''Şi gândurile îmi sunt zboruri
Şi zborurile devin păsări
Şi mă împrăştii absoluturi
Cu aripi întinse spre albastru
În mişcări atât de ample
Zvâcniri de cugete însetate
De liniştea cea de pe urmă
Şi de absoluta libertate...
Pe buze-mi picură timpul
Să îmi potolească setea
De ploi mărunte de stele
Şi de esenţa luminii din ele.
Respir haotic imensitatea
Se deschide din mine cerul
Prin fiecare amplă respiraţie
Devine şi tăcerea o vibraţie
Şi îmbrăţişează parcă efemerul.
Ploapele-mi sunt atât de grele
Bucăţi de univers apasă peste ele
Din firele de păr în firele de timp
Secundele se duc şi se argintesc
Minutele în ore scurte şi grăbite
Sătule de absurdul vieţii se opresc.
Şi mă împrăştii păsări...
Şi mă împrăştii zboruri...
Aripile zvâcnesc scurt zbateri
Se cercuiesc în puncte închise
Şi se deschid brusc amploare
Magice contururi către zare.
Mă simt atât de împrăştiată
Spre mii şi mii de orizonturi
Şi păsările confuze şi speriate
Mă lovesc dur peste suflet
Şi zbor sălbatic peste faţă
Aş vrea să ţip şi să mă apăr
Dar sunt mută de atât albastru
Şi paralizată de a minţii ceaţa...
Între realităţi obscure şi vise
Apusul deodată îmi este răsărit
Şi întrebări de viaţă fără răspuns
Obsesiv în minte rămân deschise
Dorinţele se opresc parcă de dorit
Din ceea ce sunt în întregul meu
Din ceea ce aş vrea să fiu odată
Nu mă mai regăsesc în zboruri
De parcă nu a mai rămas nimic
Şi totuşi încă plină de speranţă
Aripi cu pene fine de iubire pură
Largi spre un alt zbor îmi întind..''
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu