marți, 28 august 2012

savarină-minitort

          În familia noastră sunt iubite foarte mult savarinele! De aceea am încercat şi o variantă de savarină mare, din care să ne tăiem noi, după gust, cât dorim! Aşa am realizat o savarină-minitort!

Cantităţi :
-aluatul:
250 g făină, 1 praf de sare, 10 g drojdie, 50  ml lapte, 3 ouă, 50 ml lapte, 75 g unt, 1 lingură zahăr;
-siropul: 1 pahar de apă, 150 g zahăr, 2-3 linguri esenţă (aroma preferată (vanilie, lămâie, etc);
-umplutura: cremă de vanilie/ caramel (cremă fiartă); feliuţe mărunţite de ananas/ alt fruct – după gust;
-décor: frişcă, gem fructe (roşu)/ ciocolată topită;
Preparare:
Se cerne făina.
Se pune în făină, la mijloc, sarea, drojdia (dizolvată mai înainte în puţină apă călduţă şi puţin zahăr), 50 ml lapte călduţ.
Se amestecă uşor încât să încorporeze puţină făină. Se lasă 10 minute la fermentare.
Se adaugă ouăle. Se amestecă. Se adaugă 50 ml lapte călduţ, treptat. Se amestecă totul bine.
Se lasă la dospit ½ oră.
Între timp se freacă bine untul (puţin topit mai înainte) cu 1 lingură de zahăr. Se adaugă în compoziţia de aluat. Se amestecă bine totul. Aluatul rezultat trebuie să fie mai fluid – deci nu prea ‘’legat’’!
Se unge forma (un vas mai mare - nu mic de savarină!) cu ulei, se tapetează cu făină. Se pune compoziţia în formă (aluatul trebuie să aibă loc în vas pentru crescut - se va dubla compoziţia de aluat la final !), aprox 30 min.
Când şi-a dublat volumul, se introduce forma cu aluat în cuptor, la foc potrivit.
Se lasă la răcire. Se va curăţa uşor, la fiecare bucată, partea care a fost pe tavă.
Se scoate blatul din formă după răcire, se taie un căpăcel şi se lasă pentru finalizarea savarinei.
Se prepară pe foc, siropul. Se lasă la răcire.
Se aşează blatul pe un platou. Se însiropează blatul cu siropul preparat, treptat până se absoarbe tot siropul.
Se scoate, după gustul fiecăruia, din mijlocul blatului însiropat, formându-se un gol (fără a deteriora pereţii blatului însiropat) care se va umple cu cremă (răcită) – după gust! Se aşează şi bucăţele de ananas/alt fruct!
Se ornează deasupra cu frişcă – după gust!
Se însiropează separat căpăcelul de blat, se aşează deasupra decorului de frişcă, ca o pălăriuţă, pe savarina plină cu cremă, fructe şi frişcă.
Se decorează cu gem roşu de fructe/ ciocolată topită – după gust!
Se păstrează la frigider!
Se poate tăia în felii – după gust ca mărime, când se serveşte!  
Poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu