sâmbătă, 1 septembrie 2018

ultimul zâmbet al Juanitei...


Marcel Luca
                 Ultimul zâmbet al Juanitei
                             (Mileniul IV)

      Acum, când sistemul celor şapte stele ale Juanitei a devenit vizibil, sentimentul pe care l-am simțit nelămurit la început, s-a transformat într-o tristețe răscolitoare. Şi - acelaşi nejustificat sentiment de vinovăție şi tristețe îl citesc pe chipurile însoțitorilor mei de pe celelalte astronave ale convoiului, atunci când îmi transmit video rapoartele zilnice.
      Îi înțeleg.
      În acest moment, la un miliard de km distanță, imensa imagine a Juanitei abia mai încape în conturul ecranului panoramic central.
      Loss şi Juanita...
      Cât de ciudat şi cât de complex poate fi sufletul omului ! Cât de neprevăzute pot fi reacțiile născute din bucuriile şi, mai ales, nefericirii sale, nelămurire în adâncul lor, nici de testele psihologice atât de perfecționate ale mileniului trecut.
      Căci, care calculator ar fi putut prevedea, nu sacrificiul Juanitei, ci gestul prin care Loss şi-a materializat disperarea la dimensiuni cosmice; iubirea lui care l-a determinat să refuze conștient îndeplinirea misiunii, cum nici un alt astronaut n-a făcut-o nici înainte, nici după el.
  ... S-a scurs aproape un mileniu de când astronava uriaşă şi greoaie s-a apropiat de acest îndepărtat colț al galaxiei. Loss şi Juanita, stăpâni ai unei fantastice rezerve de energie, aveau misiunea de a restructura la nivelul civilizației de tip Dyson sistemele planetare ale celor şapte stele. Pe imensele pelicule materiale care trebuiau să îmbrace aştrii, urmau să se instaleze alte miliarde de miliarde de oameni.
       Se iubeau.
       Ştim doar aproximativ cum a murit Juanita.
       Se pare că, fiind de cart, a înregistrat o avarie la unul din motoarele fonice.
       Securitatea navei presupunea o intervenție imediată în plină cursă de iradiere.
       A renunțat să-i comunice lui Loss situația rezolvând-o singură și murind la înapoiere, înainte de a-şi putea dezbrăca costumul pe care-l folosise.
       De aici începe extraordinarul.
       Disperarea lui Loss a fost atât de imensă, atât de nefirească încât, începându-şi opera, nu s-a gândit nici măcar o clipă că înfăptuiește şi cea mai inimaginabilă trădare față de semenii săi.
       Energia de care dispunea era rodul muncii a miliarde de oameni. Rostul ei era să defrişeze spații noi, să asigure evoluția pe mai departe.
       Dar el a hotărât altfel.
       Selecționând hologramele Juanitei, a ales-o pe cea mai reprezentativă încredințând-o ordinatoarelor.
       Apoi, în scurtă vreme, rarefiind şi redistribuind abundentul material planetar, modificând complicatul echilibru al celor 7 stele, Loss a plănuit-o pe Juanita la dimensiuni cosmice.
       Trupul suplu şi svelt, ochii mari şi strălucitori, pletele întunecate în care sclipesc aştrii îndepărtați ai galaxiei și, mai ales zâmbetul ciudat de viu, au rămas de atâta vreme neschimbate.
        Oamenii l-au iertat pe Loss. Timpul l-a iertat. El şi-a găsit sfârşitul bătrân şi zdruncinat, învăluind cu  astronava-i solitară, în bucle nesfărşite, trupul iubitei.
        De atunci, mica stea galbenă - Soarele -  metropola civilizației Oamenilor, şi-a trimis spre alte lumi mesageri care să le transforme. Dar astăzi ne vedem siliți să reamenajăm și acest colț pustiu de Univers.
        Peste puțin voi dirija metamorfoza Juanitei în globuri de materie solidă care vor înlănțui pentru totdeauna energia celor şapte aştri.
        Lumea - care se va naşte - va purta în continuare numele ei, tulburător şi neobişnuit de lung, în care se ghicesc pasionatele şi febrilele trăiri ale străbunilor noştri, pe vremea când mai exista acel originar Pământ.
        O mai privesc.
        Acum, aproape de sfârşit, regretul şi tristețea - ce mă copleșesc - le descifrez și în acest ultim zâmbet al Juanitei.
              (Marcel Luca, "Ultimul zâmbet al Juanitei")

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu, cu drag - prinde bine câte o porție mică de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului,  în decursul timpului)!
... sper că a fost o lectură plăcută !

vineri, 31 august 2018

jurnalul (263)

... Azi... vineri 31 august, ora 21.35...
... Au trecut ... 106 zile ! Trec zilele, una după alta... sunt tot la faza de oftat... și tot vorbesc cu sufletul lui ticuțu, prin grădini și prin casă, ori de câte ori desfășor o activitate (oare fac bine, am ales metoda bună de a realiza activitatea... şi multe altele...) ! aveam un caiețel unde scriam ceea ce îmi spunea ticuțu despre unele activități de prin grădini, dar nu l-am găsit (cine ştie pe unde l-am pus când am mai strâns din lucruri...)...
... Acum ... câteva zile a plouat bine (m-am bucurat pentru pomi !):
                                                 

dar acum este tot cald... noaptea este puțin mai răcoare...
... Puiu ... stă foarte puțin pe afară... mai mult, am observat că este mai atașat de mami, eu sunt cea care îl mai cert... ziua, face ture prin casă, în jurul paturilor, doarme pe unde nu te aştepți (în bucătărie, pe sub o masă; în casă, după pat, direct pe gresie, se mai răcorește cu puțină înghețată)...

... Bucătăria ... este încă activă: am mâncat dar mai am câteva pere tăiate ca să le fac dulceață...... Sunt ... în pantaloni scurți, bluză subțire...
... Munca ... este tot grea - desfășor activitatea (curățenia prin casă, tăierea iarburilor, spargerea buturugile rămase....) şi curg broboane de apă pe față, tricoul se udă repede...
... Mă feresc ... să muncesc pe afară între orele 13-17...
... Gândurile ... îmi sunt şi pe la viitoarea pomană (de 6 luni...), analizez totul încercând să stabilesc varianta preferabilă...
... Noutatea săptămânii ... este dată de un film drăguț pe care l-am vizionat: "Decalage horaire" ('Decalaj orar') !
 

luni, 27 august 2018

fata de hârtie. ..

Guillaume Musso
                                  FATA DE HÂRTIE

.... Simțeam un gol în stomac. Un vid brusc şi devorant, ca o lipsă. Normal, la urma urmei: nu trăisem ziua cea mai ciudată şi mai nebunească din viața mea? În mai puțin de douăzeci şi patru de ore, îmi pierdusem averea, cea mai țicnită din eroinele mele aterizase goală-puşcă în livingul meu, trecusem printr-un geam ca să nu fiu internat, căzusem de la o înălțime de două etaje pe capota unui Dodge, vândusem mândru de mine, pe 1000 de dolari, un ceas care valora 40 000 și semnasem un contract excentric pe o față de masă de restaurant, chiar imediat după ce primisem o palmă care mă năucise.
.... Ea se apropie încet, îşi puse mâna în scobitura gâtului meu şi, cu lentoarea unei mângâieri, mă sărută pe buze. Gura ei era proaspătă şi dulce. M-am înfiorat sub efectul surprizei şi am făcut un pas imperceptibil înapoi. Apoi am simțit cum inima mi-o ia razna, trezind în mine sentimente stinse de mult timp. Şi dacă, la început părea să-mi fost smuls cu forța, acum nu mai voiam să-l întrerup.
                                *************
.... Mă îndrăgostisem de Aurore aşa cum te căptușești cu un virus fatal şi devastator. O întâlnisem la aeroportul din Los Angeles, la coada de îmbarcare pentru un zbor United Airlines cu destinația Seul. Eu mergeam în Coreea de Sud pentru a-mi promova cărțile, ea pentru a cânta Prokofiev. O iubisem din primul minut pentru te miri ce: un zâmbet melancolic, o privire cristalină, un anume mod de a-şi da părul după ureche întorcând capul ca într-un ralenti. Apoi i-am iubit fiecare inflexiune a vocii, inteligența, umorul, ezitarea aparentă pe care o avea în privința fizicului ei.
                 (Guillaume Musso, "Fata de hârtie")
              -https://en.m.wikipedia.org/wiki/Guillaume_Musso-
... postarea este propusă pentru "Citate favorite" găzduite de doamna Zina (http://zinnaida.blogspot.ro ) unde veți găsi cele mai multe date...
... provotarea are sloganul "Click & Comment Monday" !
... distribuie pe rețele articolele care îți plac !
... deci dacă este luni, provocarea este:"FATA DE HÂRTIE" de Guillaume Musso!