gânduri confesate...

                      7 dimineţi cu părintele Stăniloae               
                    -  convorbiri realizate de Sorin Dumitrescu -

           

             ...ast' noapte... ceva extraordinar... ei bine, nu ştiu cum să vă spun, ca să înţelegeţi... în vis mi-a apărut îngerul, chiar aşa ! N-o să vă vină să credeţi dar cu adevărat, l-am văzut... aşa... aproape... foarte apropiat. În orice caz a fost spre dimineaţă... ceva nemaipomenit de frumos... şi de bun. Da, de bun, de o imensă bunătate...
................................................................................................................
            În Bizanţ s-a păstrat o unitate care punea accentul pe interioritate, însă popoarele rămâneau distincte. Bizanţul n-a desfiinţat totuşi naţionalităţile deşi a fost un singur imperiu. În Apus s-a mers pe o varietate care a despărţit naţionalităţile. În Răsărit, unitatea a fost atât de mare, încât au putut să rămână într-un imperiu. Şi, după ce Bizanţul a căzut, locul lui a fost luat de Ţările Româneşti. Ele au stăvilit avalanşa turcească. Şi i-au adus pe toţi aici, pe greci, pe bulgari, să-şi dezvolte cultura lor aici, fără ca aceasta să însemne o anulare a popoarelor lor. I-am preţuit şi pe ei, şi ca dovadă, poporul român a luptat în 1877 nu numai să-şi menţină cultura (ca înainte), ci să-i elibereze pe ei. Sigur că a mers puţin după aceasta spre o exacerbare a diversităţii sub influenţa Occidentului. Poate că de aceea s-a accentuat naţionalismul prea mult. Aici, la noi, veneau călugării Vasile de la Poiana Mărului, Paisie Velicicovski, aceştia n-aveau în alte părţi ambianţa pentru practicarea rugăciunii inimii, şi atunci au venit aici. Atâţia călugări ruşi erau în mânăstirile noastre alături de călugări români. Poate că astăzi trebuie să ne unim mai mult. Şi totuşi, spiritul românesc este altfel faţă de spiritul bulgar sau decât cel grecesc. În Apusul creştin s-a mers pe o unitate excesiv impusă prin voinţa Papei de a-i ţine pe toţi sub stăpânirea lui, de a impune tuturor aceeaşi Liturghie, în limba latină. Limbile popoarelor apusene nu şi-au dezvoltat un conţinut emotiv, sentimental, mistic, pentru că n-au avut limba liturgică în viaţa lor.    
...........................................................................................................................................
            ...că Dumnezeu  nu vrea să se anuleze nimic din varietatea creată de El, din istorie sau din geografie, ci vrea să le transfigureze, să le înalţe, să le schimbe la faţă. Aşa după cum Dumnezeu nu vrea să se unifice persoanele într-una, tot aşa nu doreşte o singură naţiune. De aceea vreau să vă citesc cuvintele acestea minunate din Apocalipsa, capitolul 21, versetul 25-26. ''Şi porţile cetăţii nu se vor mai închide ziua, căci noaptea nu va mai fi acolo. Iar împăraţii pământului vor aduce la ea mărirea lor şi vor aduce în ea slavă şi cinste neamurilor'', deci şi în viaţa viitoare fiecare neam îşi va aduce cinstea, slava şi frumuseţea lui. Cred că Ortodoxia a promovat frumuseţea neamurilor. Cred că, în special limba română, ca nici o altă limbă, are un conţinut de o mare dulceaţă duhovnicească. Cele slave, nici ele nu au aşa ceva, pentru că limba slavă a rămas o limbă unificatoare pentru toate popoarele slave care trăiau despărţite. Grecii, şi ei, au rămas cu o Liturghie în limba veche, care n-a intrat în limba poporului. La noi s-a petrecut un miracol, ceva unic. Ortodoxia s-a tradus în toate slujbele în limba poporului şia intrat împreună cu spiritualitatea acestor cuvinte şi în viaţa lor de toate zilele... limbajul cotidian... S-a înduhovnicit. I-a dat un conţinut de taină cum n-au limbile altor popoare. Aproape fiecare cuvânt românesc, dacă te uiţi bine la el, constaţi că nu este limitat la un conţinut foarte raţional şi foarte precis, ci are în el şi un conţinut de taină. Latinescul Conventia a devenit cuviinţă, ce extraordinară schimbare ! ... Viciul latinesc - patimă la noi. Câte sensuri are patima, ştiţi... şi dacă ne-am duce mai aproape de popor, spre zicale. Noi nu am ştiut să arătăm această bogăţie şi această mare taină, cum poporul a dus cuvintele din Biserică, de la slujbe, în viaţa lui. Celelalte popoare ortodoxe n-au putut face asta, pentru că slujbele din Biserică nu s-au tradus în limbile lor. Aşa, poate că fiecare popor şi-ar fi dezvoltat o unicitate a lui, şi în acelaşi timp şi un fel de unitate duhovnicească. Eu cred că aşa va fi în viaţa viitoare.... şi cred că neamurile vor fi acolo într-o mare unitate şi cred că va fi şi o mare diversitate. Dar nu una polemică şi de războaie, ci o diversitate de întregire. 
..........................................................................................................................................
            Eu ţin la ţara strămoşească. Ea îmi spune mai mult decât patria. Patria parcă este iarăşi un cuvânt venit de aiurea. Vaterland. Pater. Ţara strămoşească, ţara mea, ţara moastră. Am apucat timpurile când Ardealul nu era unit. Aproape toţi tinerii din sat spuneau că se duc în ţară.
..........................................................................................................................................
            ... învăţătura creştină ortodoxă este creştinismul genuin şi integral este incontestabil dar nu ne facem pe deplin datoria de a o pune în practică. Ar trebui să facem mai mult pentru asta. De la cei mai înalţi până la cei mai simpli. Sigur, sunt şi oameni minunaţi. Ortodoxia, faţă de Catolicism, nu a schimbat nimic din Tradiţie, avem toate virtualităţile creştinismului primar. Nu ne-am făcut vinovaţi de pretenţie de stăpânire, nic de arderi pe rug. În istorie nu ne putem reproşa nimic. În schimb suntem lipsiţi de mai multă energie.
 ..........................................................................................................................................
            Omul este un infinit în virtualitate, omul este făcut pentru infinit dar nu este infinit în sine. Este infinit în legătura cu Dumnezeu. El niciodată nu se poate sătura de Dumnezeu. Dar nu ajunge să fie infinit actualizat. Totdeauna e mai puţin decât Dumnezeu şi niciodată în vecii vecilor nu va ajunge să aibă o infinitate ca a lui Dumnezeu. Aici ar fi rezolvarea chestiunii universului finit sau infinit.
...........................................................................................................................................
            Ce putem să spunem despre iubire ? Este dinamică sau este pasivă ? Nu mai putem folosi categoriile din lumea aceasta. Este iubire, şi prin iubire este bucurie, voinţa de a fi cu celălalt, dorinţa să văd cât mai adânc în taina lui. Este un dinamism dar nu unul  exterior, ci unul spiritual, al Duhului care iubeşte.      
                  (SORIN DUMITRESCU, ''7 DIMINEŢI CU PĂRINTELE STĂNILOAE'')

... postarea este propusă de Zinnaida unde veţi găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este:''7 DIMINEŢI CU PĂRINTELE STĂNILOAE'', SORIN DUMITRESCU
              https://ro.wikipedia.org/wiki/Sorin_Dumitrescu