luni, 20 martie 2023

Bătrânii...

   


        BĂTRÂNII ȘI... ȚARA

                     de Elena Olariu

   

      Mâine ! își spuse bătrânul. Mâine, va fi o nouă zi când limpede, mintea va discerne binele de rău. Cine sunt eu să judec pe ceilalți ?! Ce vină are fratele meu, indiferent de vârstă și statut social, că astăzi, poate nervos, poate neînțeles a umilit un bătrân pe stradă, pe mine adică... Vinovat, nu este el. Vinovat sunt eu. I-am apărut în cale când țara forfotea: de ambiguități, de neliniște, de declarații peste declarații, de manipularea prin internet sau televizor, ori miile de mobile, smartfoane, care îi detașează pe tineri de lume... De noi, ceștilalți.

      Cine sunt eu să ofensez un tânăr care are figura de fată -- i-au crescut pletele și că ele, domnișoarele își cosesc jumătate de creștet, lăsând cealaltă golașă, golașă. Ca și mintea. Cum să cutez eu să fac observație unui tânăr care a uitat să dea "Bună ziua !". Poate sunt învechit în idei; poate părinții fiind dincolo după bani, bani și iarăși bani, nu știu că odraslele lor au rămas fără cei șapte ani de acasă. Pardon, s-a înființat clasa pregătitoare. Așadar, fără cei cinci ani de acasă.

      Un bătrân vetust. Trăiesc după himere și aș voi ca civilizația să se desfășoare conform principiilor de viață trăite de mine. De noi. Nu. Am devenit copil cu mintea ! Acum suntem civilizați. Am întrat într-o organizație care ne cere supunere. Supunere totală. Și tineretul acceptă sclavagismul acesta modern. Și se supun. Iar bătrânii -- câți au mai rămas, sunt marginalizați. Au boli grave ori sunt duși la azile unde vai, nu se știe din ce motive, iau foc și sucombă. Asfixiați.  

       "Mâine !" își spuse bătrânul, și plapuma veche de ani, îi acoperă trupul slăbit până sub bărbie. Este din lână, de la oile sale, făcută cu multă migală de nevastă. S-a prăpădit biata de ea și, ca și cum o vână de apă vie țâșnește din pământul reavăn, o lacrimă, apoi alta și-ncă una, țâșnesc din ochii secați de vedere ai acestui trecător prin timp...

        Își sprijină creștetul cu mâna piele și oase, și privește în tavan. Becul îi luminează fața ștearsă de vechimea anilor dar preferă să vadă -- încă, această lumină să nu-l copleșească întunericul. Nu. Nu că s-ar teme de întuneric. Sau de moarte. Într-o zi tot va pleca. Se teme de nimicnicia omului. S-a înmulțit răutatea pe pământ și patima banului nemuncit a crescut. A crescut nemunca, răutatea copleșește, omul este lipsit de credință și bodegile s-au născut la fiece cinci sute de metri. Tineretul citește online iar cărțile, prăfuite de vechime, stau cuminți pe rafturi... Civilizația înseamnă supunere. Oarbă. A citi înseamnă a reuși să descifrezi calea pe care ar trebui s-o urmeze omul să nu cadă în mocirlă. Mocirla timpului.

       "... mâine !" își spune bătrânul, încercând să adoarmă. Este singur. Singur cu gândurile lui, cu nopțile albe, cu dorința de a vorbi -- acum socializa, cu semenii. Copiii, dincolo, și-au făcut casă aici și el, bătrânul rămas în bătătură aduce cu un fel de câine credincios care păzește acareturile acestora. Căci Lăbuță, prietenul său a murit de bătrânețe. Acuși îi vine și lui rândul...

         Și începe a se gândi la moarte. Și începe a se gândi la viața de apoi, la cele lumești, trecătoare și la cele spirituale, ce țin de suflet... Dar cui să mai împărtășească gândurile sale, dacă satul e golit de bătrânii care și-au aflat menirea plecând încet, încet iar ei, tinerii te privesc ca pe un paria ?...

        Cui să mai vorbească de Dumnezeu, de sacrificiul Mântuitorului pentru ca noi, oamenii să dăinuim în timp, de Maica Sa Sfântă, Fecioara Maria, care a acceptat suferința continuă, poate și umilință din partea unora, să dăinuie viața pe pământ... Bisericile sunt goale, tineretul nu mai îmbrățișează religia, nu caută să afle ce se găsește dincolo de scoarța terestră... S-au învățat să tot primească un card pentru rechizite, bani de calculator, bani de liceu, bani de bani...

        Se întoarce bătrânul cu fața la perete simțind că -- în sfârșit vine somnul pe la gene. Și-și spune în gând: "Mâine voi vedea ce mai este de făcut...!"  Într-un târziu, între somn și veghe, simte o înțepătură în piept. Dă să se ridice dar rămâne cu mâna întinsă spre cana cu apă... 

                                        "BĂTRÂNII ȘI... ȚARA"             

                                              - Elena Olariu -

https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-artistele-din-romania-care-s-au-afirmat-in-interbelic-cu-elena-olariu/

http://www.romanian-institute-ny.org/lumin259lin259graciouslight.html


... postarea participă la jocul-provocare "Citate favorite" găzduit de Suzana

https://suzanamiu.blogspot.com/2023/03/citate-favorite-158-despre-un-mit.html )

9 comentarii:

  1. Oare este chiar asa gri, prezentul nostru?!
    Multe se intampla asa, dar spre exemplu, cititul eBook este din multe puncte de vedere practic, cartile nu ocupa loc si nu aduna praf... Eu una sunt de moda veche, imi plac cartile cu pagini fosnitoare, pe care sa le tin in mana, insa copiii nostri si nepotii citesc eBooks...

    Un start bun in primavara 🌷😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fiecare generație percepe diferit realitatea înconjurătoare...
      Și eu citesc online...nu pot avea în bibliotecă toate cărțile...😃
      Să ai o primăvară minunată 👍
      Pupici ❤️

      Ștergere
  2. Am redeschis tabelul si am introdus postarea.
    Comentariul vine mai tarziu! Pup!😘❤️

    RăspundețiȘtergere
  3. Pe cuvant daca stiu ce sa mai adaug la aceasta oglinda trista a realitatii.
    E un fragment de carte, insa cred ca se regaseste din plin pe langa noi.
    Totusi nu toti oamenii au urechile si mintea obturate. E adevarat ca nu stiu daca sunt suficienti pentru a forma o masa critica. Insa speranta e mereu prezenta!
    Multumesc pentru acest fragment, draga mea. Si sper ca scriindu-l, nu ti-a modificat fundamental starea de spirit. Sau nu l-ai ales din cauza unui moment anume! Te pup si o saptamana linsitita!😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inițial, m-a întristat mult lectura...unele din cele scrise le-am sesizat și eu "pe propria piele" din partea tineretului...
      Am ales să transcriu textul pentru că merită a fi citit de cât mai mulți dintre noi...japonezii se gândesc la bătrânii lor...noi ?! poate doar la pensia lor (utilă la cumpărături...)!
      Nu am acces la sondaje (și care or mai fi reale !?) dar oare cât la sută din tineret încearcă o legătură spirituală cu cei mult mai în vârstă decât ei ?!
      Îți doresc zile pline de evenimente bune 👍
      Pupici ❤️

      Ștergere
  4. Ar merge pus la Miercurea fara Cuvinte... Stii.. print screen, ca sa fim in trend. :)
    E drept ca mai exista cativa oameni care au „anii de acasa”, care citesc si ebookuri (carti in format digital - cum facem pana la urma si noi, nu? :D chiar acum - si e bine, nu zic, asta e bine!) dar.. si aici vine DAR-ul. Cati? Foarte putini - prea putini pentru si asta se vede in calitatea traiului. In ceea ce ne inconjoara, sufoca... etc.
    Obiectiv privind in jur...
    Desigur, cautam sa ne agatam de lucruri frumoase si bune. Sa facem alegeri care sa ne ridice vibratia energetica, sa ne mentina cat mai sanatosi :). Insa, vocea acestui personaj... adevar graieste.

    Pupici cu drag. Iti multumesc pentru lectura. Apreciez curajul de a scrie despre cum stau lucrurile.. si felul in care a facut autoarea acest lucru.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu scopul de a fi citite și de a reflecta puțin pe tema celor scrise - existența transcrierii acesteia !
      Toți spunem lucruri frumoase dar totuși societatea noastră nu strălucește de atâta frumusețe ! Să trăim real, din plin, curat tot ceea ce gândim și vorbim frumos !
      Pupici cu drag ❤️

      Ștergere
  5. Tristă realitate. Cruntă chiar. Îmi place să cred că situația nu e chiar ata de sumbră. Poate că mă înșel, poate trăiesc într-o lume a mea iluzorie, dar totuși sper. Sper că lumea nu va deveni asa rece.
    Citind încă o data fragmentul, pentru mine rămâne totuși întrebarea : de ce bătrânul a rămas singur?

    RăspundețiȘtergere