singurătatea ...

…printre lecturile mele, am gasit ceva care mi-a placut şi, in continuare, imi place:

''… De singurătate nu se scapă. Se poate doar ieşi din ea temporar …

 … E singur cel ce nu are o suficientă consideraţie pentru ceilalţi. Cel care, neocupându-se suficient de lumea inconjurătoare, o simte din ce in ce mai străină.

 … Inevitabila inţelepciune chineză, pentru cei care nu se vor orbi, spunea incă de acum două mii de ani: A venit primăvara. Dar nu am nevoie pentru a vedea asta, să văd că grădină e plină de muguri care stau să se acopere de un văl de mătase roz. Eu, mugurii in floare, ii aveam deja in mine!

 … Oamenii se impart in două categorii: mimeticii (repetitivi sau constructivi) şi creativii.

      In prima categorie, normele nu salvează aparenţele deşi ele oferă siguranţă până la un punct. Siguranţa căii bătute iţi oferă şi corespondenţa de singurătate. Este solitudinea inregimentatului, a soldatului din rândul unsprezece, linia a şaptea.

      In cazul creativităţii, de orice tip, s-a dovedit că omul creator nu se poate afla decât singur cu viziunea sa, este aproape o condiţie sine qua non. El nu poate avea intermediari.

      Dar latura afectivităţii umane lovită de singurătate este aceeaşi in cazul ambelor categorii, chiar dacă boala este recepţionată, suportată şi constientizată diferit.

      Soluţia?

     Horatio Mentis dar câţi oameni sunt capabili de o asemenea performanţă spirituală? Omul nu poate trăi ceas de ceas in biserică acolo unde se simte ocrotit, purificat şi impăcat. Numai iluminaţii işi pot face din credinţă o Biserică precum Casa Melcului.

     Zicea Tuţea: “Drama omului este dualismul existenţei lui; e alcatuită din corp şi suflet şi joacă intre corp şi suflet la infinit. Corpul nu e etern, iar sufletul chiar dacă este, nu e convingător. Dar nici corpul nu este, in nici un fel, convingător. Capul nu are biruinţă definitivă , faptul că e muritor ii anulează esenţialitatea. Tot ce există in noi şi nu ne obligă să ne sinucidem din disperare se cheamă spirit.”

     Se zice, in plus, că bărbatul este mai puţin capabil să infrunte singurătatea pentru că femeia,   intr-un anumit fel, e mai antrenată să stea singură. Dar aceasta nu pare o bună justificare. Mai bine ar fi să spunem că femeia are o capacitate mai mare de a lărgi raza vieţii sale, pentru că e mai disponibilă şi deci mai capabilă in surmontarea obstacolelor.

… A existat singurătatea autoimpusă, ca o necesitate pentru satisfacerea unor ambiţii personale.

… Iar oamenii, cu toţii, plătesc preţul propriei unicităţi individuale. Nu sunt doi oameni la fel, nu va exista niciodată o inţelegere perfectă. Si, din privinţele, in care nu te vei pune niciodată de acord cu partenerul de viaţă, se vor ridica, mai devreme sau mai tarziu, aburii otrăvitori ai singurătăţii.      
Aceste goluri vor plânge mereu după ceva ce nu-ţi poate oferi nici partenerul, nici altcineva.

… “De singurătate nu se scapă, spune psihiatrul Carla Lupo, din singurătate se poate doar ieşi, temporar.”

      De fapt, aceasta este o fatalitate care trebuie acceptată cu calm, reflecţie şi bun simt. Asta merge şi pentru cei care adoptă singurătatea ca pe o condiţie de viaţă, fără să ia prea mult in considerare consecinţele.

     Reguli de bază (dacă tot suntem singuri, să vedem, măcar, cum ne putem administra mai bine singurătatea): respect şi iubire de sine, care desigur, nu pot impiedica un minimum de egoism. Curiozitate şi disponibilitate faţă de alţii. Capacitatea de a accepta viaţa cu reversurile, dramele şi pasajele sale, păstrând in minte că totul se poate invăţa: să crestem, să ne maturizăm, dacă invăţăm să transformăm infrângerile in victorii. Adică voinţă, voinţă şi iar voinţă.

     Apoi, există diferitele ''luxuri'', cele pe care, e drept, doar puţini şi le pot permite, dar care, oricum, merită osteneala de a fi obţinute. De exemplu, o vastitate de interese şi curiozităţi. Plăcerea de a sta singur cu o carte, o piesă muzicală, o floare, o imagine. Descoperirea celor ce au mai puţin decât tine şi pentru care ai putea face ceva. In fine, curajul de a alege tu cu cine trebuie să ai de-a face, adică de a te retrage in dimensiunea unei deplasări suverane dar permeabile in lumea exterioară.

     A te simţi singur in compania cuiva e un castig negativ. Adeseori nu realizăm acest lucru şi nu ne dăm seama că, la baza solitudinii noastre, era şi este un simplu şi singur echivoc."

                                               -de LUCAS BOTHIA, ''Singurătatea''