noaptea Lunii Pline ...

... fiind atrasă de lumea misterioasă - fazele Lumii, planete, asteroizi - sunt atentă la stările prin care trec sufleteşte şi fizic în diferitele stadii ale Lunii, de la Lună Nouă (''Crai Nou'') până la Lună Plină ... 
... cea mai grea perioadă e cea din apropierea fazei de Lună Plină ... energie ce mă frământă, mă zbuciumă în mod neaşteptat, parcă nu mai sunt eu ... ştiu că este un episod trecător şi că trebuie să mă mobilizez ca să depăşesc cu bine - şi totuşi nu întotdeauna ok ...
... spiritul acelei frământări apare descrisă în mod reuşit şi în poezia postată de doamna Laura Schussmann:
    ''Stau în faţa gândurilor mele
      Cu mâna încercând să scrie
      Ce sufletul încearcă să simtă,
      Dar nu mă ating nici măcar cu vârful degetelor
      Acolo unde încep şi mă sfârşesc de obicei
      Şi golită de vise şi speranţe parcă
      Simt că răsăritul se întâlneşte cu apusul
      Că totul atinge nimicul într-o jumătate
      Dar de fapt într-un fel de întreg.
      Că viaţa se scurge dinspre urlet spre şoaptă
      Că muzica comediei divine îmi urcă
      Dar şi coboară în minte şi în trup
      Ca un imn al renunţării de sine..
      Ca un îndemn la uitare de vise..
      Ca o chemare spre misterioasa magie ..

      Şi tac în faţa propriei tăceri
      Şi plâng în faţa propriei dureri
      Şi mă mângâi cu vorbe nerostite
      Dar nu mai am nici lacrimi şi nici glas..
      Şi mă caut cu priviri orbite de căutari ..
      Şi simfoniile nopţii îmi înebunesc simţurile
      Şi luna albă şi plină îmi schimbă sensul de a fi..
      Cu tot magnetismul universului din mine..
      Ca pe o busolă cu direcţii subtile..

      Şi mă întreb cu ultima fărâmă de raţiune
      Ce simt că se caţără în minte la mine
      Ca o liană virgină pe o creangă ostilă..
      Unde sunt acum eu, Doamne ?
      Unde m-ai uitat îngenunchiată şi plânsă
      Fără icoane în faţa dorinţei de a mă ierta
      Fără speranţa în faţa viselor mele sparte
      În ecouri de valuri şi scoici
      În ritm sacadat de stropi de ploi fără ploaie.

      Unde ai întors tu privirea înapoi fără să simt
      Că anii vieţii mele au devenit secunde pierdute
      Unde am rămas eu înţepenită în timp
      Fără să mai simt limita dintre realitate şi visare ...
      Unde am uitat să mai simt durerea rănilor tale
      Şi unde am uitat eu că sunt doar o muritoare
      Cu păcate de simţuri şi cu dorinţi ascunse ..
      Cu explozii ascunse şi răzvrătiri virgine..
      Şi că poate pentru mine infinitul credinţei
      Câteodată este prea neînţeles şi prea mult
      Şi că nu sunt încă pregătită deloc
      Să uit să mă iubesc pe mine încât
      Să accept renunţarea la ce simt şi ce sunt
      Şi să devin doar uitare şi să devin doar un gând ..
      O amintire prăfuită în minţi cam obscure ..
      Să devin doar o iubire la timpul trecut..
      Şi să mă strecor din mine regretând
      Şi să mă afund în neuitare uitând..''

 (Laura Schussmann, '''GÂNDURI DE LUNĂ PLINĂ...'')