''Legea''...

... am mai frunzărit prin caieţele şi iată un fragment dintr-un articol ce mi-a plăcut şi îl transcriu aici:
    <<Istoria nici unui popor nu repetă istoria altui popor, chiar dacă i-ar fi frate. Câte popoare , tot atâtea Istorii. Aceasta, pentru că Istoria este Destinul în acţiune al fiecărui popor. Întocmai ca în viaţa indivizilor, a căror existenţă nu seamănă una cu alta, întrucât fiecare exemplar este un unicat al Creaţiei, viaţa popoarelor este irepetabilă. Fiecare popor, indiferent de mărimea demografică sau geografică, moşteneşte un mesaj genetic, o ''comandă'', ceea ce istoricii romantici, străini şi români - şi în primul rând N. Bălcescu - numeau misionarismul naţional, ''Misia'' de Cruciat al marilor idealuri de Bine şi Progres a umanităţii. Martin Buber, în cartea sa ''Moise'', deşi s-ar părea că a desacralizat Profetul, pe acela căruia Dumnezeu i-a încredinţat misiunea divină a poporului său ales, în fond construieşte eşafodul istoric al misionariatului divin. Moise este ''prezenţă apropiată şi îndepărtată'', prezenţă vizibilă şi invizibilă, cel ce vorbeşte cu Dumnezeu şi cu Poporul Său. El a primit ''Legea'' de la Dumnezeu şi o ''plineşte'' - după expresia fericită a părintelui Anania - prin Istorie. Pentru că fiecare popor îşi are ''Legea'' sa, orânduirea sa morală, religioasă şi impenetrabilă. Un popor fără ''Lege'' este şi fără Istorie. Vegetează şi îşi duce zilele până ce îl înghite uitarea, mai bine zis veşnicia. Se obişnuia mai demult, în vorbirea curentă, să se spună drept garanţie de solidaritate şi chiar de fraternitate umană: ''suntem doar de-o lege''. Un popor autentic , cu vocaţia duratei, îşi urmăreşte ''Legea'' sa, aşa cum poporul evreu şi-a respectat-o mii de ani, preferând exodul, tortura, persecuţia şi crima decât renunţarea la ''Legea'' sa. Moise dă un sens absolut Istoriei poporului său, ascultând poruncile ''Legii''. Lui Dumnezeu îi jură că îi va asculta vrerea. Ctitorii popoarelor din străvechime şi din epocile postcreştine nu ne apar ca nişte Duhovnici şi Sfinţi Părinţi care au dat comunităţilor lor ''Legea'', ca Saint Louis francezilor, Vladimir al Rusiei, Sfântul Ştefan al Ungariei ori Ştefan cel Mare şi Sfânt? Ori de câte ori un popor se abate de la ''Lege'', existenţa îi este pusă în pericol. De aceea, grija popoarelor este de a lăsa stăpânirea lumească oamenilor de legământ cu ''Legea'' poporului. Sunt popoare care şi-au dobândit demnitatea şi vocaţia nesocotită tocmai câte unui asemenea fericit exemplar al speţei morale şi umane. Vai de bietele popoare abătute de la ''Legea'' lor, guvernate de indivizi mai mult decât dubioşi, a căror menire este să distrugă ''Legea''! Vai de bietele popoare care, în locul spiritelor iluminate de puterea ''Legii'' ce le guvernează, se complac cu viclenii politici şi cu coţcării de bâlci!
     ''Legea'' este ''Cuvântul'' sacru al popoarelor pentru eternitate.>>       
           ((Marin Bucur, ''Supliment de istorie'', an III, nr.1(22), 28 ian 1994))