sâmbătă, 15 iunie 2013

jurnal (1) ...
















Pentru astazi: 15.iunie.2013, ora 18,oo...
Afară ... au reuşit să se oprească ploile ... dar soarele de acum este atât de fierbinte ! am adunat puţine frunze de busuioc şi am simţit fierbinţeala razelor soarelui !!! 
Mă gândesc ... dacă am să reuşesc, treptat, să devin casnică ... de fapt, cea de-a treia locatară a gospodăriei (+ cei 2 bodyguarzi, Leu şi Puiu), cea mai mică ca vârstă, deci voi fi ... "supus austriac" al celor doi înţelepţi ai familiei, atotştiutori, micuţa şi cu ticuţu ...
Din locurile de unde învăţăm ... bineînţeles că am de învăţat enorm de multe ... de la micuţa, aşa cum de-o viaţă mă tot învaţă şi tot nu le ştiu încă ... iar de la ticuţu, toate cele de prin grădină ... unde cunoştinţele mele sunt puţin mai sus de zero ... 
Sunt recunoscător pentru ... minunata seară pe care colega mea, Nico (de fapt şefa mea) - în ultima mea zi de serviciu (am intrat în şomaj după 31 de ani şi 2 luni de muncă) -, a acceptat să o avem la restaurant, unde am consumat, împreună cu o altă colegă de birou, Lili, un meniu foarte interesant de bun, am degustat o băutură rafinată, am ascultat muzică, am vizitat şi zona jocurilor (bowling, etc...) ... iar la final, ca o minunată surpriză, m-a condus acasă cu maşina soţului, unde mi-au cunoscut şi părinţii ... un gest de încurajare, o după-amiază deosebită după ce am avut cea mai grea zi din viaţa mea - greu de uitat!!!   
În bucătărie ... devine o stare obişnuită: sunt ajutorul micuţei mele, ea a frământat un aluat de cornuleţe şi eu ajut la modelare: am o formă specială - cu amestecul pe bază de brânză - aşezare pe tavă ... apoi reglarea cuptorului (electric) şi supravegherea coacerii !!! ... la final toată lumea a fost mulţumită pentru că am migălit cu forma de prăjituri, rezultând prăjituri mici, umplute cu brânză, cu acelaşi model (am migălit o mulţime de timp până am format toate prăjiturelele - 3 tăvi!)
Cu ce sunt îmbrăcată ... fiind seara acum, după baie, m-am echipat cu cămăşuţă scurtă de noapte şi pantalonaşi scurţi de mătase (a venit în sfârşit căldura!!!) ...
Citesc ... nu cred că mai citesc azi ceva (deşi am pregătite 3 cărţi, lecturi fantastice, lângă pat) ... după-amiază m-am săturat tot aranjând actele (facturile vechi şi actuale - fiecare în dosarul ei -, documentele pentru şomaj...) ... 
Ceea ce aştept (sper) ... o seară plăcută ... doar este sâmbătă seara ... trebuie să mă obişnuiesc să ţin minte zilele, nu-i aşa?! - pentru că eu cam am probleme cu noţiunea timpului, zilelor...
Ce mai meşteresc ... acum sunt la leptop, apoi o să intru pe facebook, am şi acolo un grup de prietene şi vreau să aflu ce au mai realizat azi ...
Ascult ... din camera de alături, se aude tare emisiunea preferată a părinţilor mei, "cireaşa de pe tort" ... ce să fac ?!  ascult şi eu ...
În casă ... lângă leptop am tv-ul ... aşa că îi dau drumul ... brusc mi-am adus aminte că era un film programat la ora 17, "misiune in lumea apelor"... acum este ora 19.35 deci filmul este pe terminare!!! asta e...
Unul dintre lucrurile mele preferate ... filmele ştiinţifico-fantastice!!!
Unele planuri pentru sfârşitul săptămânii ... nici-un plan: mâine este duminică!!!
Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtăşesc:

















Cam acestea....Ne intilnim in fiecare vineri in micul nostru jurnal :)





4 comentarii:

  1. Bine ai venit in clubul nostru!
    Imi pare nespus de rau ca treci prin clipe atat de grele. Dumnezeu sa te ajute in gasirea unui nou loc de munca.
    Te imbratisez cu mult drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc frumos pentru vizita!
      cum sunt o singuratica, conteaza enorm aceasta vizita!
      sper in ajutorul si indrumarea Bunului Dumnezeu!
      iti doresc o seara frumoasa!

      Ștergere
  2. Frumoasa pagina de jurnal, dar trista veste... Imi pare rau pentru tine, dar poate este un nou inceput, nu iti pierde speranta.
    Si mie imi place literatura fantastica, o prefer pe cea clasica, in dauna celei actuale, chiar daca pare uneori naiva. Sau poate tocmai de asta !
    Frumoasa fotografie, o fotografie feng-shui ce sugereaza yin-yang din cate imi dau seama.
    Sa ai o saptamana usoara !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. este o mare bucurie pentru mine o vizita pe blog ... scuze pentru intarzierea citirii comentariului - am asa un program de incarcat (mai ceva ca atunci cand eram tot timpul la serviciu!) parca s-a descoperit, special pentru mine, munca = perpetuum mobile!
      imi place, iubesc CARTEA de cand eram mica! ca sa intelegi cat de mult imi lipsea, in ultimul timp lectura, iti povestesc ceva ca sa te amuz: inainte de a iesi in somaj, la intoarcearea de la serviciu, seara, gasisem o posibilitate de a citi: mergeam pe drumul spre autobuz, citind o carte, potrivit de usoara (deoarece stiam orice denivelare din asfalt si nu ma puteam impiedica de ceva)... apoi citeam si in masina, spre casa... intr-una din masini, era de ocazie, am descoperit pe scaunul din fata, un domn care citea si inainte de a cobora din masina, am aflat ca citea ultima carte la care participase ca autor, o carte stiintifico-fantastica ...iar eu aveam ca lectura, tot o carte stiintifico-fantastica...ne-am bucurat, amandoi, de coincidenta placuta! ...dar in viata nimic nu este intamplator, nu-i asa?
      iti doresc multa sanatate!

      Ștergere