creanga de aur...

                  CREANGA DE AUR

      de Mihail Sadoveanu

                                                                                                                                                     

               
               Metodele mele, însă, m-au îndemnat foarte de timpuriu, de pe când eram tânăr ca dumneavoastră, să caut argumentul acestor paleologii, datini şi eresuri ale populaţiilor din Carpaţi. Am ajuns la nişte concluzii fireşti, care unora li s-ar părea totuşi surprinzătoare. Am ajuns să preţuiesc şi să iubesc aceste alcătuiri ale religiei vechi a pământului acestuia, găsind în ele însăşi gândirea strămoşilor mei şi însuşi sufletul lor. Religia nouă, care n-are decât zece veacuri, nu s-a putut substitui puterilor trecutului decât în parte şi superficial. Poporul încă practică legea veche. De aceea, să nu vi se pară de mirare dacă voi invoca umbra severă a bătrânului preot păgân care a sălăşluit cândva sub bolta unei asemenea peşteri.

                                                                      -#-

               Cenuşa veche sta încă în vatra părăsită; lătra în adâncime căţelul pământului; am intrat şi l-am găsit palid şi semeţ în jilţul dăltuit în stâncă. Cu dreapta ţinea toiagul de fildeş. Avea muşchi în plete şi pe sân; îi ajungea barba la pământ şi genele la piept; deasupră-i fâlfâia, gonindu-se în roate,
                    ''Cu aripile-ostenite, un alb ş-un negru corb...''
               Sub povara acestui semn al zilelor şi nopţilor stătea orb, însă numerele de aur continuau să clipească sub bolta frunţii lui, scriind misterios timpurile.

                                                                      -#-

               ...de la Burebista şi mai de demult stăteau, ca să zic aşa, c-o inimă nouă în faţa minunilor. De aceea înţelepţii de-atunci au comunicat cu divinitatea altfel decât în civilizaţia dumneavoastră. Acolo unde dumneavoastră raţionaţi şi încercaţi a trece spre adevăr prin silogisme şi ipoteze, înţeleptul de demult avea o cale deschisă, o împărtăşire directă, o însuşire de a pătrunde nesilit în miezul lucrurilor. Aspectele lumii şi fenomenele naturii, magul le prezenta în embleme; le punea deci o cheie veşnică. După aceeaşi metodă, sub simbol, adevărul cel mai abstract putea deveni sensibil; o propoziţie uscată se mişca în imagini; astfel necunoscuturile se îmblânzeau, zidirile neanimate şi cantităţile morale se poetizau; metafizica se înfăţişa într-o horă de zeiţe.

                                                                      -#-

               Acest mag, în epoca regilor daci, practica, după orânduială antică de la Memfis, grafia sacră a cunoaşterilor spirituale. Hieroglifele, cum ştiţi, cuprindeau un principiu de înţelegere universală a naţiunilor, înfrăţind pe iniţiaţi într-o limbă mută. Alfabetul dumneavoastră de astăzi, ca şi limba vulgară, stă mai mult în slujba instinctelor. 
               La întrebările mele, am primit răspunsuri ce mă îndrumau la o pătrundere de care omenirea de astăzi s-a depărtat; căci progresul necontenit al inteligenţei şi raţionamentului a sleit acele aptitudini care legau pe om mai strâns de stihii. Presimţiri, instinct şi ceea ce numiţi dumneavoastră astăzi subconştient – le-am avut şi noi cândva, ca şi rudele noastre animalele, într-o formă potenţiată; magia şi fenomenele de telepatie erau în veacurile acelea practici curente. Cunoaşterile acelea subtile şi directe trebuiesc redobândite pe calea ştiinţii experimentale.

                                                                      -#-
               Duhul magului e o realitate vie nu numai în civilzaţia preistorică a pământenilor noştri. Îl găsiţi şi-n lumea dumneavoastră modernă, ceea ce nu trebuie să vă mire prea mult: ultimul sediment e subţire şi fragil. Calendarul lumii nouă a rămas al astrologului şi al magului de altădată.
               Semnele zodiacale ale lunilor, anotimpurile, săptămânile şi numele zilelor au fost cetite de înţeleptul meu din peşteră în cartea naturii într-o vreme când omul avea alt sistem numeric şi au rămas consemnate în painjenii criptografiei pe care dumneavoastră nu vă mai osteniţi a-i deslega.
               Părinţii noştri geţi şi elini, domnilor, au învăţat de la Egipet şi de la Babilon cele douăsprezece simboluri şi cele şapte simboluri, şi pătrarele, şi imaginile constelaţiilor, şi toate câte trebuiesc pentru a ceti în eternitate şi în clipa trecătoare. Numele zilelor săptămânii sunt de-acolo. Nomenclatura religioasă a elinilor nu-i decât  o tălmăcire a străvechilor numiri egiptene.
               Cele şapte planete care stăpânesc cerul şi pământul, precum şi destinele muritorilor, îşi aveau notaţia şi numele de origină: Luna, Mercur, Venus, Soarele, Mart, Joe, Saturn.
               Ziua fiind împărţită în patru sferturi, se consacra fiecare pătrar de zi uneia din aceste planete, succesiv şi în ordinea lor de bază. Deci, după primul pătrar închinat Lunei, căutaţi tot a patra planetă şi veţi afla zilele săptămânii.

                                                                      -#-

               În muntele cel ascuns, care va rămânea necunoscut până la sfârşitul timpurilor, bătrânul legii vechi privea din gura peşterii lui lucirea nouă de primăvară. În unghiul crestat, unde băteau răsăriturile dimineţilor, lumina trecuse de semnul cumpenei zilelor şi nopţilor. Acuma soarele suia pe scara cerului în zodia întâia şi se auzea, în prăpăstiile de jos, tunetul zăporului. Pe plai, era încă iarnă dulce, cu ostroave de omăt sub brazi. Cocoşii cei mari sălbatici începeau să-şi cheme găinile în marginea poienilor. De la peşteră se auzea mugetul bourilor, în hăţişurile văii. Cintezii şi stigleţii, care ceruseră sălaş în peşteră cât ţinuse puterea iernii, se mutaseră pe crenguţele mestecenilor de deasupra celor trei izvoare şi se închinau primăverii cântând subţirel şi sticlindu-şi în lumină acele ochişorilor.  
                                                                      -#-
               Kesarion înălţă braţul drept şi, cu palma, îi atinse fruntea. Într-o clipire şi ca într-o oglindă, bătrâna îşi văzu frumuseţea strălucită a tinereţii, când sta sub cer şi în veşnicie ca o zeiţă.
               Întorcând ochii cu un oftat , se văzu pe sine însăşi aevea: o copilă de şaisprezece ani sta în cadrul uşii, zâmbind. Zâmbea propriei sale fiinţi, mai mult decât bătrânei Teosva.
               Cătră străin clipi cu sfială, înclinându-şi o clipă fruntea lucie. Avea păr negru şi greu, ochi mari, adumbriţi de genelungi. Rotunzimea obrazului era delicată şi a şoldului plină.
               ''O ! vedenie a frumuseţii etrene'', suspină Kesarion în adâncul fiinţii sale.
               Întinse iar braţul, arătând doamna Teosva pe nepoata sa.
-Cine e această copilă, doamna mea ?
-E Maria, copila fiicei mele văduve, Ipatia.
-Binevoieşte, doamnă, a o ruga să încerce acest condur.
               Kesarion trase dintre lucrurile lui, aşezate în scoarţă de inorog la capătul  patului, o încălţare mică de piele roşie, pe faţa căreia era cusut cu fir de argint un stârc alb luându-şi zborul şi învăluindu-şi moţul.
               Bătrâna făcu un pas şi întinse mâna.
               Nu găsi nici o privire, nici un cuvânt de mustrare pentru îndrăzneala nepoatei sale de a părăsi ghinekeul şi a veni să-şi arate năsuşorul curios cătră străin. Deosebea în vorbele lui o strună de aur, pe care numai ea o auzea sunând. Deci hotărârile Prea Curatei se săvârşesc. ''Începe să se întâmple ceva'', şopti ea în sine, fără cuvânt, primind pe palma întinsă condurul. Era uşor şi mic. Numai piciorul ei de altădată ar fi putut intra în el. Îl dădu copilei. Aceasta îşi lepădă papucul de piele groasă şi-şi vârâ în condur picioruşul, mişcându-şi degetele, care păreau a avea o bucurie a lor proprie. Privind stârcul când dintr-o parte, când din alta, copila zâmbea. Îşi ridică privirile, aţintindu-le asupra străinului şi-şi păstră zâmbetul până ce înfloriră şi ochii aceia îngheţaţi de care se sfiise în prima clipă.
               ''Viclenia unei copile e de multe ori mai primejdioasă şi mai înveninată decât a unei curtezane'', cugeta egipteanul; şi inima lui de pulbere îl umili, primind lovitura unei clipe, singură în veşnicie şi nemuritoare.
-Copilă, grăi el cu blândeţă, păstrează acest condur, până vei primi părechea lui.   
                   

            (MIHAIL SADOVEANU, ''CREANGA DE AUR'')

... postarea este propusă pentru Citate favorite   găzduite de doamna Zina (Zinaida Strinu )  unde veţi găsi cele mai multe date... 
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''!
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''CREANGA DE AUR'', MIHAIL SADOVEANU !

                 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_Sadoveanu )                                                                              ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Creanga_de_aur )

sursa coperţii:
https://www.okazii.ro/cautare/creanga+de+aur+mihail+sadoveanu.html