sâmbătă, 17 martie 2018

molima...

      Randunici 4
                    

                       MOLIMA

                                            de LEWIS SHINER

         
       Trâmbiţele lor răsunau în toată nava. Nici în cabina de comandă Robinson nu reuşea să scape de behăiturile şi gâlgâiturile nazale care le ţineau loc de râs. Pentru a suta oară se aşeză în scaunul căpitanului, cu căştile pe urechi, ascultând încordat în aşteptarea vreunui răspuns la apelul său de ajutor.
        Când în cele din urmă, îşi scoase căştile, computerul spuse:
-Aş prefera să laşi totul în seama mea. Dacă e cineva prin preajmă, o să prind de veste cu mult timp înaintea ta.
-De vreme ce eşti aşa de isteţ, zise Robinson, de ce nu-i vindeci pe ei ?
       Arătă cu degetul mare peste umăr, către scară.
-Ştii că nu-i treaba mea să mă amestec. Şi-n afară de asta, nu vor să-I ajut.
-Bineînţeles că nu vor să-i ajuţi ! izbucni Robinson. Sunt bolnavi ! Nu-şi dau seama ce... ho, ducă-se dracului !
-Cu ostilitate nu rezolvi nimic.
-Ia scuteşte-mă, bine ? De ce nu poţi fi ceva mai puţin uman din când în când?
-Ştii foarte bine de ce, răspunse computerul.
       Robinson ştia. Computerul era prevăzut cu stimulatoare de biofeedback care-i îngăduiau să efectueze adaptări gradate la mediul emoţional al navei. În ceea ce-l privea însă, Robinson mai degrabă s-ar fi lipsit de asemenea îmbunătăţire.
       Coborâ în cală să hrănească echipajul.
       Rezervele de legume crude ale navei erau pe sfârşite şi Robinson nu ştia cum se va descurca din clipa în care aveau să se isprăvească. Membrii echipajului nu puteau mânca nimic altceva şi fără hrană proaspătă aveau să moară de foame.
       ''Poate că-i mai bine aşa'', gândi Robinson.
       De cum deschise trapa calei îl izbi mirosul. Îşi aminti prea târziu să nu respire pe gură şi duhoarea de blană udă îi rămase pe papilele gustative.
-Renunţă, Robinson, spuse căpitanul în timp ce Robinson împingea printre zăbrele un sac cu morcovi. E o bătălie pierdută. Ai rămas singur.
       Căpitanul, ca toţi ceilalţi, era acoperit cu blană verde, crescută în smocuri mici, pătrate, ce semănau cu solzii. Impresia aceasta, şi coada lungă, groasă, le dădea tuturor, de la gât în jos, un aspect de reptilă. Feţele erau aproape umane, cu piele galbenă lucioasă şi ochi obosiţi, dar gurile imense, în formă de pâlnie, stricau iluzia.
Încercarea căpitanului de a-şi păstra seriozitatea se poticni şi acesta începu să chicotească. Chicotelile se amplificară, apoi izbucniră într-un sunet prelung, răsunător, de trompetă.
-Dar dacă, bolborosi căpitanul printre hohote behăitoare şi chiote ascuţite, tu eşti cel nebun ? Dacă noi suntem normali şi tu te-ai îmbolnăvit şi ne-ai închis pe toţi din greşeală ? Ce zici de asta ?
       Trâmbiţă din nou şi se repezi din fundul cuştii, chircindu-şi necontrolat picioarele şi izbindu-se de zăbrele.
       Ceilalţi cinci se molipsiră imediat şi începură să sară de colo-colo, trâmbiţându-şi zgomotos hazul. Cele trei cuşti zdrăngăneau pe podeaua metalică. Robinson îşi astupă urechile cu mâinile.
       ''Nu mai suport'', gândi el. Aruncă celelelalte legume în apropierea cuştilor şi fugi din cală.
       Sus, în cabina sa, se trânti pe cuşetă şi-şi îngropă capul sub pernă.
       Începea să-şi piardă simţul realităţii. La început avusese un sentiment aproape religios de recunoştinţă, când molima îl ocolise. Dar acum se întreba de n-ar fi fost mai uşor dacă l-ar fi lovit şi pe el.
                                              -#-#-#-#-#-
       Primul simptom fusese râsul necontrolat. Doi dintre ei coborâseră pe a patra planetă a stelei lui Barnard şi când reveniseră la bordul navei virusul începuse deja să lucreze. Ziua următoare şi-o petrecuseră silind computerul să le spună toate glumele pe care le ştia. Părăsiseră camera de carantină râzând în hohote.
       În ziua a doua începuseră să le crească peri verzi şi toată lumea, în afară de Robinson, găsise că întâmplarea avea haz.
       Computerul medical nu fusese de prea mult folos. Declarase clar, în engleză, că o specie de virus le modifică ADN-ul. Era asemănător cu virusul cancerului dar nu la fel de uşor de distrus, şi le reconstruia trupurile, de la picioare în sus.
       Sau, mai degrabă, de la cap în jos fiindcă începea cu creierul.
       În acele trei zile dintâi Robinson se cuibărise în cabina lui şi nu contenise să-şi examineze pielea, până ce începuse să aibă halucinaţii că-şi schimbă culoarea. Îşi spusese bancuri şi aşteptase să vadă dacă nu devine isteric. În ziua a patra se încredinţase că nu va lua boala şi începuse să-şi facă griji pentru navă.
       Din fericire pentru Robinson, membrii echipajului fuseseră fără apărare în momentul în care îi apucaseră accesele de râs. În câteva minute putuse să-i ducă pe toţi jos, îmbrâncindu-i pe coridoare ca pe nişte uriaşe mingi de baschet verzi, şi-i închisese în cuştile pentru specimene.
       Nu va mai coborâ la ei, îşi făgădui. Cuştile erau controlate de computer; să descopere el cu ce să-i hrănească.
-E-n regulă, Robinson, spuse computerul. Recepţionez ceva.
       Robinson sări din pat.
-Cine ? Cine-i ? Ne pot ajuta ?
-E un crucişător al Federaţiei. Ce-ar fi să urci până-n cabina de comandă şi să vorbeşti chiar tu cu ei.
       Robinson se năpusti spre puntea superioară, în timp ce pereţii navei răsunau de chiuituri şi schelălăituri.
-Alo, alo, ţipă în radio. Ajutor, ajutor, S.O.S. !
-Calmaţi-vă, rosti o voce. Vă cunoaştem poziţia şi-n aproximativ douăzeci de ore vă ajungem.
-Nu vă daţi seama despre ce-i vorba ! E o epidemie ! Ştiu că pare o nebunie dar tot echipajul s-a... schimbat. Aveţi grijă ! Nu urcaţi la bord !
-Liniştiţi-vă, spuse vocea. Suntem la curent. Nu sunteţi primii. Totu-i în regulă.
-Mulţumesc, zise Robinson. Mulţumesc. Dumnezeule, eram atât de...
-Trebuie să întrerupem acum, spuse vocea.
-Deci nu puteţi să... vreau să zic, eram atât de...
-Ne vedem peste douăzeci de ore.
       Apoi, chiar înainte ca radioul să amuţească, lui Robinson i se păru că aude un cor de trâmbiţe.
                                              -#-#-#-#-
       Douăzeci de ore mai târziu, Robinson simţi fascicolul de tractare al crucişătorului Federaţiei conectându-se la nava sa. Groaza îl cuprinse ca o transă.
-Ştii, spuse computerul, nava aia e plină de şopârle.
-Da.
-Vrei să iau vreo măsură ?
       Pulsul lui Robinson crescu.
-Ce vrei să spui ?
-Dacă, ăăă, mă rog, să zicem că unul dintre jeturile noastre stabilizatoare s-ar fi declanşat în momentul ăsta, nava lor s-ar preface în praf cosmic.
-Poţi... poţi face asta ?
-Sunt programat să protejez nava, nu ?
-Atunci, fă-o ! Pentru numele lui Dumnezeu, fă-o !
       Tot ce simţi fu o uşoară acceleraţie dar pe ecranul din faţă se văzu un soare pierind în beznă.
-Ascultă, spuse Robinson. Trebuie să ne întoarcem pe Pământ. Nu putem şti până unde s-a răspândit pacostea asta. Poate că-s ultima fiinţă umană rămasă pe aici. Cei de acasă trebuie să afle de ce sunt imun, să găsească o cale ca să-i salveze pe ceilalţi.
-De ce ? întrebă computerul.
-Ce-ai zis ?
-Am zis, de ce ? Cui îi pasă ?
       Lui Robinson i se păru că păşeşte pe marginea acoperişului unei clădiri înalte. Ameţit, îşi aminti de stimulatoarele de biofeedback. Răspundeau stările de spirit generale ale echipajului. Iar Robinson nu mai era în cadrul majorităţii.
       Brusc, spaţiul din jur se umplu de trupuri verzi care se tăvăleau de râs.
-Tâmpitule ! strigă Robinson la computer. Le-ai dat drumul ! Nu-mi poţi face una ca asta ! Trebuie să mă duci pe Pământ !
-Oh, Robinson, spuse computerul. Unde ţi-e simţul umorului ?
            (LEWIS SHINER, ''MOLIMA'')
    -https://en.wikipedia.org/wiki/Lewis_Shiner -
           -traducere de ION DORU BRANA-
Randunici 4






          

            

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !
... sper că a fost o lectură plăcută ! 

sursa desenului - rândunica:

vineri, 16 martie 2018

jurnalul (240 )


Azi... 16 martie, ora 17.59
Gânduri ... de început de primăvară - dar o primavară altfel decât ne așteptam,  mai mult asemănătoare cu iarna... sărăcuțele băbuțe, nu au mai fost ca altădată... totuşi în grădinița din fața casei, avem câteva floricele, iar lalelele au început să apară...
A venit... în sfârșit, momentul în care am aprins iar focul în sobiță...  mami a reușit să
scuture și mai bine soba... câteva zile am folosit un calorifer electric dar fără să ne incălzească...
Bucătăria... a primit strai nou... am văruit-o eu dar ajutată de mami care avea grijă de var ! ultima dată ne-am afumat cumplit...
Puiu... a avut o zi mai grea, mai mult pe afară... când am aprins focul, el era în fotoliu și a oftat adânc - și el a simțit lipsa căldurii, sărăcuțul !
Sunt... de serviciu la foc... îmbrăcată aproape gros...
Weekend-ul... acesta nu ştiu cum va fi...
Munca mea... este neschimbată, zi după zi... doar ieri a fost mai aparte pentru că am mai pus în pămant arpagic, încă 6 rănduri...
Noutatea săptămânii mele... este din domeniul dotării -- am o tabletă în locul laptopului ce nu mai este ! Am avut aproape o săptămână fără prietenele mele de pe internet ! Sper să mă obişnuiesc cu tableta căt mai repede !