dor de ducă...

... vă repostez, cu drag, o minunată poezie de la dna Valentina, prietenă dragă ( Valentina Graur Lazarencu ) - poezie ce poate fi o rugăciune şi a sufleţelului meu zbuciumat:

''Dor de ducă când simt, iau albastru sfințit
Îl cufund în adânc de ferestre,
Drum spre astre îmi fac, pe un cer cumințit,
Mai departe de gânduri terestre. 

Între ceruri când zbor și de ele m-ating,
Și le simt în profund neuitarea,
Dau din áripa mea, din dureri vreau să sting,
Dar, se vede,-mi lipsește chemarea.

Eu nu cer, ce nu am și nu dau, ce nu pot,
Spre iluzii uitat-am cărarea,
Dar mă simt ca o limbă de mare clopót,
Bat în el să acopăr uitarea.

Am durere imensă, nu m-ascultă acum,
Și-ar putea curge-n lacrima lumii,
Vreau s-o las undeva, să o pierd pe vreun drum,
Sau s-o tăinui în spatele Lunii.

De-am putut, am tăcut, dacă nu, am strigat,
Invocând ceru-albastru și marea,
Dacă strâmb am călcat și-am făcut vreun păcat –
Ție, Doamne, îți cer îndurarea.''
(VALENTINA GRAUR LĂZĂRENCU-

''

PEREGRINĂRI SPIRITUALE'')