modernitatea...

       

                      LUMEA  ROMÂNEASCĂ LA 1900                 

                  MODERNITATEA - O NECESITATE DUREROASĂ
                                         - ION BULEI -      

          ''Ceea ce caracterizează epoca noastră - spunea omul politic Nicolae Filipescu la 11 noiembrie 1901 - este o încredere nemărginită în progres. Până acum o sută de ani lumea vedea fericirea înapoi, într-un paradis biblic, ori într-un veac de aur... De un secol încoace însă lumea vede progresul înainte şi toate popoarele caută să-şi însuşească acel progres şi să se ridice la o treaptă mai înaltă de civilizaţie.''
          Sentimentul securităţii era la fel de puternic ca cel al progresului. ''Românul de astăzi e convins că pe el nimeni nu-l poate ameninţa.'' - scria C. Rădulescu-Motru, în 1900.
          Practic, România intrase în modernitate. Întrase revoluţionar sau evolutiv ? Am putea zice şi într-un fel şi în celălalt. Revoluţionar, pentru că 1784, 1821, 1849, 1850 au fost evenimente care au marcat intrarea, aducând în prim-plan toate sau aproape toate aspectele modernităţii noastre, adică ale trezirii noastre naţionale. În acelaşi timp, evolutiv, pentru că practic în acest chip modernitatea noastră a prins fiinţă. Calea aceasta e comparabilă (dacă e să facem comparaţie), cu cea germană şi nu cu cea franceză. Adică e revoluţionară numai în ultimă instanţă. Eminescu scria în 1876: ''Dacă n-am avea veşnic influenţe străine precum le avem, dacă am fi în Spania, atuncea ne-am sparge capetele unul altuia până s-ar aşeza lucrurile. Dar acest lux de revoluţiuni sociale nu ni este permis nouă, al căror stat e veşnic o cestiune. La fel P.P. Carp scria în 1882: ''nouă revoluţiunile radicale nu ne sunt permise.''
          Nu se poate spune că aceasta nu era o judecată sănătoasă, născută din prudenţa seculară a românilor; o prudenţă pe care unii au teoretizat-o însă spre folos propriu (cum au făcut conservatorii români, de pildă, pentru păstrarea unor privilegii sociale şi politice). Dar dincolo de încărcătura ei politică, ea poartă în sine pecetea psihologică a neamului nostru. Sunt gânditori români care au biciuit cu asprime o astfel de trăsătură de caracter. Teoretic, orice discuţie pe o astfel de temă este mai mult decât interesantă. Practic, istoria poporului român e greu s-o presupui altfel decât a fost în conjunctura geo-politică ce i-a fost dată. Orice amendament post-factum nu poate fi făcut decât în judecarea manifestării specificităţii etnice. Poporul român a trebuit să păstreze mereu un echilibru între o deschidere şi o închidere la fel de necesare ''între grija de a nu pierde şi aceea de a nu se pierde.''              
          Dar care era conţinutul modernizării ? Însemna ea o trecere la capitalism, trezire naţională, occidentalizare ? Până la un punct însemna toate acestea. Însemna trecere la capitalism prin restructurarea pe care o impune economiei (reorientarea ramurilor ei, maşinism, forţă de muncă salariată, capital financiar, ş.a.), pe care o impune vieţii sociale şi ritmului mecanismului social; înseamnă trezire naţională prin ideologia pe care o aşează la baza tuturor înnoirilor, prin schimbarea aşezământului politic din acest unghi; înseamnă occidentalizare în măsura în care influenţa Occidentului devine dominantă. Înaintea Occidentului au existat, fireşte, şi alte centre de cultură cu care românii au întreţinut relaţii, şi, în primul rând, Bizanţul. Dar numai contactul strâns cu spiritul european al veacului al XIX-lea, într-o altă epocă de dezvoltare a societăţii româneşti, ne-a relevat pe deplin nouă înşine. Ne-a făcut să ne descoperim propria identitate. Nu putem numi acest contact ''europenizare''. Pentru că, în fapt, românii au fost şi s-au simţit întotdeauna europeni, căci erau o parte a Europei. Ceea ce se întâmplă în veacul al XIX-lea e o mai strânsă integrare a lor în contextul european. Căci modernizarea înseamnă integrare într-un anume ciclu de dezvoltare, o integrare ce nu se realizează prin înrudire tardiv relevată (faptul că facem parte din familia popoarelor latine, de pildă) şi nici prin influenţă intermitentă, ci prin sincronizare. Un fenomen  pe care-l descrie pe larg E.Lovinescu (însă cu destule exagerări puse în valoare, nu ca nişte licenţe literare, de C.Rădulescu-Motru sau M.Manoilescu ), un fenomen obiectiv al evoluţiei vieţii sociale mai cu seamă în fazele ei moderne. Potrivit acestuia integrarea se face prin preluarea la nivelul atins de model (în cazul nostru Occidentul), arzând etapele.
.....................................................................................................................................
          Societatea românească a ultimelor decenii ale secolului trecut apare disarmonică în multe din laturile sale. Vechile aşezări economice, morale şi politice intraseră pe povârnişul unor prefaceri repezi. Contraste şi situaţii nepotrivite se întâlnesc pretutindeni. Epoca de tranziţie, de mai înainte începută, nu se încheiase. Impactul dintre formele noi şi fondul local încă se resimţea. Moravuri vechi contrastau puternic cu altele noi şi mai ales aceste contraste dovedeau că vechiul nu murise iar noul nu se consolidase. Inevitabil, o cauză nu se putea separa de efectele sale. Civilizaţia nouă n-avusese timpul necesar pentru a se adapta cerinţelor vieţii româneşti, aluatul culturii de baştină fiind încă slab pentru a plămădi după firea sa elementele venite din afară.''Un Eminescu observase chiar existenţa a două pături distincte în societatea românească, o pătură de jos, şi o pătură de sus, aceasta din urmă, aflată prea mult sub influenţa civilizaţiei apusene şi care nu găsise încă cea mai potrivită cale de a integra această influenţă culturii naţionale. Aşa credea şi N.Iorga care va lua în curând o atitudine violentă contra înstrăinării.
          Literatura acestei epoci exprimă mai convingător decât orice altceva starea sufletească din tranziţie a momentului: nostalgia unor vremuri mai liniştite, unor situaţii mai limpezi, inadaptarea, descătuşarea de patimi, arivismul, ş.a...    
                    (ION BULEI, ''LUMEA ROMÂNEASCĂ LA 1900'')

... postarea este propusă de Zinnaida unde veţi găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''LUMEA ROMÂNEASCĂ LA 1900'', ION BULEI !

         ION BULEI
    Istoricul Ion Bulei este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, membru al Comisiei Internaţionale de Relaţii Internaţionale, dar şi autorul unor cărţi precum ''Carol I - Un destin pentru România", ''O istorie a românilor", ''Românii în secolele XIX-XX. Europenizarea" şi lista poate continua. 
( http://www.telegrafonline.ro/prof-univ-dr-ion-bulei-doctor-honoris-causa-al-universitatii-ovidius-and-8221) 
 (https://www.librariaeminescu.ro/ro/autori/Ion-Bulei.html )

           (https://www.okazii.ro/lumea-romaneasca-la-1900-autor-i-ion-bulei-a185057787?icid=CS7.P.VZ.04.15&ibid=pp_activ[185057787] )