''Acum ştiu de ce iubesc zborul şi infinitul lui
Acum ştiu de ce mă ridic întotdeauna şi mereu
Din propria cenuţă când nu mai există mai departe
Şi nu mai există zbor, şi vis , şi putere
şi când nu mai există speranţă...
Aşa spune mitologia şi aşa mă simt de câand sunt
De câte ori am crezut că este sfârşitul
A fost mereu, de fapt, un nou început...
Şi mi-am scuturat aripile de cenuşă în care mocnit am ars
Şi mi-am îndreptat privirea sper cer şi soare şi spre iubire
Şi mi-am luat speranţa în suflet în gand şi în vise
Şi am pornit hotărâtă să mă regăsesc acolo unde m-am pierdut
Şi m-am întors înapoi în propria natură şi propia frumuseţe...
Acolo unde mă simt liberă şi fericită şi împlinită
Eu pasăre de iubire cu aripi şi cu suflet de foc...
Acum ştiu de ce iubesc libertatea cu tot ce sunt eu ...
şi ador să lupt pentru ea la nesfârşit şi în ea cred..
Pentru că în lumea mea de pasăre Phoenix
Zborul sufletelor păsări trebuie să fie numai liber
Neîngrădite trebuie să fie dorinţele şi visele
Şi am putere să înţeleg de ce sfârşiturile pot fi
Aşa cum libertatea o cere, doar noi începuturi...
Nimeni nu are dreptul să ne îngrădească
Speranţa de a fi, de a gândi şi de a iubi
Nimeni nu este stăpân peste ceea ce suntem
Proprii stăpâni ai propriei vieţi suntem doar noi ...
Fiţi păsări Phoenix alături de mine, oameni frumoşi
Şi lăsaţi-vă liberi zborului, cugete îngenunchiate
Dacă ne pierdem speranţa de zbor spre libertate
Ce mai rămâne din noi şi sufletele noastre ?
Nu vă lăsaţi să fiţi doar aşa o cenuşă arsă fără rost
Şi împrăştiată cu haos, cu necredinţă, şi amărăciune
În cele patru zări de ale suferinţei şi neputinţei furtuni.
Renaşteţi, că încă mai avem atât de mult zbor de zburat..
Mai avem atât de multe vise de visat şi de îndeplinit
Mai avem atât de multă viaţă de dăruit şi de trăit
Şi tot atât de multă iubire în noi de iubit şi simţit .
Să fim astre libere ale Universului ne este dat
Nu vă lăsaţi îngrădiţi de frica de a trăi şi a gândi...
Vă spune pasărea Phoenix ce mă simt şi mă doresc
Care îşi scutură aripile şi sufletul de propria cenuşă
Lasă suferinţa, dor şi zbucium în urma ei încă odată
Cu lacrimi în ochii de rubin ai sperantei strălucind
Îşi întinde aripile spre ceea ce ştie ea mai bine
Şi o duce sufletul, spiritul, speranţa şi dorul...
Şi zbor atât de lin şi încrezătoare spre libertate
Şi până la ultimul zbor îmi voi zbura... ZBORUL...''
(Laura Schussmann, '''SUNT O PASĂRE PHOENIX...'')
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu