slăbiciuni...

... m-am gândit că ceea ce am citit, ieri după-amiază, va place şi altor prieteni virtuali...
... din cartea ''Oameni pe care i-am cunoscut'' de Ion Zamfirescu (https://clasapalatina.wordpress.com/profesorii/ion-zamfirescu/ ),
am ales acum fragmente din capitolul intitulat ''Constantin Rădulescu-Motru''- o lectură destul de interesantă !
... pentru cei ce nu ştiu sau vor să ştie mai multe despre cel ce a fost Constantin Rădulescu-Motru vă indic o adresă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_R%C4%83dulescu-Motru 
   ''...Generaţiile anterioare - cele ce se defineau ca spiritualitate în primele decenii ale secolului nostru - cunoscuseră gândirea filozofului, mai cu seamă, prin două din lucrările capitale ale acestuia: ''Puterea sufletească'' (prima ediţie în 1907) şi ''Elemente de metafizică''(1912)...
     ...În generaţia mea, cele două lucrări amintite au contat mai puţin...
     ...Cărţile prin care C.Rădulescu-Motru avea să ni se reveleze ca ideolog, şi prin epocă puteam să recunoaştem în el un îndrumător de conştiinţe, erau altele, mai noi: ''Personalismul energetic'' (1927), ''Vocaţia'' (1932), ''Românismul'' (1936)...
     ...În cartea mea ''Spiritualităţi româneşti''-- carte de tinereţe, cu multe lucruri rectificabile în ea, dar şi cu destule altele pe care le-aş subscrie încă -- într-un capitol privind gândirea lui C.Rădulescu-Motru asupra fenomenului românesc, m-am oprit cu deosebire în ultima lui carte: ''Românismul -- Catechismul unei noi spiritualităţi''...
        Cer îngăduinţa să relatez rezumativ acest episod.
        Într-un fel, în această carte, gânditorul nostru relua o seamă din preocupările sale mai vechi, consemnate cu decenii în urmă în ''Cultura română şi politicianismul'' (1904), continuate şi adâncite ulterior în ''Personalismul energetic'' (1927). Societatea şi cultura românească - ne spune filozoful - se resimt încă de pe urma unor greşeli din secolul al XIX-lea, în perioada de întemeiere a statului nostru modern.Am fost prea tributari unor influenţe europene. Împrumuturile din Apus, începute în secolul trecut, au continuat decenii de-a rândul, fără a ne întreba dacă instituţiile luate de la străini corespundeau sau nu cu firea poporului nostru. Am transplantat, nu propriu-zis cultură, ci mai mult o civilizaţie. Departe ca această transplantare să ne apropie de realităţile sociale şi sufleteşti ale poporului nostru, dimpotrivă, ea a împins mai degrabă înspre o dramă spirituală şi o dramă psihologică în viaţa noastră naţională. Spiritualitatea paşoptistă, în aproape plinătatea ei, a fost concepută pe o măsură a intereselor burgheze. Astăzi, încă, această spiritualitate continuă. Urmările se văd: suntem nevoiţi să trăim o viaţă în parte nefirească, departe oarecum de ce ar trebui să fie o adevărată conştiinţă a destinului nostru ca neam.      
        Ce este deci de făcut ? Autorul cărţii se rostea răspicat. Crezul sufletesc de care avem nevoie trebuie să crească din rădăcini ale aşezării şi ale istoriri româneşti. Acest crez este ţinut să scoată la lumină virtuţi ale cugetului autohton. Faptul, fireşte, nu ar putea să vină de la sine; realizarea lui, neapărat, implică o întrecere prin muncă şi prin cunoaştere adâncă de noi înşine. Profesorul se rostea aproape solemn: <<Noi avem nevoie de românism!>> O declaraţie patriotică? Nu ! -- în realitate ceva mai mult, nesfârşit mai mult şi mai constitutiv. Conceptul. contrariu de cum putea să pară, nu era un concept romantic. Era gândit ca presupunând metodă, cunoaştere, discernământ, concentrare de forţe intelectuale şi forţe morale, răspundere în faţa realităţii. Românismul -- declara în continuare profesorul -- trebuie să reacţioneze împotriva a ceea ce a fost greşit, şi ar putea să fie încă, în împrumuturile noastre din Apus. Nu înseamnă, însă, că prin aceasta s-ar declara împotriva oricărei influenţe din afară. Dimpotrivă ! Oricând, raporturile cu lumea sunt şi rămân necesare. Se impune, totuşi, ca aceste raporturi să nu altereze personalismul naţiunilor în cauză. Cu atât mai mult, ele sunt datoare să valorifice acest personalism, în ceea ce îi aparţine întrinsec, ca specific creator şi ca putere de a împlini o misiune în lume.
        Românismul -- ni se spune în carte -- este chemat să pună capăt unei crize sufleteşti ce domneşte de mai multă vreme în sânul namului nostru. Într-o seamă întreagă de privinţe, concepţia ''naţională'' practicată în acest secol nu a corespuns aşteptărilor noastre legitime. Prin această concepţie, incontestabil, s-a realizat mult; am putut să ne dăm un cadru legal, o ordine juridică, o concepţie statală, un statut politic naţional şi european. Dar nu, în aceeaşi măsură, am putut să creăm şi un climat spiritual propriu, prin care să putem pune în valoare însuşirile cu care nemul nostru a venit pe lume.
        Românismul --- această nouă ordine sufletească şi morală în felul nostru de a gândi fenomenul românesc -- are în datoria lui să remedieze două mari slăbiciuni de care a suferit secolul al XIX-lea şi de ale căror urmări ne resimţim încă. Una: lipsa de încredere în virtuţile neamului; cealaltă: o prea mare uşurinţă în imitarea străinătăţii. Acestea sunt greşeli -- nis e spune în carte -- în care au căzut mulţi dintre conducătorii noştri, în tabăra conservatoare, ca şi în cea liberală. Este timpul, de aceea, să privim şi să înţelegem u luciditate ce s-a petrecut; aceasta, nu pentru rechizitorii sau trageri la răspundere, ci pentru a ne da seama cu câtă judecată şi cu câtă înarmare spirituală trebuia să procedăm în cunoaşterea realităţii noastre româneşti.  
        Citez, acum, din încheierea dată de C.Rădulescu-Motru în studiul său:
    <<Românismul este şcoala energiei româneşti. Prin aceasta, înţelegem că este spiritualitatea capabilă să ne dea încredere în viitorul neamului. aAm avut începuturi de organizare politică şi culturală, pe care orice popor le-ar cinsti. Şi avem încă destulă vitalitate pentru a înfrunta cu succes o perioadă de renaştere. Putem organiza din nou statul nostru ţărănesc, din punct de vedere sanitar, administrativ şi economic, pentru a face din el o fortăreaţă a neamului. Svem destule inteligenţe, în diferite pături ale populaţiei, pentru ca să realizăm cu ele o şcoală nouă, atât la sat cât şi la oraş. Amintirea războiului victorios pentru întregirea neamului continuă să fie vie. Este timpul să avem curajul, ca după întregirea neamului, să ne afirmăm şi credinţa în valoarea neamului.>>''

p.s.
... interesante scrieri !!!
... mai ales, când am citit despre cele ''două mari slăbiciuni'' - pe care le-am trecut cu roşu mai sus - şi m-am gândit la ce ar fi spus dl C.Rădulescu.Motru să fi trăit timpurile de acum când aproape că nu mai este nimic de ''bon-ton'' dacă este românesc !?       
... dar cât de mult mi-aş dori să reapară, şi în timpurile ce vor veni, oameni cu asemenea pregătire spirituală şi dragoste de patrie şi să fie foarte mulţi în slujba statului românesc !!!