luni, 24 februarie 2014

dragobetele...zburătorul

... se spune că Dragobetele se mai numea şi ...Zburătorul ... 
... şi aşa mi-am adus aminte că Ion Heliade-Rădulescu - Wikipedia are o poezie minunată, aşa-i ?
      "Vezi, mamă, ce mă doare! şi pieptul mi se bate,
       Mulţimi de vineţele pe sân mi se ivesc;
      Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,
      Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!
      Ah! inima-mi zvâcneşte!... şi zboară de la mine!
      Îmi cere... nu-ş' ce-mi cere! şi nu ştiu ce i-aş da:
      Şi cald, şi rece, uite, că-mi furnică prin vine,
      În braţe n-am nimica şi parcă am ceva;
      Că uite, mă vezi, mamă? aşa se-ncrucişează,
      Şi nici nu prinz de veste când singură mă strâng
      Şi tremur de nesaţiu, şi ochii-mi văpăiază,
      Pornesc dintr-înşii lacrimi, şi plâng, măicuţă, plâng.
      Ia pune mâna, mamă, pe frunte, ce sudoare!
      Obrajii... unul arde şi altul mi-a răcit!
      Un nod colea m-apucă, ici coasta rău mă doare;
      În trup o piroteală de tot m-a stăpânit.
      Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica:
      O şti vrun leac ea doară... o fi vrun zburător.
      Ori aide l-alde baba Comana, ori Sorica,
      Ori du-te la moş popa, ori mergi la vrăjitor.
      Şi unul să se roage, că poate mă dezleagă;
      Mătuşile cu bobii fac multe şi desfac;
      Şi vrăjitorul ăla şi apele încheagă;
      Aleargă la ei, mamă, că doar mi-or da de leac.
      De cum se face ziuă şi scot mânzat-afară
      S-o mân pe potecuţă la iarbă colea-n crâng,
      Vezi, câtu-i ziuliţa, şi zi acum de vară,
      Un dor nespus m-apucă, şi plâng, măicuţă, plâng.
      Brânduşa paşte iarbă la umbră lângă mine,
      La râuleţ s-adapă, pe maluri pribegind;
      Zău, nu ştiu când se duce, că mă trezesc când vine,
      Şi simt că mişcă tufa, aud crângul trosnind.
      Atunci inima-mi bate şi sar ca din visare,
      Şi parc-aştept... pe cine? şi pare c-a sosit.
       Acest fel toată viaţa-mi e lungă aşteptare,
      Şi nu soseşte nimeni!... Ce chin nesuferit!
      În arşiţa căldurii, când vântuleţ adie,
      Când plopul a sa frunză o tremură uşor
      Şi-n tot crângul o şoaptă s-ardică şi-l învie,
      Eu parcă-mi aud scrisul pe sus cu vântu-n zbor;
      Şi când îmi mişcă ţopul, cosiţa se ridică,
      Mă sperii, dar îmi place prin vine un fior
      Îmi fulgeră şi-mi zice: "Deşteaptă-te, Florică,
      Sunt eu, vin să te mângâi..." Dar e un vânt uşor!
      Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica:
      O şti vrun leac ea doară... o fi vrun zburător;
      Ori aide l-alde baba Comana, ori Sorica,
      Ori du-te la moş popa, ori mergi la vrăjitor."
      Aşa plângea Florica şi, biet, îşi spunea dorul
      Pe prispă lângă mă-sa, ş-obida o neca;
      Junicea-n bătătură mugea, căta oborul,
      Şi mă-sa sta pe gânduri, şi fata suspina.
      Era în murgul serii şi soarele sfinţise;
      A puţurilor cumpeni ţipând parcă chemau
      A satului cireadă, ce greu, mereu sosise,
      Şi vitele muginde la jgheab întins păşeau.
      Dar altele-adăpate trăgeau în bătătură,
      În gemete de mumă viţeii lor strigau;
      Vibra al serii aer de tauri grea murmură;
      Zglobii sărind viţeii la uger alergau.
      S-astâmpără ast zgomot, ş-a laptelui fântână
      Începe să s-audă ca şoaptă în susur,
      Când ugerul se lasă sub fecioreasca mână
      Şi prunca viţeluşă tot tremură-mprejur.
      Încep a luci stele rând una câte una
      Şi focuri în tot satul încep a se vedea;
      Târzie astă-seară răsare-acum şi luna,
      Şi, cobe, câteodată tot cade câte-o stea.
      Dar câmpul şi argeaua câmpeanul osteneşte
      Şi dup-o cină scurtă şi somnul a sosit.
      Tăcere pretutindeni acuma stăpâneşte,
      Şi lătrătorii numai s-aud necontenit.
      E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei
      Veşmântul său cel negru, de stele semănat,
      Destins cuprinde lumea, ce-n braţele somniei
      Visează câte-aievea deşteaptă n-a visat.
      Tăcere este totul şi nemişcare plină:
      Încântec sau descântec pe lume s-a lăsat;
      Nici frunza nu se mişcă, nici vântul nu suspină,
      Şi apele dorm duse, şi morile au stat.
      . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
   " Dar ce lumină iute ca fulger trecătoare 
      Din miazănoapte scapă cu urme de scântei?
      Vro stea mai cade iară? vrun împărat mai moare?
      Ori e--să nu mai fie! vro pacoste de zmei?
      Tot zmeu a fost, surato. Văzuşi, împeliţatu,
      Că ţintă l-alde Floarea în clipă străbătu!
      Şi drept pe coş, leicuţă! ce n-ai gândi, spurcatu!
      Închină-te, surato! Văzutu-l-ai şi tu?
      Balaur de lumină cu coada-nflăcărată,
      Şi-pietre nestemate lucea pe el ca foc.
      Spun, soro, c-ar fi june cu dragoste curată;
      Dar lipsa d-a lui dragosti! departe de ast loc!
      Pândeşte, bată-l crucea! şi-n somn colea mi-ţi vine
      Ca brad un flăcăiandru, şi tras ca prin inel,
      Bălai, cu părul d-aur! dar slabele lui vine
      N-au nici un pic de sânge, ş-un nas --ca vai de el!
      O! biata fetişoară! mi-e milă de Florica
      Cum o fi chinuind-o! vezi, d-aia a slăbit
      Şi s-a pălit copila! ce bine-a zis bunica:
      Să fugă fata mare de focul de iubit!
      Că-ncepe de visează, şi visu-n lipitură
      Începe-a se preface, şi lipitura-n zmeu,
      Şi ce-i mai faci pe urmă? că nici descântătură,
      Nici rugi nu te mai scapă, ferească Dumnezeu!"

            (Ion Heliade Rădulescu, ''Zburătorul'')
                     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu