în grădiniţa din faţa casei, restul a lucrat mami cu săpăliguţa ei pentru că este ''grădina ei, florile ei''... glumesc, dar numai ea ştie pe unde are flori şi ce anume vrea să lase şi ce nu! ieri am cărat apă - câte 2 bidoane odată x 8 drumuri - ca să umezesc rândurile de usturoi (ce au scăpat de geruri) şi acum sunt tare vesele... azi am hotărât că este destul de târziu şi - sub atenta îndrumare a lui ticuţu - am ''tăiat'' viţa-de-vie care este puţină (cred că sunt 5 viţe într-o parte, una singură în partea opusă a grădinii şi 2 viţe mai pe mijlocul grădinii) şi doar de poftă, pentru struguri... apoi am spart vreo 3-4 buturugi (provizie că poate plouă şi nu pot să sparg apoi pe pământul umed), am tăiat mărunt corzile de la viţa-de-vie pentru că până la ziuă s-ar fi înfăşurat Leuţu în ele de se făcea totul un ghem mare, cu Leuţu la mijloc!!! apoi am spart aşchii pentru aprinsul focului, am scos apă din canalizarea bucătăriei...şi supraveghez focul !!!  
Sunt acum ... atât de obosită încât am descoperit că am un mers un pic cam cu greutate - de la masă de aici de lângă leptop până la ticuţu... dar până mâine îmi va trece şi sunt mulţumită că am realizat cât mai multe! ticuţu se pune la punct cu ştirile zilei, a dormit ''lat'' după amiază - soarele si aerul atât de proaspăt l-au obosit enorm - dar este atât de mulţumit că a ieşit la prima plimbare pe acest an ! mami a dormit deja o ''tură' , s-a trezit puţin şi s-a ''plâns'' că o doare mâna ce a fost cândva ruptă, a refuzat o alifie şi a adormit imediat - este tare obosită de începutul de muncă prin grădină... mai glumeam mai înainte că ne-am cam îngrăşat, de acum încolo, o să cam slăbim, încet-încet (îi seamăn mămicuţei la dorinţa de a munci mult)!
Nu am trecut ... la recititul următoarei cărţi propuse -'' Romanul adolescentului miop'' scris de Eliade... dar poate reuşesc!      
O să postez ... fotografii din aceste ultime zile: floricele, muguri...









9 comentarii:

  1. Obrigada pela visita e um ótimo final de semana Prietena!
    Abraços-Carmen Lúcia

    RăspundețiȘtergere
  2. Dar ce muncă dură... Trebuie să îți iau blogul la citit pagină cu pagină, să aflu de ce ai ales această viață plină de greutăți.

    Să aveți cu toții o săptămână bună, draga mea! ☺

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită!
      sper să ai timp ca să-mi citeşti cât mai multe postări - ca să cunoşti puţin mai multe despre viaţa noastră !
      dacă nu, îţi scriu pe scurt că avem aproape 13 ani de când am cumpărat o casă la ţară, eu continuând să lucrez la oraş. dar sunt vreo 3 ani de când ticuţu s-a îmbolnăvit grav, perioadă care a coincis cu trecerea mea în şomaj...
      mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat şi am depăşit cumpăna !
      de un an de zile pot să stau acasă, zi de zi, cu părinţii pentru a realiza toate muncile mai grele - de băiat -şi a fi un sprijin pentru familie şi gospodărie...mă sprijină şi surioara mea aflată destul de departe de noi!
      este greu dar pot să mă şi odihnesc după efort !
      totul este bine când finalizăm cu bine toate activităţile ! şi atunci vine şi mulţumirea sufletească !
      o lecţie bună de viaţă, pentru oricine, este filmul japonez, ''Tokyo Story''...
      cu drag, şi eu îţi doresc multă sănătate !

      Ștergere
  3. mulţumesc frumos pentru urările transmise !
    cu drsg, şi noi îţi dorim multă sănătate - este cea mai importantă !

    RăspundețiȘtergere
  4. O casa la tara care se respecta are nevoie de maini muncitoare. Tu te sraduiesti sa duci tot greul si esti de admirat, dar sa iti faci din cand in cand si cate un cadou, adica timp liber ca sa te ocupi de ce iti place tie. Si nu inceta sa iti cauti sufletul pereche. Trebuie doar sa crezi ca exista !
    Imi place cand pui poze din gradinuta, chiar daca sunt putin neclare. Daca exersezi, o sa reusesti sa focalizezi mai bine :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      am ales demult drumul - de a trăi doar cu părinţii...
      ştiam că este greu la ţară dar nu ştiam că ticuţu se va îmbolnăvi grav... mulţumesc Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat şi am depăşit ceea ce a fost greu şi ticuţu se simte bine... acum, dacă muncesc mult, am şi timp să mă refac... muncesc împreună cu mami, ea este şef-executant şi eu simplu executant(eu sunt încă în faza de ''şcolarizare perpetuum'')...
      bine că a venit vremea mai caldă! este o adevărată plăcere să ieşi afară din casă şi să respiri aerul proaspăt şi cu arome de primăvară, inconfundabil !!!
      aparatul foto din telefon este de vină, nu este performant... importantă este dorinţa de a imortaliza câte o secvenţă din grădini! nu alerg după performanţă... asta este...
      mi-e drag că am prieteni virtuali - acest fapt este foarte important pentru sprijinul meu moral !
      cu drag, îţi doresc multă, multă sănătate !

      Ștergere
  5. ce flori frumoase!!! o primavara minunata!!!! :) Ioana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      şi eu îţi doresc, cu drag, multă, multă sănătate !

      Ștergere