DEFAZAJ
-de VICTOR NĂNESCU-Totul se reduce la un paralelipiped metalic de dimensiuni 100x50x10 mm pe care mi-l fixasem desaupra genunchiului drept. Ecranul era plasat în partea inferioară, acolo unde riguroasa geometrie a design-ului făcea concesie unui plan înclinat la 15 grade. Claviatura acoperea pe alocuri şi feţele laterale. Oscar mă privea oarecum amuzat, îşi asigurase arma şi acum aştepta să vadă ce va urma.
Grădina, nu foarte mare, impresiona prin linia sobră a şirurilor de arbuşti în spatele cărora se zărea peretele alb al vilei. Însera. Era linişte şi cerul se limpezise de-a binelea după ploaia care stropise aleile pudrate cu nisip fin.
-Cum stăm ? m-a întrebat Oscar curios.
-Avem un plus de o secundă, sau chiar mai puţin, i-am răspuns pe un ton indiferent.''Verific îndată...''
... nu-mi era teamă. Mă simţeam doar neliniştit, gândindu-mă la Tommy şi la faptul că s-ar fi putut să nu-l mai văd niciodată dacă aveam ghinionul să eşuăm dar palmele nu-mi transpirau şi nici pulsul nu se abătuse de la normal. Invulnerabilitatea pe care ne-o conferea ''defectul temporal'' sau, dacă vreţi ''nesincronizarea timpurilor'', acea permanentă stare de vibraţie într-o secvenţă temporală foarte apropiată, dar înconfundabilă cu timpul pe care de fapt îl vizam, îmi crea un statut cvasi-demiurgic în raport cu oamenii care îşi făcuseră apariţia la capătul aleii. Primul, îmbrăcat într-o togă senatorială, discuta cu un tânăr înalt, atât de blond, încât barba îi era aproape albă şi care nu-şi ascundea mândria de a purta o cămasă din zale subţiri de argint. La câţiva paşi în urma lor, un sclav numid ducea o torţă neaprinsă.
Am verificat repede. La prima vedere, nu se observa nici o asemănare între don Gorgone şi venerabilul senator, iar Oscar îmi atrase atenţia asupra amănuntului. I-am răspuns că, pe parcursul a peste două milenii, parametrii faciali pot suferi numeroase modificări şi că era mai mult decât probabil ca membrii de astăzi ai onorabilei Familii să se deosebească vizibil ca înfăţişare de strămoşii lor romani. Calculatorul îmi confirmă presupunerea. Oscar trase piedica şi ochi.
-Nu-l poţi împuşca oricum, şi oricând, i-am zis. Glontele nu-l va atinge pentru că suntem defazaţi pozitv cu o secundă faţă de timpul lor, iar peste o secundă, în locul spre care ţi-ai îndreptat arma va fi altcineva.
Oscar m-a măsurat circumspect, apoi a râs. A aşteptat până când am obţinut toate datele privitoare la evoluţia temporală a senatorului în următorul interval de trei minute şi jumătate. I-am arătat graficul de pe ecran. Fiecare punct luminos încifra coordonatele spaţio-temporale ale evoluţiei sistemului caracterizat de unităţi de timp biologic care era senatorul. A fost mai greu să interpretăm datele şi să facem orientarea, dar până la urmă ne-am descurcat. Oscar îşi alese momentul şi ochi atent pe direcţia statuii lui Marte de la întretăierea aleilor. Eram nemulţumit din cauza permanentei oscilaţii a secvenţei temporale căreia îi aparţineam în jurul punctului critic de nesincronizare. I-am dat cronometrul. L-a conectat la aparatul fixat de picior. Am întors capul când a tras. Mă gândeam la Tommy... Nu avusesem de ales. Speram ca şi el să se ţină de cuvânt şi să mi-l dea înapoi teafăr.
Strigătul de spaimă al numidului m-a făcut să tresar. Senatorul, în picioare, privind cu oroare către noi... Oscar era livid. L-am văzut pe sclav prăbuşindu-se; glontele nu-şi atinsese ţinta. În acelaşi moment, am realizat primejdia, se produsese sincronizarea. Nu am găsit explicaţia. Poate întâmplarea, paote împuşcătura... Brusc, devenisem cu toţii prizonierii aceleiaşi clipe.
În secunda următoare am fost trântit la pământ. M-am zbătut încercând să scap de adversarul care mă împinsese înspre marginea bazinelor aflate lângă alee. Pietrişul ascuţit îmi zgâria spatele. Am lovit orbeşte, cu picioarele, încercând să mă ridic. M-am răsucit brusc, dintr-o pornire negândită, datorită, cred, instinctului de conservare. Lama pumnalului se înfipse la două degete deasupra umărului meu stâng şi atunci mi-am recunoscut adversarul: era tânărul patrician înzăuat în argint. Îi puteam vedea faţa prelungă, umbrită de o cicatrice care se pierdea printre firele blonde ale bărbii. Ne-am rostogolit în apă. Mi s-a părut că îl aud pe Oscar înjurând, dar nu eram sigur. Am strigat totuşi după ajutor. Romanul flutură pumnalul cu intenţia de a-mi da lovitura decisivă, dar i-am prins braţul şi i l-am răsucit scurt, dintr-o singură mişcare. Icni de durere. L-am îmbrâncit, smulgându-i arma şi am apăsat disperat pe butonul destinat reintegrării temporale, dar nu s-a întâmplat nimic. Deodată am avut senzaţia că plămânii îmi plesnesc. Căzând, am zărit statuia lui Marte mutilată de glontele brizant. Mâinile puternice ale tânărului blond îmi prinseră gâtul. Strângea din ce în ce mai tare, neînduplecat, cu faţa aproape lipită de a mea. Am auzit un zgomot puternic şi o lumină albastră mi-a fulgerat peste pleoape.
Am clipit de câteva ori, neîncrezător. Eram întins pe pat, în pijama. Am răsuflat uşurat.
Ceasu arăta ora 11.50. M-am îmbrăcat repede, înşfăcând hainele la nimereală, dar cu toate acestea, când am parcat în faţa şcolii lui Tommy, copiii plecaseră demult. Am întors, virând către Institut.
Pe biroul meu se adunase praful şi pământul din ghiveciul cu flori era uscat. Mi-am ciupit din greşeală obrazul. La naiba, prea începuseră să semene toate cu... Am deschis seiful. Înăuntru se aflau trei stabilizatoare... şi ar fi trebuit să fie cinci !
Am servit masa într-un restaurant de mâna a doua. Tommy nu fusese la şcoală şi toată lumea ştia că se îmbolnăvise. Eu aveam concediu. Am înghiţit pe nemestecate. Îmi era foame şi nu-mi aminteam să fi cerut concediu. Poate doar în vis. Mi-am aprins ţigara. Stupidul coşmar care mă bântuise noaptea trecută: cineva descoperă componenţa temporală a codului genetic şi pune la punct realizarea saltului în timp cu ajutorul stabilizatorului temporal; secretul nu este păstrat şi inventatorul devine victima unui şantaj. În vis, Tommy a fost răpit acum patru zile. În vis, am făcut cunoştinţă cu Oscar. În vis, am povestit tuturor că băiatul s-a îmbolnăvit...
Există în relaţia strămoş-urmaş un termen de afinitate temporală, un factor ce poate fi interpretat, să spunem, ambulatoriu. Două unde coerente interferă. Doi oameni aparţinând unor epoci diferite pot ajunge la un moment dat, datorită acestei componente genetice, să depindă unul de celălalt nu atât prin cursul pe care ar fi posibil să-l urmeze vieţile lor, cât prin modul în care reacţionează în situaţii analoage. Suprimând un strămoş este posibil să distrugi şi urmaşul cu care el interferă temporal.
Am plătit. Trecuse de ora patru. Nu mai aveam benzină şi până acasă am luat un taxi. Patul lui Tommy era aranjat, curat, mirosind a rufe proaspăt spălate, aşa cum şi-l lăsase cu patru zile în urmă. Nu-mi puteam explica foarte multe lucruri, dar pentru mine nu conta acum decât telefonul. Trebuia să sune. Tommy se afla încă în mâinile lor. La şapte, am coborât după ţigări. Lumea cumpăra ziare. Am apucat să prind şi eu un număr. Pe prima pagină, cu litere mari, se anunţa misterioasa dispariţie a lui Chichino Gorgone. M-am întins în pat dar am adormit târziu, după miezul nopţii. Pe la două m-a trezit telefonul.
-Eu sunt, mormăi Oscar şi tuşi înfundat. Felicitări, bătrâne, am reuşit. I-am împuşcat pe toţi, acolo, în grădină. Blondul era cât pe ce să mă dea gata...
-Da, bine, i-am tăiat vorba. Spune, ce-i cu Tommy ?
Tăcu. Am avut impresia că i se şoptea în ureche.
-Alo ! Mă auzi ? Tommy e bine ?
-Hm, bătrâne, nu ştiu ce să zic, s-a întâmplat ceva neprevăzut. Noi ne-am purtat frumos cu băiatul, da' el a fugit...
-Când ?
-Alaltăieri, cât timp am fost noi plecaţi.
-L-aţi ucis !
-Nu, bătrâne, spuse aproape blajin, noi nu omorâm copii... Credeam că s-a întors acasă...
-N-a ajuns ! am strigat copleşit. Cum a făcut de a scăpat ?
-Păi, tocmai asta e... Se afla într-o maşină şi la stop, deodată, fssst ! N-a mai fost !
Am lăsat receptorul să cadă în furcă. Poate că Tommy era pe drum. Sau se dusese la Aga. Am telefonat în vreo patru locuri. Nimic. Soarele încerca să răsară, înroşind pereţii clădirilor. Am intrat în baie şi mi-am spălat faţa cu apă rece, întinzându-mi degetele în lungul tâmplelor şi apoi oglinda m-a privit cu ochii albaştri ai lui Tommy, scrutând stupefiaţi chipul bărbatului blond care nu mai avea barbă, nici zale de argint şi nici un fel de cicatrice pe obraz şi-am înţeles deodată că nu numai strămoşul din Don Gorgone fusese ucis atunci şi acolo. Mi s-a părut că-l aud pe Oscar tuşind.
(VICTOR NĂNESCU, ''DEFAJAZ'')
... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !
... sper că a fost o lectură plăcută !
sursa desenului - rândunica:http://www.qbebe.ro/utile/desene_de_colorat/pasari
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu