snobii...

                 SNOBII

                        - JULIAN FELLOWES - 

             ''Broughton Hall, însăşi Casa Broughton, constituia un filon de legătură care, pentru familia Easton, dădea culoare oricărui aspect al vieţii din Sussex. La început baroni, apoi conţi de Broughton şi, ulterior, începând cu 1879, marchizi de Uckfield, cei din neamul Broughton exercitaseră o influenţă extrem de puternică asupra acestei zone din East Sussex, pentru mai multă vreme decât majoritatea potentaţilor din comitatele din apropierea Londrei. Până în urmă cu ceva mai mult de un secol, vecinii şi vasalii lor fuseseră fermieri săraci, care abia îşi câştigau existenţa de pe urma pământurilor mlăştinoase şi mocirloase de la poalele dealurilor molcome, însă şoselele şi căile ferate şi inventarea perioadei de odihnă de la sfârşit de săptămână făcuseră ca oamenii ce aparţineau de haute bourgeoise să inunde zona, ca să rămână în ton cu lumea bună şi, la fel ca Byron, cei din neamul Broughton se treziseră faimoşi peste noapte. După scurtă vreme, pe plan local, cei care erau <în ton> se distingeau de restul lumii prin faptul că veneau în vizită la familia Broughton. Cinstit vorbind, trebuie să afirm că familia nu a căutat să obţină celebritatea cu orice preţ, cel puţin la început, dar, fiind reprezentanţi de frunte ai anciens riches şi făcând parte din dintr-o societate ce tindea către straturile superioare, puterea pe care au căpătat-o le-a fost într-o oarecare măsură impusă...
                Ceea ce nu înseamnă că lucrurile astea ar fi reprezentat vreo problemă pentru soţii Easton. Departe de a manifesta resentimente faţă de privilegiile acelei familii, ei pur şi simplu le venerau. Singurul inconvenient era că, deşi locuiau la aproape patru kilometri de Broughton Hall, deşi Isabel le povestea prietenelor ei la masa de prânz, luată în Walton Street, că, din fericire, cele două case erau ''practic uşă în uşă'', nici după trei ani şi jumătate nu apucaseră să pună piciorul în ea şi nici nu reuşiseră să fie prezentaţi vreunui membru al familiei.
                Sigur, David Easton nu era primul englez, exponent al clasei mijlocii care descoperea că este mai uşor să afişezi un trecut aristocratic contrafăcut la Londra decât la ţară. Problema era că, după ani şi ani în care luase prânzul la restaurantul Brooks, după sâmbete petrecute la curse şi seri la restaurantul Annabel, exprimându-şi prejudecăţile împotriva societăţii moderne, mobile, pierduse cu totul din vedere faptul că şi el era un produs al acesteia. Era ca şi cum ar fi uitat cu desăvârşire că tatăl lui fusese director general al unei făbricuţe de mobilă din Midlands şi că părinţii întâmpinaseră unele dificutăţi ca să îl trimită la studii la Ardingly. Până la data când l-am cunoscut eu, cred că ar fi rămas sincer surprins de faptul că nu-şi regăsise numele în Debrett's. Ţin minte că am citit odată un articol în care Roddy Llewellyn era citat pentru că se plânsese că nu studiase la Eton (la fel ca fratele lui mai mare) deoarece acolo îţi făceai prieteni pe viaţă. S-a întâmplat ca David să treacă prin dreptul scaunului meu.
-Întocmai, a spus el. Exact la fel gândesc şi eu.
                M-am uitat spre cealaltă latură a încăperii, ca să surprind privirea lui Isabel, dar semnul împăciuitor pe care ea l-a făcut mi-a dat de înţeles că îi lua partea soţului ei, nu mie. 
                Pentru cineva din afară, un ingredient esenţial al multor căsnicii este acela că fiecare partener susţine iluziile celuilalt. Protejat, aşa cum fusese el, de o combinaţie între bunătatea lui Isabel şi indiferenţa mai tuturor  gazdelor feminine din Londra faţă de orice, în afară de capacitatea oaspeţilor de a întreţine o conversaţie şi de a mânca, acum îi era cu adevărat greu să fie invitat la cine elegante şi să fie întrebat despre călătoria lui Charles Broughton în Italia, sau despre ce mai făcea proaspătul soţ al Carolinei, iar să trebuiască să murmure că nu-i cunoaştea personal.
-Vai, extraordinar, i se replica mereu. Şi eu, care credeam că sunteţi vecini.    
                Dar până şi în această mărturisire se strecura o anumită lipsă de onestitate: nu numai că David nu îl cunoştea prea bine, în realitate, nu-l cunoştea deloc.
                Odată la un cocktail din Eaton Square, abia apucase să facă o remarcă la adresa acelei familii, când partenera lui l-a întrerupt:
-Nu cumva bărbatul de acolo este chiar Charles ? Trebuie neapărat să mă prezinţi şi vom vedea după aceea dacă-şi va aduce aminte unde ne-am cunoscut.
                 Iar David se văzuse silit să spună că se simţea rău (lucru mai mult sau mai puţin adevărat), plecând astfel acasă şi pierzând cina pe care o aşteptaseră atât. Ulterior, el învăţase să adopte un aer uşor dispreţuitor când li se menţiona numele. Amuţea brusc şi ostentativ, nemaiparticipând la discuţie, ca şi cum el, David Easton, prefera să nu îi cunoască pe cei din neamul Broughton. Ca şi cum i-ar fi supus la un test şi ar fi descoperit că nu erau chiar pe gustul lui.''
                                     (JULIAN FELLOWES, ''SNOBII'')


... postarea este propusă de Zinnaida unde veţi găsi mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''SNOBII'', JULIAN FELLOWES !

(https://en.wikipedia.org/wiki/Julian_Fellowes )