legături puternice...

... este seara târziu...
... ceva mă îndeamnă să scriu şi să-mi aştern gândurile, frământările ... poate e de vină şi filmul ce-l urmăresc la această oră: "Raţiune şi simţire"...
... cum să încep?!
... de când mă ştiu fac parte dintr-o familie izolată, departe - pe meleaguri străine - de rudele de sânge...
... de când mă ştiu, copilă sau mai matură, am învăţat că nu pot să am multe ... spirituale sau materiale ... că fiecare persoană are un ceva strict al său, dăruit de Dumnezeu (asta am înţeles-o mai clar în ultimii ani !!!)...
... am legături foarte puternice cu părinţii mei ... veţi zice că este normal, ca mamă şi tată ... 
... au avut grijă de mine de mică, câteodată nu îmi amintesc, dar sunt momente ciudate, când mă inundă amintiri atât de calde şi pline de lecţii de viaţă, de iubire ... 
... de exemplu, eram mică (cred că 2-3 ani ?!!), eram la Oneşti, şi iubeam: CARAMELELE !!! nu erau bani ca eu să mă pot sătura de dulcele bomboane... şi încăpăţânată, într-o zi, am vrut neapărat ... neprimind banii, am zărit totuşi o hârtie sub geamul mesei (erau ultimii bănuţi ai mămicuţei pentru gospodărirea familiei, până la următorul salariu ...), i-am tras de acolo (cine ştie cât m-oi fi chinuit, aşa mică cum eram!!!), m-am ascuns sub pat şi ... am rupt bucăţele banii! mică, mică dar am fost conştientă de răul pe care l-am făcut - când a intrat mămicuţa în cameră, i-am spus de sub pat: "na, i-am rupt dacă nu mi-ai dat de ... caramele!" mami m-a păzit cu mătura, încercând s-o rupă pe funduleţul meu dar nereuşind, până a venit ticuţu meu de la lucru ... dar ticuţu, liniştit, a zis, după ce a reuşit să înţeleagă de ce era declanşat "războiul": "lasă, ticuţu, ieşi de sub pat că nu îţi face nimeni nimic! vino, la ticuţu, Marinel! lasă că îi aduc eu alţi bani mămicuţei ..." şi m-a salvat de la pedeapsă!        
... acum îmi aduc aminte cum mergeam, de fiecare sărbătoare mare (comunistă - că nu erau serbate cele religioase!), să sărbătorim la iarba verde, adică la Luncă sau în Parcul Poporului, familia noastră (tăticu, mămica şi eu) şi o altă familie, prietenă ... la întoarcere, seara târziu, eu (atât de mică, încă ...) eram atât de obosită şi tăticuţu mă lua şi mă aşeza, pe umerii lui, propriu-zis, sus, pe ceafa lui ... şi ce minunat era tot drumul până acasă!!!
... am amintiri atât de multe, atât de emoţionante pentru mine - cu mămicuţa, cu tăticuţu, cu sora mea ... când le găsesc, prin sertăraşele memoriei, simt cum o căldură îmi inundă tot corpul - nu numai sufletul!!!
... anii au trecut - prea repede, dacă mă gândesc bine!!!
... pe zi ce trece, foarte ciudat, a apărut din ce în ce mai vizibil, la mami tot felul de afecţiuni şi neputinţe dar fiind o luptătoare mare (un "tigru" în zodiacul chinezesc!), nu se dă "bătută"... 
... dar la ticuţu, totul a venit brusc, a căzut ca un trăsnet totul ... nu pot să zic că nu a mai avut ceva afecţiuni - eram mult mai tânără - elevă, dar în vacanţă - la Turnu - Severin şi ţin minte că o răceală puternică i-a blocat o vară întreagă, un picior şi l-am ajutat să meargă la serviciu, eram "bastonul" lui viu ... dar e mult de atunci s-a făcut bine şi, de mulţi ani, de când ne-am mutat la ţară, mai ales, credeam că este atât de echilibrat în programul lui de viaţă, că totul o să decurgă ok ani mulţi de acum încolo...
... dar vara aceasta ne-a lovit tare!!! incredibil, am luptat şi luptăm de câteva luni să depăşim gravitatea afecţiunii ce s-a instalat la ticuţu ... 
... e greu să vrei să realizezi multe pentru cei dragi, apropiaţi, şi totuşi, chiar dacă ai intenţii bune, să nu ai întotdeauna momentul inspirat! iar despre partea materială, ce să mai spun !?!
... acum, pentru câtva timp, am rămas iar noaptea singure, în casa atât de mare ... ticuţu în spital ... senzaţii atât de stranii: să dormă în locul lui, lângă mămicuţa (ca să îi ţin de urât) ... am dormit (!?) dar mi-era teamă să nu îi ţin locul ocupat, cum să îi ocup eu locul ?! mi-era teamă să gândesc că poate nu se întoarce acasă!!! el trebuia să fie cu noi, să îi aud la tv meciul de fotbal (ce îi place lui mult!), sa îi umplu noaptea sticluţa cu apă plată, să îi aud respiraţia când adoarme la tv, să îl îngrijim să nu facă efort -  ca totul să fie ok !!!  
... de ce am scris în seara aceasta aceste randuri? pentru că stând în bucătărie, în fotoliu, la tv, urmărind filmul, brusc, am simţit atât de puternic: o mare căldură în corp şi în suflet ... de ce oare? am înţeles !!! tv-ul se aude iar în cameră, ticuţu doarme şi i se aude respiraţia ... într-o clipă, am uitat tot zbuciumul din ultimele zile, am uitat de drumurile mele dus-întors, între casă şi spital, şi totul este ca de când ştiu eu: TICUŢU E ACASĂ!!!              

... deşi nu este momentul jurnalului, încerc acum un alt jurnal!!! ... adică:

Jurnal ... de seară 

Pentru astăzi (data/ora)... 25.10.2013, ora 22.17

Afară... e linişte ... noaptea s-a aşternut peste tot... 

Mă gândesc … cât de mult contează că am revenit azi, după amiază, la formaţia completă (tăticuţu, mămicuţa, eu, Leu şi Puiu): căţeii, care făcuseră greva foamei, nu mai mâncasera nimic, astă seară au mâncat tot ce le-am dat eu, liniştiţi că şi noi ne-am liniştit sufleteşte !!! 

Din locurile de unde învătăm … sunt momente în care realizezi că învăţătura nu are nici o valoare ... că valoarea reală o reprezintă sentimentele ... iubirea aproapelui !!!  

Sunt recunoscător pentru … faptul că mămicuţa şi tăticuţu meu dorm liniştiţi acum, în căsuţa noastră ... 

Din bucătărie … căldura sobei s-a împrăştiat cu dărnicie în toată aripa sudică a casei ... mâine, sărbătoare mare religioasă ... vom pregăti plăcintă sau o prăjitură-foietaj ... şi vom avea musafiri dragi inimilor noastre, am înţeles!!! 

Cu ce sunt îmbrăcată … pantalon de pijama, alb şi un tricou roşu ...

Citesc … o altă pasiune de-a mea, filmul, a luat locul în seara aceasta oricărei cărţi!!! 

Ceea ce aştept (sper) … o zi minunată, mâine ... doar musafirii ce îi vom avea, merită din partea noastră tot ce este mai bun - ne-au ajutat enorm în salvarea lui ticuţu, la spital, în aceste ultime zile - nici nu pot găsi acum cuvintele potrivite pentru a descrie totul ... 
Ce mai meşteresc … încă nu ştiu, fiind o pauză: 2 sărbători mari religioase ... va urma, sigur, săptămâna viitoare, încet-încet, să descopăr câte vor mai fi de realizat, înaintea sosirii anotimpului atât de alb şi rece ...

Ascult … tv-ul lui ticuţu - vocea crainicului comentator al meciului ... ticuţu doarme, împăcat sufleteşte că este acasă ... 

În casă … se mai aude şi tic-tac-ul ceasului din perete ... 

Unul dintre lucrurile mele preferate … nu mă pot gândi acum la un lucru preferat ... pot doar să spun că îmi este drag să îmi ştiu părinţii aproape de mine !!!  

Unele planuri pentru sfârşitul săptămânii … aştept un weekend liniştit - să se ducă departe de noi zbuciumul acestei săptămâni triste !!!

Aici sunt câteva versuri la care m-am gândit: -din versurile lui Adrian Păunescu-
       "Cât mai suntem, cât mai sunt,
         Mângâiaţi-i pe părinţi..."