Limbajul evantaiului...

           Mătase și umbre
                       de Mary Jo Putney

      ... Cu o schimbare bruscă de subiect, îi arătă evantaiul:

--Am auzit că doamnele le folosesc ca să comunice cu domnii. Știi cumva cum se face asta ?

--Limbajul evantaiului ?

       Își aduse aminte de zilele ei de școală, când o fată dintr-o clasă mai mare le arătase gesturile, Sarei și prietenei ei cele mai bune, Juliet. 

--Își are originea în Spania, cred, pe când tinerii și tinerele erau mult mai strict separați decât aici.

       Amintindu-și de toate femeile ce se înghesuiau în jurul prințului, adăugă pe un ton ușor ironic:

--În zilele astea e mult mai ușor de transmis un mesaj dar ar putea apărea o ocazie când vei avea nevoie să înțelegi codul acesta secret. Stai să văd dacă mi-l mai amintesc.

        După un minut de gândire, reluă:

--Un lucru important e că nu numai evantaiul vorbește, ci și ochii și întreg corpul.

         Își deschise evantaiul. Era un obiect elegant de dantelă spaniolă neagră, fixată pe lamele sculptate de fildeș, un dar din partea lui Charles. Lipindu-l de obrazul drept, spuse:

--Asta înseamnă "Da". 

         Îl mută pe obrazul stâng.

--Și asta înseamnă "Nu".

         Apoi își trecu evantaiul peste ochi, însoțind mișcarea cu o privire întristată.

--Asta înseamnă "Îmi pare rău".       

         Lumina lunii sclipi în ochii amuzați ai lui Peregrine.

--Poate fi transmis și un mesaj mai complex ?

         Din moment ce o demonstrație activă ar fi ajutat-o să se îndepărteze puțin de prezența lui atât de tulburătoare, Sara se ridică și traversă balconul.

--Dacă duc evantaiul în mână stângă așa, înseamnă că doresc să te cunosc.

--Asta e bine, zise el aprobator. Dar având în vedere că ne cunoaștem deja, ce ar putea veni după asta ?

--Dacă țin evantaiul în fața mea, înseamnă "Urmează-mă".

         Mergând către el, îi arătă mișcarea, apoi se întoarse și îi aruncă o privire șireată peste umăr să vadă dacă o urmă.

         Prințul se ridică intrând în joc și veni după ea.  

         Sara se întoarse către el și-și deschise evantaiul foarte larg, însoțind mișcarea de o privire arzătoare.

--Asta înseamnă "Așteaptă-mă".

--Ce să aștept ? întrebă el cu interes oprindu-se la trei pași de ea.

         Sara își trecu evantaiul peste frunte, apoi șuieră melodramatic:

--"Suntem priviți !"

         Peregrine aruncă o privire către ușile vitrate. Din sala de bal răsuna un nou vals și muzica opulentă inunda noaptea cu acordurile ei.

--Din fericire, nu, șopti el conspirativ întorcându-se iar către Sara. Se pare că nimeni altcineva nu simte nevoia de aer proaspăt. Are evantaiul ceva de spus când cei doi sunt în sfârșit singuri sau acum trebuie să ne folosim numai de cuvinte ?

--Unele doamne sunt prea timide sau bine-crescute ca să-și exprime dorințele. 

          Un impuls nebunesc o împinse pe Sara să facă un lucru pe care n-ar fi îndrăznit niciodată să-l facă în mod deschis. Închizându-și evantaiul, își atinse mânerul de buze.

--Așa că asta înseamnă "Sărută-mă".

          Nu credea că Peregrine avea să-i accepte invitația jucăușă dar când se apropie de ea, își simți inima tresăltându-i de panică. Era aproape înspăimântător cu puterea și masculinitatea lui, astfel că Sara aproape dădu înapoi dar rămase totuși pe loc. Așteptă, pe jumătate consternată de propria obrăznicie, pe jumătate tânjind să simtă rezultatul.

          Peregrine îi ridică bărbia cu un deget, privirea lui intensă capturând-o pe a ei pentru o clipă nesfârșită. Sara știa că aceasta era ultima ei șansă la o retragere respectabilă dar, încă o dată, rămase fermă pe poziție, așteptând și dorind. Încet, prințul își înclină capul până când buzele i le atinseră pe ale ei. Sărutul lui era cald și subtil, blând ca aripa unui fluture, și totuși o mișcă într-un fel cu totul neașteptat.

          Sara își mișcă gura pe a lui, dorind mai mult, însă când el îi răspunse, se trase înapoi cutremurată. Se întrebase cum era sărutul lui, și descoperise nu un răspuns, ci mai multe întrebări. Întrebări periculoase...  

          Îi spuse aproape fără suflare:

--Dacă țin evantaiul în mâna dreaptă așa, înseamnă "Ești prea dornic."

--Se poate să fii prea dornic ? o întrebă el încet.

          Se aplecă iar și-și lipi buzele de pielea sensibilă de la tâmplă. În același timp, își trecu degetele peste gâtul ei, apoi peste umerii ei goi într-o mângâiere delicată, profund erotică. 

          Sarei i se tăie respirația. Pentru prima dată în viață simțea dorința dulce, feminină, de a se topi în brațele unui bărbat, de a i se oferi cu același abandon ca-n timpul valsului, să-l urmeze oriunde o conducea. Însă capitularea în fața dorinței ar fi fost o greșeală imensă. Ridicând evantaiul între ei, îl vântură rapid înainte și înapoi, trimițând aer răcoros pe fețele amândurora.

--Mișcarea rapidă a evantaiului înseamnă "Sunt logodită".

--Într-adevăr, murmură el. 

         Silueta lui zveltă era cu spatele la ferestre și Sara nu-i putea vedea chipul.

--Ce păcat! Îți iubești viitorul soț, Lady Sara ?

         Tânăra femeie șovăi căci întrebarea o făcuse să se simtă la fel de inconfortabil ca și sărutul. Răspunse pieziș:

--Dacă învărt evantaiul în mâna dreaptă, înseamnă "Iubesc pe altul."

         Dar nu se putu forța să demonstreze și acest gest.

         Când privirea gânditoare a lui Peregrine se duse pentru o clipă la mâna ei dreaptă, nemișcată, adăugă pe un ton tăios:

--Dacă învârt evantaiul în mâna stângă, înseamnă "Vreau să mă lași în pace."

         Transferând  evantaiul în cealaltă mână, îl legănă rapid.

--Chiar vrei să te las ìn pace, dulce Sara ?

         Îi oferi un zâmbet leneș și intim. 

         Deși nu-și clinti niciun mușchi, Sara avu senzația că parcă se întindea către ea s-o îmbrățișeze. Atracția lui era atât de puternică încât s-ar fi predat, ar fi căzut drept în brațele lui.

         De neconceput ! Era o lady de vârstă matură și cu un temperament echilibrat, nu o fetișcană zăpăcită. După o luptă scurtă și feroce în sinea ei, își ridică evantaiul și lăsă dantela neagră să-i atingă obrazul stâng. 

--Nu, nu vreau să mă lași în pace. 

         Apoi își lăsă mâna cu evantaiul în jos. Cu privirea rece, îi spuse fără echivoc:

--Asta înseamnă că suntem prieteni. Nimic mai mult.

--Să îndrăznesc să sper că nimic mai puțin ? rosti el cu seriozitate. Nu vreau să te jignesc.

         Poate că era periculos să fie prietena lui. Și totuși nu făcuse decât să-i dea cel mai ușor și nevinovat sărut. Problema nu era el, ci ea. Își ridică evantaiul și îl lipi de obrazul drept într-un gest de acceptare.

--"Da, voi fi prietena ta."    

                                   "Mătase și umbre"

                                  - de Mary Jo Putney -

           ( https://en.m.wikipedia.org/wiki/Mary_Jo_Putney )

... postarea participă la jocul-provocare "Citate favorite" găzduit de Suzana 

( https://suzanamiu.blogspot.com/2022/12/citate-favorite-154-ganduri-despre.html ).