sâmbătă, 15 iulie 2017

zece secunde...

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, este câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !
... lectură plăcută ! 

               ZECE SECUNDE

                                 - de DORIN DAVIDEANU

Randunici 4

                          
                               
          
         Sosit la destinaţie, Mesagerul se materializează şi se pregăteşte să-şi înceapă misiunea.
         Totul îi apare confuz, înceţoşat. Destul de repede, însă, îşi dă seama că se află într-o încăpere vastă, unde se găsesc mulţi oameni.
         Oameni ! I-a recunoscut imediat. A fost pregătit pentru asta. Misiunea lui e să îi observe; să observe - de fapt - cât mai multe lucruri.
         Priveşte atent în jur. Încăperea pare să fie locul de desfăşurare a unei experienţe ştiinţifice. Înseamnă că a nimerit cum nu se poate mai bine. Încearcă să reţină cât mai multe amănunte. Un perete întreg e ocupat de etajere cu flacoane şi recipiente etichetate. Ceva mai departe, mai mulţi bărbaţi stau aşezaţi la câteva mese, studiind preocupaţi nişte fişe. Totul în jur îi pare nemişcat.
         Sesizează, în schimb, sunetele. Aerul încăperii vibrează, e plin de sunete; sunete prelungi, unele uşor modulate, cele mai multe uniforme. Plutesc persistent, insistent.
         Mesagerul îşi întrerupse firul gândurilor pentru a privi atent o fiinţă de o frumuseţe deosebită, o fată aflată la câţiva paşi de ei. O vede dintr-o parte, are un profil fin şi liniştit, de o nespusă delicateţe. Ochii îi sunt mari, iar genele prelungi.
          Iată, frumuseţea - gândeşte Mesagerul - frumuseţea e aceeaşi pretutideni, dacă eu, venit dintr-o altă lume, o pot percepe şi înţelege.
          Se concentrează din nou asupra sunetelor ce umplu încăperea. Le analizează atent şi, curând, distinge un sunet deosebindu-se prin timbru de celelalte şi dominându-le prin claritate. Îi urmăreşte vibraţia plină, până când sunetul e înlocuit de un altul, mai ascuţit.
          Priveşte în jur şi reuşeşte să descopere sursa acestor sunete deosebite. Provin de la un aparat de dimensiuni medii, aflat în imediata lui apropiere. În faţa tabloului de comandă e aşezat un bărbat vârstnic, preocupat cu totul de manevrarea aparatului.
          Dar şi el e nemişcat. În toată încăperea, nimeni nu se mişcă !
          De ce ?! - se întreabă Mesagerul îngrijorat. Poate se află într-un muzeu... iar toţi oamenii pe care-i vede sunt manechine ! Sau statui ! Mesagerul priveşte spre fata cu ochi mari, aşteptând parcă de la ea infirmarea presupunerilor sale.
          Fata are acum pleoapele pe jumătate coborâte şi această schimbare abia perceptibilă îl asigură pe Mesager că se află în mijlocul unor fiinţe vii.
          Într-unul din colţurile încăperii, pe jumătate cufundat în întuneric, zăreşte câţiva bărbaţi plasaţi în jurul unei mese mari, pe care sunt aşezate corpuri sferice, închipuind un sistem stelar sau, poate, o neobişnuită structură moleculară.
          Liniştit, Mesagerul observă acum că, de fapt, toţi cei prezenţi se mişcă dar cu o deosebită încetineală.
          Poate nu vor să-mi atragă atenţia într-o direcţie greşită - gândeşte Mesagerul. Dar, atunci, încotro trebuie să-şi îndrepte atenţia ? Ce încearcă oamenii aceia să-i spună, iar el nu e în stare să înţeleagă ?
          Fata cu genele prelungi, are pleoapele cu totul coborâte acum. Poate e obosită.
          Sunetele, trebuie să asculte sunetele, să le priceapă mesajul... Priveşte o clipă spre aparatul care emite în continuare sunete pline, prelungi, şi spre bărbatul  aşezat în faţa acestuia. Urmăreşte cu mare atenţie sunetele. Observă că au durate egale, iar în succesiunea tonurilor de înălţimi deosebite există o anumită ordine. Se prea poate să alcătuiască un limbaj. Timpul pe care îl are la dispoziţie este însă mult prea scurt pentru a încerca să-l descifreze. O vor face alţii, altădată, mai târziu.
          O caută cu privirea pe fata cea frumoasă şi aceasta are ochii mari deschişi, luminându-i misterios chipul.
          Mesagerul priveşte apoi spre ceilalţi oameni aflaţi în jurul lui şi are impresia că toţi îl privesc acum pe el, urmărindu-l concentraţi.
          Auzul îi este lovit de un zgomot mult mai puternic decât toate celelalte, izbucnit dintr-o dată, prelungindu-se apoi şi scăzând treptat în intensitate. Încearcă să identifice sursa acrestui zgomot şi se miră că abia acum îl observă pe bărbatul puternic, blond, care s-a desprins dintre ceilalţi. În mâna dreaptă ţine un instrument ciudat, îndreptat spre el şi în jurul căruia pluteşte o ceaţă uşoară. Un aparat de emisie poate. Dar Mesagerul nu reuşeşte să înţeleagă nimic.
          Priveşte distrat o insectă mică, de culoare roşiatică, lucind stins în lumina slabă, care zboară chiar în direcţia lui. Apoi se uită în treacăt spre fata cu gene lungi şi nu se mai miră văzând că are iarăşi pleoapele coborâte.
          Majoritatea celorlalţi însă, îl privesc nemişcaţi, insistent, şi nu ştie cum să considere privirile lor intense.
          Timpul pe care îl are la dispoziţie e pe sfârşite. Mesagerul se întreabă dacă l-a folosit cum se cuvine. Desigur, totul va fi interpretat dar e sigur că îi scapă ceva. Există un obstacol care îl împiedică să înţeleagă ce se întâmplă acolo, în faţa lui.
          Fata s-a întors şi ea spre Mesager şi îl priveşte cu ochii ei mari. I se pare că pe chipul ei citeşte mirarea, surpriza. Poate se înşeală.
          Mutându-şi privirea, Mesagerul observă din nou mica insectă arămie. Acum e mai aproape şi continuă să se apropie, rectiliniu. Brusc, Mesagerul îşi dă seama că nu e vorba despre o fiinţă vie. Insecta e un obiect, de formă cilindro-conică, şi se apropie de el rotindu-se în jurul axei longitudinale.
          Un mesaj ! Poate îi trimit un mesaj !Trebuie să analizeze obiectul acela, care acum e foarte aproape.
          În acest moment însă, Mesagerul aude chemarea Centrului şi părăseşte instantaneu încăperea vastă, plină de oameni.
                                                                    XXX
          În ''Saloon''-ul înecat de fum, rumoarea e în creştere. Glasuri speriate încă se întretaie.
-Aţi văzut cu toţii ! O stafie !!!
-Ba bine că nu ! A apărut aşa, deodată, la doi paşi înaintea noastră !
-O fi fost vreun duh rău ! Am auzit că în munţii ăştia...
-Dar şi Tommy !... Ăsta zic şi eu bărbat ! Nu s-a temut să scoată Coltul şi să tragă !...
-A izgonit-o cât ai clipi !
          Cel numit Tommy e un tânăr înalt şi spătos, cu plete blonde. În mâna dreaptă strânge Coltul din a cărui ţeavă se ridică o şuviţă subţire de fum.
  -Nu este om în tot ţinutul, de care să mă tem !- zice. Credeaţi că o să mă sperii de-o stafie ?!                     Învârteşte arma pe deget şi o vâră la locul ei în tocul de la centură.
          Liza, o fată drăguţă, îl priveşte admirativ şi, după obiceiule ei, clipeşte repede, coborând peste ochii mari pleoapele cu gene lungi.
          Stăpânul ''Saloon''-ului şi-a părăsit locul lui din spatele tejghelei şi se pregăteşte să ceară socoteală tânărului curajos, întrucât glontele s-a oprit tocmai în rafturile ce acoperă un perete întreg al încăperii, distrugând câteva sticle cu whisky de cea mai bună calitate.
          Scena e urmărită de bărbaţii de la mese, care au uitat pentru câteva momente de veşnica lor preocupare: jocul de cărţi.
          Ceva mai departe, cei câţiva pasionaţi de biliard au întrerupt partida şi comentează recentul eveniment. Bilele, uitate pe postavul verde, par a alcătui o ciudată structură chimică sau, poate,  macheta unui sistem planetar îndepărtat.
          Un singur om a rămas impasibil: bărbatul în vârstă, aflat în mijlocul încăperii. Aşezat cu spatele, nu a observat apariţia stafiei şi, fiind obişnuit cu împuşcăturile, continuă să-şi plimbe nepăsător degetele pe claviatura vechiului său pian.                        
                        
                                                    - ''ZECE SECUNDE'' de DORIN DAVIDEANU
Randunici 4




          

            


jurnalul (208)



Astăzi ... vineri, 14 iulie, ora 23.50
Zile de vară ... pline ! nu avem multe momente de odihnă...  evenimentele se succed unele după altele, parcă sunt înlănţuite... parcă suntem în concurs cu... furnicuţele ! noi strângem, furnicuţele strâng ! pe unde o fi greierele ? într-un timp, am avut un greiere prin casă... acum a dispărut !  
Mă gândesc ...  că Bunul Dumnezeu  ne dă să ducem atât cât putem...
Am descoperit ...  pe propria mea piele că nu pot să zic ''suntem ma bine'' ... şi brusc, apare NEPREVĂZUTUL!  şi mă zbucium în încercarea - reuşită cu ajutorul Bunului Dumnezeu - de a depăşi momentul plin de NEPREVĂZUT ...    
Sunt recunoscătoare ... că Bunul Dumnezeu ne ajută să depăşim greutăţile...  
În bucătărie ... e linişte - eu îmi scriu ''jurnalul'' şi supraveghez starea lui ticuţu - mulţumesc Bunului Dumnezeu că se simte mai bine ! - sunt când în bucătărie, când în cameră la ticuţu...     
Sunt îmbrăcată ...  în:hăinuţele de noapte...
Am citit ... şi răsfoit multe cărţi de prin bibliotecă, din dorinţa de a alege cartea pentru provocarea zilei de luni ! când îmi place ceva, mă străduiesc să reuşesc să placă şi celor din jurul meu !
De meşterit ... nu pot să mă laud cu ceva palpabil pentru că totul a fost în circuitul activităţilor de prin casă şi grădini, ca de obicei în ultima perioadă ! mai nou, am săpat parcelele de pământ eliberate de fasole, ceapă şi usturoi... am avut şi ziua de ''plimbare'' la oraş pentru a plăti facturile gospodăriei şi unele cumpărături ! bineînţeles că nu a lipsit activitatea legată de zarzăre - seara le spălam, le curăţam, le puneam zahăr şi a doua zi, dimineaţa, le transformam în dulceaţă, sirop sau nectar... ticuţu deja s-a cam săturat să tot audă de zarzăre... 
În casă ... se aude, ca de obicei, la această oră, tv-ul lui ticuţu: am urmărit, printre picături, festivităţile legate de ziua Franţei ! 
Unul dintre preferinţele noastre ... este pepenele: roşu şi galben ! am reuşit să cumpăr câte un pepene mare, l-am tăiat şi ţinut la rece, în frigider... la ora de vârf a caniculei, tăiem câte o porţie pentru fiecare şi ne răcorim... azi am reuşit să cumpăr şi un pepene galben, apos, şi mâine, cred, îl vom savura (e la rece în frigider acum)...
Mâine ... este zi de  început de weekend... este cam răcoare acum, afară -  acum noaptea a scăzut incredibil de mult temperatura, nu poţi ieşi afară fără haine mai groase...
Aici vă prezint ... fotografii cu nori pufoşi - surprinşi din maşină, la întoarcerea acasă de la ''plimbarea'' la oraş:

marți, 11 iulie 2017

mi-a plăcut...

... este noapte, destul de târzie ora...
... a fost o zi prea călduroasă ! cu muncă până la semn, chiar pot zice şi peste ''semn''... şi toate trebuiau făcute, unele pentru cămara de iarnă, altele pentru hrana zilnică...
... seara târziu, aproape în miez de noapte, am pauza de relaxare... 
... tv-ul, prin postul Digi, la emisiunea ''În faţa ta'', mi-a oferit un interviu cu Mircea Cărtărescu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_C%C4%83rt%C4%83rescu )!
... modul lui de a vorbi îmi place ! 
... la fel cum, din 1989 încoace, am avut ocazia de a-i asculta şi pe alţi minunaţi intelectuali al căror limbaj m-a atras prin simplitate, claritate, corectitudine... un limbaj normal ! 
... acest limbaj normal şi-a făcut loc cu multă greutate la tv, după 1989... 
... la început nu îmi venea să cred că pot exista oameni al căror limbaj să mă farmece atât de mult, să pot sta ore în şir ascultându-i...
... minunata lume ce mi-a plăcut şi îmi place !
... aşa am descoperit oameni minunaţi:
 Doina Cornea (https://ro.wikipedia.org/wiki/Doina_Cornea )
 Ioan Raţiu ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Ra%C8%9Biu)
 Corneliu Coposu (https://en.wikipedia.org/wiki/Corneliu_Coposu )
 Elisabeta Rizea (https://ro.wikipedia.org/wiki/Elisabeta_Rizea )
 părintele Galeriu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Galeriu )
 Octavian Paler (https://ro.wikipedia.org/wiki/Octavian_Paler )... 
... apoi au urmat (într-o ordine aleatorie...):
 Gabriel Liiceanu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Liiceanu )
 Ana Blandiana (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ana_Blandiana )
 Ioan Alexandru (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Alexandru_(scriitor)
 Aurora Liiceanu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Aurora_Liiceanu )
 Andrei Pleşu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Ple%C8%99u )
 Horia-Roman Patapievici ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Horia-Roman_Patapievici)
 Sorin Dumitrescu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Sorin_Dumitrescu )
 Andrei Şerban (https://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_%C8%98erban )
 Dan Puric (https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Puric )... 
... o listă ce a crescut periodic ! 
... ce popor minunat avem: a avut şi are aşa oameni minunaţi !   

luni, 10 iulie 2017

modernitatea...

... postarea este propusă de Zinnaida unde veţi găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''Citate favorite'' ! 

         ION BULEI

    Istoricul Ion Bulei este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, membru al Comisiei Internaţionale de Relaţii Internaţionale, dar şi autorul unor cărţi precum ''Carol I - Un destin pentru România", ''O istorie a românilor", ''Românii în secolele XIX-XX. Europenizarea" şi lista poate continua. 
( http://www.telegrafonline.ro/prof-univ-dr-ion-bulei-doctor-honoris-causa-al-universitatii-ovidius-and-8221
 (https://www.librariaeminescu.ro/ro/autori/Ion-Bulei.html )

       

                      LUMEA  ROMÂNEASCĂ LA 1900                 

            (https://www.okazii.ro/lumea-romaneasca-la-1900-autor-i-ion-bulei-a185057787?icid=CS7.P.VZ.04.15&ibid=pp_activ[185057787] )    

                  MODERNITATEA - O NECESITATE DUREROASĂ
     
          ''Ceea ce caracterizează epoca noastră - spunea omul politic Nicolae Filipescu la 11 noiembrie 1901 - este o încredere nemărginită în progres. Până acum o sută de ani lumea vedea fericirea înapoi, într-un paradis biblic, ori într-un veac de aur... De un secol încoace însă lumea vede progresul înainte şi toate popoarele caută să-şi însuşească acel progres şi să se ridice la o treaptă mai înaltă de civilizaţie.''
          Sentimentul securităţii era la fel de puternic ca cel al progresului. ''Românul de astăzi e convins că pe el nimeni nu-l poate ameninţa.'' - scria C. Rădulescu-Motru, în 1900.
          Practic, România intrase în modernitate. Întrase revoluţionar sau evolutiv ? Am putea zice şi într-un fel şi în celălalt. Revoluţionar, pentru că 1784, 1821, 1849, 1850 au fost evenimente care au marcat intrarea, aducând în prim-plan toate sau aproape toate aspectele modernităţii noastre, adică ale trezirii noastre naţionale. În acelaşi timp, evolutiv, pentru că practic în acest chip modernitatea noastră a prins fiinţă. Calea aceasta e comparabilă (dacă e să facem comparaţie), cu cea germană şi nu cu cea franceză. Adică e revoluţionară numai în ultimă instanţă. Eminescu scria în 1876: ''Dacă n-am avea veşnic influenţe străine precum le avem, dacă am fi în Spania, atuncea ne-am sparge capetele unul altuia până s-ar aşeza lucrurile. Dar acest lux de revoluţiuni sociale nu ni este permis nouă, al căror stat e veşnic o cestiune. La fel P.P. Carp scria în 1882: ''nouă revoluţiunile radicale nu ne sunt permise.''
          Nu se poate spune că aceasta nu era o judecată sănătoasă, născută din prudenţa seculară a românilor; o prudenţă pe care unii au teoretizat-o însă spre folos propriu (cum au făcut conservatorii români, de pildă, pentru păstrarea unor privilegii sociale şi politice). Dar dincolo de încărcătura ei politică, ea poartă în sine pecetea psihologică a neamului nostru. Sunt gânditori români care au biciuit cu asprime o astfel de trăsătură de caracter. Teoretic, orice discuţie pe o astfel de temă este mai mult decât interesantă. Practic, istoria poporului român e greu s-o presupui altfel decât a fost în conjunctura geo-politică ce i-a fost dată. Orice amendament post-factum nu poate fi făcut decât în judecarea manifestării specificităţii etnice. Poporul român a trebuit să păstreze mereu un echilibru între o deschidere şi o închidere la fel de necesare ''între grija de a nu pierde şi aceea de a nu se pierde.''              
          Dar care era conţinutul modernizării ? Însemna ea o trecere la capitalism, trezire naţională, occidentalizare ? Până la un punct însemna toate acestea. Însemna trecere la capitalism prin restructurarea pe care o impune economiei (reorientarea ramurilor ei, maşinism, forţă de muncă salariată, capital financiar, ş.a.), pe care o impune vieţii sociale şi ritmului mecanismului social; înseamnă trezire naţională prin ideologia pe care o aşează la baza tuturor înnoirilor, prin schimbarea aşezământului politic din acest unghi; înseamnă occidentalizare în măsura în care influenţa Occidentului devine dominantă. Înaintea Occidentului au existat, fireşte, şi alte centre de cultură cu care românii au întreţinut relaţii, şi, în primul rând, Bizanţul. Dar numai contactul strâns cu spiritul european al veacului al XIX-lea, într-o altă epocă de dezvoltare a societăţii româneşti, ne-a relevat pe deplin nouă înşine. Ne-a făcut să ne descoperim propria identitate. Nu putem numi acest contact ''europenizare''. Pentru că, în fapt, românii au fost şi s-au simţit întotdeauna europeni, căci erau o parte a Europei. Ceea ce se întâmplă în veacul al XIX-lea e o mai strânsă integrare a lor în contextul european. Căci modernizarea înseamnă integrare într-un anume ciclu de dezvoltare, o integrare ce nu se realizează prin înrudire tardiv relevată (faptul că facem parte din familia popoarelor latine, de pildă) şi nici prin influenţă intermitentă, ci prin sincronizare. Un fenomen  pe care-l descrie pe larg E.Lovinescu (însă cu destule exagerări puse în valoare, nu ca nişte licenţe literare, de C.Rădulescu-Motru sau M.Manoilescu ), un fenomen obiectiv al evoluţiei vieţii sociale mai cu seamă în fazele ei moderne. Potrivit acestuia integrarea se face prin preluarea la nivelul atins de model (în cazul nostru Occidentul), arzând etapele.
.....................................................................................................................................
          Societatea românească a ultimelor decenii ale secolului trecut apare disarmonică în multe din laturile sale. Vechile aşezări economice, morale şi politice intraseră pe povârnişul unor prefaceri repezi. Contraste şi situaţii nepotrivite se întâlnesc pretutindeni. Epoca de tranziţie, de mai înainte începută, nu se încheiase. Impactul dintre formele noi şi fondul local încă se resimţea. Moravuri vechi contrastau puternic cu altele noi şi mai ales aceste contraste dovedeau că vechiul nu murise iar noul nu se consolidase. Inevitabil, o cauză nu se putea separa de efectele sale. Civilizaţia nouă n-avusese timpul necesar pentru a se adapta cerinţelor vieţii româneşti, aluatul culturii de baştină fiind încă slab pentru a plămădi după firea sa elementele venite din afară.''Un Eminescu observase chiar existenţa a două pături distincte în societatea românească, o pătură de jos, şi o pătură de sus, aceasta din urmă, aflată prea mult sub influenţa civilizaţiei apusene şi care nu găsise încă cea mai potrivită cale de a integra această influenţă culturii naţionale. Aşa credea şi N.Iorga care va lua în curând o atitudine violentă contra înstrăinării.
          Literatura acestei epoci exprimă mai convingător decât orice altceva starea sufletească din tranziţie a momentului: nostalgia unor vremuri mai liniştite, unor situaţii mai limpezi, inadaptarea, descătuşarea de patimi, arivismul, ş.a...                   

                 (ION BULEI, ''LUMEA ROMÂNEASCĂ LA 1900'')