Astăzi (data/ora)... vineri, 04 iulie, ora 20.45
Ziua de azi ... s-a încadrat în ceea ce pot denumi ''zi de vară'' ! o zi plăcută, potrivit de călduroasă - după atâtea zile nedecise înspre ce anotimp să se încadreze: toamnă sau ...iarnă ?! am început de câteva zile bune să gust din CORCODUŞE care sunt totuşi puţin acrişoare... consumăm deja şi CASTRAVEŢI din grădină... avem şi 2 biluţe - din rândurile cu tomate - care deja şi-au schimbat culoarea, mai au puţin şi vor fi ROŞII !!! ardeii sunt totuşi mici -tinere speranţe !!! ceapa şi usturoiul le-am scos de ceva timp, sunt la uscat - ne-a fost frică că se vor strica cu atâtea ploi -...
Mă gândesc ... că zilele trec una după alta, aproape fără conştientizăm, în alergătura cotidiană de a realiza cât mai bine fiecare activitate ce se cere a fi finalizată la timpul ei...
Am învăţat ... pe propria-mi piele ceea ce înseamnă expresia:''nebănuite sunt căile Domnului'' ! un exemplu: ieri dimineaţă eram departe de casă, bifasem toate de pe agenda deplasării, şi am dat telefon brusc unui prieten (îl pot numi aşa prin prisma vechimii relaţiei noastre de familie) ca să îl anunţ că avem butelia de umplut cu gaz - şi prietenul m-a anunţat că trece pe la noi, în aceeaşi zi, imediat cum iese de la serviciu, urmând ca de obicei să ne aducă butelia plină a doua zi, după terminarea serviciului ! dar a doua zi, pe la ora 10.30: surpriză! telefonul a sunat şi prietenul m-a anunţat că vine acasă deja, cu butelia încărcată (deşi trebuia să fie la serviciu...). când a ajuns la noi, prietenul nostru era cu soţia în maşină şi ne-a spus că nu a fost la serviciu având o zi liberă ... deci fără să banuiesc ceva, îl căutasem la telefon - la momentul oportun - pentru a umple butelia !!!
Sunt recunoscătoare ... că în momentele cele mai grele, când nu mai ''văd'' un mod de ieşire dintr-un blocaj, mâna Domnului îmi facilitează reuşita arătându-mi că veghează, ca întotdeauna de altfel, asupra mea ! oricât aş încerca eu să rezolv o anume situaţie, dacă nu este ceea ce trebuie sau nu este momentul stabilit, nu pot finaliza ... şi pe urmă, brusc, apare şi momentul şi persoana potrivită pentru a rezolva totul...
În bucătărie ... e linişte - tocmai am terminat masa de seară !
Sunt îmbrăcată ... în: pantaloni scurţi; tricou cu breteluţe; o cămăşuţă cu mânecuţă scurtă pe deasupra; şosete;
Sunt îmbrăcată ... în: pantaloni scurţi; tricou cu breteluţe; o cămăşuţă cu mânecuţă scurtă pe deasupra; şosete;
Am citit ... date din facebook şi internet...
Aştept ... să rezolv o problemă importantă pentru liniştea mea şi binele familiei mele! până atunci, vă pot descrie locul de somn al lui Puiu (bodyguard-ul meu cel mic, ca vârstă !): pe terasă, mami i-a şezat 2 flanele groase din lână, ca să fie ''patul'' moale ... de câteva zile, Puiu a pus stăpânire pe terasă, şi ziua şi noaptea, are mult curaj în faţa lui Leu (şeful cel mare!), e tot timpul atent la tot ce facem, analizează orice, îi este drag să ne întâmpine la intrarea, pe poartă (chiar dacă nu primeşte ''bacşiş'') ... cu mare greutate, îl lasă ziua câte puţin şi pe Leu pe terasă (mârâind că nici Leu nu-l lasă pe el în sectoarele lui ...) ... unde îi mai ştie de frică lui Leu: la mâncare - ori de câte ori nu mănâncă, îl ameninţăm că îi mănâncă mâncarea Leu şi atunci apare, brusc, Leu şi ... Puiu, mârârind, se repede spre mâncare şi o termină rapid, fără să se mai joace ...

Dacă mă gândesc la ce am meşterit ... pot să spun: MULTE - MĂRUNTE - DIVERSE ! am scos ceapa, am udat seară de seară plantele din grădină - fiecare după importanţa momentului -, am croşetat (ca distracţie personală)... azi a fost ziua de reparat ceva la coşul casei, prin podul casei... proiectant şi executant şef - mami, ajutor - eu ! nu intru în detalii - pentru a păstra ''patentul'' lucrării! dar rezultatul: o reuşită în doi !
Ascult ... la tv ... primul meci de fotbal (Germania-Franţa) s-a terminat ... acum ticu se pune la ''curent'' cu politicaaaaaa !
În casă ... este o atmosferă plăcută, de seară liniştită ... sper ca în noaptea aceasta să pot dormi, atât şi eu, cvât şi mami - azi noapte, pe la ora 1.30 nu dormeam nici eu, nici mami - am fi băut o cafea dar nu am reuşit să ne sculăm din pat ...
Unul dintre lucrurile mele preferate ... lucrul bine făcut, la momentul potrivit - deoarece am descoperit că este un timp pentru toate şi că nu mai poţi reveni să finalizezi ceva neterminat!
Mâine ... este sâmbătă - weekend ar spune o parte din cei pe care îi cunosc!
Mâine ... este sâmbătă - weekend ar spune o parte din cei pe care îi cunosc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu