luni, 10 septembrie 2018

suferința urmașilor...

Ion Lăncrăjan
                  SUFERINȚA URMAŞILOR

   ...Războiul întreg avea să-l facă Monu într-un anumit fel purtând cu el, din Ardeal şi până la Cotul Donului, de acolo înapoi, în țară, şi mai departe pe urmă, până în munții Cehiei, acelaşi simțământ confuz şi puternic, de teamă şi de îndoială, de iubire amestecată cu ură, de încredere şi de dor. Luptase ca un leu Monu -- "Ca un apucat, cum avea să spună el mai apoi, ca un negândit !..." -- fusese rănit într-un timp şi-şi dăduse seama abia atunci că el lupta atât de avan şi se băga aşa de tare în foc pentru că vroia să obțină o permisie, vroia să se întoarcă, fie şi pentru o zi, acasă, la Lița.... Şi-un ceas mi-ar fi destul ! zicea el câteodată uitându-se la o zare stranie, care se depărta mereu de el şi de ceilalți, de toate armatele, de toți ostașii aceia bântuiți de doruri şi de nelinişti.
                        ****
     O văzu pe Lița într-un timp strigând la el dintr-o margine a clopotniței, unde se suise pe o scară, fiindcă vorbea mereu cu cineva de jos, cu oamenii care împrejmuiseră clopotnița; era plin acolo, în jurul clopotniței, în cimitirul care împrejmuia biserica, pe cruci şi pe cripte, pe morminte şi pe garduri, în cireşii şi în prunii dintre morminte care erau negri şi urâți, după ce fuseseră despuiați de zăpadă.  
      "... Simioaneeee, spunea Lița, când se înturna spre el, lasă clopotele, Simioaneeee!... Lasă-le, că te leagă iară !... Te leagă şi te duc !... N-auzi, măi Simioaneeee, mă !?... Sufletul lui Dumnezeu şi al pământului !... N-auzi ?!..."  
      "Da, da ! răspundea el deşi nu auzea mai nimic în afară de dangătele care îi sunau şi îi bubuiau în cap. Cum să n-aud ?!... Aud prea bine !... Dar de plecat nu plec nici mort de-aicea !... De ce să mă lege şi să mă aresteze ?!... Cotele le-am dat !... Impozitele le-am plătit !... Şi-atuncea, de ce să mă aresteze ?!... Şi până când să mă tot lege !?... Că şi lucrurile astea trebuie să aibă un sfârşit şi un capăt !... Fiindcă până la urmă, măi mişeilor şi măi ticăloşilor, n-o să mai aveți pe cine aresta !... Şi nici cote n-o să mai aveți de la cine să luați !... Şi nici la lucru n-o să mai aveți pe cine mai mâna !... Fiindcă oamenii, dacă-ți bați joc de ei... O dată sau de o sută de ori !... Se scârbesc şi se duc !... Se-neacă în tăcere!... Ori cad în copcă !... Cum a căzut băiatul acela al meu: Niculae !... Lae-Niculae!... Dumnezeu să-l ierte, Dumnezeu să-l păzească şi să-l îngrijească !... Să-l țină la sânul lui ca pe un înger, ca pe un suflet de floare !... Pentru că el, săracu, s-a jertfit pentru mine !... Iar eu, acum, nu trag clopotele numai după el... Le trag şi după mine !... Cu toate că n-am murit !... N-am murit dar am să mor !... Le trag după tot ce-a fost !... Şi după tot ce va fi !...
                       ****
    Lița fusese alături de el tot timpul, aproape tot timpul, pentru că fusese o vreme --"Urâtă şi şuie vreme, blestemată de Dumnezeu şi lepădată de dracu din brațe !..." -- când îl părăsise și ea, până şi ea. Înainte de asta, însă, îi fusese devotată şi supusă, se simțise legată de el, trup şi suflet, prin sentimentul acela copleșitor, pe care îl trăise de atâtea ori în preajma lui sau când era cu el, mai ales atunci, când i se dăruia complet și fără nici o urmă de reținere, trecând prin el şi revenind, cum trece apa prin pământ, ori pământul prin apă, pentru a se desface apoi în noi liniştiri, în bucurii greu de numit şi de asemuit cu ceva, în afară, poate, de îmbrățişarea mare şi cuprinzătoare a soarelui -- "a sfăntului Soare !" --, în afară de potopirea lui rodnică şi adâncă, din zilele de înflorire şi de fecundare a pământului. Pe lângă asta, şi poate că nu în ultimul rând, Lița se simțea legată de Monu -- "de omul meu..."
                         ****
     "O lume a fost, o lume va veni !" zicea Monu în răstimpurile acelea ale lui, care nu mai aveau între ele distanță şi degajarea de altădată, erau din ce în ce mai scurte şi mai abrupte, de parcă timpul i-ar fi devenit și el duşman. "O lume a fost, de lemn şi de pământ, o altă lume va veni, de fier şi de beton !... A venit, nu va veni, a venit şi vine, creşte și se întăreşte !..." "Dar nu s-ar putea oare", se întreba şi întreba el, din altă parte, ca fierul şi betonul să lase loc şi lemnului şi pământului, lutului de demult ?!..."
       (Ion Lăncrăjan, "Suferința urmaşilor")
... postarea este propusă pentru "Citate favorite" găzduite de doamna Zina
( http://zinnaida.blogspot.ro ) unde veți găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul "Click & Comment Monday" !
... distribuie pe rețele articolele care îți plac !
... deci dacă este luni, provocarea este:"Suferința urmaşilor" de Ion Lăncrăjan!

13 comentarii:

  1. Imi place cum scrie acest autor. Chiar o sa caut sa vad ce carti am de el. Multumesc mult, de aducere aminte, draga Prietena!
    O saptamana linistita la tine! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am încercat să diversific puțin tematica postărilor !
      Mă bucur că te-a atras !
      Și eu îți doresc o săptămână bună !
      Pupic !

      Ștergere
  2. Cred ca in anii de scoala am fost obligata sa citesc fel si fel de scriitori români ale caror opere nu m-au atras şi... mai apoi, multi ani, am evitat scriitorii români. Paranteza: nu mi-au placut romanele "sociale" si nici cele de dragoste nu m-au atras in mod deosebit. Mai apoi, lucrurile s-au schimbat in ceea ce priveste "romanul social" dar cu romanele "de dragoste" tot nu ma impac. :)
    Am scris cele de mai sus pentru a intelege de ce sunt aproape sigura ca autorii pe care ii prezinti s-ar putea numara printre cei care mi-ar placea (daca as avea ocazia sa citesc ceva scris de ei). :)
    Multumesc pentru inca o noutate!
    Zile senine iti doresc! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur că sunt mult mai "cool" subiectele romanelor străine dar şi viața specifică țării noastre merită a fi studiată... mi-a plăcut să citesc fără discriminare pentru a reuşi să mă descurcontactați în viața reală... multe din lecturile tinereții (despre țărani...) mă ajută acum să mă adaptez vieții de la țară (deşi au maşini, etc, țăranii nu s-au schimbat - sunt conservatori...)!
      Sper să-ți deschid apetitul către orice lectură pentru că avem de câştigat o experiență variată de viață...
      Pupic !

      Ștergere
    2. S-a strecurat o greşeală, trebuia: pentru a reuşi să mă descurc în viața reală...

      Ștergere
  3. Avem mulți scriitori buni care, parcă, nu s-au bucurat de suficientă publicitate și n-am ajuns să-i citim. Mi-ai trezit curiozitatea.

    Zi frumoasă, dragă prietenă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că mi-ai scris aşa ! Eu am citit multă literatură străină dar şi destul de mult din literatura română...
      Şi eu îți doresc o zi frumoasă ! Pupic !

      Ștergere
  4. Ce ciudat :(((! Mi-a "mancat" comentariul si nu a aparut :O. Cred ca netul e de vina ....
    Ziceam ca am cautat sa vad daca am si eu cartea (si mi-am reamintit ca am citit Lostrita pe-a 9a- cred) :P. M-am uitat dupa coperte pe google.

    Si mai ziceam despre fragmentul de la final... ca de vreo 29 de ani lutul si pamantul si lemnul (metaforic vorbind dar si la obiect) au fost ingropate aproape de tot de fier si beton si plastic....

    DRaga mea iti doresc o saptamana minunata :).
    Te pup!! si iti multumesc pentru fragmentele de azi :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Romanul este voluminos dar am încercat să transcriu câte un mic fragment pe care l-am considerat important...
      Viața frământată din lumea satului... este interesantă oricând !
      Şi eu îți doresc o seară minunată ! Pupic !

      Ștergere
  5. Ca ardelean l-am citit cu interes, desi era cam moralizator. Din fericire spaimele lui nu s-au adeverit.
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fiecare înțelege în felul său acțiunea unui roman !
      Important este ca viața satului să dăinuie ! Scriitorii vor avea oricând subiecte pentru romanele lor şi noi, cărți minunate pentru citit !
      Îți doresc o săptămână bună !

      Ștergere
  6. Ι love that you write a novel, Mariana. Happy September, my friend.

    RăspundețiȘtergere