duminică, 7 septembrie 2014

jurnalul (62)




Astăzi (data/ora)... duminică, 07 septembrie, ora 10.44
Ziua de azi ... e altfel decât de obicei... în primul rând este răcoroasă după atâta ploaie!!! în al doilea rînd, ar trebui să dorm pentru a-mi odihni organismul cam obosit de munca de la serviciu dar nu reuşesc fiind în aşteptarea unui prieten al familiei, ce ne va aduce cu căruţa lui, un sac cu ciment ... şi eu fiind băiatul familiei, trebuie să-l recepţionez şi să-l transport la viitorul lui loc ! 
Mă gândesc, cu tristeţe ...  că parcă a venit prea brusc frigul ... nu m-am pregătit sufleteşte ! fizic, nici atât!
Am învăţat ... tot timpul câte ceva nou încercând să realizez astfel o mică bucurie unei persoane, o mică surpriză!  
Sufleţelul meu ... e în continuă aşteptare - o veni şi vreun timp mai bun şi pentru mine! ah, am uitat să scriu despre o experienţă ce am avut săptămâna aceasta: am înţeles cam ce este să fii blocat într-o buclă a timpului - eram într-un spaţiu dar în acelaşi timp nu existam ... parcă timpul staţiona dar în acelaşi timp şi curgea dar ciudat, ceilalţi îşi trăiau viaţa dar eu simţeam că sunt suspendată sau mai bine zis, nevăzută şi neauzită, inexistentă şi inutilă, aşteptând ... greu de descris senzaţiile prin care am trecut !
În bucătărie ... mami prepară ceva, nici nu ştiu bine despre ce este vorba! sigur va fi ceva foarte bun ! 
Sunt îmbrăcată ...  în pantaloni scurţi, tricou - plus o bluză cu mânecă lungă ...dar îmi este puţin cam frig!
Ce mai citesc ?... NIMIC!....trist dar adevărat !
Aştept ... să vină şi o vreme când să fim mai bine !
Realizări ?... sunt programate, treptat, începând cu săptămâna viitoare!
Ce mai ascult ?,.. ascult de la tv, emisiunea favorită a lui ticuţu, pe ''sport'' - pasiunea lui este fotbalul ! ...iar eu sunt amplasată cu leptopul lângă tv-ul lui ticuţu !!!
În casă ...  este atmosferă plăcută, specifică zilei de duminică! ...  
Prefer ... să nu mă îngrijorez prea mult pentru a nu amplifica situaţia destul de tensionată - Puiu păzeşte terasa, s-a proclamat stăpân şi doarme aici, îi apără pe micuţa şi ticuţu de eventualii hoţi - cât eu nu sunt acasă - dar, periodic, muşcă pe cineva care nu este suficient de atent ca să stea departe de locaţia mâncării lui !!! acum a fost rândul papucului, şosetei şi degetelor de la piciorul stâng (doar degetul mic a scăpat) ale lui ticuţu ... am auzit că el se lupta cu piciorul lu ticu, mami ţipa şi încerca să-l îndepărteze de acolo ...apoi, după ce ticu a scăpat şi a fugit în casă, Puiu a trecut la fereastră ca să-l vadă şi să-i mai arate ''colţii'' că ''îi arată lui ticuţu dacă mai vrea să-i fure mâncarea...!''  - toată iubirea lui pentru noi se termină atunci când este vorba de a-şi apăra hrana lui - un mic nebun !!!  
Sper ... să fim sănătoşi cu toţii ! Doamne ajută ! 
Vă invit ... să o ascultaţi pe Alizee - mi-a plăcut de când s-a lansat !

8 comentarii:

  1. Nu sta suparata !
    Te pupa pe nasuc toti piticii toamnei !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru pupicul pe năsuc - cel mai dulce pentru un sufleţel de copil ca al meu -, toamnă de aur !
      mi-au încălzit sufleţelul, dragii mei pitici !

      Ștergere
  2. 。°°。✿⊱。

    Bom domingo!·..✿✿
    ♪♬♫°。 Boa semana cheia de paz e saúde!
    Beijinhos.✿°.•

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită!
      cu drag, îţi doresc multă sănătate!

      Ștergere
  3. Stai , să-ţi mai spun :
    am prins eu de veste că in iminenţa iernii pe care deja ei o presimt , toţi greierii s-au adunat de prin miriştile verii si după o matură chibzuinţă adică fară să stea prea mult pe gănduri au decis să vină cu toţii la tine . Sant greieri de treabă , prevazatori , inţelepti si îi indeamnă un greiere numit Cri cel gri care sustine că este prieten de multă vreme cu tine si că a făcut chiar meditaţii in japoneza ptr. a fi la inaltimea ta , insa a ramas tot un greiere mic , asa cum dealtfel era si firesc .
    El le spune celorlalti greieri ca vor găsi la tine si numai la tine liniste , căldură sufletească si o fimitură de vorbă bună !
    Ce-si pot dori mai mult greieriii ?
    Au aranjat cu văntul de tomană care le este prieten bun sa-i poarte pe toţi odată si căt mai grabnic sa-i lase fix la usa ta .
    Nici nu indraznesc sa ma gandesc la cătă treabă vei avea ... o sa trebuiască să le faci o căsuţa mititică din turtă dulce in care sa-i aduni pe toţi . Am aflat eu că greierilor le place grozav turta dulce !
    Mai au nevoie si de patuţuri mititele din coji de nucă in care sa se odihnească .
    Mai cu seamă au trebuinţă de un loc de promenadă si concertat , adica de un ghiveci cu o tufă de pătrunjel - le este un loc familiar si o sa le placă .
    Ptr. bunatatea si ospitalitatea ta , greierii care deja poti spune ca sănt ai tăi , iti vor multumi cantandu-ţi serenade din zori pana in seara si amuzandu-te cu greierismele lor .
    Va veti obisnui unii cu alţii si veti trece mai usor impreună prin iarna ce vine .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ok, nu ştiam de această cinstită adunare!
      eu am găzduit, în fiecare an, câte un greiere prin casa noastră pentru că mi-a plăcut de el şi m-a încântat cu scârţîitul lui din scripcă...
      eu ştiu dacă am timp, până va sosi iarna, să le construiesc o asemenea dotare hotelieră ?!

      Ștergere
  4. Si mai sant si piticii din povestile nemuritoare ... au decis si ei sa vina la tine si sa-ti tina companie in iarna aceasta .
    Este o forfota si o zarva in lumea povestilor de nu stii ce sa mai crezi ... piticii alearga cu zor si aduna povesti , snoave si ce mai au ei la indemana , pe care le inghesuie prin buzunare si prin traistuţe .
    S-au gatit de sarbatoare , fiecare cu ce a avut ... unii sant mai peticiţi de atata alergat prin povesti , altii au hainuţe pastrate cu grija ptr.momentele solemne din sarbatorile iernii care vine , insa toti sant bucurosi tare că vor veni la tine .
    Printre ei se tot plimba de colo pana colo un pitic care sustine ca este prietenul tau dintotdeauna ... se numeste Piticul anonim si are hainuţa galbena si pantalonasi scurti de culoare verde , despre care spune ca sant lucraţi de un elf de treabă numit Catalin Botezatu . Mai are si niste pantofiori ciudati cu varfuri intoarse in sus ca la manelistii ... Cred ca o sa razi cu lacrimi cand o sa-l vezi !
    El o sa-i conducă pe ceilalti pitici la tine , deoarece el stie drumul ...
    Deja s-au incolonat si se pregatesc sa iasa din lumea povestilor - cred ca in noaptea aceasta vor ajunge la tine .
    Se vor intalni in faţa casei tale cu greierii adusi de văntul toamnei si o sa fie o bucurie si o zarva grozavă . Piticii , greierii si vantul de toamna sant prieteni buni .
    Pana se vor organiza ei si isi vor gasi un loc , te rog sa-i culci sub perna ta , măcar in noaptea asta . Au foarte multe sa-ti spuna , sant inimosi , harnici , intelepti si te vor ajuta in toate .
    Impreuna cu ei , cu povestile lor si cu toate piticismele lor nici nu vei observa cand a trecut iarna !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. încă o dată, ok! cam mare aglomeraţie o să fie pe la mine, sub pernă ! chiar mă bucur că voi asculta poveşti - de-abia aştept să adorm şi să-i primesc în visele mele! sper să aibă poveşti frumoase ca să mă trezesc veselă şi cu poftă de viaţă - cât de mult mi-aş dori !
      oricum, îţi mulţumesc frumos, toamnă de aur, că mi-ai adus veşti din lumea lor!
      îţi doresc tot binele din lume, toamnă de aur!

      Ștergere