singurătatea..

... am citit o poezie foarte tristă dar cu cuvinte ce exprimă cu adevărat ... singurătatea! 
... repostez aici poezia prietenei mele virtuale, dna Nora (Anna-Nora Rotaru ):
  ''Lasă-mă, Doamne, să ies din ceaţa nemuririi!
   Liniştea-i-ncremenită, timpul nu măsoară,
   E răstignit şi zace pe stâlpu-nmărmuririi...
   Singurătatea-i rece şi-ncepe să mă doară!
              Aici... e prea divin, de-o sfântă puritate...
              Zenitul şi nadirul, unul pe-alt-urmează
              Prin legi nescrise, dar veşnic neuitate...
              Pulsul Universului şi-n mine îmi vibrează!
   Suflet liber, plutesc, pe ţărmuri infinite...
   Singurătatea-i crudă, mă roade, mă doboară!
   Am mai păstrat gândiri, ce-mi vin nedefinite...
   Din neantul tău, Doamne, mă lasă, mă coboară!
              Ascunsă-n umbre, mă prinde iarăşi dorul vieţii,
              S-o mai trăiesc o dată, luând de la-nceput
              Şi treaptă cu treaptă, spre-urcuşul bătrâneţii,
              Să schimb multe din celea, ce am... sau n-am făcut!

  M-oi strecura-n oglinda, ce-i între lumi fereastră,
  În casă cu ai mei, să-i văd născuţi, iar prunci...
  Din dimineţi veghindu-i, până-n noapte-albastră,
  Cuvântul TĂU le-oi spune din ZECELE PORUNCI!
          Retrăind fiece clipă, voi face pe ai mei să-nveţe,
          Că viaţa nu-i de risipă, într-al vâltorilor tumult...
          Zicându-le dintr-ale TALE, ce-am învăţat, poveţe,
          Ce-odată n-am ştiut, am ignorat şi azi le-ascult!''

           ( Anna-Nora Rotaru,
            ''SINGURĂTATEA-I RECE..'')