o seară cu Narcisa...

          O SEARĂ CU NARCISA

                                                 de CONSTANTIN MATEESCU

          Ieşeam pe poarta şcolii. Nu înserase încă. Am mers o vreme în tăcere. La Brezoianu ne-am oprit. Tinel avea ceva să-mi spună, îl cunoşteam după perseverenţa cu care-şi ronţăia o unghie. Ţinea în mână stângă servieta, iar pe cealaltă o folosea în scopul amintit mai sus.
-Gill, a zis el, n-ai vrea să mergi pe bulevard în seara asta?
-De ce ?
-Un sfert de oră. Ne uităm prin magazine.
          Nu înţelegeam ce rost avea să ne uităm prin magazine. Când se întâmplă să fac cumpărături cu mama, alegerea, probatul hainelor şi celelalte lucruri, legată de această întreprindere mă plictisesc... I-am spus lui Tinel că nu-mi plac magazinele.
-N-ai nici o grijă. N-o să stăm prea mult. Lângă Biblioteca Universităţii s-a deschis un magazin grozav cu porţelanuri de cea mai bună calitate.
-Adică vrei să mergem până la Biblioteca Universităţii ?
-Nu. Nu ţin chiar atât de mult. Deşi te sigur că găseşti acolo porţelanuri de cea mai bună calitate.
          M-a luat de braţ şi m-a împins înainte. Pasiunea lui subită pentru porţelanuri mi se părea inexplicabilă. Am intrat întâi în magazinul de încălţăminte, de lângă librărie. Vânzătorii aveau de furcă nu glumă cu clienţii ce se înghesuiau în faţa tejghelii acoperite cu un geam de sticlă mată.
-Mă înnebunesc după mirosul de piele tăbăcită, mi-a spus Tinel. Pantofii noi au un parfum aparte. Nu crezi ?
          Se apropie de raionul de încălţăminte pentru femei. A studiat cu atenţie rafturile, apoi s-a aplecat şi i-a cerut băiatului un model cu toc înalt şi vârf subţire.
-Ce număr ? a întrebat băiatul.
-Aveţi din toate numerele ?
-Mă rog, nu chiar din toate...
-Dă-mi 22, a spus amicul meu cu fermitate.
          Spectacolul ar fi fost interesant dacă aş fi ştiut ce urmăreşte. Tinel a luat pantoful, l-a întors pe toate feţele, i-a mângâiat pielea cu gesturi delicate şi mi l-a pus în braţe. 
-Îţi place ?
          Mi s-a părut frumos. I-am spus că-mi place.
-Da. Are linie. E fabricat la Timişoara. Au început să facă lucruri mai drăguţe decât Clujul. Dar şi clujenii, trebuie să recunosc, lucrează bine.
          I-a dat pantoful vânzătorului.
-Doriţi un alt model ?
-Nu. Deocamdată, nu. O să trec mâine.
          M-a strâns de mână confidenţial.
-Ca să-ţi spun drept, aş mai fi vrut să văd pantoful cu fermoar, maro, din rafturile dinspre uşă, dar tipii ăştia sunt teribil de suspicioşi. Sunt gata pentru mai nimica toată să te-mbrâncească.
          S- a nimerit ca magazinul următor să fie o parfumerie. A intrat cu un aer marţial, postându-se înaintea unei vitrine cu săpunuri. A ridicat pe rând vreo câteva bucăţi, le-a mirosit, apoi le-a pus la loc cu degajare.
-Şampoane aveţi ? a întrebat-o pe vânzăroare.
-De care ?
-Cum de care ?
-Pentru păr gras sau pentru păr uscat...
-Pentru uscat, a preferat Tinel, ţinându-şi servieta la spate, ca să nu se vadă.
-Ascultă, Tin, ce e circul ăsta ? I-am zis pe un registru de înţelegere şi îngăduinţă.
         Tinel s-a întors spre mine.
-Ce circ ?
-Nu văd de ce le sâcâi pe femeile astea, când nici nu te gândeşti măcar să cumperi.
          Tinel a luat şamponul, l-a examinat o clipă, restituindu-l vânzătoarei cu un zâmbet.
-De unde ştii că n-am de gând să cumpăr ?
          Trecuse între timp la standul cu parfumuri. Pesemne că parfumurile îl ademeneau îndeosebi. A întrebat de un parfum Sansgene, apoi de unul din migdale amare. N-aveau.
-Nu vreţi să încercaţi esenţa asta? l-a îmbiat politicoasă fata.
          I-a oferit o sticlă mică, rubinie, cu etichetă franţuzească. Tinel a mirosit-o. S-a uitat la mine.
-Vrei să vezi ?
          M-a fulgerat ideea că-i place vânzătoarea. Era drăguţă, tinerică, îmbrăcată într-o uniformă vişinie, cu boneţică elegantă, asortată. 
-Cât costă ? a întrebat colegul meu cu nonşalanţă.
-345 de lei...
-E bun. E foarte bun. Dar prea cochet. N-aveţi nuanţe mai discrete ?
          A mai probat vreo trei sticluţe, i-a spus gestionarei ''sărut mâna'' şi am ieşit. În stradă l-a găsit într-o umoare proastă. Şi-a scos batista şi şi-a şters cu zgomot nasul. 
-Erau nişte parfumuri excelente... l-am auzit vorbind de unul singur.
          Am mers un timp tăcuţi. Vitrinele începuseră să strălucească. Ne-am oprit o clipă în faţa unui magazin cu giuvaericale. A avut impulsul să intre dar s-a răzgândit. A admirat de-afară colierele, brăţările, inelele şi celelalte podoabe preţioase etalate în galantare.
-Tinel, i-am spus, cu un ton în care încercam să-mi stăpânesc cu greu reproşul, de fapt ce vrei să cumperi ? Decide-te odată pentru ceva, şi gata !
-Ştii ce e mâine ?
-Nu.
-E 8 Martie !... mi-a destăinuit cu gravitate.
          Într-adevăr, era 8 Martie. În lumina acestei evidenţe, lucrurile căpătau cu totul altă înfăţişare. M-am uitat la el. Examina cu atenţie încordată un ceas de aur cu brăţară, alături de un pandantiv cu briliante.
          M-a luat de braţ şi am pornit înainte. Începuse să se întunece. Trotuarul forfotea de lumea ce ieşea de pe la cinematografe. Nu puteam întârzia prea mult, se alarmau ai mei, adică mama. Tinel s-a mai oprit în faţa unei florării, apoi în dreptul unui magazin cu marochinărie.
-Intrăm puţin? a zis.
          N-a aşteptat să-i mai răspund că şi intrase. L-am găsit la standul unde se vindeau poşete. Ţinea în mână un exemplar maro, cu toartă dublă şi buzunăraşe. A desfăcut poşeta, s-a uitat înăuntru. I-a pipăit cu grijă căptuşeala. Arbora o mină mulţumită.
-O luaţi ? l-a întrebat gestionara. E marfă extra. Piele de şevro.
-Ce zici ? s-a întors Tinel spre mine. 
-Eu zic s-o iei. E într-adevăr frumoasă. N-o să găseşti ceva mai bun în seara asta.
          În ochi i s-a zbătut o umbră de tristeţe. I-a înapoiat poşeta vânzătoarei.
-Poate descoperim modele mai moderne în altă parte, a mormăit, şi s-a grăbit spre uşă, cu servieta subsuoară.
-Ascultă, Tin, i-am spus în stradă, cui vrei să-i faci surpriza pentru mâine ?
-Narcisei, a răspuns Tinel firesc, în timp ce mă trăgea de mână prin mulţime.
          Am stat să mă gândesc dacă mi-e cunoscută vreo persoană cu numele Narcisa. Habar n-aveam să fie în vorbă cu vreo fată. Aş fi aflat. E din familia popândăilor. De când îl ştiu se întoarce de la şcoală pe drumul cel mai drept spre casă.
          În faţa Telefoanelor era un magazin cu instrumente muzicale. Am traversat. Pe rafturile acoperite cu mătase creponată ale vitrinei se lefăiau trompete, saxofoane, viori, un flaut, ba chiar o tobă. Tinel fusese fascinat de o chitară.
-Aş vrea să o mângâi, l-am auzit vorbind cu vocea exaltată. E frumoasă...
          Îşi lipise fruntea de sticla prăfuită a vitrinei. Dacă l-aş fi lăsat în pace, ar fi fost în stare să rămână acolo. Venise vremea să pornim spre casă.
-Tinel, i-am zis, chitara e frumoasă. Te sfătuiesc s-o cumperi. E o chitară cu totul remarcabilă.
-Narcisei îi place, când se lasă seara, să se aşeze în fotoliul din balcon şi să se acompanieze cu chitara. Are un glas duios, de înger.
-Te-ai hotărât ? am spus.
          Tinel m-a învăluit într-o privire mustrătoare. 
-Alegerea unui cadou e o artă. Trebuie să-ţi intre bine în minte teorema. Nu-i e dat oricui să aibă harul ăsta.
          Am înţeles din cele spuse de Tinel că el se află în posesia acestei arte. Cum nu mă pricepeam deloc să fac cadouri, ba nici măcar să-mi cumpăr cele necesare mie, ar fi putut avea dreptate. Am părăsit vitrina cu chitara, apropiindu-ne de un magazin cu blănuri şi mantouri.
-De câte ori n-am îmbrăcat-o pe Narcisa în mantoul ăsta de hermină ! a exclamat Tinel extaziat în faţa galantarului. Îţi place ?
          Fireşte că-mi plăcea. Trebuia să coste o groază de parale.
-Acum un an, tot de 8 Martie, era expusă aici o blană de jaguar. O blană veritabilă. Am ezitat mult timp până am luat decizia să renunţ la ea. După o săptămână dispăruse. O cumpărase altul. Asta e situaţia...
-De unde ai tu atâţia bani ca să te încumeţi să te uiţi la blana asta ? l-am întrebat.
          Tinel a mai privit o clipă vitrina paradisiacă, apoi s-a întors năuc spre mine.
-N-am spus că am.
-Şi dacă n-ai, cum vrei să cumperi minunăţiile pe care mi le-ai arătat în seara asta ?
-Gil, nu te enerva ! N-am afirmat că am intenţia să le cumpăr...
          Pornisem mai departe. Se întunecase. Zăpada se topise de curând şi aerul păstra aroma proaspătă a serilor de iarnă. Pe lângă noi treceau bărbaţi înalţi şi eleganţi ducând la braţ femei încântătoare. Vitrinele împrăştiau pe stradă curcubee de lumini ameţitoare.
-Îmi pare rău că te-am luat cu mine, a vorbit Tinel după o vreme. Te-am dezamăgit.
          Şi-a aruncat privirea în treacăt asupra unei vitrine cu tacâmuri şi alte obiecte de uz casnic, apoi s-a instalat în faţa unui magazin cu articole pentru copii.
-Tu n-ai făcut în viaţa ta cadouri în imaginaţie ?
          S-a uitat la mine limpede.
-Cum în imaginaţie ?
-Doar cu dorul.
          Nu. Nu făcusem. M-am simţit deodată mic. Şi vinovat. Nu înţelegeam de ce dar presimţeam că Tin îmi e superior, ca un instrument dotat cu o rezonanţă mai profundă.
-Nimic nu mi se pare mai frumos decât să pot să fac cadouri... a şoptit el. Şi cum nu pot să fac întotdeauna, îmi rezerv această zi, de 7 martie.
          A intrat în magazin. L-a interesat la început raionul de confecţii. A luat un costumaş de fată din flanelă, apoi o bluză de mătase. Le privea cu ochi experţi. La bluza de mătase a cerut vreo patru numere. A trecut apoi la pardesiuri şi raglane.
-Îţi place pardesiul ăsta de fetiţă ? m-a întrebat. E excelent lucrat. Culoarea bej o prinde bine pe Narcisa.
          M-a invitat să pipăi stofa. Am pipăit-o.
-Tăietura e impecabilă. Păcat că buzunarele sunt aplicate. Narcisei îi place buzunarul fals. Încolo, n-are absolut nici un cusur. E admirabil.
          S-a mai oprit să vadă un balonzaid, o haină de urson, un trening şi un capot de casă cu buline.\
-Capoatele acestea de copii sunt delicioase ! a exclamat Tinel cu faţa îmbujorată.
Imaginează-ţi o zvârlugă de fetiţă ca Narcisa, îmbrăcată în capot ! Aduc cu chimonourile japoneze. Le dau un aer de cochetărie, de feminitate...
-Ascultă, Tin, mi-am luat până la urmă inima în dinţi, cine e Narcisa ?
          Tinel m-a cercetat cu o privire indecisă.
-A ! Nu ţi-am spus ! E sora mea mai mică...
          Intrase în raionul pentru jucării. S-a aplecat şi a luat din raft o zână îmbrăcată toată în alb. Purta peste cosiţele de aur o coroniţă.
-Habar n-aveam că ai o soră, am vorbit. Ce naiba, ai fi putut să-mi spui până acuma !
          Părea atât de absorbit în contemplarea zânei încât aproape că-şi pierduse identitatea, se rătăcise aiurit în lumea de miraj a basmelor.
-Puteai să-mi spui că ai o soră, am zis din nou. Suntem de atâţia ani prieteni.
-Gil, iartă-mă, te rog ! Narcisa e un secret al meu. Un dor. Nu-l ştie nimeni. Nimeni, înţelegi ? Nici mama ! Eşti primul căruia îi fac mărturisirea asta...
          A pus păpuşa în galantar şi a luat un ursuleţ maro cu ochii de mărgele şi fundiţă roşie petrecută în jurul gâtului.
-Îţi place ?
          Mi-a zâmbit. Păpuşile jucau în jurul meu, dansau frenetic, cu o bucurie şi o graţie molipsitoare, şi câteva momente am dansat cu ele ameţit, lunatic, rătăcit în lumea lor tăcută, enigmatică.
                      (CONSTANTIN MATEESCU, ''O SEARĂ CU NARCISA'') 

... postarea este propusă pentru Citate favorite   găzduite de doamna Zina (Zinaida Strinu )  unde veţi găsi cele mai multe date... 
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''!
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''O SEARĂ CU NARCISA'', CONSTANTIN MATEESCU !        http://www.referatele.com/referate/romana/Constantin-Mateescu/index.php

sursa copertă:   https://www.okazii.ro/carti-hobby/sport/