cum ar fi fost dacă...

... adesea mă întorc cu mintea în timpul trecut încercând să-mi imaginez viaţa mea realizată în alţi parametri ... 
... cum ar fi fost dacă aş fi avut propria familie, o familie reuşită, bazată pe respect şi iubire, un reuşit parteneriat, cu 2 sau mai mulţi copiii ... acum aş fi avut nepoţi !!!
... dar la mine nu a fost ca la ceilalţi ... am învăţat pe propria mea piele că la mine totul este altfel, specific, cu altă măsură ... cu mai puţine bucurii, şi în general numai după ce au fost profund mulţumiţi cei apropiaţi mie!
... de multe ori sora mea mai mică îmi zicea să fiu altfel, mai îndrăzneaţă, să îi înfrunt cu curaj pe cei ce mi se împotriveau ... aş fi încercat dar am fost o singuratică de mică... toţi aveau aproape de ei veri şi verişoare, realizau adevărate grupuri, aveau pe cine să se bazeze în orice împrejurare ... 
... când m-am maturizat, am observat şi am încercat să înţeleg sistemul care exista: relaţii fructuoase prin intermediul lanţului de rude ... relaţii care funcţionau şi la a cunoaşte un bun partener (dintr-o familie ''bună'') dar şi un serviciu bun, apoi o protecţie asigurată cât timp activau la serviciu: un salariu mai bun şi muncă mai puţină ...
... eu nu am avut o ''umbrelă'' care să mă protejeze ...
... prin gospodărie, mai ales când ud plantele, mintea mea execută mici analize, dau timpul înapoi încercând să înţeleg unde am greşit, cum ar fi trebuit să acţionez corect ... dar de multe ori îmi dau seama că au existat situaţii parcă anume croite, când - neavând cu cine mă consulta - am ales greşit sau mai puţin greşit !
... adevărate vorbe: ''dă-mi, Doamne, mintea de pe urmă...'' 
... eram mică şi îmi părea rău că nu am şi eu un frate mai mare, cu care să umblu peste tot, pe care să-l întreb tot ceea ce doresc !
... mai târziu, am căpătat de la Bunul Dumnezeu o surioară mai mică dar cu ea nu a funcţionat ceea ce îmi dorisem, era păpuşa mea vie iar mai târziu, eram eu ''umbrela'' pentru ea, iar când şi-a găsit ''prinţul'' şi a plecat la casa lor atât de departe, am rămas iar singură ...
... atunci am ales, pentru a micşora suferinţa părinţilor, soarta de a locui cu ei şi de a avea grijă de ei cât timp vom trăi -  şi asta mai ales că nu mai aveam nici o şansă să găsesc ''prinţul'' dorit de mine !
... m-am gândit că poate, în viitor, mă voi putea lipi sufleteşte de nepoţi - copiii din partea surioarei mele - dar slabe speranţe ! poate că tot la mine este problema, nu am ştiut să îndepărtez piedicile inerente legate de distanţa mare dintre noi şi nu numai ...
... poate într-o viaţă viitoare voi reuşi să îndrept ceva ...