sub semnul racului...

Vic Suneson
                               
                                       Sub semnul racului

     Suprafața micului lac din apropiere strălucea ca oglinda. O lună de toamnă târzie se amesteca printre crengile brazilor de pe cealaltă parte a apei. Pe mal, pescuitorii de raci se zăreau ca niște torțe pâlpâitoare.
     La o bună bucată de la mal - la capătul celălalt al unei lunci care aparținuse vreunui fost promprietar - şedea, în lumina lunii, o femeie tânără ațâțând focul sub un ceaun mare - peste o jumătate de ceas vor sosi primele coşuri pline cu raci.
     Carolina şedea şi mesteca mecanic în apa din ceaun adăugând din când, gânditoare, sare. Era o bună specialistă în pregătirea mâncărurilor și stăpâna absolută a unor taine în pregătirea racilor. Arunca din când în când pe foc câteva crengi uscate după care privea nemulțumită în ceaun.
     Dacă băieții - aşa le spunea ea - se vor întoarce cu o captură bună, vor putea savura în doar câteva minute nişte raci excelenți.
     Mai jos, pe malul lacului se găsea soțul Carolinei, Greger Strom, suplu încă şi destul de sprinten, mai în vârstă cu douăzeci şi cinci de ani decât ea, şeful întreprinderii. Acesta primise din partea primarului permisiunea ca în noaptea aceasta să prindă raci într-o zonă a lacului - altfel strict interzisă.
     Cum stătea pe malul puțin mai ridicat al lacului, în lumina lunii, părea un împărat roman care-şi privea de sus legiunile. Grupul lui era format doar din trei oameni dar aceştia erau cei mai buni din întreprindere, toți plini de conturi şi capabili a-l urma la conducerea firmei.
-E timpul să controlăm coşurile şi vârşele, zise Greger cu glas de suveran. Îşi ştie fiecare locul lui, la treabă !
     Mai sus, pe fosta proprietate, Carolina obosise de atâta mestecat în ceaun. Îşi aprinse o țigară. Şedea sprijinită de trunchiul unui copac, fără să observe ce se petrecea în jurul ei. Asta până în clipa când două mâini mari, fierbinți, o prinseră de mâini, apoi de peste sâni.
-Lasă-mă, zise ea iritată, aruncând țigara peste umăr. Nu te poți abține deloc, Bjòrn, continuă Carolina cu glas stins. Poate veni cineva...
     Bjòrn Wallner, tânărul procurist al firmei, un carierist înnăscut, cu un teribil farmec personal, strivi țigara cu piciorul şi se retrase în spatele copacului. Se roşise tot, semn că mai avea el o oarecare doză de rușine. Sau era doar reflexul flăcărilor roş-galbene ale focului ?
-Noaptea este la fel de neagră ca ochii tăi, zise el cuprins de exaltare. Dar poate că ai dreptate, poate ar trebui să fiu cu mai mare băgare de seamă...
-Unde sunt ceilalți ?
-Or să vină şi ei îndată. Eu am controlat totul într-un ritm îndrăcit pentru a ajunge primul aici. E-a-ntâia, nu ?
      Şi zicând acestea, trase în fața Carolinei coşul plin cu raci mari şi puternici.
-Ai să vezi tu că o să fie o recoltă bogată, zise Bjòrn zâmbind. Soțiorul tău se remarcă la treburi d-astea, numărul veverițelor a scăzut simțitor în ținut de când pe bunul tău soț şi şef al meu, l-a apucat pofta de tras cu pușca. Dacă vrei să prinzi raci nu există momeală mai bună decât carnea de veveriță... Din acest punct de vedere dar şi din multe altele însă, îl respect pe Greger. Se vede că prinderea racilor nu mai are secrete pentru el, continuă Bjòrn zâmbind. La femei însă nu se pricepe deloc.
-Dar tu te pricepi ?
      Pe cărăruia care venea din susul lacului începuseră să se zărească luminile lanternelor de buzunar. Veni şi Greger şi aşeză pe sol coşul lui cu raci.
-Vreo douăzeci de bucăți bune, zise privindu-l oarecum întrebător pe Bjòrn. Tu câți ai? Ai prins vreo zece ? Şi ăsta este numai începutul, continuă el în timp ce îşi întindea mâinile spre foc ca să şi le încălzească. Dar mai adunați, băieți, nişte uscături...
      Din întuneric, apăru o siluetă puternică, robustă, a unui  ins cu brațul plin de crengi uscate.
-Trebuie să fiarbă mult, zise el râzând. Apoi se aplecă şi puse pe foc câteva bucăți de lemn uscat.
      Jonas Englund să tot fi avut la treizeci de ani. Era adjunctul şefului întreprinderii, un om de viitor căruia toate lucrurile i se păreau foarte simple. Îl privi şi el întrebător pe Bjòrn zicând:
-Ar fi trebuit să mergem împreună, tu însă te-ai grăbit să ajungi primul aici. Unii se pricep de minune să fie primii...
-Bine dar dacă am terminat... De ce să mai fi așteptat, zise Bjòrn indiferent.
     Ultimul venit îl apără pe Bjòrn. Acesta era Sten Palm, inginerul şef, un tip scund căruia părul de la tâmple i se cam albise.
-Sper că n-ai pus prea multă sare, Carolina, zise nouvenitul. Altfel pişcă la limbă. Dar nu mai mergem încă o dată ?
     Dialogul acesta dintre colaboratorii lui îl cam surprinse pe Greger. Bjòrn se mulțumi să râdă doar.
-Să fiarbă raci este o adevărată artă, zise el. Iar Carolina stăpânește de minune această artă. Cel mult douăzeci de minute, apoi trebuie lăsați sa se răcească. Avem suficientă apă rece ?
     Trei vase mari, pline cu apă din lac, se aflau alături. În seara aceea apa lacului era destul de rece...
-Gata, zise Carolina convingătoare. Aduceți mai bine niște vreascuri.
-Mărar ai destul ? întreabă Bjòrn pentru a le arata celor prezenți cât de mult se pricepea el la raci...
      Carolina îl privi iritată. Bjòrn se duse după lemne. Focul începu să trosnească şi în scurtă vreme bucătăreasa avu de lucru până peste cap.
-Înainte de a continua, zise Greger, ar fi bine să luăm câte un păhărel. Munca la o oră atât de târzie din noapte epuizează forțele...
-Eu, unul, îl vreau fără apă, zise Jonas. Aici se află trei vase mari, iar lacul e plin şi el de apă.... Eu vreau fără. Dar văd că Bjòrn a şi început sau mi se pare ?!
     Wallner nu-i răspunse.
     Carolina începu să-i servească pe coşul transformat ad-hoc în bar.
-Încă câte unul, zise Greger. Să avem recoltă bogată ! Toastară cu toții solemn, aşa cum este obiceiul suedezilor.
-După câte îmi dau seama, tu ai vrea să te întreci în mai multe privințe, zise Palm. Fața lui negricioasă se aprinse dintr-odată de la roşul focului.    
-Fiecare efort este o întrecere, zise Englund şi glasul lui răsună foarte grav. Trebuie însă luptat în condiții identice.
-Cred că-i o idee bună, hotărâ Greger. Carolina, tu te ocupi de protocol, în calitate de expert bucătar eşti obișnuită cu aprecierea cantităților... Ha-ha...
      Nimeni nu i se alătură râsului, atmosfera nu era dintre cele mai bune.
      Greger strânse iritat din buze.
-Voi coborâți liniştiți, zise el. Eu rămân s-o ajut pe Carolina la prima tranșă.
      Cei trei plecară spre râu. Luna se ascunse în spatele unui nor somnoros. Dintr-o singură mişcarea a mâinii, Greger prindea racii și râdea zgomotos când îi arunca în apa fiartă.
-Bătrânul Kellgren chiar că n-a fost prost, zise el râzând. Ştii, în "Viața proştilor", scrisă acum două sute de ani, el a scris următoarea frază:"Nu, nimeni nu moare în condiții atât de aspre ca ei. Pentru că ei mor de vii."
      Soția lui îl privi cu ochi reci, mestecând cu grijă cu un polonic greu în ceaun.
-O s-ajungi şi tu o dată... zise ea. Să mori, vreau să zic...
      Greger ridică ochii şi își fixă privirea asupra tinerei și, fără indoială, foarte frumoasei sale soții. Îşi zgâlțâi capul ca omul care presimte că o să se întâmple ceva neaşteptat. Destinul care-i păscuse pe atâția dintre împărații romani l-ar putea paşte și pe el...
-Dar eu n-am de gând să mor, zise încet. Dar ce-o fi cu băieții aştia de unt aşa de nesătui în această seară ? Tocmai azi când aveam de gând să facem un marş...
-Puțină invidie şi gelozie există la fiecare întreprindere. Mai ales în rândul celor aflați foarte aproape de cei de sus.
-Cei de sus... repetă Greger rezervat privind spre pădurea întunecată. Se poate dar tu ai grijă să fierbi bine racii. Şi vezi de mestecă bine cu polonicul ăla, e un obiect vechi și rar, şi nu doar o ustensilă colea de mestecat în ceva... L-am cumpărat mai demult, la Amsterdam.
-Mi se pare că mania ta de a strânge obiecte vechi de argint este mai importantă pentru tine decăt propria soție, zise Carolina. Să ştii că știu cum se umblă cu polonicul...
     Greger se întoarse încet cu spatele spre lac. Se simțea obosit şi trebuia să se gândească la ceva. "La ce s-o fi gândind Carolina ? îi trecu prin cap. Şi cine va prelua firma ?"
      Luna se ascunse după nori și noaptea deveni dintr-odată foarte rece. Greger se opri lângă un arbust pentru a se uşura. Băuseră destul cu toții. Nu se ținea prea bine pe picioare. Simți o lovitură puternică în tâmplă...
      Carolina se duse după el pentru a-l întreba dacă trebuie să mai pună raci sau nu, prima tranșă aflându-se deja în apa rece, în timp ce sub ceaun focul pâlpâia vesel. Îl găsi pe Greger întins peste o cărare şi nu încăpea nici o discuție că era fără viață. Lovitura de la tâmplă fusese foarte puternică...
      Câteva ore mai târziu, asistentul criminalist Ingvar Glad îşi începu investigațiile. Împreună cu el se găsea inspectorul criminalist Tomas Gruck de la poliția din Stockholm. În seara cu pricina aceştia tocmai se aflau la cină la Glad, cu care aveau de discutat nişte probleme. De altfel, ei erau prieteni vechi, încă de pe băncile şcolii de poliție.
       Nu încăpea nici o îndoială că Greger fusese ucis. Felul în care acest lucru a fost realizat era, deocamdată, altă poveste. Cercetările stabiliră cu exactitate două lucruri. Primul, că luna intrase după nori şi că, deci, fusese întuneric și, al doilea, că arma crimei era de negăsit.
-Un obiect dur, mormăi doctorul de la poliție, venit şi el de curând la locul cu pricina. Modelul clasic. Numai că rana e cam ciudată, nu era în unghiuri, ci mai degrabă rotunjită. Nu-mi amintesc să mai fi văzut vreodată aşa ceva...    
      Mai întâi Glad îi interogă pe cei patru aflați împreună cu Greger. Nici unul dintre ei nu avea un alibi convingător. Cei trei coborâți la râu se aflau în locuri diferite, fără să-şi fi acordat vreo atenție specială unul celuilalt. Carolina fiersese prima tranşă de raci  după care coborâse spre lac unde il găsise mort pe soțul ei. Înainte de asta, ea întreținuse focul pentru a menține apa fiartă pentru o altă cantitate. De bună seamă că prinderea racilor era terminată în momentul când Greger fusese omorât...
      Începură apoi cercetările pentru găsirea armei crimei care putea fi foarte bine o simplă piatră rotunjită. Zadarnic, nu găsiră nici o piatră, nici un alt obiect, nici în lac, nici prin pădure.
      În cursul altor interogatorii, inşii de la poliție aflară că între cei trei, care prindeau raci pe malul lacului, exista o rivalitate datorită ierarhiilor din cadrul firmei, cât şi din pricina frumoasei Carolina.
      Toți trei aveau deci motive să-i fi făcut de petrecanie lui Greger.
      Şi totuşi, vinovat trebuia să fie unul singur.
      Trecură mai multe luni şi cazul începuse să fie uitat.
      A fost pură întâmplare că Thomas Gruck a reuşit să dezlege enigma. În noaptea aceea el participa la interogatorii în chip de observator, a văzut şi a auzit, deci, totul. Într-o zi, îi căzuse în mână cazul unui spărgător la un magazin de bijuterii. În vitrina magazinului el observă un obiect care îl făcu să zăbovească îndelung. Şi în timp ce privea obiectul acela, în fața ochilor începu să i se deruleze o anume scenă.
      Îşi amintise cum o văzuse prima dată pe Carolina Strom: şedea lângă focul care ardea sub ceaun şi care continua să ardă tare și după ce ea descoperise cadavrul soțului ei. O vedea şezând parcă hipnotizată, mestecând în ceaun cu polonicul acela mare de argint. O revăzu apoi răspunzând absentă la intrebări dar refuzând să afirme că ar avea vreo legătură cu crima.
     Şi cu toate astea ea ținea în mână arma crimei !
     Un polonic identic cu cel pe care îl ținea ea atunci în mână, se găsea acum în vitrina magazinului de bijuterii. Polonicul din vitrină a fost elementul care i-a aprins imaginația !
      Nu era de mirare că femeia şedea lângă foc şi mesteca de zor cu polonicul în ceaun: urmărea ca apa fiartă să şteargă orice urmă de sânge ! Şi reuşea să facă acest lucru cu sânge neobişnuit de rece !
      În mod cert ea a fost cea care a coborât după soțul ei şi l-a omorât. După aceea a terminat de fiert prima tranşă, apoi a coborât din nou după soțul ei pentru a-l 'descoperi' şi a-i alarma pe ceilalți.
      Indiscutabil, trebuie că avea nervi formidabili dacă putuse sta cu arma crimei în mână, în mijlocul polițiştilor, mestecând cu ea în apa fierbinte din ceaun.
      Thomas discută cu Glad întreagă această situație. Enigma fusese dezlegată, cazul însă n-a fost elucidat până la capăt.
      Exact la un an după aceea, Caroline Strom s-a căsătorit cu fostul inginer şef, actualmente director al firmei, Sten Palm. "Dacă oricare altul ar fi fost numit director, ea l-ar fi ales pe acesta, își zise Thomas întrebându-se în sinea lui dacă noua soție si-a luat cu ea şi polonicul în noua-i căsnicie ! N-aş vrea sa fiu în pielea lui, gândi el, căci nu ştia cum se face dar femeia este și de data asta tot cu douăzeci şi cinci de ani mai tânărăștia decât soțul ei."
          (Vic Suneson, "Sub semnul racului")  
        

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu, cu drag - prinde bine câte o porție mică de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF ce o am prin bibliotecă scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului).
... sper că a fost o lectură plăcută !