vineri, 15 februarie 2013

gânduri persiene ...

... nu ştiu ce anume m-a purtat spre amintirile legate de poezia persiană ...
... poate - ca de obicei - ciudatele asocieri mentale între evenimentele zilei, stările mele interioare ...
... aşa şi acum, e seară, căldura sobei mă îmbrăţişează cu prietenie, afară este o atmosferă calmă fără vântul atât de nervos de aseară, ... aştept noutăţile astronomice (despre ... asteroid ...) ...
... lumea arabă de demult era atât de aproape de lumea stelelor (chiar şi cei 3 magi de la Răsărit ...) .
... şi aşa am ajuns cu amintirile la poeziile care mi-au plăcut la un moment dat din lecturile mele arabe ... şi bineînţeles, ca recitindu-le am simţit acelaşi parfum straniu, ciudat dar plăcut parcă din lumea celor  ...''O mie şi una de nopţi'', lumea atât de dragă mie în copilărie...
... nu ştiam nimic despre adevărata lume arabă dar în mintea mea zburdă imaginaţia: cai arabi, stele, pietre nestemate, oameni neînfricaţi, lucruri bântuite de spirite ce îţi pot face lumea altfel, brusc!  
... nu are legătură cu această imaginaţie a mea dar, sincer, mi-au plăcut aşa de mult puţinele catrene pe care le-am citit din opera celui ce a fost cândva ... OMAR KHAYYAM !
  -https://ro.wikipedia.org/wiki/Omar_Khayam -

















...când i-am citit unele din catrene, nu ştiam mai nimic despre cel ce le scrisese! ... doar că îmi plăcea acel parfum oriental al numelui şi al versurilor lui ...
... acum am descoperit câte laturi ale personalităţii îşi dezvoltase prin dragostea sa pentru: poezie, filozofie, matematică, astronomie, geografie, mineralogie, muzică, teologie islamică ...
... din catrenele rubaiate, am să redau mai jos câteva:
"Părăsi-vom lumea. Nici că-i pasă lumii!
 Urma ni s-o şterge de pe globul humii.
 Nici că-i pasă lumii! Ea a fost, va fi -
 Noi-în sânul humii ... Nici că-i pasă lumii!"
         (''Părăsi-vom lumea")
"Am venit, de unde? Unde duce drumul?
 Care-i rostul vieţii? Tainele sugrumu-l.
 Câte inimi pure - Roata de Azur
 arde-n scrum şi pulberi! Spuneţi, unde-i fumul?"
         ("Am venit, de unde?")
"Am venit pe lume - mai bogată-i ea?
 Voi pleca din lume - pierderea o fi grea?
 Vai, cine-mi va spune, pentru ce din pulberi
 m-am iscat şi-n pulberi mă voi spulbera ...?
        ("Am venit pe lume")
"Nu-ţi striga-n răspântii tainele! Ce-mproşti
 tainice podoabe-n gura celor proşti ...?
 Fii zgârcit la vorbă, vezi cui te destăinui ...
 Creşte-ţi visul! Cheia-i singur s-o cunoşti!"  
        ("Nu-ţi striga-n răspântii")
"De te-nhaiţi cu proştii, parte ai de blam,
 deci ascultă sfatul lui Omar Khayyam:
 ia din mâna celui înţelept otrava,
 nu primi din mâna prostului balsam!"
        ("De te-nhaiţi cu proştii...")
"Nu-i îndrăgostit cin' nu arde-n chin;
 crengi verzi ard în el, fumegă puţin.
 Dragostea-i pârjol ce te mistuieşte -
 şi când arzi de viu, nu-ţi găseşti alin!"   
        ("Nu-i îndrăgostit ...")
"Zice-se că iadu-există: ' n foc şi smoală
 răii, păcătoşii, ard şi se-nămoală...
 Dar îndrăgostiţii dacă-s toţi în iad -
 cum bag seama raiul e-o grădină goală."   
        ("Zice-se că iadul ...")
"O, dacă lumina păcii ne-ar fi far,
 şi-am putea atinge razele-i măcar!...
 O, dacă prin veacuri, ca verdeaţa luncii
 fir de iarbă moale de-am renaşte iar..."   
        ("O, dacă lumina păcii ...")
"Sfatul meu spre bine vreau să mi te-ndrume:
 darnic fii la zâmbet, blând te poartă-n lume,
 placi la toţi şi capeţi cel mai bun renume."   
        ("Sfatul meu ...")      


5 comentarii:

  1. Intelepciunea lumii vechi in versuri ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asa este...m-a uimit gandirea profunda araba...
      multumesc frumos pentru vizita!

      Ștergere
  2. Frumoase! Nu le stiam!
    Multumesc din suflet pentru vizitele facute pe blog!
    Wee placut iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. este o bogatie incomensurabila de poezii ! ar fi greu sa nimerim in lecturile noastre aceleasi poezii! dar ma bucur ca te surprind in mod placut!!!
      nici nu poti sa-ti imaginezi cata bucurie am in suflet cand vad scrise cateva randuri si la mine pe blog! ''familia mea de suflet'' (de pe blog) este putin numeroasa !
      weekend placut si tie!

      Ștergere
    2. Imi dau seama caci asa sunt si eu! :)
      In ciuda numarului aparut la followers, pe mine ma viziteaza in mod constant doar vre-o 10 - 15 persoane, unele zilnic, altele saptaminal.
      Dupa amiaza placuta si o seara de sambata deosebita!

      Ștergere